Linkuri accesibilitate

Să cazi într-o gură de canal...


Cîţi dintre hoţii care au ciordit de-a lungul anilor capace de fontă au fost prinşi?

Săptămîna trecută, pe strada Ialoveni din capitală, o femeie a căzut într-o gură de canal şi şi-a fracturat ambele picioare. A căzut pentru că lipsea capacul de fontă. Fireşte, e salutabil faptul că întreprinderea Apă-Canal Chişinău a reacţionat prompt şi a declarat că va suporta cheltuielile legate de spitalizare. Dar era şi mai bine dacă acel capac nu lipsea.

Problema asta, ciordirea capacelor de fontă ale găurilor de canalizare, e veche ca Marea Neagră. Ea a început în zorii tranziţiei şi, iată, văd că nu poate fi soluţionată nici în anul 2018!

Într-un comunicat al întreprinderii Apă-Canal Chişinău se spune că, pe lîngă eforturile furnizorului de apă şi ale poliţiei, e nevoie şi de implicarea cetăţenilor…

O fi bună pesemne ideea. Dar cum poate fi pusă ea în practică? Mărturisesc că nu înţeleg. Cine vor fi cetăţenii care vor patrula străzile cu găuri de canalizare? Au ei timp şi dorinţă să facă aşa ceva? Vreau să înţeleg mecanismul de traducere a ideii în viaţă.

Aş avea însă şi eu o întrebare pentru autorităţi, pentru poliţie şi pentru Apă-Canal.

Cîţi dintre hoţii care au ciordit de-a lungul anilor capace de fontă au fost prinşi şi traşi la răspundere? Ce amendă e prevăzută de lege pentru o asemenea infracţiune?

Aşadar, anul 2018, Chişinău, oraşul care se integrează viforos în UE, o femeie cade într-o gură de canal şi-şi rupe ambele picoare. Mi se pare inadmisibil şi ruşinos.

XS
SM
MD
LG