Născut în 18 martie 1973 în satul Văratic, raionul Râșcani. În 1994 a absolvit Institutul Serviciului de Grăniceri din or. Moscova (Federația Rusă), specialitatea ofițer al serviciului grăniceri. Colegiul European, Natolin Campus, Varșovia, Curs "Gestionarea Integrată a frontierelor UE și politici migraţionale" (2016). Școala Națională de Administrare Publică, Polonia, Curs SENSE (2011). Experiență în domeniul managementului de frontieră - 23 de ani, în diferite funcții. După pensionare a activat timp de trei ani în The Nonproliferation & Security Sector Strategic Business Unit of URS Federal Services International Inc. (URSFSII) și AECOM (Arhitecture, Engineering, Construction, Operation and Management), o companie globală de proiectare și consultanță în proiecte din domeniul securității. În 2015-2016 a activat în cadrul Centrului OSCE din Bishkek, Kirghistan. La moment face parte din echipa IDIS Viitorul ca expert în politici de securitate.
Luni
Este prima zi când mi-am dat seama că sunt mai mare. Așa îmi spuneau părinții când eram mic, așa spunem și noi celor trei copilași ai noștri „Ai crescut mai mare!”. Ieri am împlinit 45 de ani, o zi cu emoții, amintiri, multă atenție și telefon descărcat. Deprins să mă trezesc devreme de pe timpul serviciului militar, așa a fost și azi. Organismul este atât de „instruit” că nici deșteptător nu îmi trebuie. După agendă urmează pregătirea micului dejun pentru copii, trezirea lor – care la școală, care la universitate și mezinul la grădiniță. Așa de fapt este fiecare dimineață a părinților.
În drum spre oficiu îmi las soția cu mezinul David la grădiniță cu cele mai dulci cuvinte „Bec” (Te iubesc) și un pupic.
La oficiu ajung tradițional la 8:30, numai nu în această zi, traficul dat peste cap după ninsori. Ajung pe la 9 și ceva. Primesc felicitări de la colegi și prieteni, asta se prelungește și în spațiul virtual. Încerc să găsesc câteva minute pentru a le mulțumi tuturor.
„Răsfoind” ziarele virtuale găsesc informația că vechiul președinte al Rusiei a fost „împrospătat”, iar primul său decret a fost decretul despre mobilizarea rezerviștilor. Îmi dau seama a nu știu câta oară cât de „pacificator” este Putin. Ziua urmează cu ce facem noi - monitorizarea activității trupelor de ocupație și toate evenimentele din regiunea transnistreană.
Urmează câteva ședințe cu colegii, schimb de opinii, planificarea activităților pentru această săptămână. Facebook-ul îmi aduce aminte de o postare din anul trecut și îmi dau seama că azi fac un an de când sunt parte a echipei IDIS „Viitorul”. La aniversarea de ieri asta tot este una cu emoții pozitive și sentiment de mândrie, că echipa IDIS face parte din viața mea.
Ziua de ieri a fost și cu știri triste pentru mine și soție. A plecat spre cele veșnice o colegă de-a noastră și ea ofițer în rezervă. Dumnezeu să o ierte…
M-am implicat împreună cu alți colegi în organizarea funeraliilor, așa cum se cuvine pentru o doamnă locotenent-colonel.
La 17.30 sunt deja la grădiniță. David bucuros că a venit tati, încerca să îmi povestească în cele câteva minute cât ne îmbrăcăm despre toate peripețiile lui. A câta oară îmi dau seama că sunt cel mai fericit tătic.
Ziua se finisează în sânul familiei, unde David e în centrul atenției, desenăm, dansăm cu mami, privim desene animate cu „Nănica” (Rossinica, fiica mai mare) și ne mai contrăm cu frățiorul Dinu.
Marți
M-am trezit mai devreme ca de obicei. Este mult de lucru și încerc să fac în așa mod ca să nu fie afectată familia de asta. Peste o săptămâna echipa IDIS va prezenta studiul „Menținerea trupelor ruse de ocupație în regiunea transnistreană: eșec al diplomației de 'caviar' și dispreț față de dreptul internațional”. Suntem pe ultima sută de metri cu redactările și clarificările logistice pentru asta.
Ca și în restul zilelor, trezesc copiii, micul dejun și fiecare cu agenda sa. Noi cu Dinuţa plecăm să îl ducem pe David la grădiniță.
Prima convorbire telefonică e cu maestrul Vasile Botnaru, la 9.00 avem stabilită o întâlnire la REL.
Ziua începe cum de nu se poate mai bine în compania acestui om. Ne-am pricopsit cu un tablou de toata frumusețea, care aduce amintiri din copilărie, de bunei si baștină. Şi când mai ai un bonus din partea maestrului - un tablou pictat în cafea, ziua se umple de şi mai mult farmec. Iar ceea ce am făcut cu contribuția domnului Botnaru este un mic sprijin din partea familie noastre la o cauza extrem de nobila, Campania "Rostul Postului".
Urmează „Știrea bombă” a unui lider politic, din care înțeleg că „mâine” vom avea armată profesionistă. M-am abținut să comentez, dar am câteva întrebări:
De ce se anunță de liderul PD și nu de Guvern sau Comandantul Suprem al Forțelor Armate? Care este baza normativă și care sunt estimările financiare?
P.S. Nu că sunt împotrivă, eu susțin acest exercițiu cu ambele mâini, dar asta nu se face prin declarații! Sper sa nu fie ca și în cazul proiectul Chişinău Arena. Urmăresc activizarea pe paginile de socializare a „trollilor” şi emisiuni de la holding, unde experții „dezghioacă” acest subiect. Încerc să înțeleg, care a fost totuși faza cu această declarație politică?
Seara, ca de obicei în sânul familiei, unde Davidaş e actorul principal.
Miercuri
Ne luăm rămas bun de la colega noastră de pe timpul serviciului în Serviciul Grăniceri. Durere, familie îndurerată, lacrimi, onoruri militare. Viața merge înainte.
La amiază sunt la Ministerul Apărării. Împreună cu colegii din organizațiile societății civile discutăm cu factorii de decizie de la minister mai multe subiecte. Discuții pline de conținut, fiind stabilit un cadru de dialog între organizațiile societății civile și Ministerul Apărării.
Seara invitat la emisiunea Punctul pe Azi de la TVR Moldova cu Vasile Munteanu și Eugen Carpov, unde discutăm situația din regiunea transnistreană, politicile de reintegrare a țării, declarațiile lui Frattini şi alte subiecte. Demult nu am participat la o așa emisiune. Profesionist, discuții pragmatice și concluzii pertinente.
Acasă ajung mai târziu ca de obicei, dar oricum dedic timpul necesar copiilor. Tot aici îmi încarc bateriile pentru a doua zi.
Joi
Dimineața, ca întotdeauna copiii, micul dejun și grădinița cu cuvintele „Bec”.
La oficiu, la 8.30. Împreună cu Veaceslav Berbeca facem ultimele redactări pe studiu. Una din constatări care mă îngrijorează cel mai mult „Militarizarea excesivă a regiunii este folosită ca paravan pentru forțele militare ale Federației Ruse, iar precedentul „absorbirii” pretinselor forțe armate ale regiunii transnistrene de către Ministerul Rus al Apărării, Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse și Ministerul Afacerilor Interne al Federației Ruse, poate avea efecte negative și asupra Republicii Moldova. Lipsa de poziție fermă din partea autorităților moldovenești față de acțiunile sfidătoare ale Federației Ruse relevă o abordare neconcludentă care subminează poziția Republicii Moldova în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.”
Am avut prima reacție la declarațiile politice a liderului PD Vladimir Plahotniuc cu privire la profesionalizarea Armatei. Constat că este o declarație politica fără sa știm dedesubturile ei, mai este și populistă cu tentă electorală. Ca concept profesionalizarea merită atenție, dar asta se face în baza unei analize ample cum ar fi SDR (strategic defence review), în baza unor documente de politici aprobate și nu în baza declarațiilor politice. Trebuie sa fie create precondiții pe mai multe dimensiuni – pregătire/formare, resurse umane, resurse logistice, echipamente, armament modern, StratCom, infrastructura și nu în ultimul rând financiare, or în condițiile 0,39 din PIB pentru apărare este imposibil. Mai este și factorul migraţional. La moment IGP/Poliția se confruntă cu un exod masiv de cadre și nu au de unde lua oameni. Un alt factor este ca nu poți spune că, având o armata de 6500 de oameni pe sistem de recrutare obligatoriu (conscripts) în cazul profesionalizării rămâne tot 6500? Sunt multe necunoscute, dar în final e populism şi rupere de realitate. Când a fost profesionalizat SG noua ne-a trebuit 7 ani și asta în condiția finanțării până la 25 mln. lei numai pentru asta. Am început de facto în 2005 acest proces și am finisat pe 30 aprilie 2012. Să ținem cont că a fost voință politică în contextul LRV. Cu militari în termen noi cifra era 5350, ca la final sa ajungem cu Poliția de frontieră profesională la circa 3500, și asta în contextul dotărilor tehnice fără precedent cu asistența partenerilor (SUA, UE, statele baltice, etc).
Republica Moldova se confruntă cu riscuri de Securitate majore, în special după 2014 – anexarea ilegală a Crimeii și declanșarea războiului Federației Ruse în Donbass. În cazul profesionalizării AN, ce facem cu pregătirea rezervei? Acum în condițiile când avem militari în termen, ea e „moarta” cu mici excepții (catedrele militare, dar care sunt un fel de a se asigura ca nu mergi la armată, şi asta se face contra plată). O soluție ar fi apărarea teritoriala (Finlanda, statele baltice, Elveția), dar la noi despre asta se tem sa vorbească și nu o doresc, pentru ca costă şi costa foarte mult, ca şi neutralitatea declarată. In condițiile actuale pentru MD cea mai buna soluție ar fi in primul rând schimbarea paradigmei de finanțare a sectorului apărării multidimensionale conform criteriilor pe care le-am enumerat mai sus, precum și aprobarea documentelor de planificare strategică. Prin declarații politice asta nu se face cu certitudine.
Seara, acasă, activități conform planului, desenăm, dansăm și jucăm fotbal. Ca rezultat și tati, și David adorm primii,
Vineri
Dimineața începem discutând cu veteranii războiului din 1991-1992 din Coşniţa. Împreună cu colegii încercăm să le acordăm asistenţa necesară în promovarea intereselor lor. Multe probleme care le scapă autorităţilor, iar veteranii noştri sunt singuri, cu toate problemele lor. Datoria noastră morală a tuturor e să fim alături de ei, de cei care în anul 1992 au fost în prima linie pentru a apăra ţara.
Informaţii în contradictoriu vin de la Comrat. Separatismul gagăuz ia amploare. Şi asta cu suportul tăcit din partea autorităţilor. Cum de se poate întampla acest lucru? Simplu - cei din regiunea găgăuză sunt rupţi de facto din cadrul legal al Republicii Moldova, fiind atraşi în jocurile politice a unor partide din Moldova, precum şi influenţei mediatice, politice a Federaţiei Ruse. Nu poţi veni cu asemena învinuiri, nu poţi să te împotriveşti viziunilor cetăţenilor, care simt româneşte, dar asta nu înseamnă că aceşti cetăţeni sunt împotriva Republicii Moldova. Întrebarea e faţă de autorităţi: de ce nu intervin cu reacţii şi dezminţiri? De ce nu implementează StratCom în acest sens? Găgăuzia este privilegiată din punct de vedere financiar. Mai mult de o jumătate din bugetul căreia este format din alocațiile de la Chişinău. Toate accizele, TVA, impozitele din regiune rămân acolo, necontribuind, astfel la bugetul de stat. Mai adăugăm şi proiectele de asistență din partea UE şi SUA. Dacă autorităţile nu vor schimba status quo-ul în acest domeniu, situaţia se va înrăutăţi. Şi trebuie să ne gândim cum asigurăm, că cetăţenii noştri din regiunea găgăuză să fie loiali statului Republica Moldova. La rândul său se impun sancţiuni drastice pentru cei care iunstigă la ură şi distorsionează situaţia reală. Procuratura şi alte autorități competente, trebuie să îşi facă meseria.
Suntem în anul Centenarului şi toate pregătirle sunt pentru ziua de duminică, când toţi cei care simt româneşte vor fi în Piaţa Marii Adunări Naţionale, pentru a spune cuvintelor şi situaţiei pe nume. Nimeni nu este în drept să pună la îndoială pornirile marii părţi a cetăţenilor de a spune ce gândesc, cine sunt şi ce limbă vorbesc. Sper să o înţeleagă şi politicienii noştri.
Sfârșit de săptămână, toți ai casei se adună pentru a face planuri de weekend. Ninge frumos, pe semne că Baba Odochia îşi scutură ultimele sale cojoace. Suntem setoși de soare şi vreme caldă.