Născută în 27 iunie 1987 la Donici, raionul Orhei. A absolvit Academia de Muzica, Teatru si Arte Plastice, specialitatea Actorie in 2010, iar in 2018 a sustinut si examenul de master la aceeasi specialitate. Primul loc de munca a fost Teatrul Republican de Papusi Licurici, apoi radio Vocea Basarabiei.Doi ani a fost director general la Casa-Muzeu Alexandru Donici. In prezent este actrita la teatrul Alexei Mateevici si teatrul Licurici.
Luni
Trezirea!!! așa a început săptămâna, cu acest îndemn. Ilinca, mezina a dat ritmul. E ora 7.00, vreau să mai dorm. Da de unde? Ioana, Samson și Ilinca stau ca soldățeii de asupra mea, cu hăinuțele pe brațe: mami ai uitat că azi mergem la cimitir? Îmi gătesc copilașii de sărbătoare, coșul cu dulciuri, ouă vopsite cu coji de ceapă și cozonacul. Înainte de a ieși din casă, îmi instruiesc copiii cum trebuie să se comporte la cimitir. Șase mânuțe mă îmbrățișează și mă asigură c-au înțeles. Ajungem la cimitir, nu suntem primii. În jur multă lume, dar nu prea preocupați de morții lor. Până la urmă Paștele Blajinilor a devenit și un prilej de a-ți revedea colegii, prietenii, rudele. Vorba ceea: morții cu morții și viii cu viii. Ziua mi se pare interminabilă. Permanent conectată spre supraveghere: Ioana ai grijă de Ilinca, Samson nu călca pe morminte, Ilinca nu te îndepărta de mami - nu am timp pentru cei morți. ” E cam răcoare ” - se tot aude prin tot cimitirul. Însă femeile sunt mai acoperite.
Le amintesc copiilor să nu mănânce dulciuri. Cam târziu. Ioana și Samson se plâng că-i doare burta. Ajungem repede acasă și încercăm să reglăm ceea ce am scăpat de sub control. E ora 18.00, slavă Domnului copiii se simt mai bine. Ilinca, mezina le spune o poveste despre prinți și prințese. Ne-am îmbrățișat și am cântat împreună: Hristos a înviat din morți !
Marți
Azi nu merg în oraș. Îmi pregătesc copiii de grădiniță pe fundalul cântecului improvizat de Ioana: mama mea e ca o carte, o citesc cu mare drag! În drum spre grădiniță Ilinca mă întreabă de ce mamele nu au mai multe mâini ca să le ajungă pentru fiecare copil, iar Samson îmi spune la ureche că își iubește surioarele, dar vrea și un frățior și mă roagă să-i promit că-i voi îndeplini dorința. La ora 10.00 vorbesc la telefon cu regizorul Nelly Cozaru despre spectacolul Jurnalul Annei Frank pe care îl voi prezenta joi, 19 aprilie la teatrul Alexei Mateevici. Câteva lecții și sfaturi la telefon, e ca un ritual de inițiere în atmosfera spectacolului. Azi cam epuizată după ziua de ieri petrecută la cimitir, plină de peripeții, oameni, dialoguri, ouă roșii etc. Mi-am răsfățat libertatea și m-am refugiat pentru câteva ore în grădină. Am sădit flori, am admirat florile și am meditat în liniște. Repede trece timpul. Merg spre grădiniță și aud dintr-o ogradă un ping-pong de replici care a culminat cu: vouă românilor care mai treceți pe la poartă cu politica și cu unirea voastră o să vă rup capurile. Am vrut să intervin, dar m-am potolit, văzând că cel ce avea curaj își ținea pălăria pe-o parte - deci nu avea sens. La grădiniță urmăresc cu admirație cum Samson își corectează un coleg: nu se zice cior, dar picior și nu-mi mai spune uăi - mă cheamă Samson. Cresc generații de nădejde. Ei vor fi mai curajoși de-a spune lucrurilor pe nume.
Miercuri
Ziua bună se cunoaște de dimineață. Astăzi se anunță cam agitată. Merg la grădiniță cu cei mici, apoi cu Ioana în oraș la lecții de vioară și solfegiu, ne pregătim de școală. În autobus cineva vorbește la telefon mult și tare- la Italia în italienește și la Moldova pe moldovnește. Ioana îmi zice că o doare capul și îmi cere voie să-i facă observație sau să o filmeze să-i arate lui tati. Azi sunt grăbită și peste tot întârzii. Îmi las copilul la școală, o instruiesc să se descurce singură. Plec grăbită la liceul Spiru Haret și la alte instituții, unde am fost invitată să vorbesc despre monodrama Jurnalul Annei Frank, pe care îl prezint mâine seara. Timpul se scurge repede. Trebuie să reușesc să-mi iau copilul. Iar am întârziat. Ioana vrea de mâncare. O rog să mai rabde pentru că trebuie să fugim la teatru. Am repetiții și deja am întârziat. După repetiții o întreb pe Ioana ce ar vrea să mănânce, dar copilul îmi răspunde că a băut apă și nu-i mai este foame. Offf se apropie ora 17.00 și trebuie să-i iau pe cei mici de la grădinița din satul Donici, iar eu sunt încă la Chișinău. Slavă Domnului că soțul a ajuns înaintea mea. Am întârziat și de data aceasta. Mama se supărăcă nu am vorbit de 3 zile la telefon. E trecut de miezul nopții și încă nu dorm. Recitesc pasaje din Jurnalul Annei Frank. Așa e înainte de spectacol - multe frământări, multe gânduri, multe întrebări, puține răspunsuri...
Joi
Diminețile încep aproape la fel. În drum spre grădiniță cu dialoguri interminabile și admirabile. Diseară la ora 18.00 am spectacol. Merg la teatru de dimineață. Mirosul artei mă inspiră iar azi am nevoie de inspirație. Verificăm luminile, sunetul, recuzita. Dam un snur tehnic. Până la spectacol mai sunt 6 ore. Vorbesc la telefon cu Victoria Gorencu de la Muzeul de Etnografie și îmi propune să trec pe la muzeu să văd expoziția de troițe inaugurată în contextul sărbătorilor Pascale și Centenarului Unirii. Nu regret că am ajuns la muzeu, pentru că am văzut niște exemplare de troițe deosebite cu însemne regale din perioada interbelică și schițe elaborate în acea perioadă, unde se vede clar infuiența culturii românești de peste Prut , asupra acestui spațiu dintre Prut și Nistru.
Se apropie ora 16.00 și mă îndrept spre teatru. Treptat îmi asum lumea interioară a eroinei mele Anna Frank, îmi propun diverse situații, apoi îmi abordez personajul ca fiind o persoană aparte, o prietenă, de exemplu, cu care dialoghez în gând. Ajung la teatru, îmi fac machiajul, îmi îmbrac costumul, repet secvența la vioară. Se aud spectatorii pe hol. Se anunță începutul spectacolului. Spectacolul e pe sfârșite dar nu-mi doresc să ies din scenă, publicul e minunat. Reacționează atunci când e cazul și-i aud respirația atunci când e liniște. E trecut de miezul noptii și încerc să adorm.
Vineri
Această dimineață începe altfel. Cei mici merg la grădiniță cu tati. Încerc să-mi fac ordine în agendă și să-mi programez fiecare minut ca să reușesc peste tot. Dimineața merg cu Ioana la lecții de vioară și solfegiu. Apoi mergem la policlinică pentru niște consultații de rutină. Off Doamne rânduri interminabile de pacienți, nu prea funcționează cu programare. Trebuie să ajungem la teatru în 15 minute, am repetiții. Iar timpul mă ia prin surprindere. La ora 16.00 merg la adunare cu cei de la Ecosem, obositor și enervant subiect. Dimineața a avut loc judecata pentru admiterea creanțelor pentru apartamentul in care am investit bani dar nu-l am. Încep să mă pregătesc moral căci noul administrator ne va anunța hotărârea judecății și noile condiții pe care volens-nolens va trebui să le acceptăm. După 11 ani de așteptare, mai ai chef de negociere?
Recitesc aceste rânduri și notez ultimele gânduri în acest jurnal. Iată că e posibil să găsești timp să fii cu tine într-o lume aglomerată de activități. Această provocare m-a ajutat să mă concentrez pe lucrurile cu adevărat importante în momentul în care îmi trec sute de gânduri prin cap. Hristos a înviat !!!