Linkuri accesibilitate

Gh. Cojocaru: „Chișinăul trece la noi standarde și în domeniul energiei electrice”


Un comentariu săptămînal în dialog.

Gheorghe Cojocaru
Gheorghe Cojocaru

Gheorghe Cojocaru: „Disputa ruso-ucraineană în jurul proiectului conductei de gaze „Nord Stream-2”, cu implicarea și a unor puternice state occidentale ca Germania, a Uniunii Europene în ansamblu și a Statelor Unite, repercutează și asupra situației din Republica Moldova. Privind în perspectivă, autoritățile de la Chișinău de câțiva ani sunt preocupate, în eventualitatea închiderii tranzitului de gaze din Federația Rusă prin teritoriul ucrainean, să asigure reconectarea consumatorilor la rețeaua de gaze a României. Se estimează că, la sfârșitul acestui an, noua conductă Iași-Chișinău va începe realmente să funcționeze.”

Europa Liberă: Deși mai e mult până departe, v-aș întreba, totuși, care este miza racordării Republicii Moldova la rețeaua de gaze românești?

Gheorghe Cojocaru: „Asigurarea securității energetice a consumatorilor individuali și a economiei naționale. Republica Moldova se bucură, în acest sens, de sprijinul Comisiei Europene, care i-a acordat un ajutor de zece milioane de euro, iar Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltarea și Banca Europeană de Investiții i-au oferit un împrumut de 41 de milioane de euro pentru lucrările de proiectare și construcție a noii rețele de gaze.”

Europa Liberă: Experții cei mai optimiști spun că, odată cu intrarea în funcțiune a conductei, vulnerabilitatea energetică a Republicii Moldova va rămâne în trecut. Sunteți de acord cu această aserțiune?

Gheorghe Cojocaru: „Într-un sens anume, da, Republica Moldova nu va mai fi expusă la riscul unui șantaj energetic, pentru că previzibilitatea spațiului Uniunii Europene este alta. Dacă până în prezent robinetul cu gaze se află în stânga Nistrului, odată cu reconectarea la sursa românească, acest robinet nu se va mai afla în mâinile administrației de la Tiraspol, iar dacă sistemul de conducte ucrainean va deveni inoperant, zona transnistreană va trebui să se conecteze de asemenea la rețeaua de conducte din dreapta Nistrului. Și aici intervine momentul adevărului. Dacă până acum Federația Rusă livrează gaze gratuit Tiraspolului, ceea ce asigură un preț atractiv produselor sale industriale, de acum încolo întreprinderile transnistrene vor trebui să achiziționeze contra cost consumul necesar de gaze, ceea ce va determina și o altă politică a costurilor și prețurilor în regiune.”

Europa Liberă: Altfel spus, sugerați că Tiraspolul va deveni vulnerabil?

Gheorghe Cojocaru: „Tiraspolul, practic, se schimbă cu locul cu Chișinăul, dar și situația în ansamblu se schimbă. Regulile de relaționare cu furnizorii vor deveni clare, stabile și transparente. Mai rămâne ca și prețul de achiziție să fie unul bun.”

Europa Liberă: Cum gazul rusesc este folosit la producerea energiei electrice, e logic să vă întreb: ce se va întâmpla în domeniul electroenergetic odată cu conectarea la conductele de gaze românești? Va mai cumpăra Chișinăul curent electric produs peste Nistru?

Gheorghe Cojocaru: „În condițiile economiei de piață, prețul avantajos determină contractarea produsului, iar Chișinăul trece la noi standarde și în acest domeniu al energiei electrice. Interconectarea la rețelele electrice românești, care funcționează la parametri europeni, nu este departe. Prin urmare, și la acest capitol actualii furnizori de peste Nistru se vor confrunta cu noi realități.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG