Născut în 21 februarie 1955 la Coșernița, Florești. Fost luptător pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova în conflictul armat de la Nistru în care Federația Rusă a fost declarată stat agresor de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. A fost arestat în Tiraspol în iunie 1992, alături de alți membri ai așa-numitului grup Ilașcu, de forțele separatiste și condamnat la 12 ani de închisoare. A fost acuzat de crime de război și terorism și a fost găsit vinovat de uciderea unui demnitar al republicii separatiste cu scopul de a genera teroare și de utilizarea neautorizată a munițiilor și explozibililor. Alexandru Leșco a fost eliberat după ispășirea condamnării, la 2 iunie 2004. A primit cetățenia română în timpul detenției în inchisoarea din zona separatista. Fostul deținut politic a fost candidat pentru Parlamentul European pe listele Partidului Mișcarea Populară din România. Deținător al Ordinului Steaua României în grad de Cavaler.
Luni
O zi destul de agitată pentru mine. Nu din cauza că e prima zi a săptămânii, ci din cauza stării bolnăvicioase a mea din ultimul timp. Am mers și am ridicat niște rezultate ale unor analize, teste medicale. Asta mi-a luat aproape toată ziua, medicii însă mi-au ridicat moralul, zicând că totul e relativ bine. Acum, la o vârstă, puține lucruri sunt stabile și exacte. Aproape totul e relativ.
Am ajuns acasă pe la orele 16, soția mă aștepta cu masa gata. Și cu întrebările de serviciu, cum a fost? Cum te simți? Ce zic medicii?
Am liniștit-o, zicându-i și ei de relativitate, am luat masa și am mers puțin la calculator, să văd ce se mai întâmplă în lume. Zic în lume, fiind-că la noi, știut lucrul, e totul bine. Iată aici e stabilitate. Pâine și distracții avem berechet, celelalte – cum le rânduiesc sus-pușii, cei cu pâinea și cuțitul.
Marți
Disdedimineața merg cu soția la C.N.A.S. Ea își ridică legitimația de pensionară. Acolo am prins rând, având în față cam vre-o 20 de persoane.
După aproximativ o oră, a venit și rândul soției. Și-a luat legitimația și m-a ”bucurat” cu suma ce o va primi ca pensie – 700 de lei, adică vre-o 30-35 de euro. Da, am zis, acum rezolvăm orice problemă financiară ce apare, cât ai zice „pește”. Ne consolăm însă cu gândul, că există foarte mulți oameni ce au muncit o viață, și au cam tot atât. Dacă asta poate fi numită consolare.
Am revenit acasă, unde am găsit cutia poștală plină până la refuz cu buclete, pliante electorale. Le-am trecut fugitiv cu vederea pe toate, n-am găsit nimic nou. Se vede, că au fost epuizate cam toate temele electorale, nici nu mai au ce promite. Adică ceva nou, am avut în vedere.
Totuși au și ele un plus, perioadele astea electorale. Le mai deschide ochii unora care dorm prea strâns și visează trecutul. Doamne, când vom scăpa de nostalgici, mancurți, trădători, lichele?
Îmi doresc să prind măcar o zi, când Țara va fi reîntregită.
Miercuri
Credeam că am scăpat pentru o perioadă de timp de teste și analize medicale. N-a fost să fie așa. Azi am fost la Centru Republican de Diagnostică, pentru un nou test. Acolo – surpriză. Cu toate că sunt pensionat și am asigurare medicală nelimitată (adică până sună ceasul), testul cu pricina e cu plată. Paremi-se că costă mai mult decât va primi soția într-o lună. Nu aveam bani cu mine și am lăsat-o pentru altă zi, probabil pentru vineri ori luni.
În schimb am avut mai mult timp liber. După ploițele ce au trecut, s-a zvântat pământul, așa că am putut să intru prin grădina mică, ce o am lângă casa. Încep să se coacă cireșele și căpșunele. Dar au apărut și insecte, vătămători. E timpul de stropit, altfel pierzi și frunzele, nu doar roada.
Seara am mai urmărit puțin la TV dezbaterile electorale. Până nu a început meciul de fotbal, adică finala Ligii Europene (Atletico Madrid – Olympique de Marseille).
Spaniolii au dominat meciul cap-coadă, câștigând cu un scor categoric de 3:0.
Aștept cu nerăbdare finala dintre Real și Liverpool.
Joi
Hristos s-a-nălțat! Cu adevărat s-a-nălțat! ne-am zis unul altuia cu soția.
E ziua înălțării Domnului. La biserică n-am mers. Merg tot mai rar, mai mult din motive de sănătate, uneori însă, din motive de decepție. Tot mai des nu-mi doresc intermedieri între mine și Dumnezeu. Din varii motive, pe care nu le voi enumera aici.
Probabil nu procedez corect, dar asta e.
Sărbătoare fiind, am lăsat toate treburile pentru alte zile. Ne odihnim, ne relaxăm, poate reușesc să mai citesc ceva. Spre marea mea rușine, demult n-am mai pus mâna pe o carte. Sper, sâmbăta barem, să merg la unul din muzee. Că și pe acolo am restanțe mari.
De fapt, viața unui pensionar, care nu e implicat în careva activități, e destul de monotonă. Cred că din această cauză e puțin dificil pentru mine de a susține, a îngriji un jurnal. Cu atât mai mult, nu cred, că activitățile mele prin curte și în jurul casei, ar putea interesa pe cineva. Plus la asta, nu prea am fost eu la „per tu” cu genul epistolar, adică nu prea m-a dus capul să aștern niște gânduri pe hârtie.
Vineri
Ura!!! E vineri, adică ultima zi a jurnalului și finalul chinului meu. Dacă prevedeam din timp astfel de situații, atunci făceam facultatea de litere ori jurnalism.
O zi nu prea încărcată. Comuna noastră face pași timizi spre Europa. Am început să ne instaleze canalizare, așa că eu am stat la taclale cu muncitorii. Le-am admirat tehnica din dotare, care 80 la sută tot din lopeți, hârlețe și rângi metalice este. Sper că peste câțiva ani, vom avea canalizare.
Mă bucură și faptul că de mâine n-o să aud promisiuni electorale și n-o să văd lozincile astea. Ce-i drept banerele, agitația de peste stâlpi și panourile stradale așa și vor rămâne acolo pe mult timp încolo. Poate chiar până la alegerile următoare. Tot una, candidații sunt cam unii și aceiași, la toate alegerile. Probabil că luni ne vom trezi din nou în groapa cu lături. Cum s-a întâmplat nu odată. Dar se vede că merităm ceia ce avem. Sperăm la mai bine.