Fără îndoială, marile proiecte culturale nu capătă o viață reală decît atunci cînd la realizarea lor se angajează instituții internaționale de prestigiu și o masă de cercetători profesioniști. Un exemplu grăitor în actualitate îl constituie o formidabilă expoziție deschisă recent la Bonn, în Germania, la Bundeskunshalle, pe tema fascinantei civilizații sud-americane, cunoscută sub numele Nazca.
Expoziția se intitulează Nazca – Peru. În căutarea urmelor în deșert și este rezultatul a ani de cercetare și restaurare în urma unui mare proiect de cooperare internațională. La partea expozițională a proiectului și-au reunit forțele (și fondurile) Museo de Arte de Lima, Muzeul Rietberg din Zurich și Bundeskunsthalle din Bonn.
Realizarea unei expoziții de amploarea celei de la Bonn nu ar fi fost însă posibilă fără cercetările arheologice și restaurarea obiectelor și a țesăturilor descoperite, prin alte proiecte adiacente de cooperare, cel mai important fiind Proiectul Nazca-Palpa, finanțat de Institutul Arheologic German și de Fundația elvețiană Lichtenstein pentru cercetări arheologice în străinătate.
Cum se precizează în Catalogul expoziției, o parte din exponate, cele ilustrînd unul din centrele ceremoniale ale culturii Nazca, cel de la Cahuachi, au fost restaurate special în vederea expoziției actuale, expusă întîi în Peru și la Zurich, iar acum în Germania.
Pentru cei care nu știu, cultura arheologică sau civilizația Nazca s-a dezvoltat într-o regiune deșertică din sudul statului Peru, într-o perioadă ale cărei limite temporale le constituie cu aproximație anul 200 înaintea erei noastre și circa 650 era noastră. Ceea ce a determinat fascinația universală, s-ar putea spune, pentru această civilizație, au fost, de decenii, imensele figuri geometrice sau zoomorfe, trasate în deșert și vizibile de pe înălțimlle învecinate, la vremea înfloririi culturii Nazca, cu numeroase văi și oaze de fertilitate.
Nazca. Desenele divine. Descoperiri arheologice din Deșertul peruvian.
Pe platourile Nazca, faimoasele „pampas” peruviene, există o imensă concentrare de desene, denumite de cercetători „geoglife”. Expoziția le prezintă pe larg în video-uri și alăturate panouri explicative, realizate urmare a unui alt mare proiect de cercetare în care a fost angajat Institutul de Geodezie și Fotogrametrie al Institutului Federal Elvețian de Tehnologie de la Zurich. Prin folosirea metodelor de cercetare fotografometrice, specialiștii au realizat un model topografic digital, bazat – ni se explică în expoziție – pe fotografii aeriene de mare rezoluție, realizate cu droane încărcate cu echipament special. Grație acestor fotografii s-a putut face distincția între geoglifele (desenelew terestre) realizate de două civilizații, prima, denumită Paracas, ființînd între anii 800 și 200 înainte de era noastră), cea de a doua fiind Nazca.
Diferența între geoglifele celor două civilizații este că oamenii epocii Paracas le-au realizat pe pantele unor dealuri, cu multe desene de figuri umane, după toate aparențele, doar pentru a fi privite ca opere de artă. Cele ale civilizației Nazca au jucat, pare-se, un alt rol. Desenate pe marile platouri (pampas), inițial înfățișînd figuri animale, iar mai tîrziu în principal figuri geometrice (linii, zig-zaguri, spirale etc.), menirea lor a fost să constituie un spațiu ritual, supus unor alterații vizibile pînă astăzi. Săpăturile arheologice au scos la iveală urme ale unor ceremonii religioase efectuate în interiorul lor.
Constatînd că fenomenul geoglifelor nu putea fi studiat exclusiv de arheologi, în contextul izolat al descoperii de așezări și de cimitire, Proiectul Nazca-Palpa s-a transformat într-o amplă cooperare interdisciplinară, cu participarea climatologilor și a antropologilor, între altele, finanțată de Fundația helveto-Lichtenstein, de Ministerul german al educației și cercetării și de Fundația germană pentru cercetări (DFG).
Una din descoperile cele mai simple se referă la modalitatea desenării imenselor geoglife. Experții au constatat că depozitele de roci ale deșertului, încărcate la origine de fier, s-au erodat și oxidat în același timp, căpătînd o culoare închisă, maronie-roșcată, în contrast cu materialul de sub ele. Membrii civilizației Nazca nu au făcut decît să ridice la verticală, pe trasele imaginate de ei, aceste roci colorate, desenele fiind evidențiate și perfect vizibile apoi grație pămîntului de culoare deschisă de sub roci. Numărul acestor desene-geoglife se ridică la cîteva mii, iar proiectul de cercetare atașat expoziției actuale a permis cartografierea lor în detaliu.
Altfel expoziția conține în principal un imens și spectaculos material ceramic, cu picturi extrem de colorate, pline de fantezie, înfățișînd atît imaginile spirutuale despre zeii culturii Nazca, cît, mai ales, ocupațiile de zi cu zi ale oamenilor, legate în esență de agricultură și pescuit.
Ceea ce lipsește cu desărvîrșire din această ambianță spectaculoasă este orice urmă de armă sau figurare a ei picturală. Civilizația Nazca și-a dezvăluit grație proiectelor de cercetare științifică internațională o mare parte a misterelor ei – dar nu toate, felul în care a dispărut, de exemplu -, dar rămîne la fel de fascinantă ca și în urmă cu 50 de ani pentru privitori (vezi Galeria foto atașată pe pagina Internet a Europei Libere).
