Linkuri accesibilitate

„Cine a deturnat protestul de la Bucureşti?” (Elena Robu citată de Unimedia.info)


Revista presei matinale de la Chișinău

Unimedia.info publică la secţiunea sa de bloguri un articol de pe blogul jurnalistei de la Chişinău emigrate în Franţa Elena Robu în titulat „Cine a deturnat protestul de la Bucureşti?” Jurnalista reproduce de fapt părerea unui cercetător român, Adrian Niţă, publicată de ziarul „Adevărul”. El crede că, indiferent de interpretări, întrebarea fundamentală e cine sunt cele 20-30 de persoane cu cagulă care nu au fost extrase de către jandarmi conform legislaţiei, pentru ca să se asigure posibilitatea celorlalţi manifestanţă să protesteze paşnic; şi de ce jandarmii au folosit violenţa în mod nejustificat, căci atacul unor huligani cu peturi nu cerea nicidecum gaze şi tun de apă. „O imagine aproape similară a avut şi Chişinăul în ziua de 7 aprilie 2009”, observă jurnalista Elena Robu. La mai bine de 9 ani, continuă ea, întrebarea crucială a rămas fără răspuns: cine a deturnat protestele paşnice din 7 aprilie?”

„Republica Moldova riscă să devină o entitate căreia nu i se întinde mâna,” scrie Valeriu Vasilică, directorul agenţiei de ştiri IPN într-o analiză pe site-ul acesteia. Constatarea lui porneşte de la vizita de la începutul acestei luni în Moldova a unui oficial de rang suficient de înalt dintr-un stat suficient de important, ba chiar cel mai important din Europa - Maria Flachsbarth, secretar de stat parlamentar al Ministerului Federal al Cooperării Economice și Dezvoltării din Germania. Demnitara „a renunțat la întâlnirile oficiale cu reprezentanții guvernării” şi a explicat că părerile ei despre democrație și statul de drept nu coincid cu ceea ce se întâmplă în Republica Moldova. Semnele pe care le-a dat ea Chișinăului depășesc limitele ministerului pe care îl reprezintă, ba chiar ale întregii Germanii Federale, crede Valeriu Vasilică. Prin gestul său, demnitara arată că Germania îi retrage guvernării posibilitatea care a avut-o până acum de a beneficia din urma asocierii cu sprijinul european oferit Republicii Moldova. Germania s-a lăsat de guvernare, dar nu s-a lăsat de opoziție și societatea civilă activă din Republica Moldova, mai scrie Vasilică. Semnalele respective sunt adresate Republicii Moldova, dar în aceeași măsură comunității europene, care va trebui să aibă motive foarte serioase ca să nu țină cont de exemplul Germaniei, cu rolul și ponderea acesteia în Europa și în lume. Astfel, Republica Moldova riscă să devină o entitate căreia nu i se întinde mâna. Mai exact, autoritățile ei riscă un asemenea comportament din partea partenerilor de dezvoltare, dar riscul de extrapolare asupra întregii țări și a tuturor cetățenilor ei este suficient de real, deși perspectiva poate fi ceva mai îndepărtată, conchide autorul.

„Covoare din Moldova pentru mănăstirile de pe Muntele Athos”, titrează Zdg.md dând detalii despre noul pelerinaj al președintelui Igor Dodon, alături de fratele său Alexandru Dodon, fiul mai mare, deputații socialiști Grigore Novac și Pavel Cordureanu și mai multe persoane din anturajul său - pe Muntele Athos. Șeful statului a publicat pe pagina sa de Facebook o fotografie care ilustrează de cine este însoțit în călătorie. Majoritatea persoanelor de care este însoțit președintele poatră tricouri și chipiuri albe cu inscripția „Iubesc Moldova”. Asociația Obștească „Iubesc Moldova”, promovată de șeful statului, este condusă de deputatul socialist Corneliu Furculiţă, cel care l-a însoțit pe Dodon în vizita de anul trecut pe Muntele Athos.Deputatul socialist Grigore Novac, pentru al doilea an consecutiv în componența delegației președintelui în Grecia, publică imagini video de la întâlnirea cu fețe bisericești de pe Muntele Sfânt. În secvența video distribuită de socialist, Igor Dodon prezintă membrii pelerinajului.

„Vrem să vă mulțumim de primire. Noi, defiecare dată când venim aici, obținem forțe suplimentare pentru a face față provocărilor cu care ne ciocnim în fiecare zi în R. Moldova”, afirmă Igor Dodon. Ulterior, acesta menționează că prin toate mănăstirile pe care le va vizita, zece la număr, va purta o icoană, pe care ulterior o va instala în clădirea renovată a Președinției. Delegația șefului statului a dăruit mănăstirii respective de pe Muntele Athos două covoare din Moldova.

Dumitru Spătaru publică în Tribuna.md un comentariu despre noua strategie a guvernării sau care e segmentul de electorat ţintit de PD. Urmărind acţiunile PD, acesta ajunge la concluzia că, fiind constrânsă de răcirea relaţiilor cu Uniunea Europeană şi SUA, dar şi având relaţii ostile cu Rusia, guvernarea este nevoită să identifice alte soluţii pentru atragerea electoratului. Şi cum cea mai dureroasă pentru cetăţeni este corupţia din sistemul medical, guvernarea a pornit lupta cu corupţia în medicină. În ultima perioadă am văzut mai mulţi medici reţinuţi, am văzut sume astronomice sechestrate, am văzut scheme deconspirate etc. Guvernarea s-a pliat perfect pe o mare nemulţumire din societate şi, probabil, mulţi dintre cei ce au fost impuşi de medici să treacă prin schemele corupţionale ale sistemului acum se simt într-un fel, răzbunaţi. Rămâne să vedem dacă aceasta le va influenţa şi opţiunea de vot, conchide Spătaru. El crede că exact aşa s-a întâmplat şi în cazul schemelor corupţionale cu implicarea celor ce erau responsabili sau furnizau produse alimentare în grădiniţe - cum să nu te sensibilizeze monstruozităţile care se comit în raport cu copilaşii? Şi în cazul schemelor puse la cale de cei ce monitorizează traficul rutier şi aplică amenzi, şi în cazul avocaţilor corupţi … Alte mari nemulţumiri ale cetăţenilor (care, probabil, au fost identificate în baza unor cercetări sociologice) au ţinut de închiderea şcolilor. Şi guvernarea a dat indicaţie ca acestea să nu mai fie închise, iar unele – chiar redeschise.

XS
SM
MD
LG