Linkuri accesibilitate

Radio Europa Liberă - Praga august 1968 (VIDEO)


CN Radio Europa Liberă anunță după Radio Praga invadarea Cehoslovaciei
CN Radio Europa Liberă anunță după Radio Praga invadarea Cehoslovaciei

Un remarcabil proiect online sub egida Vera și Donald Blinken OSA despre invazia sovietică a Cehoslovaciei în 1968 în fluxul de știri al Europei Libere.

Cei care cercetează trecutul apropiat, perioada regimurilor comuniste în Europa răsăriteană și în Uniunea Sovietică, au început să aibă treptat acces, pe parcursul ultimilor 20 de ani, și la importantele arhive ce documentează transmisiunile entităților, astăzi celebre, Radio Europa Liberă și Radio Libertatea.

Cultură și politică: Invazia sovietică a Cehoslovaciei în 1968 în știrile Europei Libere
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:32 0:00
Link direct

Găzduite de Hoover Institution în Statele Unite și de Universitatea Central Europeană de la Budapesta, arhivele au fost în mare parte inventariate și, mai ales, grație unor contribuții substanțiale ale unor donatori ce s-au alăturat lui George Soros, au fost puse online, devenind accesibile tuturor prin Internet.

Arhivele de la Budapesta, denumite inițial (din 1995) Open Society Archives (OSA), au fost redenumite în 2016 Vera și Donald Blinken Open Society Archives, în onoarea cuplului care a făcut cadou Universității Central Europene fonduri importante ce permit astăzi nu numai prezervarea optimă a documentelor, dar și lărgirea cercetărilor științifice pe baza documentației devenită treptat accesibilă și a unor proiecte de mare interes.

În paranteză fie spus, Vera Blinken s-a născut la Budapesta în anii ce au precedat cel de-al Doilea Război Mondial, iar în 1950, împreună cu mama ei, s-a refugiat în Statele Unite, unde a făcut o remarcabilă carieră în domeniul umanitar. Soțul ei, Donald, bancher și profesor, a fost numit în 1994, de președintele Clinton, ambasador american în Ungaria. Experiențele lor de viață au făcut obiectul unei pasionante cărți de memorii, apărută în 2009 la Editura Universității de Stat New York, cu titlul: Vera și Ambasadorul. Scăparea și reîntoarcerea.

Numeroasele proiecte de cercetare dezvoltate de Arhivele Vera și Donald Blinken pot fi văzute pe pagina ce le este dedicată pe site-ul Universității Central Europene, iar printre ele de cel mai mare interes sînt punerea online a arhivelor audio ale Serviciului rus al Europei Libere, în colaborare cu Arhivele de la Hoover Institution, și cel referitor la Refugiații unguri din 1956 în Statele Unite.

Ultimul din aceste proiecte, Cehoslovacia 68 „Bugetul de știri” al Camerei centrale a știrilor („News budget of the Central News Room) a fost pus online cu două zile în urmă, pentru a marca cei 50 de ani împliniți de la invadarea Cehoslovaciei de forțele militare ale Uniunii Sovietice și Pactului de la Varșovia (singura excepție constituind-o România). Noua pagină de site din Arhiva Vera și Donald Blinken a Societății Deschise oferă cercetătorilor istorici și publicului larg, pe de o parte, o amplă vedere a felului în care lucra Radio Europa Liberă și Serviciul Central de Știri și, pe de alta, o documentație extrem de abundentă asupra derulării invaziei trupelor sovietice și aliate ce a pus capăt „Primăverii Pragheze”, tentativei unui proces de democratizare, de deschidere, a sistemului de guvernare denumit „socialist”.

Un raport al Serviciului de cercetare românesc de la REL în 1968
Un raport al Serviciului de cercetare românesc de la REL în 1968

Știrile scanate transmise de Radio Europa Liberă devin astfel accesibile tuturor pentru o perioadă acoperind seara zilei de 20 august 1968, cînd primele trupe sovietice au pătruns prin surpriză pe teritoriul cehoslovac, și pînă la 10 septembrie, data considerată pentru instalarea așa-numitei „normalizări” a situației politice, urmare a invaziei. Colecția digitatală a așa-numitului „buget” zilnic – termenul sub care erau reunite pentru redactori „produsele” serviciilor de știri, relatări și cercetare ale Europei Libere – include aproape 4000 de piese/documente și ele apar pe ecran în ordine cronologică, fiecare exact la ora la care au fost difuzate pentru redactori în 1968. Au fost omise de la publicare doar știrile care privesc alte evenimente internaționale, fără relație cu invazia Cehoslovaciei, și faptul explică de ce numerotarea în ordine a documentelor pare uneori întreruptă.

1968. Cum a zdrobit Uniunea Sovietică Primăvara de la Praga
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:41 0:00

Cît de amplă a fost infomarea oferită ascultătorilor din Estul Europei, celor din România, între alții, o demonstrează simplul fapt că pe parcursul unei singure zile, 21 august, cea a declanșării invaziei sovietice, Serviciul central de știri al Europei Libere a redactat aproape 400 de știri!

Jiri Dienstbier, 1968
Jiri Dienstbier, 1968

Din mulțimea știrilor din acea zi, aș remarca una ce preia și citează spusele celui care atunci era comentator la Radio Praga, Jiri Dienstbier, și care avea să devină un cunoscut disident și apoi, după 1989, remarcat ministru de externe. Vorbind de la Radio Ceske Budejovice, încă neocupat de sovietici, Dienstbier spunea: „Pentru noi toți și pentru întreaga lume este clar că există o diferență fundamentală atunci cînd sînt comparate evenimentele ungare din 1956, cînd în Ungaria a izbucnit o revoltă, și țara noastră unde totul a fost absolut calm.” „Argumentele ocupantului au fost complet spulberate, fiindcă ei au eșuat pînă în acest moment să lichideze transmisiunile radio libere, fiindcă nu pot pretinde în fața lumii și a cetățenilor noștri că ar fi apelat cineva la ei să ne invadeze, așa cum au încercat să spună în această dimineață. Chiar dacă unii din reprezentanții noștri de frunte nu pot fi găsiți, deși nu mai există contact cu Dubcek, Smrkovsky, Kriegel și Spacek..., în ciuda relatărilor ce parvin despre transportarea lor într-un loc necunoscut, practic toate instituțiile semnificative ale statului nostru au reușit să se reunească în ședință în cursul zilei.”

Ar mai fi de observat că fluxul știrilor de la Radio Europa Liberă începea în seara de 20 august, la orele 23;48 – exact în momentul declanșării invaziei - cu informații parvenite de la București, unde conducerea de stat își exprimase, chiar dacă în limbajul obișnuit de lemn și eliptic – sprijinul pentru liderii Primăverii pragheze. Pe 21 august aveau să urmeze alte relativ numeroase știri din România, ce făcea figură aparte. Un comunicat oficial de la București califica atunci „situația gravă creată ca rezultat a penetrării Cehoslovaciei de către forțele armate ale unor țări socialiste”... drept o „violare flagrantă a suveranității naționale a unui stat socialist frățesc, liber și independent...”

Previous Next

XS
SM
MD
LG