A încetat din viaţă, la Bucureşti, profesorul, teoreticianul şi istoricul literar Paul Cornea. Acest important intelectual a fost nu numai un observator lucid al evenimentelor dramatice ale ultimului veac, ci şi o personalitate care a intervenit în viaţa polisului în care a trăit.
Paul Cornea s-a născut pe data de 3 noiembrie 1923 la Bucureşti. Aici a urmat liceul şi aici a studiat, pînă în 1948, la Facultatea de Litere şi Filozofie, secţia de sociologie. În paralel a activat în cadrul organizaţiei tineretului comunist. Ca toţi evreii din România, devenise şi el o ţintă a politicii rasiale şi anti-semite a regimului condus de dictatorul Ion Antonescu. În acest context social-politic, se încadrează în organizaţia tineretului de stîngă, afiliată mişcării muncitoreaşti, anti-fasciste. Răsturnarea dictaturii militare a aliatului lui Adolf Hitler, pe data de 23 august 1944, era percepută şi de el ca un nou început, ca un act de normalizare a unei vieţi ieşite din zodia prigoanei – ca o eliberare (precum mărturisea el, în 2013) „de sub ameninţarea continuă a exterminării, ca o ieşire din bîrlog”.
În anii postbelici, Cornea devine cadru didactic universitar. Totodată însă, preia, între 1952 şi 1964, şi funcţia de director general în Ministerul Culturii, răspunzînd de Direcția Teatrelor și Instituțiilor Muzicale, apoi de Direcția Generală a Editurilor şi de Studioul Cinematografic București. Fiind confruntat direct cu schematismul ideologic, impus culturii, în Paul Cornea se nasc primele îndoieli în ceea ce priveşte socialismul real-existent, tot mai osificat, transformat într-o dogmă a birocraţiei de partid şi de stat.
S-a retras treptat de sub povara obligaţiilor administrative, concentrîndu-se asupra literaturii. Activează în calitate de cercetător în cadrul Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” şi ca profesor universitar, iar după 1990 este numit secretar de stat în Ministerul Învățămîntului, funcţie pe care o deţine pînă la mineriada din iunie. În următorii şase ani este şef de catedră și decan al Facultății de Litere.
L-am văzut ultima dată pe Paul Cornea la Cafeneaua critică, organizată de Ion Bogdan Lefter pe data de 17 aprilie 2017 la Club A, din Bucureşti. Alături de mai mulţi martori ai mineriadei din 1990, între care s-a aflat şi fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, Paul Cornea a evocat cu obiectivitate întîmplările din acea primă vară de după revoluţia din decembrie 1989.
Cu o admirablă forţă analitică şi spirit critic, Paul Cornea a încercat să creioneze evenimentele, aşa cum a reuşit de-a lungul vieţii sale să prezinte şi fenomenul literar şi, nu în ultimul rînd, propria sa viaţă în cartea de memorialistică, auto-critică, intitulată: „Ce a fost. Cum a fost. Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Cristache, apărută la Editura Polirom/Cartea Românească, din Iași, în urmă cu cinxi ani.
Din numeroasele cărţi pe care le-a publicat istoricul şi teoreticianul literar Paul Cornea, amintim aici doar studiul „Originile romantismului românesc”, din 1972, reeditat în 2008. Din acest studiu se desprinde metoda sa de abordare a fenomenului literar, în general, şi cel al romantismului românesc, în mod special. Pentru Cornea literatura reprezenta un fenomen al interferenţelor dialectice şi nicidecum un proces unilateral, închistat în estetica unui etnicism precar, de sine stătător.
Paul Cornea a fost distins de-a lungul vieţii cu numeroase premii. Amintim aici doar premiul Academiei „B.P. Hasdeu”, din 1972, și Premiul Asociației Scriitorilor din București, din 1973.
În perioda post-comunistă a fost atacat în presa naţionalistă şi de publicaţii antisemite ale unor grupări neo-legionare. Chiar astăzi, cînd a început să circule pe reţelele de socializare vestea morţii profesorului Cornea, unii dintre detractarii istoricului literar nu s-au putut abţine, judecîndu-l laconic prin afirmaţia expeditivă că „a fost oportunist și pe vremea staliniștilor, și după aia. A fost totdeauna la putere. Niciodată ceva convingeri nu i-au zgîlțîit scaunul.”
Prin dispariţia lui Paul Cornea, cultura română a pierdut un reprezentant de seamă. În urma lui rămîne o operă vastă şi importantă care, cu siguranţă, se va bucura la un moment dat de aprecierea pe care o merită.
