De la bun început, vreau să vă spun că basarabenii o duc bine3. Deschideți „Moldova socialistă”, ascultați postul republican de radio, priviți televizorul. Încredințați-vă cu ochii și urechile proprii că trai mai bun nu se poate. Oare pot izvoarele noastre de informație minți? Fiți serioși! Poate vreți să aveți o idee mai amplă de marile valori materiale și spirituale, realizate în Basarabia sovietică de la ‘40 încoace? Intrați în parcul central al Chișinăului, așezat în pitoreasca vale a Buiucanilor. Colinele împădurite îmbrățișează oglinda unui lac acum pe jumătate înnămolit. Pe cealaltă parte a lacului, albesc niște clădiri: expoziția marilor noastre performanțe. Scoborâți-vă pe [Coborâți] treptele largi și ciuntite ale scării principale din parc, treceți, de-a lungul digului, pe aleea umbrită de plopi și apropiați-vă de aceste pavilioane. Intrați, că doar la poarta lor nu se înghesuie nimeni. Plimbați-vă prin aceste săli pustii. Uimiți-vă de grandioasele succese ale Moldovei Sovietice. Convingeți-vă încă o dată cât de fericit trăiesc acum basarabenii sub soarele socialismului răscopt. Belșugul adus de sovietici pe aceste plaiuri are să vă zguduie.
Iată pavilionul agriculturii. Exponate în coșuri împletite și fotografii cât peretele. Mostre, diagrame, mulaje. Materiale explicative. Citiți-le și încântați-vă. La sute de hectare de teren agricol Basarabia ocupa locul întâi în Uniune. Ea dă o treime de struguri și tutun, a cincea parte din vinuri și a zecea de porumb din producția globală a țării Sovietelor. „Livada noastră” – așa o numesc rușii. Se vede, nu degeaba. Opriți-vă la panoul gospodăriei de stat „Lenin”. Un masiv enorm de pomi fructiferi pitici. Ambalarea și expedierea fructelor în Rusia este complet mecanizată. Admirați beciurile de vin de la Cricova. La cinci kilometri de Chișinău – un oraș subteran, săpat de deținuții carierelor de piatră: strada Cabernetului, bulevardul Aligote, fundătura Pinot. Deschis numai pentru conducătorii republicii și oaspeții lor. Intrarea liberă, ieșirea pe brânci. Completați macheta fermei-model cu vite aduse din Arizona. Pentru construcția ei, felcerul veterinar I. Bodiul, … fostul prim-secretar, și-a decernat, cu modestie, titlul de doctor în ale economiei.
Continuați-vă plimbarea. Pavilionul industriei ușoare a RSSM. Bucurați-vă, câte nu se mai fac pentru om în Basarabia. În vitrine – costume elegante, pantofi ușori, paltoane de piele, cămăși fine, mantouri din blană naturală, rochii extravagante, bijuterii… Izgoniți-vă gândul că aceste exponente sunt făcute numai într-un exemplar. Le poartă slugile poporului, le încearcă pe pielea lor, să vadă: pot fi vândute populației ori nu? Ce abnegație! Machete de locuințe moderne, grădinițe de copii, policlinici, placarde cu marile noastre drepturi. Fotografii cât peretele ale unor fete încremenite în extazul dragostei față de Partid, vizita de neuitat a lui Brejnev… Cai verzi pe pereți. De v-a lua o greață ușoară, stăpâniți-vă. Ieșirea-i pe mâna dreaptă. Aici, la aer curat, sub această despletită salcie, întrebați-vă: pentru cine-i făcută expoziția? Dacă pentru basarabeni, apoi ei știu și așa că ei trăiesc bine.
Socialismul răscopt i-a dat basarabeanului de toate. Numai că nu prea are ce mânca. Carne nu vede nici de zile mari. O ia Rusia. De rămân oase, ele se aruncă pe piață. Câte un kilogram la mână. În primul rând, invalizilor, decoraților și veteranilor. După salam fiert – cozi lungi, posomorâte. Cartofii, ca o delicatesă, se aduc din Bielorusia, găini congelate – din Ungaria, roșii și struguri – din Bulgaria, pâinea – nici nu știu de unde. Lapte, legume și, în ultimul timp, țigări și o sticlă de vin mai bun – problemă. De alte feluri de alimente basarabeanul și-a luat grija. Ele nu-s. Şi de se mai aruncă ceva în vânzare, el se bucură și stă în [la] coadă. Şi de purtat are ce basarabeanul. În vitrinele prăfuite – mărfuri câte vrei. Bocani oribili, cu talpa de gumă, produși de firma „Zorile”, cămăși cu gâtul strâmb, fabricate la Tiraspol, căciuli din blană sintetică, aduse din Bălți. Manechine schiloade poartă costume negre demodate și rochii pentru sperietori, confecționate în Chișinău. Dar, slavă Domnului, mai sunt pe lume speculanți sovietici, așa că nimeni nu umblă dezbrăcat.
Puterea sovietică i-a dat basarabeanului și acoperiș. Plimbați-vă prin centrul orașului, pe străzile Jukovski, Kiev, Gogol, Miciurin, Iskra, Lenin, Lazo, Berzarin și o să vă simțiți ca la mama acasă numai de la denumirea acestor străzi. Aici, printre grădini și parcuri, în vile și blocuri moderne, locuiesc slugile poporului. Nici mașinile n-au voie să treacă pe lângă palatele lor. Slugile iubesc tăcerea. Şi câteva colțuri mai la vale, pe străzile strâmbe și desfundate, începe Chișinăul basarabenilor. Curți pline de colb, cu lăzi de gunoi deschise, case vechi, dărăpănate, îmbâcsite de locatari fericiți. Fericiți că nu trăiesc în noile raioane de la periferia orașului, în barăcile de cinci etaje monotone ca niște cazărmi, că anume aici simte basarabeanul splendoarea pereților subțiri, a întreruperilor de apă, gaz și încălzire centrală. Când l-am întrebat într-o zi pe tehnicianul nostru de ce apa fierbinte inundă subsolul, el mi-a răspuns cât se poate de amabil: „Sistemul e de vină… sistemul”.
Dar câtă grijă are Partidul de sănătatea omului! În ultimii, ani asistența medicală a atins un nivel nou. S-a reconstruit și lărgit casa de nebuni din Costiujeni. După [La] cerința populației, a fost dărâmată unica policlinică (numărul 3) din centrul orașului și, în locul ei, construită clădirea institutului de marxism-leninism. Pe de-o parte, cum ar [fi] trăit basarabenii fără acest institut, pe de alta, înfățișarea bolnavilor ce făceau coadă la policlinică ar fi intrat în discordanță cu rafinatul simț estetic al slugilor care locuiesc în vilele din jur. Slugile iubesc frumosul.
Au basarabenii și unde să se mai odihnească. Că doar pentru ei a fost făcut lacul Ghidighici. O fâșie îngustă de mal bolnăvicios, două chioșcuri cu plăcinte fără brânză, cu sticle cu vin apos „Alb de Masă” („alb de masă”, cum îl mai numesc). La mal – câteva bărci. Soare arzător. Umbra-i pe cealaltă parte a lacului. Acolo, într-un desiș de pădure – câteva vile. Nu încerca să treci damba [digul] – miliția n-o să te lase. Aici, se odihnesc slugile poporului. Slugile iubesc odihna.
Cum vedeți, basarabenii o duc bine. Trăiesc, lucrează pentru binele statului și al conducătorilor. Ce-i drept, se mai fac și ei că lucrează, dar și statul se face și el că le plătește. Nu, n-au de ce se plânge basarabenii. Şi apoi cui să se plângă? La Moscova – lui Brejnev, ori la București – lui Ceaușescu? Vorba ceea: ori cu capu-n piatră, ori cu piatra-n cap. Așa și trăiește el în paradisul socialismului răscopt. Numai că se mai întreabă și el uneori, de, ca omul:
– Dacă la noi e așa de bine, de ce totul e atât de rău?
------------------------------
3 Text prezentat în cadrul programului „Actualitatea Românească” (Domestic Bloc), nr. 09 din 24 iunie 1982. Romanian Broadcasting Department, Radio Free Europe. RFE/RL Broadcast Records Collection / Hoover Institution Library & Archive, Box 3936-4.
