Linkuri accesibilitate

„La ușă ne întâlnește cel mai sincer zâmbet. E frumos să fii mamă!”


Zina Bivol
Zina Bivol

Jurnal Săptămânal la Europa Liberă, cu Zina Bivol

Zina Bivol: Născută la 12 februarie 1989 în satul Răzeni, raionul Ialoveni. A studiat la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, iar în anul 2013 devine Absolventa a Școlii de Studii Avansate în Jurnalism. A fost conducător de cerc la Centrul de Creație a Copiilor „Floarea Soarelui”, iar din 2017 devine prezentator la radio Vocea Basarabiei. O dată cu lansarea postului Vocea Basarabiei TV, prezintă și o emisiune televizată „Zâna Copiilor”. Este autoarea volumelor de poezie: Dăruie clipelor ani (2008) Editura „Florile Dalbe”, Chișinău; Meșterul de dantele (2011) Editura „Feed Back” Iași; Frânturi de gânduri (2012) Editura „Gens Latina”, Alba Iulia; Fereastra cu lentile (2015) Editura „Prut Internațional” Chișinău; Femeia cu gust de lapte (2019) Editura „24 ore”, Iași.

Luni

Mă trezesc cu fluturi în stomac și emoții. Dimineața alerg la o frizerie, mi-am propus să arăt altfel, după care sunt invitată la un post de radio să povestesc mai multe despre evenimentul de astăzi. Este 18 februarie ziua când îmi lansez cartea-vlog „Femeia cu gust de lapte”. Ce înseamnă carte-vlog? Același volum de poezii îl puteți găsi în variantă fizică, așa cum ne-am obișnuit să vedem o carte în bibliotecă și tot aceste texte sunt și în variantă video pe canalul meu de youtube.com/c/zinabivol . Mai multe vedeți și înțelegeți acolo.

A venit și ora 18:00, totul începe!!!

Emoțiile mele se dublează când văd actrițele Daniela Burlaca și Dana Ciobanu cum dau culoare poeziei mele pe scena Teatrului Geneza Art. Datorită lor pot spune cu certitudine că a fost o lansare-spectacol, atunci când spui „geneza art” asta înseamnă regie, mizanscenă și atmosferă. După recital au luat parte la cuvânt academicienii Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, criticul literar Nina Corcinschi și dramaturgul Dumitru Crudu. Mă bucur că lumea și-a făcut timp de poezie, înseamnă că nimic nu este pierdut. Seara a culminat cu autografe și flori. Am avut o zi de senzație...

Marți

Am o ușoară răceală, dar asta nu mă împiedică să ies din casă...

Ziua continuă cu mesaje de felicitare și scuze din partea celor care nu au reușit să ajungă. Să fiu sinceră, cei care știam sigur că vor sosi, nu au venit, iar cei care nu i-am așteptat anume ei au fost prezenți. Acestea sunt dintotdeauna jocurile vieții. E marți, deja unii mă sună și stabilim zilele potrivite pentru o lansare de carte. Vreau să vă spun că s-a muncit mult la acest volum de poezie care se împarte în trei capitole: „Trăiesc într-o pasăre”, „Femeia cu gust de lapte” și „La o cafea cu dragostea”. În acest an am schimbat prefixul, știam că la 30, trebuie să fac ceva inedit și sper că mi-a reușit!

Acum sunt la muncă, radio a devenit o a doua familie. Am început să iubesc ascultătorii fără să-i cunosc și știu că ei abia așteaptă să intrăm în casele lor. După lucru mă duc să-l iau pe micuțul meu de la grădiniță și ca de obicei trebuie să treci pe la magazin ca să-i cumperi ceva. Marius își alege o mașină, dar nu uită nici de fratele mai mic. Cu două mașinuțe, mergem de mânuță până acasă... la ușă ne întâlnește cel mai sincer zâmbet. E frumos să fii mamă!

Miercuri

Nu mă pot sătura de somn, dar trebuie să mă ridic să fac un terci, să pregătesc hăinuțe și să-l petrec pe Marius la grădiniță. Mă uit la Sebastian cum se joacă...așa a crescut mare! Las dragostea și mă mobilizez din nou la muncă. Pe lângă radio am și un grup de copii la care merg de câteva ori pe săptămână și facem ore de actorie. Acum facem exerciții după regulile lui Konstantin Sergheevici Stanislavski un fost regizor și teoretician rus al teatrului. Una dintre căile folosite de sistem este aceea a „magicului dacă”. Actorii sunt îndemnați să-și pună cât mai multe întrebări în legătură cu personajul interpretat, una dintre primele astfel de întrebării fiind: „Ce aș fi făcut eu dacă m-aș fi aflat în aceeași situație cu personajul meu?” Mă minunez de fiecare data de sinceritatea și spontaneitatea copiilor. Recunosc că toate ideile pornesc de la ei…

Azi tata nu are spectacol, toată familia iese la plimbare în Parcul Valea Morilor. Copiii noștri sunt cei mai fericiți, nu se mai opresc de alergat, iar nouă ne rămâne decât să-i prindem și să trecem în mintea lor. Toată familia se joacă!

Joi

Dimineața sună telefonul, cine sună? Ca de obicei, mama. Ea trebuie să se asigure că la noi totul e minunat, că nu suntem răciți și să ne spună să ne îmbrăcăm bine că vremea e amăgitoare. Ea întotdeauna are grijă să-mi amintească câte ceva. Cred că așa sunt toate mamele!

De aproximativ doi ani moderez emisiunea „Doină, Dor și Omenie” la radio Vocea Basarabiei, aici zilnic ne apelează oameni care plâng, râd și unii poate care nu au văzut soarele niciodată. Astăzi cu o voce tristă sună un bătrânel în speranța că-l aud fetele lui și solicită cântecul „Veniți acasă” de Gheorghe Țopa. E trist să ai copii și să rămâi singur. Cu siguranță în weekend merg la părinții mei. Din cei cinci copii am rămas eu și fratele să le deschidem poarta, ceilalți au plecat peste hotare așa cum face toată lumea din țara noastră. Mulți ne întreabă, dar voi nu plecați? Noi cred că vom fi cei care vom stinge lumina.

„Cine iese ultimul din tara

E rugat să stingă și lumina”

Nichita Stănescu

E seara, trebuie să le spun povestea picilor mei. Astăzi citim despre Alba ca Zăpada. Marius mi-a spus căci va crește mare și o va pedepsi pe regina cea rea, iar mie o să-mi cumpere o oglindă. Noapte bună!

Vineri

Cred că mulți dintre noi așteaptă ziua de vineri. În această zi știu că trebuie să fie deja pregătită emisiunea „Zâna Copiilor” și să o las pentru zilele de weekend în mapa cuvenită. În sfârșit am reușit să găsesc și puțină vreme pentru lectură, citesc cu interes „Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace” de Stephen R. Covey. Cartea prezintă o abordare globală, principială și unificată a problematicii umane, în vederea soluționării dificultăților personale și profesionale. De aici mi-am fixat cele 7 deprinderi: 1. Fii proactiv 2. Începe cu gândul la final 3. Pune prioritățile pe primul loc 4. Gândește câștig-câștig 5. Încearcă mai întâi să înțelegi, apoi să fii înțeles 6. Acționează în sinergie 7. Ascute fierăstrăul...Fiecare carte își lasă amprenta pe numele meu, chiar dacă am tot mai puțin timp liber, mă strădui zilnic să citesc/să învăț câte ceva nou.

XS
SM
MD
LG