Armata Română după 15 ani în NATO: echipament sovietic și achiziții occidentale în așteptare

Un episod care poate părea rupt dintr-o anecdotă descrie cel mai bine situația în care se află armata României, la 15 ani de când face parte din NATO, Alianță care împlinește în aprilie 70 de ani. România, stat membru NATO, este nevoită să își importe integral pulberea – ingredient cheie pentru producerea muniției folosite de armata română – din Serbia, stat non-NATO care are relații strânse cu Rusia. Nevoia de pulbere a armatei este de circa 150 de tone pe an, cantitate la care până și sârbii fac față cu greu, conform ministrului Economiei, Nicolae Bădălău (PSD), care a declarat în repetate rânduri că „un proiect de suflet” al său este repunerea pe picioare a fabricilor de pulbere din orașele brașovene Făgăraș și Victoria, pentru a ieși din acest prizonierat al importului de pulbere.

România se află lipită geografic de o zonă fierbinte, unde Rusia a desfășurat în ultimii ani operațiuni de război clasic și hibrid și în care potențialul de conflict este real: „principalele amenințări includ (...) prezența crescută a Rusiei în Marea Neagră, războiul hibrid, atacurile cibernetice și terorismul”, arată raportul pe 2019 al organizației britanice International Institute for Strategic Studies (IISS), care trece în revistă forțele armate din întreaga lume.

Cu toate acestea, situația armatei române, în ce privește înzestrarea cu tehnică de luptă, se află cam în același stadiu cu pulberea pentru muniție: importă ce și cât poate din Occident, există câteva programe de înzestrare, aflate în stadiu incipient sau de-a dreptul blocate, precum achiziția corvetelor, însă grosul echipamentelor de sorginte sovietică este depășit tehnic. Dacă ar fi fost întreținute și modernizate, aceste echipamente vechi, cum e cazul avioanelor MiG-21, ar fi putut să asigure un nivel mediu de reacție a armatei, însă acest lucru nu s-a întâmplat în România.

Generalul Virgil Bălăceanu argumentează că nivelul dotărilor nu este corespunzător, dar i se oferă o perspectivă, prin cei 2% din PIB alocați și prin cei 35-40% din bugetul Apărării care este destinat înzestrării: „ceea ce se întâmplă acum este urmare a invaziei Crimeei în martie 2014. Revigorarea industriei naționale de apărare, de care am fost mândri înainte de 1989, a fost consecința invaziei URSS în Cehoslovacia. Atunci, am simțit că există o amenințare și a fost construită o industrie de apărare puternică, de care își amintesc și acum vechii noștri parteneri din zona statelor arabe și din Africa. Acum, s-a trezit NATO. Nu a reacționat după invazia Georgiei, din august 2008, dar când a văzut că Federația Rusă nu se potolește, sigur că s-a trezit. Și a plecat de la ideea că invazia Crimeei poate să aibă un scenariu care continuă, cu amenințare pe zonele statelor balcanice, dar mai fierbinte în zona de sud”, a explicat pentru Europa Liberă generalul-locotenent (r) Virgil Bălăceanu, fost reprezentat al României la Comandamentul NATO și fost comandant al Brigăzii Multinaționale din Sud-Estul Europei (SEEBRIG).

Analiza Europa Liberă încearcă să arate imaginea la zi a dotărilor armatei României, bazată pe raportările publice, precum și prioritățile și vulnerabilitățile principale din domeniul înzestrării cu tehnică de luptă.

Forțele Terestre, de la tancurile Bizonul, mașinile Jderul și TAB-urile Zimbrul, la rachetele Patriot și HIMARS. Noile Piranha, în blocaj

Forțele Terestre reprezintă grosul armatei. Numără aproximativ 36.000 de cadre militare și dețin un număr mare de tancuri – 418, care plasează România pe locul 4 în Europa, conform raportului IISS pe 2019. Majoritatea acestor tancuri sunt însă vechile tipuri sovietice T-55. Numărul este completat de versiunile românești ale acestuia, TR-85 și modernizatul TR-85 Bizonul. Prezențele occidentale și cât de cât moderne în această categorie de forțe sunt blindatele MaxxPro primite din SUA și transportoarele blindate Piranha. În rest, majoritatea tehnicii de luptă terestră se bazează pe echipament sovietic sau variante românești ale acestuia, dezvoltate înainte de 1989.

România a demarat deja programe de înzestrare pe care le consideră prioritare pentru Forțele terestre.

În ianuarie 2018, guvernul a semnat contractul cu firma Mowag din Elveția, deținută de americanii de la General Dynamics, pentru 227 de transportoare blindate 8x8 Piranha V, în valoare de aproximativ 900 de milioane de euro. Contractul are și o componentă de offset, implicând firmele românești Uzina Mecanică București și Pro Optica, dar și pe israelienii de la Elbit, care operează tot în România.

Contractul se află însă în mare întârziere, ministrul Apărării, Gabriel Leș, amenințând că statul român va impune penalizări companiilor vinovate. În 2018, trebuia să fie livrate 36 de Piranha V, din care șase să fie produse la București. La Armată au ajuns însă doar două, conform raportului IISS 2019, iar testele pentru echipamentele de luptă instalate au dat rateuri. Mai exact, turelele produse de israelienii de la Elbit în România nu au trecut testele de specialitate ale Armatei.

Forțele Terestre mai au în dotare 31 de transportoare blindate Piranha III, cumpărate tot de la Mowag, într-un contract de 47 de milioane euro. În 2016, România a mai semnat pentru încă 12 Piranha III, contra sumei de 43 de milioane euro.

În noiembrie 2017, guvernul României a semnat contractul, direct cu guvernul SUA, pentru șapte sisteme de rachete sol-aer cu rază lungă de acțiune Patriot, produse de compania Raytheon. Sistemele sunt la cea mai modernă configurație și vin la pachet cu peste 220 de rachete. Contractul semnat de Guvernul României are o valoare de 3,9 miliarde de dolari, până acum fiind plătite două tranșe. Primul sistem Patriot a ajuns deja în România, restul urmând să fie livrate până la finalul anului 2020. Contractul vine și cu o componentă de offset: a începutul lunii martie 2019, compania americană Raytheon a semnat o înțelegere cu Aerostar Bacău și au și lansat prima comandă de piese componente fabricate în România.

„Ne bucură operaționalizarea primei baterii de Patriot, dar legat de apărarea anti-aeriană, trebuie luată o decizie privind achiziția sistemelor SHORAD și VSHORAD (n.r. – rachete cu rază scurtă și foarte scurtă de acțiune). În felul acesta am avea o arhitectură completă a sistemului de apărare anti-aeriană și ar fi un sistem performant și un element important de descurajare față de o eventuală operație aeriană împotriva României”, a explicat pentru Europa Liberă generalul-locotenent (r) Virgil Bălăceanu.

Sistemul integrat de rachete SHORAD/VSHORAD este unul considerat prioritar de Ministerul Apărării Naționale (MApN). În 2017, planul național de înzestrare a armatei, trimis Parlamentului după ce a fost aprobat în CSAT, solicita 2,1 miliarde de euro pentru aceste achiziții, din care prima etapă era pentru rachetele SHORAD – 21 de sisteme pentru 1,4 miliarde euro. Aceste rachete anti-aeriene cu rază scurtă și foarte scurtă de acțiune ar veni în completarea sistemului Patriot, care este cu rază lungă. Sunt interesați de acest contract conglomeratul european MBDA, americanii de la Raytheon, germanii de la Diehl Defence și israelienii de la Rafael.

Sistemele lansatoare multiple de rachete sol-sol cu rază lungă de acțiune HIMARS sunt o altă achiziție demarată în 2018 de guvernul român. Trei sisteme HIMARS având în total 54 de lansatoare vor fi livrate de guvernul SUA până la finalul anului 2020, prin compania Lockheed Martin, în cadrul unui contract pe care România va plăti 1,5 miliarde de euro. Sistemele vor fi dotate cu stații radio Harris, sisteme de conducere a focului produse de Raytheon și vin la pachet cu 81 de rachete M30A1 și 54 de rachete ATACMS. Ele pot lovi ținte de până la 300 km. Cele din dotarea Armatei, de tip LAROM cu rachete Grad, nu sunt ghidate electronic și pot lovi ținte aflate la doar maximum 45 km.

„La Forțele Terestre, este de consemnat ca fapt pozitiv întărirea apărării anti-tanc, ca urmare a intrării în dotare a rachetelor anti-tanc Spike, instalate pe MLI, dar și aducerea primelor instalații mobile care înlocuiesc vechiul sistem de rachete bazat pe Malyutka și Fagot (n.r. – sovietice)”, spune generalul Virgil Bălăceanu.

El arată însă că pentru câte programe de achiziție lansate pentru dotarea Forțelor Terestre, sunt tot atâtea vulnerabilități pentru care nu s-a luat încă vreo decizie la nivel înalt.

Nu s-au luat decizii cu privire la programul de dezvoltare a transportorului blindat amfibiu 8x8 AGILIS, pentru care s-a înființat o companie mixtă româno-germană, unde participă uzina de la Moreni și Rheinmetall.

„Nu s-a luat o decizie cu privire la înzestrarea forțelor terestre cu autoturisme de teren blindate și neblindate. Deficitul este mare, pentru că tehnica este învechită, se bazează numai pe mijloace neblindate tip Aro și pe puține mijloace ușor blindate, tip VAMTAC, insuficiente pentru dotarea forțelor de operații speciale. Nu s-a luat o decizie cu privire la camioanele de transport de diferite tipuri. Nu s-a luat o decizie cu privire la arma de asalt care să intre în dotarea forțelor terestre. A fost un mic scandal, cum se întâmplă la noi, referitor la Beretta, în condițiile în care Agenția de Cercetare în domeniul tehnicii militare avea un proiect de armă de asalt”, explică generalul Virgil Bălăceanu.

Forțele Aeriene. Singura escadrila de F-16 e pregătită să facă poliție aeriană pentru NATO

Forțele Aeriene Române numără aproximativ 10.000 de militari și 56 de aeronave operaționale, conform raportului IISS pe 2019.

Marea sau mica reușită, în funcție de cum privești lucrurile, din domeniul înzestrării Forțelor Aeriene române în ultimii ani, este achiziția celor 12 avioane multirol F-16 Fighting Falcon, second-hand și modernizate în Portugalia. Contractul în valoare de 628 de milioane de euro, din care 457 de milioane au costat doar echipamentele, logistica și formarea piloților și tehnicienilor, a fost semnat în 2013, iar avioanele au devenit operaționale în România abia în 2017. Din luna martie 2019, unica escadrilă de F-16 trebuie să înceapă să asigure misiunile de poliție aeriană din cadrul NATO. În România, acestea au fost asigurate până acum de avioanele F-18 Hornet ale Canadei.

Guvernul și-a anunțat în repetate rânduri intenția de a suplimenta singura escadrilă autohtonă de F-16 cu încă 36 de avioane de același tip, pentru a atinge necesarul de 48 de aeronave de luptă multirol, stabilit de armată. Nu există însă ceva concret în acest sens, pentru că achiziția de F-16 nu este așa de ușoară precum pare: aeronavele noi ar costa foarte mult, iar cele second-hand nu sunt disponibile decât în cazul în care există state care vor să renunțe la ele, ceea ce nu se întâmplă tocmai des.

Generalul Virgil Bălăceanu califică drept o vulnerabilitate „capacitatea de reacție a forțelor aeriene, prin escadrila de F-16, ținând seama de numărul insuficient de aeronave de luptă”.

Forțele Aeriene se mai bazează și pe vechile MiG-21 Lancer, în variantele B și C, dintre care doar 24 sunt modernizate și capabile de luptă, conform raportului IISS pe 2019. În dotare există și multe avioane de antrenament fabricate în România – IAR-99 Șoimul și Iak 52, care nu sunt însă modernizate. Conform generalului Virgil Bălăceanu, dacă aceste avioane ar fi modernizate, ar putea fi folosite la instruirea piloților de F-16 și ar putea în ultimă instanță să sprijine chiar operațiuni ale forțelor terestre.

Chiar dacă avioanele de luptă se află mereu în prim-planul discuțiilor publice despre forțele aeriene, o problemă cel puțin la fel de stringentă este cea a elicopterelor de luptă. Resursa de luptă a aparatelor IAR-330 Puma Socat expiră începând cu 2025, iar până atunci ar trebui ca România să aibă operaționale noi aparate.

Există discuții cu americanii de la Bell, care au propus să dezvolte pe platforma de la Brașov modelul Viper, precum și modelul de transport Venom. Compania americană a semnat și un memorandum de colaborare cu IAR Ghimbav. Francezii de la Airbus erau și ei în discuții cu partea română, pentru a livra elicopterul de atac de pe platforma de la Ghimbav, unde produce deja modelul H215, dar pentru alte țări, din partea României neexistând comenzi. În 2018, și-a exprimat interesul pentru vânzarea de elicoptere către România și compania americană Lockheed Martin, cu modelul Sikorsky Black Hawk, conform Hotnews.

Forțele navale. În așteptarea corvetelor, cu Năluca, Musca, Brutarul și Corsarul

Forțele navale românești au în componență aproximativ 6.500 de militari și 46 de nave operaționale, conform raportului IISS pe 2019. Marina armatei este poate cea care s-a bucurat de cea mai puțină atenție în domeniul înzestrării, în ultimii ani, deși cel mai fierbinte punct din punct de vedere militar, în vecinătatea României, este chiar Marea Neagră.

„Problema mai complexă o reprezintă forțele navale, care se află într-o zonă amenințată, descrisă de acvatoriul Mării Negre și de spațiul terestru al Dobrogei. Este o zonă vizată de o posibilă acțiune, alături de tot ce înseamnă Federația Rusă și operațiile anti-acces (n.r. - A2/AD, anti-access/area denial). Avem un blocaj al programului de înzestrare corvete, deci nu reușim nici modernizarea, prin proceduri offset, a celor două fregate. Este un punct nevralgic la ora actuală”, a explicat pentru Europa Liberă generalul Virgil Bălăceanu.

Cel mai important contract, de achiziție a patru corvete multirol, este suspendat din ianuarie 2019, MApN sesizând Parchetul Militar cu privire la suspiciuni că procedura s-ar fi realizat ilegal. Inițial, guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș anunțase în 2016 că atribuie contractul direct olandezilor de la Damen, contra sumei de 1,6 miliarde euro, navele urmând să fie construite și întreținute la șantierul Damen din Galați. Procedura a fost sistată, după ce PSD a venit la putere și a considerat că procedura nu a fost respectată, pentru că trebuia aprobarea Parlamentului. Ulterior, alături de Damen au intrat în cursă alți doi competitori pentru câștigarea acestui contract – italienii de la Fincanteri și francezii de la Naval Group.

În paralel cu achiziția de corvete, armata vrea să achiziționeze și rachete pentru nave. Pentru a debloca situația, ministrul Apărării, Gabriel Leș, a anunțat că va demara o procedură separată, pentru a nu pierde timpul, cât timp achiziția corvetelor este suspendată.

„De regulă, există o corespondență între rachetele anti-navă de pe instalațiile mobile și cele care ar trebui să intre în dotarea corvetelor și fregatelor”, arată generalul Virgil Bălăceanu.

Din informațiile făcute publice de competitorii pentru contractul corvetelor, olandezii de la Damen veneau cu soluție americană la rachete – Raytheon sau Boeing, iar italienii și francezii veneau cu rachete de la joint-venture-ul franco-italo-britanic MBDA.

Achiziția „creierelor”, lăsată la urmă: centrele de comandă și control

Poate cea mai importantă problemă în domeniul achizițiilor militare, despre care rar auzi vorbindu-se în public, este nevoia înzestrării armatei cu sisteme C4 ISTAR. Este vorba despre centre de comandă și control – „creierele”, din punct de vedere tehnic, ale armatei în cazul unei operațiuni de război. C4 înseamnă „cei patru C” – comandă, control, comunicații și computere. ISTAR presupune capacități suplimentare: intelligence, supraveghere, țintire și recunoaștere (Intelligence, Surveillance, Target Acquisition and Reconnaissance). În 2017, Armata solicita Parlamentului 180 de milioane de euro pentru achiziția de astfel de tehnică.

„Este o problemă extrem de serioasă. Toate echipamentele noi care intră în dotare, fie că vorbim de corvete, fie că vorbim de modernizarea fregatelor, de noi escadrile de F-16, de sistemul Patriot, sistemele SHORAD, VSHORAD – toate aceste sisteme trebuie integrate într-o linie comună a comunicațiilor și a sistemelor de comandă și control, care ar trebui să fie unic și dezvoltat pe plan național. Comanda și controlul, mai ales în condițiile războiului modern, sunt un element esențial”, explică generalul Virgil Bălăceanu.

Găurile, cârpite cu prezența tehnicii și trupelor aliaților NATO

De câțiva ani, pe teritoriul României se află în permanență trupe și tehnică de luptă la standarde moderne NATO. Parteneri din Alianță contribuie la Brigada Multinațională Sud-Est a NATO de la Craiova, în timp ce SUA trimit mici contingente, pe bază rotațională, pentru a se antrena permanent cu militarii români și alți parteneri NATO.

Până acum, misiunile de poliție aeriană pe teritoriul României au fost asigurate, în cadrul NATO, de forțele aeriene ale Canadei, cu avioane F-18 Hornet și 135 de militari.

Polonia are o companie de infanterie mecanizată în România, cu 225 de militari și 47 de vehicule blindate Rosomak, în cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est a NATO.

SUA au în total 1.150 de militari în România, conform raportului IISS, perioada rotațională a contingentelor trimise aici din Europa fiind de 9 luni.

Din martie 2019, în România a sosit din Polonia un nou contingent de 500 de militari americani de la Batalionul 1 al Regimentului 16 Infanterie, cu tancuri M1 Abrams și vehicule de luptă M2 Bradley. În plus, anul acesta mai vin 100 de militari de forțele aeriene americane, cu elicoptere de luptă AH-64 Appache și UH-60 Black Hawk și elicoptere de transport CH-47 Chinook.