În februarie, cînd facturile la gazele naturale nu veneau, Chişinău Gaz ne-a liniştit. Ne-a explicat că se actualizează sistemul informaţional de evidenţă şi a precizat că tarifele la gazele naturale aprobate de ANRE rămîn aceleaşi.
Ei bine, deunăzi a venit peste noi o ştire ca o furtună nesăţioasă. Cică Gazprom a scumpit preţul gazelor naturale cu 25% de la 1 ianuarie 2019. Sincer să fiu, nu am înţeles mare lucru. Sunt foarte nedumerit.
Dacă tariful la gaze s-a scumpit de la 1 ianuarie, de ce noi aflăm despre asta abia pe la mijlocul lui martie? De ce nu ni s-a spus în noiembrie sau decembrie? De ce nu am fost informaţi în toiul campaniei electorale? De ce aflăm că gazele s-au scumpit de la 1 ianuarie abia acum, după alegeri?
Şi ar trebui să ne lămurim dacă se scumpesc ele cu adevărat, căci ANRE spunea în februarie că tarifele rămîn neschimbate. Păi, vom plăti sau nu mai mult? Chiar vrem să ştim.
Şi cum rămîne cu vocile ritoase ale unor conducători care ne încredinţau că tarifele nu se vor mări? În campania electorală nimeni nu ne-a spus că va veni majorarea. Sau poate conducătorii ştiau că majorarea vine şi au tăcut mîlc, aşteptînd să se termine alegerile. Aşa sau altfel, iată o schimbare de situaţie la care cei care au mers la alegeri nu se aşteptau. Şi am impresia că vor urma şi alte surprize neplăcute.