Fundația Universitară a Mării Negre a organizat o dezbatere cu ocazia lansării unui studiu care-și propune să realizeze profilul social, cultural și economic al locuitorlor din regiunea transnistriană. u participat cei enumerați mai sus, plus actuali și foști ambasadori, universitari, studenți și istorici.
După aproape treizeci de ani izolare, adică la distanță de o generație, Transnistria este de nerecunoscut. S-a vorbit mult, dar nu a încercat nimeni să afle concret cum arată regiunea transnistreană acum, după aproape treizeci de ani de la încheierea conflictului fierbinte, spune profesorul Dan Dungaciu, președintele Fundației Universitare a Mării Negre. „O generație înseamnă mult în regiunea transnistreană, care a fost crescută și educată cu modele diferite, radical diferite față de generația contemporană din dreapta Nistrului. Din păcate, adaugă el, nici la Chișinău, nici la București acest subiect nu a fost abordat, nu știm cum trăiesc, cum gândesc, ce perspectivă au cetățenii acestei regiuni.”
Tatiana Cojocari și Radu Cupcea, sociologii din dreapta Nistrului care lucrează la Fundația Universitară a Mării Negre, s-au dus în regiunea transnistreană să realizeze, la finalul anului trecut, un sondaj de opinie pentru a acoperi acest gol de informație. O acțiune fără precedent în ultimii șapte ani, date fiind restricțiile la care sunt supuși localnicii și idiosincraziile insuflate populației de instituțiile regiunii transnistrene față de tot ce vine din altă parte decât de la Moscova. Au fost intervievați 499 de oameni, eșantion reprezentativ de persoane peste
Am încercat să facem o radiografie socială a stării de fapt din regiunea transnistreană...
optsprezece ani, și s-au organizat focus-grupuri cu 49 de persoane, dintre care 14 experți, ne spune Tatiana Cojocari. „Am încercat să facem o radiografie socială a stării de fapt din regiunea transnistreană. Am vrut să facem posibilă abordarea comparativă a datelor din stânga Nistrului cu cele din dreapta, prin utilizarea datelor din Barometrul opiniei publice publicat la Chișinău sau a altor cercetări relevante.”
Întrebările au vizat nu doar dimensiunea socio-economică, dar și credibilitatea mass-media, valorile culturale în care se regăsesc, care cred ei că sunt prietenii și care dușmanii lor. Cercetătorii au încercat așadar, pentru prima dată, să schițeze portretul social și cultural al locuitorului din Transnistria la aproape trei decenii de când apele Nistrului a devenit noua cortină de fier.
Această atmosferă de izolare în plasa gravitațională a Moscovei a produs mutații identitare care i-au lăsat pe cercetători perplecși. Întrebați pe ce cale s-ar putea dezvolta Transnistria mai repede, repondenții au susținut în proporție de 37,1% că prin integrarea regiunii în Federația Rusă. Alți 22,6% sunt de părere că recunoașterea independenței ar avea acest efect și doar 5,2% că Transnistria s-a dezvolta mai bine realipindu-se la Republica Moldova. În ceea ce privește partenerii externi care i-au dezmăgit cel mai mult, pe primul loc se află Ucraina cu o zdrobitoare proporție de 64,5% urmată de Republica Moldova cu 20,6%, Statele Unite ale Americii cu 7,4% și România cu 6,2%.
Nu e de mirare, deci că, pentru locuitorii din stânga
Pentru locuitorii din stânga Nistrului cea mai mare amenințare la adresa acestei regiuni o reprezintă, în ordine, Ucraina (41,9%), Statele Unite (15,6%), Moldova (13.2%) și România (7%) ...
Nistrului cea mai mare amenințare la adresa acestei regiuni o reprezintă, în ordine, Ucraina (41,9%), Statele Unite (15,6%), Moldova (13.2%) și România (7%) în vreme ce 92,2% consideră că Rusia este cel mai bun partener economic și politic pentru regiunea transnistreană. Asta în condițiile în care, spune Igor Munteanu, deputat în Parlamentul de la Chișinău și fost șef de institut de sondarea opiniei publice, peste 80% din exporturi se îndreaptă către Occident.
Dacă ar fi să spună care ar fi, după părerea lor, barierele de cooperare dintre cele două maluri ale Nistrului, repondenții susțin că ar fi contradicțiile politice (o copleșitoare proporție de 76%), urmate de barierele lingvistice (43,1%) și diferențele de legislație (42,5%) sau diferențele de percepție ideologice/istoriei (35,1%). Întrebați ce simt că sunt, indiferent de originea etnică, ei au răspuns în proporție de 37,3% că sunt transnistreni, 35,7% ruși și doar 14% moldoveni, 7,4% ucranieni și 2,4% bulgari. Iar când au fost întrebați care este identitate care cred că este cea mai apropiată pentru populația din Transnistria ei au răspuns în proporție de 42,3% că este cea rusească, 35,7% că identitatea transnistreană și doar 12% cea moldovenească.
Urmăriți și proiectul special al Europei Libere:„ O generație, două maluri”
Chiar și când li se cere să asocieze diverse valori Transnistriei și Republicii Moldova, repondenții arată clar că Nistrul nu este doar o barieră naturală, ci și o fractură de civilizație. Transnistrenii își asociază regiunea, în ordine, cu multinaționalismul (47,7%), pacea (46%), lumea rusă (30,1%), statul de drept (26,9%) și ortodoxia (26,5%). Așadar, pacea e la mare preț într-o regiune considerată de Înalta Curte din Chișinău „teritoriu ocupat” unde, adaugă ambasadorul Republicii Moldova la București, au avut loc peste 30 de exerciții militare ilegale în primele luni ale acestui an.
Statul de drept e prețuit într-o regiune unde se spune că simpla bănuială că privești cu ochi critici guvernul de la Tiraspol te poate arunca în pușcărie. Inutil să spunem că pentru restul republicii, transnistrenii au o altă percepție mult diferită de imaginea pe care și-au făcut-o despre ei înșiși. Întrebați ce încredere au în diverse instituții ei plasează pe primele locuri cu cote mari de încredere Armata, organele de conducere din Transnistria și primăriile și ultimele locuri, cu cote infime de încredere Mitropolia Chișinăului și organele de conducere din Moldova. Nu e de mirare că principalele surse de informații sunt în copleșitoare proporție cele rusești.
Deputatul Igor Munteanu spune că regiunea transnistreană este un stat captiv, una dintre cele mai mari mașini de spălat banii din regiune, loc de întâlnire pentru mafioți printre ruinelor comuniste. De aici a pornit o mică armată electorală, vreo 40 de mii de oameni plătiți din bani publici pentru a vota la recentele alegeri. Deputatul a reușit să-l supere pe Vladimir Iastrebciak, fost ministru de externe al guvernului de la Tiraspol, care a încercat să demonteze deopotrivă rezultatele cercetării și discursul deputatului de la Chișinău. Înainte de asta, a schimbat bilețele cu ambasadorul Rusiei, și el în sală, apoi s-a prefăcut neinteresat de discuții pentru ca, atunci când i s-a dat cuvântul, să se lanseze într-o diatribă împotriva Chișinăului și a ideii că s-ar putea folosi împotriva Tiraspolului arma economică pentru a-i disciplina pe transnistreni. Apoi a spus că știa că jocurile politice de la Chișinău sunt și ele controlate de oligarhi așadar corupția de la centru și nu cea de peste Nistru ar trebui să le dea bătăi de cap noilor aleși în Parlament. În ceea ce privește educația, nu e adevărat că școlile românești rechiziționate de guvernul de la Tiraspol nu au fost date înapoi. Dacă ar fi fost așa, spunea el, le-ar fi sărit în cap toți observatorii OSCE.
El a fost secondat de Nata Scurtul, jurnalistă de la Tiraspol, care i-a contrazis punctual pe toți antevorbitorii de la Chișinău și București spunând că vorbesc despre o regiune pe care nu o cunosc de fel și că o parte din informații nu acoperă realitatea decât superficial sau parțial, dacă nu sunt de-a dreptul inventate. Identitatea transnistreană nu s-a format într-o generație. Ar trebui analizate ingredientele din care e formată. Dar indiferent care sunt acelea, ea există. A spus, de asemenea, că nu un rus sau un transnistrean are cele mai mari investiții în regiune, ci un român însă, când am rugat-o să-mi spună cum îl cheamă a fost lovită de amnezie. Mi-a promis că-mi va trimite numele lui, însă nu a făcut-o. Oricum, problemele sunt altele, nu corupția sau scoaterea moldovenilor din școli: ca și restul republicii, Transnistria pierde populație. Părinții pleacă la cules căpșuni și lasă în urmă o populație de bunici și copii. Unde vom fi peste o altă generație? se întreabă jurnalista transnistriană. Va fi o catastrofă umanitară.
Nu sunt singurii supărați pe cercetarea întreprinsă de tinerii doctoranzi de la Fundația Mării Negre. Însuși Mihai Gribincea, ambasadorul Chișinăului la București, e supărat pe acest studiu. Îl consideră inutil, ba chiar dăunător. Nu a avut sens să-l facă, le spunea el autorilor, pentru că vorbim despre un teritoriu ocupat. Cum ai putea cere opinia locuitorului unei zone ocupate? Ce relevanță poate avea ce gândește un prizonier? „În perioada sovietică dacă făceați un sondaj de opinie în Basarabia, în R.S.S.A. Moldovenească, ați fi văzut că 64% din populație se declarau moldoveni. Pentru că e aceeași politică de rusificare, aceeași politică editorială, aveam același spațiu informațional ca trupele de ocupație. Exact aceeași situație este astăzi. Și de aceea mie mi se pare inutil, sincer să fiu, a face asemenea studii și încă a folosi asemenea tribună ca aceasta de acum pentru a promova un popor transnistrean aici la București.”
De partea cealaltă, Dan Dungaciu spune Fundația sa își păstrează privilegiul de a-și alege temele de cercetare cu atât mai mult cu cât în acest caz este vorba despre o temă importantă a viitoarelor politici și negocieri pentru reluarea controlului acestei regiuni. El mai promite că, dacă vor constata tendințe veritabile și verificabile, vor încerca să facă o cercetare pentru a afla și care este dinamica fenomenelor de acest tip, absolut necesară pentru a identifica liniile și limitele viitoarelor negocieri pentru preluarea controlului în această regiune.
