După două runde de negocieri la Președinție, încă nu se conturează o majoritate parlamentară. Așa că Partidul Socialiștilor amână orice decizie cu cel puțin o săptămână și a anunțat convocarea Consiliului Republican al partidului. Conducerea partidului a dat însă astăzi o declarație de presă în care reafirmă că preferă alegeri anticipate, unei coaliții guvernamentale „realizată cu orice preț politic pentru formațiune și contrar obiectivelor de bază ale PSRM”. Există vreo șansă de compromis pentru a se evita anticipatele?
Chiar dacă socialiștii par deocamdată să ezite, analiştii cu care am stat de vorbă sugerează că deznodământul impasului politic va fi totuși o coaliție între PD și PSRM. Poziţia oarecum şovăielnică a socialiștilor nu s-ar explica doar prin avertismentele ce vin de la Moscova, ce-i drept lansate nu de oficialități, precum că Kremlinul ar dezaproba colaborarea socialiștilor cu democrații. E vorba mai curând despre acele divergențe politice invocate de liderii PD şi PSRM, Vlad Plahotniuc şi Zinaida Greceanîi, marți, după ultima rundă de consultări mediată de șeful statului.
Nici socialiştii, nici democraţii nu au precizat despre ce divergenţe ar fi vorba. Iar în poziţia Comitetului Executiv Politic al PSRM publicată azi se face totuşi o aluzie la unele din posibilele divergenţe, cele legate de lupta anticorupţie şi consolidarea instituţiilor statului, observă politologul Dionis Cenuşă:
„Probabilitatea unei coaliții depinde foarte mult de cum se vor soluţiona acele puncte nevralgice de natură politică care se referă probabil în primul rând la distribuirea instituţiilor şi aici, în mod obligatoriu, ne referim la Procuratură şi la Centrul Naţional Anticorupţie.”
În precedentele coaliţii de guvernare, Partidul Democrat şi-a revendicat de fiecare dată controlul asupra acestor instituţii de drept, aşa încât e puţin probabil că PD şi-ar dori să renunţe acum la aceste pârghii.
Dionis Cenuşă e de părere că socialiştii s-au pomenit într-o situaţie dificilă şi pentru că o eventuală coaliţie cu democraţii le-ar putea știrbi din popularitate. Iar, pentru a atenua eventualul val de critici, PSRM amână decizia de a formaliza coabitarea cu democraţii şi o lasă pe seama forului republican al formaţiunii:
„Ei vor să limiteze la maxim responsabilitatea centralei pentru o decizie de a avea o coaliţie cu democraţii. Cu cât mai dispersată, mai partajată este această responsabilitate pentru asemenea decizii, cu atât mai mică va fi intensitatea criticii vizavi de o asemenea decizie politică. Dar oricum urmează să vedem în ce constau acele divergenţe de natură politică între PD şi PSRM.”
Analistul politic Corneliu Ciurea, care nu-şi ascunde simpatiile pentru democraţi, consideră că divergenţele politice între PD şi PSRM le depăşesc pe cele geopolitice. Comentatorul observă că avertismentele vehiculate în presa rusă precum că Moscova nu ar agrea revenirea democraţilor la guvernare în tandem cu socialiştii nu au fost confirmate oficial. Corneliu Ciurea anticipează aşadar negocierii dificile şi de durată între PD şi PSRM.
„Aceste negocieri promit să fie destul de dificile, în mai multe reprize. Având în vedere că mai există două luni la dispoziţia actorilor politici nu cred că va exista o grabă. Vor fi negocieri grele în continuare astfel încât nu putem exclude părăsirea negocierilor de unii, revenirea la ele şi tot aşa. Va fi un proces politic anevoios. Procesul de negocieri îşi are propria logică nu neapărat în totalitate geopolitică. Există contradicții reale între socialişti şi democraţi în afară de influența Kremlinului.”
Președintele Igor Dodon a spus ieri după medierea negocierilor între aliații săi socialiști și Partidul Democrat că de-acum e rândul partidelor să discute pentru a forma o majoritatea. Dacă această nu va fi creată până la 24 mai, când se împlinesc trei luni de la scrutin, atunci şeful statului poate, conform legii, să dizolve actualului legislativ urmând un scrutin anticipat.
Blocul ACUM a refuzat categoric să negocieze atât cu socialiştii, cât şi cu democraţii şi nu a participat la ultima discuție găzduită de președinție.