Linkuri accesibilitate

„Continuăm să avem în România și în R.Moldova un sistem extrem de putred și corupt”


Iulian Digor

Jurnal săptămânal la Europa Liberă, cu Iulian Digor.

Născut 12 mai 1999, în oraşul Chişinău. Este absolvent al Liceului Teoretic „Dante Alighieri”. În prezent, este student la ASE din Bucureşti, facultatea Relaţii Economice Internaţionale.

Luni

Îmi încep ziua de luni liniștit, trezindu-mă fără alarmă și cu bună dispoziție. Mi-am zis în gând că va fi o săptămână reușită. Orele la facultate au trecut repede, iar seara am hotărât să merg la un protest în fața Palatului de Justiție pentru a susține magistrații. Din păcate, în România, magistrații cinstiți sunt neglijați, iar cei corupți sunt avansați. Modul în care sistemul judecătoresc a fost capturat de către forța care conduce statul se aseamănă izbitor de mult cu cel de la Chișinău. Acesta, de fapt, poate fi un argument care să susțină ideea pe care o tot repetă mai mulți experți de la București, cu referire la înfrățirea oligarhilor din cele două state. Unele voci chiar sugerează că modul de guvernare și toate schemele dubioase puse în aplicare sunt inspirate de la păpușarul Moldovei. Ar fi destul de crunt ca justiția din România să devină ca cea din Moldova, unde gravitatea situației a fost accentuată de evenimentul din 20 martie. Atunci, doi oameni cu demnitate au fost condamnați la ani grei de pușcărie, doar pentru simplul fapt că au deconspirat unele acțiuni de contrabandă și corupție la nivelul instituțiilor de stat.

Totuși, cu regret declar că situația la nivel justițional din România devine din ce în ce mai instabilă...

Marți

Marțea e ziua liberă la facultate și de obicei mi-o petrec făcând sport, ieșind la plimbări pentru a descoperi secretele acestui oraș minunat sau pur și simplu citind ceva captivant.

De data aceasta, fiind practic ultima zi în care se mai strâng semnături pentru europarlamentare, decid să analizez rezultatele partidelor si candidaților independenți. Fiind și eu voluntar, sunt curios să văd cât s-a reușit să se strângă în această perioadă. Rămân un pic mirat de rezultatele extrem de bune a unor partide care sunt la guvernare, ele fiind în stare să strângă în jur de 1 milion de semnături. O simplă analiză a rating-ului acestor partide ne poate demonstra că rezultatul e un pic cam deplasat. Mai spre seara citesc în presă mai multe articole în care se dezvăluie faptul că semnăturile sunt în ordine alfabetică. Deci, concluzia îmi este clară...

Totodată, analizez câteva știri din Republica Moldova. În acest mod încerc eu să-mi liniștesc dorul de casă... Situația de la Chișinău nu este una îmbucurătoare, creându-se un impas după alegeri. Formarea unui guvern este la moment destul de grea, iar europenii și americanii stau cu ochii pe Moldova pentru a se asigura că acest lucru se va întâmpla într-un mod transparent. Din păcate, nicio șansă... scenariul de la Chișinău este scris deja demult de către Coordonator.

Miercuri

Acum o săptămână a fost 27 martie 2019, zi în care sărbătorim 101 ani de la unirea Basarabiei cu România. Deși încerc să mă bucur de acest moment istoric, realitatea nu îmi permite. Am trecut deja de Centenarul Unirii, dar atitudinea autorităților de pe cele două maluri ale Prutului rămâne în continuare una destabilizatoare și josnică. Corect zicea Gheorghe Ghimpu: „Ne vom salva doar revenind la românism și realizând reîntregirea neamului românesc”.

La facultate nu prea mă pot concentra, fiind tentat să mai citesc pe site-urile de știri ce declarații iraționale va mai face domnul nePreședinte Dodon la adresa unioniștilor…

Mă bucură faptul că aceștia au mărșăluit în centrul Chișinăului cu un steag de 101 metri și au jucat Hora Unirii.

Seara decid să particip la un eveniment: „Transnistria între Moscova și Chișinău”, organizat de FUMN, care s-a bazat pe un studiu sociologic realizat în regiune. Mai mulți experţi dezbat această temă, accentuând situația instabilă din regiune și modul în care Rusia își menține influența asupra Moldovei prin acest teritoriu. La finalul acestei discuții rămân cu un gust amar în gură și îmi dau seama cu regret că unul dintre motivele pentru care nu se face Unirea este și prezența acestei probleme, care este nesoluționată din cauza unor interese meschine ale puterilor de la Chișinău și Moscova.

Joi

Ziua de joi se prevede a fi mai liniștită. În afară de facultate, nu mai am stabilit nimic altceva.

În cadrul unui curs, fiind plictisit și practic adormit de vocea profesoarei, iau telefonul și deschid Facebook-ul. De obicei, la asemenea cursuri, fiecare student este impus de anturaj să consulte telefonul, decât să asculte ceea ce i se predă. De îndată cum deschid aplicația, observ că are loc o explozie de furie. Comentarii, distribuiri, nemulțumiri, toate legate de plasarea sub control judiciar a Laurei Codruța Kövesi. Este o manifestare cu atât mai gravă cu cât realizez că prin aceasta îi este îngrădit dreptul de a părăsi țara, astfel scăzând șansele ei de a mai deveni Procuror European. Frica și ticăloșenia celor care au capturat statul se simte, ei fiind speriați de această doamnă de fier, care are forța să-i trimită la pușcărie pentru mult timp.

Seara, mergând spre casă, ascult în căști o piesa scoasă recent de trupa Taxi. Mesajul este unul clar pentru cei care își bat joc de această țară: „…bă nenorociților, vă doresc să trăiți CA EI…”

Vineri

Încep dimineața luând micul dejun în grabă... știu că viața se bazează pe lucruri mici, cum ar fi o masă liniștită într-o dimineață însorită, planificând activitățile pe ultima zi din săptămână... dar din păcate nu azi. De fapt, aici la București, ceasul ticăiește de două ori mai repede decât la Chișinău, de aceea graba este la ordinea zilei. Prin metro zici că ești la o cursă la care premiul este un zâmbet din partea șefului pentru că și azi ai ajuns la timp la muncă. Totuși, vestea bună e că am început să mă obișnuiesc cu acest ritm vioi. În toată această învălmășeală, eu rămân încă afectat de evenimentul din ziua anterioară...

Nu mă pot obișnui cu ideea că am venit în România sperând că e o țară MAI democratică decât Moldova, dar realizez pe zi ce trece că nu este așa. Fiind cuprins de tot felul de gânduri, nici măcar la facultate nu mă pot concentra. După ce termin orele, stabilesc să merg în Piața Victoriei, văzând că urmează să aibă loc un protest împotriva abuzului justițional. Ajung rapid, exact la ora 18.00. Ca să vezi, eram doar 5 oameni. Mă împac cu ideea că de obicei la proteste lumea ajunge cam greu, undeva după o oră și ceva de la începerea lui. Discutând cu mai mulți oameni veniți să își declare furia, observ cum ceasul anunță ora 20.00. Din păcate, în acest timp, protestului i s-au mai alăturat doar încă vreo 30 de persoane... Dezamăgirea se putea citi pe fețele celor prezenți, dar optimismul venea din argumentul că în ziua următoare vor veni mai mulți la un alt protest organizat în Piața Universității. Concluzia desprinsă de noi în această seară este că cetățenii, dar mai ales tinerii, sunt extrem de indiferenți, fiind zombați de comoditate și de iluzia unei vieți sigure.

Ne-am luat rămas bun, stabilind să ne vedem mâine la aceeași oră, doar ca în altă locație.

Mergând spre casă, mă frământă întrebarea de ce tot mai mulți tineri aleg să fie indiferenți. Fiind deja aproape început de aprilie, îmi dau seama că anul acesta se împlinesc 10 ani de la o mică revoluție „organizată” la Chișinău . În anul 2009, pe data de 7 aprilie, piața era plină de tineri obosiți de comunism. Ei aveau speranță de schimbare și își doreau să rămână în țară, să-și formeze propriul viitor. Cu tricolorul în mână și cu steagul UE, acceptau clar că direcția statului trebuie să fie spre Vest... Cu părere de rău, scopul pașnic al acestor tineri curajoși a fost batjocorit de cei care erau la putere atunci, împreună cu nesuferitul care acum a capturat țara. Anume ei au infiltrat provocatori, încercând să destabilizeze situația. Acest lucru le-a reușit de minune, rapid formându-se un haos de nedescris: mașini incendiate, clădiri distruse...

Totul a fost creat pentru a părea o lovitură de stat, iar sub acest pretext, s-a dat comandă să se înceapă stoparea prin violență a protestului. Tinerii, majoritatea nevinovați, au fost maltratați prin comisariate. Ei, practic, au văzut moartea cu ochii, iar unii chiar și-au pierdut viața.

Privind în trecut, realizez că indiferența tinerilor vine poate din frică și dezgust. Calvarul prin care au trecut, i-a determinat pe majoritatea să emigreze... alții au ales să se resemneze în nepăsare. Dezamăgirea se simte prin faptul că la 10 ani de la acel eveniment, intrăm încet în dictatură, iar cei vinovați au fost promovați.

Sacrificiul a fost unul prea mare, iar rezultatul este unul prea dureros. La zeci de ani distanță de la revoltele anti-comuniste, continuăm să avem în România și în RM un sistem extrem de putred și corupt, care se bazează pe principii comuniste.

XS
SM
MD
LG