Linkuri accesibilitate

„Nu spun că nu avem dragoste de glie, dar prea ne gonim după valori materiale, care ne fac să uităm de cele sfinte”


Iulia Paliț

Jurnal săptămânal la Europa Liberă, cu Iulia Paliț.

Iulia Paliț: născută la 22 ianuarie 1953 în satul Trușeni, municipiului Chișinău. A absolvit Institutul Pedagogic din Chișinău, Facultatea de litere, în 1975. Activează la Muzeul de Studiere a Ținutului (Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală) în funcția de cercetător științific inferior, secția Cultură materială, apoi ca cercetător științific superior, secția Cultură spirituală, iar mai târziu devine șef al secției Propagandă științifică (1978-1990). Se transferă la Centrul Național de Creație Populară, activând succesiv în funcția de șef al secției Relații Interetnice, șef al secției Meșteșuguri populare artistice, Director adjunct și Director al Centrului.

În 2001, editează placheta de versuri „Se lasă răceala, iubite”, iar ceva mai târziu – albumul „Portul popular din Republica Moldova”. A fost prezentatoare a emisiunii televizate „Casa mare” împreună cu criticul literar Acad. Mihai Cimpoi, la Televiziunea Națională (1987-1988 ).

Este autoarea mai multor dialoguri cu personalități notorii și articole cu tematică etnologică în presa periodică din Republica Moldova, precum și autoarea a peste 200 de texte pentru cântece de inspirație folclorică, de muzică ușoară și romanțe.

Luni

Astăzi sunt mai emoționată, de altfel ca și totdeauna când urmează să am o întâlnire cu copiii. La propunerea colegilor de la Muzeul Național de Literatură Mihail Kogălniceanu voi avea o discuție despre poezie cu elevii Gimnaziului 45 din orașul Codru, municipiul Chișinău. Deși am scris ceva poezii pentru copii, nu am publicat niciodată și nu-mi puteam imagina cum va decurge întâlnirea cu acești copii, cu atât mai mult că nici nu au avut la dispoziție cărțile mele de versuri.

S-a dovedit că emoțiile mele au fost neîntemeiate și au apărut în fața mea niște copii din clasele superioare ale gimnaziului, care cunoșteau activitatea mea de creație după versurile cântecelor soțului meu, interpretul Nicolae Paliț. Am avut o discuție de la suflet la suflet despre cărțile citite, despre poezie, despre creația populară. Le-am recitat mai multe poezii din cele două cărți ale mele intitulate ”Se lasă răceala iubite” și ”Auzi cum bate ceasul”. Prefața primei cărți aparține Academicianului Mihai Cimpoi și celei de a doua scriitoarei Claudia Partole.

Am fost profund impresionată de suflețelele pline de sensibilitate ale acestor copii, de felul cum știu să recepționeze poezia, cu câtă înțelegere plină de maturitate pot să asculte și să analizeze metafora.

Fiind folcloristă, m-am întristat că ei cunosc prea puține lucruri despre creația populară, în special despre portul popular. Vehicularea excesivă, fără explicațiile de rigoare, a termenului ”iie” de către mass-media lasă să se înțeleagă eronat această noțiune. Oamenii, care nu au de unde cunoaște sensul adevărat al cuvântului, consideră că acesta include în sine orice tip de cămașă tradițională femeiască sau bărbătească. Pe când ”iia” este o varietate a cămașei femeiești numită în popor și ”cămașă încrețită la gât”.

Îmi amintesc o situație hazlie, dar cu nuanță tristă. Eram într-un magazin, în care se comercializează piese de port popular și s-a apropiat un tânăr care a solicitat să procure o ”iie” pentru bărbați. Vânzătoarea i-a oferit o cămașă bărbătească, fără să-i explice adevărul, pentru că nici ea nu-l știe. Înțeleg că actualmente, noi femeile, purtăm hainele bărbaților și invers, ei pe ale noastre, străbunii noștri, însă, aveau alte principii. Poate că ar fi bine ca în cursul de istorie să fie inclus și un compartiment de artă populară.

Le-am vorbit copiilor și la această temă și mi-a făcut enormă plăcere interesul manifestat pentru tot ce se cheamă cultură tradițională a înaintașilor noștri.

Marți

Am avut întâlnire cu două dintre interpretele de muzică populară care mi-au solicitat să le ofer versuri pentru cântece. Ambele Silvia Gonciar și Rodica Druță-Hămuraru doresc să-și cânte satul natal, locul în care pentru prima dată au văzut lumina zilei prin ochii măicuței.

Să știți că, am acceptat cu plăcere, pentru că mă încântă această tendință a cântăreților noștri să-și elogieze baștina și țara.

Eu înțeleg condițiile precare în care existăm, dar prea mulți compatrioți pleacă în lumea mare în căutarea unei vieți de poveste pe care, nici măcar, nu o găsesc. Prea multe măicuțe nu-și mai usucă lacrima de pe obraz, prea mulți copii cresc fără căldura și vorba dulce a mamei. Nu spun că nu avem dragoste de glie, dar prea ne gonim după valori materiale, care ne fac să uităm de cele sfinte.

Poate din aceste considerente, în ultimă vreme, foarte mulți interpreți abordează această temă în cântecele lor. Este necesar să răsune cât mai des, pe toate posturile de radio și televiziune îndemnul muzical-artistic prin care să trezim sentimentul dragostei de țară care hibernează în inimile noastre. Citisem undeva că venim dintr-o lume nematerială și ne întoarcem tot acolo. Cel mai greu lucru, însă, este existența noastră în această lume materială, în care ne-a trimis Dumnezeu să învățăm, prin greutăți, tendința către înălțare spirituală.

Fiind foarte inspirată am compus, chiar azi aceste versuri. Vom lucra în continuare cu compozitorii și interpretele până la imprimare. Sper să fie niște cântece, care vor atinge sufletul iubitorilor de muzică populară și îl vor face să vibreze. Că asta, în opinia mea, este menirea cântecului și artei la general.

Există foarte multă vorbă între interpreți, mai ales în ultimă vreme, la promovarea folclorului în actualitate, promovate insistent și de mass-media. Se formează opinia că există interpreți care promovează autenticul și interpreți care creează cântece noi personalizate, comerciale. Nu știu de unde vine această intenție, dar nu văd nici un temei plin de argumente. Mai degrabă vine din firea noastră invidioasă și lipsă de modestie. Aud mai des în emisiunile televizate și radiofonice interpreți care se laudă că tot ce fac ei vine de la ”Traian și Decebal” iar, vedeți doamne, mulți colegi de ai lor cântă prost, comercial și autobiografic. Mi se par totalmente lipsite de modestie aceste afirmații. Dacă prezinți cântecul liric autentic, se cuvine să dai sursa, perioada și informatorul. Chiar dacă există cineva care prezintă autenticul sunt cântece luate din arhivele: Academiei de Muzică teatru și arte plastice, Centrului Național de Creație Populară și Uniunii Muzicienilor. Acestea au fost colectate de către specialiști în scop de cercetare.

Cântecele folclorice adevărate vin din istorie pe cale orală și trecute din gură în gură suportă modificări, astfel apărând o mulțime de variante a versului și muzicii aceluiaşi cântec. Autorul anonim dintotdeauna și-a cântat sentimentele, neamul și glia, dar și evenimentele din societate. Asta fac și autorii cântecelor de azi. Nu există cântece personalizate sau comerciale, există cântece de valoare cu vers și muzică bazate pe mesajul, expresia și stilistica muzicală populară de zonă, care au priză la ascultători și cântece cu influențe bizare, care nu au nimic comun cu ceea ce se cheamă cultură populară. Ar fi, de fapt, treaba specialiștilor să se implice cu comentarii în acest sens.

Am auzit și unii dirijori de orchestră făcând observație cântăreților că nu interpretează cântece folclorice, de parcă orchestra pe care o dirijează are componența pur folclorică. E mult prea frumos că avem orchestre actuale și cântăreți de valoare care continuă la un alt nivel, ceea ce vine din istoria culturii poporului nostru.

Miercuri

M-am trezit mai fericită, pentru că voi avea iarăși o întâlnire cu copii de la Liceul Petru Rareș din Chișinău. Și de data aceasta nu-mi imaginam cum aș putea vorvi cu gâgâlicii din clasa a III B despre poezia mea. Profesoara lor dna Olga Stepaniuc le-a dat să-și aleagă poezii din cartea mea ”Auzi cum bate ceasul” pe care să le învețe pederost. Nicicum nu-mi puteam imagina care poezii ar putea să le placă acestor copii micuți.

Am venit puțin mai devreme, pentru că acest liceu se află în preajma casei mele. Astfel am avut posibilitatea să urmăresc acțiunile copiilor în lipsa profesoarei. Am văzut copii cu foarte mult bun simț, care, deși nu mă cunoșteau, mă salutau cu mult respect privindu-mă iscoditor și cu un semn de întrebare în ochișori. Deși gălăgioși, dar destul de organizați au intrat în bibliotecă unde urma să aibă loc întâlnirea. A venit și doamna profesoară care m-a rugat să mai îngădui un pic până voi fi invitată să intru. M-am simțit onorată când la intrare copilașii m-au întâmpinat, conform tradiției, ca pe cel mai înalt oaspete cu un colac cât roata carului pus pe un prosop tradițional și sarea ca element al ritualului. Un fior tulburător mi-a dominat tot sufletul.

Plăcerile urmau să continue la auzul versurilor mele rostite cu atâta expresivitate de către elevi. Bineînţeles că mai aproape de nivelul lor de înțelegere sunt versurile pentru cântece în care sunt elogiați părinții și cele patriotice. Spre mirarea mea aproape toți copii au învățat poezii și nu-și dădeau rând să mi le prezinte. Mi s-a părut ingenioasă ideea profesoarei să le ofere câte două rânduri din poeziile mele și ei să continue versul. Am improvizat și un concurs pentru cea mai reușită continuare a versurilor. Și-au încercat forța de creație foarte mulți. Celor mai buni le-am oferit cărți.

Emoțiile pozitive au continuat când câțiva copii din altă clasă de a treia au venit cu dedicații în versuri adresate mie. Chiar am fost profund emoționată când am întrevăzut în poeziile lor talentul unor viitori mari poeți.

Am venit acasă plină de emoții pozitive și inspirată pentru crearea unor versuri noi.

Am lucrat până târziu în așteptarea soțului meu care a avut un concert cu orchestra ”Folclor” în cadrul unui Festival de folclor la Botoșani, România.

Joi

Ziua am avut un moment de relaxare la grădina noastră din preajma Chișinăului, unde au înflorit irișii cei galbeni la culoare. Pentru că sunt într-un număr mare și înșirați de-a lungul grădinii cum intri pe poartă ai senzația că ai nimerit în Paradisul soarelui care revarsă lumină. Unde mai pui că au început să se coacă și cireșele. Tot anturajul te plasează într-o împărăție a liniștii și bunei dispoziții că uiți de toate problemele acestei lumi.

Seara am avut un concert pe care îl prezentăm împreună cu soțul Nicolae Paliț, de data aceasta la sanatoriul Struguraș din Molovata Nouă.

Aceste concerte de cântec și poezie noi le prezentăm de mai mulți ani pe la mai multe sanatorii din țară. Și de data aceasta am avut mulți spectatori binevoitori și receptivi. Concertul este o îmbinare mai neobișnuită a cântecului popular și a poeziei care este o formă clasică de exprimare, de aceea spectatorii sunt în special intelectuali care știu să sesizeze subtilitatea metaforei. De multe ori sunt încântată de faptul că unele persoane din sală recită împreună cu mine versurile îndrăgite.

Pentru că prezentând de atâția ani programul multă lume vine și a doua, și a zecea oară. Mulți din ei au cărțile mele în biblioteca personală. Majoritatea cântecelor lui Nicolae sunt cu melodia compusă de el și versurile mele.

Nicolae, de obicei, încheie concertul cu un potpuriu din cântecele lui Nicolae Sulac cu care s-a format ca interpret și data aceasta, ca și aproape totdeauna, unul dintre spectatori s-a ridicat în scenă la sfârșitul spectacolului și aducându-ne mulțumiri i-a spus lui Nicolae cu multă mândrie că Nicolae Sulac are continuatori.

Ce este mai plăcut pentru un artist decât aprecierea dată de către cei pentru care muncește. Și mai mare este plăcerea atunci când simți liniștea profundă a sălii în timp ce ascultă versurile recitate. Există o opinie că lumea noastră nu știe să asculte și aprecieze poezia. Eu de fiecare dată mă conving că nu-i adevărat.

Vineri

Cu noaptea în cap, împreună cu soțul meu, Nicolae Paliț, cu editorul Iurie Miron și soția dumnealui Svetlana Miron, ex-director general al Ministerului Culturii am luat calea spre Bârlad, România unde urmează să aibă loc mai multe manifestări, lansări de carte, inclusiv și cartea semnată de mine ”Auzi cum bate ceasul”. Cartea a apărut la editura Liceum al cărui director este Iurie Miron.

Va fi prezentată și cartea intitulată ”Pentru neam, pentru popor” care include atât date din biografia de creație a interpretului Nicolae Paliț, cât și dialoguri cu Domnia Sa, referințe ale jurnaliștilor la creația acestuia, adusă la lumina zilei tot de aceeaşi editură Liceum.

Am avut un drum mai lung și destul de obositor, dar frumusețea sufletească a oamenilor în societatea cărora ne-am aflat, adică familiei Miron ne-a făcut să ne simțim extrem de bine.

Chiar dacă am ajuns mai târziu, am mers direct la manifestarea prilejuită de plecarea la odihna binemeritată a profesorului și scriitorului Ion Adam. Am avut bucuria întâlnirii cu mai mulți profesori de liceu din Bârlad, dar și oameni de creație din mai multe localități ale României, inclusiv cu poeta Liliana Liciu, care este Campion european de poezie 2019.

A fost o manifestare cu multă lume bună, organizată pe cinste, de altfel, așa cum știu să organizeze dintotdeauna colegii noștri din România

Nicolae Paliț a fost cel care a întreținut, cu cântecele sale, atmosfera încinsă. A avut toată admirația intelectualilor prezenți la manifestare.

Lansarea cărților noastre urmează să aibă loc sâmbătă 25 mai.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG