Coaliția la putere merge înainte ca o mașină cu frânele și direcția stricate. Vedem în cabină activul de partid și de stat stând la taclale, distrându-se, dându-le alegătorilor cu tifla și, în general, prefăcându-se că nu observă că nu mai are nimeni controlul mașinăriei. Chipurile se pregătesc de congres (pe 29 iunie), nu au vreme de țară. Oricum țara e pe butuci, cine s-o ia? E de notorietate că tancurile PSD circulă pe stânga de multă vreme, pentru că lasă în urmă o autostradă roșie, singura pe care au fost în stare s-o construiască. Orice pieton obișnuit știe acum că, dacă vede coloana oficială, trebuie să tragă pe dreapta pentru că, după coliziunea cu statul PSD-ist, nu-l mai repară nimeni. Poate doar medicii fugiți în străinătate, pro bono.
Dar a devenit și mai evident că oamenii coaliției au probleme de echilibru și privire laterală după ce judecătorii Curții Constituționale au anunțat validarea referendumului (de fapte, referendumurilor) pentru justiție. Ei și-au continuat existența de parcă trompetele victoriilor trecute i-ar fi surzit. Așa se face că, în ciuda anunțului, coaliția a decis să pună pe picioare o comisie care să ancheteze presupusele fraude de la europarlamentare (și, implicit, de la referendum). Șefa comisiei este Olguța Vasilescu, recent debarcată din guvern. Ea primește o slujbă-fantomă, pe măsura rolului pe care-l mai are acum în partid. Nu se știe pe cine va investiga. Poate pe Viorica Dăncilă, ca responsabil principal cu organizarea alegerilor. Sau poate pe colega de guvern Carmen Dan, acuzată că ar fi orchestrat defectarea tabletelor sau întreruperea transmisiilor speciale de date, că tot e așa pricepută la organizarea dezastrelor. Sau pe Teodor Meleșcanu, neîntrecutul strateg al boicotului în două campanii electorale duse împotriva românilor din diaspora. Sau chiar pe Liviu Dragnea, deși sunt toți grăbiți să-i lobotomizeze amintirea că poartă ghinion. El ar putea avea informații de insider, dat fiind priceperea sa în organizarea referendumului din iunie 2012 și a altor runde de alegeri.
În viziunea lui Klaus Iohannis, politicienii ar trebui să facă o curbă la dreapta, ca țara să nu mai intre în coliziune repetată cu recomandările diverselor monitorizări externe. „Votul popular masiv dat pentru România europeană și democratică, în care justiția trebuie să rămână independentă, a fost o sancțiune drastică la adresa tuturor încercărilor de a modifica legislația penală și de a-i scăpa pe politicienii corupți de rigorile legii”, se spune în comunicatul președinției care atrage atenția că, din perspectiva președinției, pe 26 mai „cetățenii au respins categoric demagogia și discursul anti-european și anti-justiție susținut de PSD-ALDE.” Ar fi cazul așadar ca Parlamentul să transpună în lege prevederile Acordului Politic Național inițiat de Klaus Iohannis după ce a fost anunțat rezultatul referendumului. Însăcoaliția guvernamentală nu a semnat Acordul. Nici nu s-a dus la Cotroceni să spună de ce nu-l semnează. Și, în general, se poartă de parcă ar locui un univers vecin cu realitatea de zi cu zi. Căci chiar pe când șeful Curții Constituționale ieșea cam cătrănit să anunțe rezultatul contestațiilor pe tema referendumului, Viorica Dăncilă discuta și adopta în guvern alte zece noi ordonanțe de urgență în ciuda avertismentelor și recomandărilor primite de la organismele de monitorizare, în cazul acesta Comisia de la Veneția.
În toată această maculatură, trebuie, ca de obicei, să dai de-o parte ambalajele strălucitoare pentru a ajunge la adevărata perlă a coroanei republicane. Căci, pe lângă multe ordonanțe aparent benigne (dar, cine mai poate ști care pișcot aruncat de guvern electoratului e otrăvit?) și poate necesare în alveola lor economică (una se referă la stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, prin alta se aprobă Programul multianual de finanțarea a investițiilor, mai multe amănunte aici), în pachetul de ordonanțe a fost strecurată și o doză letală de interes de grup infracțional: Ordonanța de urgență privind Codul administrativ al României. Codul (forma adoptată poate fi găsită aici) îi binecuvântează (la articolul 210) pe toți președinții de consilii județene, primarii și viceprimarii trecuți (din 1992 până acum), prezenți și viitori, cu pensii mai presus de orice concurență. Este, spun comentatorii, o formă foarte puțin subtilă de a le reaminti celor care au pâinea și cuțitul, cine le dă pâinea și în cine să dea cu cuțitul la nevoie. De asemenea, în cazul remanierilor (art.47), președintele nu are la dispoziție decât zece zile pentru a valida ministrul propus de prim-ministru. Tot în același termen poate să-și motiveze refuzul numirii în funcție. Dar nu o poate face decât o dată (și atunci motivând de ce). După aceea, trebuie să accepte sau, în caz contrar, nu are decât să se adreseze Curții Constituționale pentru soluționarea conflictului juric apărut. Dar președinția, guvernul și parlamentul sunt într-un perpetuu conflict juridic uneori constituțional, alteori penal. Noul Cod administrativ pare doar să traseze harta și regulile unui război, altminteri total și haotic. Iar dacă se aștepta cineva ca vechiul sau noul Avocat al poporului să conteste la Curtea Constituțională, dacă nu toate cele zece ordonanțe, măcar pe cea referitoare la Codul administrativ, poate aștepta mult și bine. Vechiul Avocat e deja expirat și a plecat să-și ia primul fluturaș de pensie. Noul Avocat, Renate Weber, specialistă în drepturile omului de a-și schimba părerea și partidul când vrea, crede că omul e liber nu doar să vorbească, ci și să tacă, așa că și-a exercitat acest drept fundamental. Deocamdată, are de trecut un prim test de nepăsare: Florina Presadă, senatoare USR, a depus o sesizare la cabinetul Avocatului poporului prin care îi cere să solicite Curții să stabilească neconstituționalitatea Codului pentru că majorările salariale prevăzute în Cod au fost considerate deja neconstituționale printr-o hotărâre anterioară, că nu exista nicio urgență pentru adoptarea ordonanței și că s-au schimbat majorităților necesare pentru adoptarea hotărârilor de consiliu local privind administrarea patrimoniului de la două treimi din numărul consilierilor în funcție la jumătate plus unu din numărul acestora făcând fraudele cu mult mai ușoare... Printre altele.
Chiar dacă n-o va spune Curtea Constituțională, toate aceste prevederi corespund unei strategii de seducție mult utilizate de PSD înaintea tuturor alegerilor locale: „convertește și cucerește”. Și-o poate trece în statut. Președintele Iohannis crede că noul Cod administrativ este o formă de a distruge administrația (centrală, locală) pentru a-i hrăni pe baronii locali cu rămășițele ei. În primul rând, o lege atât de importantă nu trebuia adoptată prin ordonanță de urgență. Încalcă nu doar regulile bunului simț, dar și Constituția. Pe de altă parte, cine mai poate crede în capacitatea de reformă și credibilitatea PSD? De pildă, în ideile de reformă penală și fiscală, care sunt cele mai edificatoare exemple ale incompetenței și relei-credințe, spune președintele. El se referă la repetatele încercări de a silui justiția, inclusiv la faptul că, după atâtea discuții și nenumăratele hectare de protestatari, pe masa guvernului se află un proiect de lege referitor la modificarea Codului de procedură penală (proiectul Iordache). De asemenea, face aluzie și la faptul că în CSM s-a declanșat un adevărat război urban pe tema numirii Adinei Florea în fruntea secției speciale, unii magistrați constând de-a dreptul utilitatea acestei secții pe care însă Lia Savonea, șefa CSM, o apără. Dacă mai punem la socoteală și diversele fantezii sadomasochist-fiscale ale recent autopropusului candidat prezidențial Orlando Teodorovici de la finanțe avem o tomografie craniană exactă a unui PSD recent decerebrat. Este momentul în care controlul este luat de sistemul nervos periferic (adică de interlopii partidului), iar șoaptele de la centru sunt acoperite de urletele din organizațiile de bază. Un fel de Alzheimer politic. Codul administrativ, cred unii, le dă ceva de mestecat, să-i țină ocupați și să le înșele foamea. Președintele Iohannis crede și că, alături de ordonanța care modifică legea de alegere a președinților de consilii județene, noul Cod administrativ este modalitatea cea mai sigură de a-i face pe baroni să apere cu și mai mare îndârjire interesul național al PSD, adică feudalizarea țării și anularea brumei de reforme administrative petrecute în ultimii ani.
La urma-urmei, însuși PSD este constituit pe principii feudale așa că de ce să nu vrea ca țara să-i semene? Pregătirile pentru apropiatul Congres, mulțimea candidaților, modul în care se face selecția delegațiilor, nemulțumirile tot mai mari venite din teritoriu sunt un semn că PSD este pe punctul să-și facă propria revoluție. S-ar putea să nu-i supraviețuiască mulți. Revoluțiile și-au mâncat copiii, iar revoluția permanentă a PSD-ului e flămândă rău. S-ar putea ca partidulețul lui Ponta să fie naveta salvatoare a oamenilor de bine din partid după ce lumea lor e distrusă. La fel de bine s-ar putea regenera, pentru că a mai trecut prin catastrofe atomice și s-a adaptat. Spre deosebire de alte partide, PSD pare indestructibil iar ADN-ul comunist nu pare să se uzeze, reproducându-se aberant și la nesfârșit. Pe de altă parte, s-ar putea pur și simplu ca totul să nu fie decât un teatru la microfonul presei, iar la viitorul congres să câștige cine trebuie: PSD știe bine să organizeze alegerile potrivite la timpul potrivit. Poate că nu i-a reușit la europarlamentare că nu se descurcă bine cu telecomunicațiile, dar sigur va da lovitura la alegerile interne unde se poate fura fără frică de DNA. Cu un stat atât de politizat, partidul își poate răsplăti învinșii, că doar are regii autonome, bănci, insituții și companii falimentare pentru toate gusturile noii burghezii roz. Mulți dintre candidați fără șanse la funcții participă la alegerile interne doar să se bage în seamă. Să devină mediatic relevanți. În PSD nu se teme nimeni de cădere: un organism nevertebrat chiar și când cade nu are ce oase să-și rupă.
