Cei 28 de lideri ai Uniunii Europene se află în discuții chiar în acest moment, încercând să găsească un consens în privința celor patru mari posturi din instituțiile europene care le revin.
Cele mai importante numiri pe care trebuie să le decidă cei 28 de lideri sunt: postul de președinte al Comisiei Europene și cel de președinte al Consiliului. Un al al cincilea, postul de președinte al Parlamentului European, nu le revine liderilor, ci Parlamentului European, care o va face miercuri 3 iulie, luând însă desigur în considerare balanța politică și geografică a numirilor pe care le vor face astăzi cei 28 de șefi de stat și de guvern.
Este imposibil de știut care e stadiul negocierilor, întrucât, precum la alegerea unui Papă, cei 28 de lideri sunt închiși într-o cameră fără ferestre, iar telefoanele le sunt bruiate, ca să nu comunice cu lumea din afară, să strecoare informații nedorite sau să se consulte cu sfetnici. Totul până hotărăsc. Sau nu.
Deocamdată, nu se vede încă fumul alb la orizont. Discuțiile au fost extrem de complexe si tensionate. Spre miezul nopții, președintele Consiliului, Donald Tusk, a oprit reuniunea comună și a inceput discuții bilaterale cu toți cei 28.
Socialistul olandez Frans Timmermans ar fi favorit pentru preşedinţia Comisiei Europene, însă ţări precum Ungaria, Polonia şi Cehia se opun.
Arătându-și extrema abilitate, Macron a venit cu o exigență suplimentară: a cerut ca în cele patru posturi care îi revin Consiliului să fie alese două femei si doi bărbați.
Iohannis la Bruxelles, la începutul acestei nopți maraton pentru funcțiile mari, declara: „E inacceptabil să n-avem o persoană din țările recent membre UE într-o funcție importantă.”
Indiferent însă cine va fi numit în fruntea Comisiei Europene, bărbat sau femeie, procedura nu va contribui în niciun fel la credibilitatea instituțiilor europene.
Aceasta pentru că guvernele au dat înapoi, renegându-și promisiunea făcută în 2014 Parlamentului că vor lăsa singura structură europeană compusă din aleși să aibă un rol decizional în numire președintelui Comisiei Europene. Lucrul este de neînțeles, într-un moment în care aceiași șefi de guverne se plâng de ruptura dintre instituții și cetățeni și de reaua percepție a Europei.
Viitorul șef al Comisiei Europene va avea astfel o sarcină foarte ingrată. Va trebui să dea un nou impuls construcției comunitare într-un moment de euroscepticism crescând și în condițiile în care numirea lui dă impresia de a fi evitat singurul mecanism democratic disponibil.
