Linkuri accesibilitate

Moldova, la 28 de ani: Despre corupţie şi alţi duşmani ai moldovenilor (Video/Foto)


Pe strada Independenței, la Edineț
Pe strada Independenței, la Edineț

La finele acestei luni, Republica Moldova va marca cea de-a 28-a aniversare de la proclamarea independenței. După aproape trei decenii, moldovenii se întreabă: cine ar fi de vină pentru absența unui proiect de țară? Răspunsul multora este: corupția. Corupția în sus, corupția în jos, prin politică, în afaceri, în justiție și prin alte instituții, prin spitale și școli etc. Corupția a fost o rețetă pentru succes în politică. Cei care au promis că luptă zgomotos împotriva corupției nu au reușit s-o stârpească. Despre acest dușman al moldovenilor și despre alți inamici vorbim la acest sfârșit de săptămână.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:42:05 0:00
Link direct

* * *

Considerată a fi cea mai săracă din Europa, despre Republica Moldova se mai vorbește că s-ar afla printre cele mai corupte țări din lume, în același timp fiind afectată de exodul în masă, scăderea numărului populației, precum și de separatismul de la Nistru. Recent, adresându-se cetățenilor, șefa Guvernului, Maia Sandu, spunea că pentru a îmbunătăți nivelul de trai al cetățenilor este nevoie de o justiție echitabilă și să se facă dreptate. Pilonul central la început de cale pentru a face dreptate este procurorul general. Premierul a mai spus că autoritățile caută soluții legale ca următorul procuror să fie cu adevărat independent , să înceapă a pedepsi hoții și să reformeze ireversibil Procuratura. Despre speranțele cu care trăiesc moldovenii încă de la începutul independenței am discutat cu mai mulți localnici de la Glodeni, raion situat la o distanță de peste 100 km de capitală.

La Glodeni
La Glodeni

– „Pământul, limba și cultura – asta-i patria mea.”

Europa Liberă: Sunteți patriot?

– „Mă socot patriot.”

Europa Liberă: Ce înseamnă să fii patriot?

– „Să iubesc pământul pe care îl calc, limba pe care o vorbesc și cultura pe care o am, a noastră cultură, de la Eminescu până la Vieru.”

Europa Liberă: Cu ce asemănați Republica Moldova, cu ce o comparați?

– „Cu o țară rătăcită. De când îi Moldova asta, îi rătăcită – trage ba într-o parte, ba în alta. Trebuie să fii stabil. Ograda mea eu am îngrădit-o, eu trebuie să fiu stăpân pe ograda mea - să fie curățenie, la vreme să-mi crească o plantă acolo acătării, să se vadă că-s țăran, să am grijă de toate celea, să cresc un pepene, să cresc usturoi...”

Europa Liberă: Cum au fost anii de independență a țării, din 91 până încoace?

– „Până încoace? S-a stricat țara din cauză că toți care vin la putere îs toți hoți. Noi nu vedem binele. Iaca, eu să mă adresez cu o durere oarecare undeva, eu nu știu unde să mă adresez. Procuratura nu lucrează acătării. Aici la noi, la Glodeni, nu ai unde te jelui, te trimit dintr-o parte în alta, ca și când te cântăresc.”

Europa Liberă: Vedeți și partea plină a paharului în acești 28 de ani de independență?

– „Muncim, dar n-avem nimic, nici un viitor.”

Europa Liberă: Dar Dvs. îi învinuiți pe cei de sus că ei sunt răi?

– „Da, numaidecât, ei conduc, îi conducerea de vină.”

Europa Liberă: Dar cei de sus sunt aleși cu votul celor de jos?

– „Da, doamnă! Eu am fost cu Roșca mai întâi și-apoi după aceea – cu Ghimpu. Ghimpu a fost un hoț și el, dar noi n-am priceput deodată. În 2009 a venit aici la noi, a venit în niște bocanci, într-o kufaikă (hanorac) așa-ia, dar acum să-l vezi, el are niște costume așa frumoase și numai de Băile Herculane știe. El a uitat de țărani.”

Europa Liberă: Dar acum în cine aveți încredere?

– „În Maia Sandu. În Maia Sandu eu nu știu de ce, dar am încredere. Cam greu se mișcă, dar încredere avem într-însa.”

Europa Liberă: Ce așteptări aveți de la actuala putere?

– „Maia Sandu... De aici, în primul rând să facă Procuratura să lucreze acătării. Și parcă Maia Sandu zicea că procuror să cheme de după graniță, dar de ce Dodon nu vrea? Se teme, căci are ale lui „bube” și se teme că n-o să le poată lecui. Cu Plahotniuc împreună ei au fost. Văd că acum cu Maia Sandu de când s-a dat parcă-parcă se mișcă altfel, dar tot nu tare-tare pune umărul, că demult a trebuit să fie procurorul ales și toți judecați aceștia care reușesc să fugă.”

Europa Liberă: Partidul Democrat a trecut în opoziție, a promis să fie o opoziție constructivă.

– „Partidul Democrat ca atare nici nu trebuie să mai fie mai departe. Toți îs hoți, acolo îs hoți mari, nu așa. Ba se duc în România, ba se duc în Rusia. Și rușine lui Lupu, eu vreau să-i spun în față acestui om – nimic n-a făcut, el numai rău a făcut, a strâns partidul de la Diacov, că Diacov a văzut că se prăpădește partidul și l-a luat pe Lupu. Lupu ce a făcut, ce a dres, el l-a luat pe Plahotniuc. Aceștia-s doi hoți!”

Europa Liberă: Acum se va decide și pe ce drum să meargă Republica Moldova?

– „Mata știi că eu în Maia Sandu am nădejde, că ea vrea să se ducă în Rusia acum, că Dodon a fost, el cam prea des se duce, dar dacă o să se ducă Maia Sandu, au să fie mari înaintări cu Rusia. Și cu Rusia noi avem toată vremea legături mari, și cu Europa, pentru că dna Sandu e o femeie deșteaptă, chiar îi deșteaptă, nu așa, dar îi...”

Europa Liberă: Și ce ar trebui să discute ea cu dl Medvedev?

– „Nădejde într-însa avem și cuvântul ei o să fie puternic acolo spus.”

Europa Liberă: Peste 28 de ani cum vedeți Republica Moldova? Cum ați vrea să fie?

– „(Râde.) Dacă să fie conducerea după Maia Sandu, apoi trăim ca în Șveițaria (Elveția), chiar mai bine, că acum lumea la noi îi cam olecuțică înapoiată, nu că înapoiată, dar chiar îi definitiv... Eu nu cred într-înșii, că acești oameni dă-le azi 600 de lei pe un an de zile și ei vând și mamă, și tată. Ei nu au soveste (obraz), ei nu se gândesc înainte, copilul i-i în Europa, dar el votează dracu’ știe cu cine, cu Vostok-ul (Răsăritul) ista, ori cum se spune, cu Uniunea Euroasiatică.”

Europa Liberă: Alegătorul știe ce preț are votul lui?

– „Nu știe. Dar știi din ce cauză? Că, iaca, s-au vândut aiști care toți s-au dus la Plahotniuc.”

Europa Liberă: În 28 de ani de independență, ce a fost bine, ce a fost mai puțin bine în țară?

– „Bine – că fiecare persoană are dreptul de a-și expune părerea, să-și facă propriile alegeri, că suntem în drept să facem orice vrem, adică, oricum, în limita anumitor obligațiuni și drepturi care sunt.”

Europa Liberă: Semenii Dvs., mă refer la cei tineri, au ales să plece peste hotare, mulți din ei au abandonat Republica Moldova. De ce nu-și găsesc rostul în țara lor?

– „Nu sunt create locuri de lucru bine plătite. Asta că nu au unde să lucreze și să aibă un salariu stabil ca să-și întrețină familia.”

Europa Liberă: Cine face viitorul țării?

– „Viitorul țării trebuie să-l facem tot noi, depinde de noi ce alegem și pe cine alegem.”

Europa Liberă: Care sunt calitățile și defectele națiunii?

– „Haideți să spunem calitățile - suntem foarte muncitori. Defectele? Suntem invidioși, suntem răutăcioși, suntem nervoși, dar cred că toate calitățile acestea sunt din cauză că mereu suntem cu gândul la ziua de mâine, suntem stresați că nu știm mâine ce o să fie, trebuie în fiecare zi să ne câștigăm existența și mereu să fim cu gândul de a economisi, de a face tot posibilul ca măcar copilul nostru să trăiască mai bine, unde să-l dăm la școală, unde să-l dăm la grădiniță, ce viitor îi oferă statul acesta...”

Europa Liberă: Deseori v-ați pus întrebarea cine sunt adevărații patrioți ai țării?

– „Da, de multe ori. Îi bine să fii patriot, dar îi bine să creezi condiții și familiei tale. Nu știu dacă are sens să fii patriot, dar să fii sărac și să nu-i oferi copilului tău un viitor.”

Europa Liberă: De ce s-a creat o prăpastie între cei de sus și cei de jos?

– „Cei de sus niciodată nu s-au coborât la nivelul celor de jos. Ei s-au învățat să trăiască bine și nu știu cum e să fii sărac...”

Europa Liberă: Dar ei de fiecare dată au venit și au cerșit votul alegătorului. Alegătorul atunci când îi încredințează acest vot se gândește pentru cel care va trebui să fie în Parlament, să zicem, patru ani?

– „De fapt, să spunem așa, niciodată nu se pun cărțile adevărate în față ca omul să vadă, mereu este ca într-o piesă de teatru, ceva este după cortină ce noi nu cunoaștem și nu vedem; vedem ceea ce ne prezintă și ceea ce ne spune televiziunea. De fapt, ce este impusă să ne spună, aceea și ni se spune; adevărul de fiecare dată sau de multe ori ni se ascunde. Nu știm, iar cei care joacă și cum spun își joacă foarte bine rolurile și reușesc să ne convingă. Și noi suntem creduli. Iată încă o calitate rea – suntem foarte creduli, credem în vorbe, nu în fapte, adică nu mai înțelegem unde-i adevărul și cine-i corect, pentru că, atunci când își ating scopul, își fac propriile interese.”

Europa Liberă: Și când ziceți: „La mulți ani, Republica Moldova!”, gândul unde vă duce?

– „Gândul mă duce pe moment acolo unde este soțul meu și vreau să plec cu el.”

Europa Liberă: Unde vă este soțul?

– „În Norvegia. Este o viață cu mult mai bună.”

Europa Liberă: Și nu vă pare rău că lăsați Republica Moldova?

– „La momentul de față – nu, dar poate cu timpul au să se trezească anumite sentimente. Nu știu ce o să fie în ziua de mâine, în momentul de față mă gândesc pentru copilul meu, mă gândesc să fiu cu familia mea și din cauza asta mi-e rușine, nu pot să zic că sunt patriot față de țara mea, dar țara mea nu-mi oferă posibilitatea să trăiesc o viață liniștită împreună cu soțul meu, copilul meu să crească alături de tatăl său. Din cauza asta îmi pare rău, dar trebuie să mă gândesc la copilul meu și la familia mea la momentul de față, unde o să-i fie bine.”

Europa Liberă: În 28 de ani de independență, ce a fost bine și ce a fost mai puțin bine în țară?

– „E bine că-i mai liber, dar îi mai greu traiul, puține locuri de muncă, se strică familiile, pleacă toți după un ban pentru întreținere...”

Europa Liberă: Când ziceți că traiul este greu, vă gândiți că vina cea mai mare o poartă clasa politică sau și cetățenii?

– „Într-o mare măsură o poartă clasa politică, ca să spunem așa, mai țărănește, se străduiesc toți ca să ocupe niște posturi cu care ar putea face legi și ar pune mâna pe tot businessul care este în Moldova; totu-i monopolizat, să zicem, miezul de nuci și ce se mai produce la noi, dar nu poate duce lumea la export, pentru că totu-i monopolizat. Uitați-vă ce se face în piață, câte produse sunt, toți vor să vândă. Și ce credeți? Produsul acesta de acasă greu de tot merge, merg numai produsele care-s aduse din altă parte, de prin Turcia și din alte țări. Moldova îi țară agrară, ea n-are naftă, n-are gaz, n-are zăcăminte minerale și...”

Europa Liberă: Are capital uman...

– „D-apoi numai mâinile oamenilor și atât.”

Europa Liberă: Dar capul?

– „Capul la noi îi ocupat cu alte chestii, cu umplerea buzunarelor lor proprii...”

Europa Liberă: Dvs. îi criticați pe politicieni, dar ei ajung miniștri, deputați cu votul cetățenilor, alegătorilor.

– „Da, cum spunea bunelul meu: „Schimbarea împăratului – bucuria proștilor”. Noi singuri îi votăm, adică voturile puțin contează.”

Europa Liberă: Ce valoare are, iată, votul Dvs. ca alegător?

– „Toți cei care votează trag o nădejde, dar rezultatul de fiecare dată e tot același și cum ar fi ca în filmul acela „Svadiba v Malinovke” („Nuntă la Malinovka”), adică „opiati vlasti meniaetsea” (puterea se schimbă din nou) și schimbăm iar șepcile că s-a schimbat iar puterea și...”

Europa Liberă: Ați schimbat chipiul de multe ori?

– „M-am deprins cu toate astea. Trebuie pur și simplu, cum zice rusul: „vîjiti v etom haose” (să supraviețuiești în haosul acesta), așa să zicem, că altfel nu ai chip...”

Europa Liberă: Dar moldovenii sunt luptători de felul lor, își știu drepturile, își știu obligațiunile, știu să ceară, știu să protesteze, știu să își exprime nemulțumirea atunci când sunt nedreptățiți?

– „Nu, nu, nu. Ei îs așa: „Las’ să se ducă Gheorghe, să vedem ce va păți Gheorghe și-apoi dacă n-a păți nimic, m-oi duce și eu, dacă nu – mai bine șed acasă”. Așa că aici revoluție n-o să fie ca în Ucraina, n-o să se ridice nimeni, pentru că fiecare se gândește la dânsul și: „Eu am de dat la vacă, am de dat la porci și las’ să se ducă acel care nu are ce face, dar eu am treabă acasă”. Cum era pe vremea rușilor: „Vse mogut govoriti, no toliko na кuhnе (la bucătărie oricare poate vorbi). Ca atare, moldoveanul îi un om așa că are o depindere – a fost 300 de ani sub turci și de-amu sub ruși ș.a.m.d., sub români și el de-amu îi capul aplecat pe care sabia nu-l taie. Așa-i depinderea, capul aplecat nu se mai ridică...”

Europa Liberă: Cu ce asemănați Moldova, cu ce o comparați Republica Moldova?

– „Aș compara-o cu o floare care vrea să înflorească, dar o astupă buruienile și nu poate, nu poate nicicacum, nu are cine împrejur să-i facă o curățenie acătării.”

Europa Liberă: Am ajuns cu microfonul Europei Libere aici, la Glodeni, și întrebăm lumea cum s-a trăit în acești 28 de ani de independență ai țării.

– „Greu s-a trăit. Vin ai noștri, pleacă ai noștri și noi rămânem tot ca proștii. Și tot în speranță și speranță, și capăt nu mai avem.”

Europa Liberă: De ce s-a compromis clasa politică?

– „Banul, banul și lăcomia, și minciuna...”

Europa Liberă: Partea plină a paharului o vedeți?

– „O văd. Copiii au plecat, și-au văzut de rostul lor și noi trăim cu dorul și cu gândul că odată și odată o să fie mai bine. Avem două bănci – iaca-i Fincombank-ul și pe partea ceea-i Victoriabank. Dacă s-ar strânge toate băncile acestea, banul lui Plahotniuc tot ar veni înapoi și ar avea lumea cu ce trăi; n-ar fi ridicate toate nalogurile (impozitele), nu ne-ar scădea nouă din leafă, căci acum compania ne-a scăzut coeficientul cu vreo 700 de lei și dacă la 40 de ani de vechime în muncă luam 3.500 la mână cu categorie superioară, acum 2.900 iau. Și pensie încă n-am, că trebuie să lucrez pentru Dodon și Plahotniuc încă un an și jumătate și-i greu.”

Europa Liberă: În anii aceștia de independență s-a vorbit pe ce cale merge Moldova – se apropie mai mult de Est, de Vest? Geopolitica a fost o preocupare?

– „A stat ca o capră între două cirezi – nici așa și nici așa; eu îs cu aceștia, celălalt îi cu cei de dincolo și lumea îi votează și pe unul, și pe altul și acești de la putere râd că suntem proști.”

Europa Liberă: Această divizare a societății a fost profundă?

– „Da, mulțumită lui Voronin, căci cine nu-i cu noi, îi dușmanul nostru și pe toți ni i-a adus dl Voronin – și pe Sârbu, și pe Plahotniuc, și pe Dodon –, pe toți el i-a adus. Nu-i destul că erau lacomi, i-a mai învățat încă și a fura. Și putere nu-i. Nu vedeți? Dodon a pus mâna pe cele mai principale ramuri și Maia Sandu luptă singură și putere nu-i, că a rămas rădăcină de-a lui Plahotniuc și în Procuratură, și în justiție, și peste tot, și-i foarte greu.”

Europa Liberă: Și pe ce cale să meargă Moldova?

– „Vrem Europă, dar tare greu, n-o să prindem noi anii aceștia. Moise a dus 40 de ani lumea prin pustiu până n-a schimbat altă generație și tot degeaba, că oamenii îs tare....”

Europa Liberă: Și moldovenii până la 40 mai au încă 12 ani?

– „Mult, mult..., mătincă încă de 12 ori câte 12 o să trebuiască să se ducă din rădăcină toată sămânța asta de rău.”

Europa Liberă: Care sunt calitățile bune și defectele la moldoveni?

– „Suntem prea creduli, că au să vină aiștilalți și poate-or fi mai buni, dar ei încă și mai tare ne îngloadă.”

Europa Liberă: Și încă alte calități?

– „Poate și pesimismul, că lăsăm și din mână, și din gură și plecăm în altă țară pentru un rost mai bun.”

Europa Liberă: Și calitățile bune?

– „Că suntem muncitori. Moldoveanului dă-i 100 de ore într-o sutkă și tot n-o să se sature de muncă.”

Europa Liberă: Și dacă națiunea e atât de muncitoare, de ce e mare sărăcia?

– „Că nu suntem uniți. Ne-au divizat – tu ești rus, tu ești moldovean, tu ții cu acela, dar eu țin cu acela. Și-s doi vecini și doi dușmani.”

Europa Liberă: Dar în general politicienii uneori ziceau că trebuie căutat dușmanul în afară?

– „Nimeni n-o să te poată ataca, dacă tu o să fii gospodar în țara ta. Nu-ți trebuie nici rus, nici român, nici european, dacă faci tu liniște și regulă în țară, să vrei prieten și cu rusul, prieten și cu europeanul și încă o să te mai ajute.”

Europa Liberă: Dacă ați fi Dvs. în fruntea Republicii Moldova, v-ar reuși să schimbați lucrurile și credeți că cetățenii v-ar simpatiza, v-ar susține, v-ar acorda sprijin?

– „Poate că m-ar susține, dar unde-i unul, nu-i putere.”

Europa Liberă: Și peste 28 de ani...

– „Ei, dna Valentina, mata așa mă faci că eu o să plâng acuși...”

Europa Liberă: ...va fi o altă Moldovă decât cea care a fost până acum?

– „Nu știu, să sperăm. Cât trăim – sperăm, cât respirăm – sperăm. Atât!”

* * *

Au fost păreri ale localnicilor de la Glodeni despre traiul lor în cei 28 de ani de independență. Mihai Druţă a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova. La 27 august 1991, el a votat Declaraţia de Independenţă, iar ulterior a lucrat în diverse funcţii în cadrul Ministerului Apărării. Este locotenent-colonel în rezervă al Armatei Naţionale. De peste 15 ani se află în străinătate. Din Italia, urmăreşte cu interes situaţia social-politică din acasă. Fostul parlamentar sugerează că afirmația potrivit căreia Republica Moldova este cea mai săracă țară din Europa ar fi un fals şi spune că este, de fapt, „cea mai furată țară din Europa”. Iată ce vorbeşte el despre cei 28 de ani de independenţă a statului:

Mihai Druță: „Desigur că îmi amintesc începuturile acestui stat care a izvorât din Mișcarea Democratică și de Eliberare Națională de la sfârșitul secolului trecut. A fost o răbufnire atunci a spiritului nostru, vorba poetului: „Ne-am trezit din somnul cel de moarte”, fiindcă ideologii Kremlinului ne hărăzeau o soartă tristă. Dacă nu era trezirea noastră în timpul perestroikăi, dacă nu erau izbânzile noastre din ‘89, ‘90, ‘91, fărâma noastră de neam înstrăinat, exploatat și umilit era sortită să dispară din istorie. În acești 28 de ani, cred că noi nu am mai fi existat deja în istorie ca popor, dar mare-i puterea lui Dumnezeu, am reușit și am avut în 1991 două căi de ales. O cale era restabilirea situației de până la ocupația sovietică, adică adoptarea Declarației de re-Unire cu Patria-mamă, România. S-a discutat în Parlament și această variantă, dar majoritatea din Parlamentul anilor 1990-1994 nu era pro-Unire. De asemenea, nici conjunctura externă nu era favorabilă Unirii Republicii Moldova cu România și am mers pe calea independenței, lăsând prima variantă pentru un alt prilej istoric, fiindcă s-a zis așa: „Vom fi două state independente, și două state independente stăpâne pe soarta lor vor putea decide dezideratul Unirii mai pe urmă, mai târziu, când va permite și conjunctura externă și când vor crește și cadre cu mentalitate de oameni de stat în Republica Moldova”. Din păcate, deocamdată n-a fost să fie așa, căci vorba cronicarului: «Noi am mers din an în an tot din rău în mai rău».”

Mihai Druță
Mihai Druță

Europa Liberă: Și astăzi, cetățenii Republicii Moldova își amintesc cum s-a trăit pe timpul lui Snegur, pe timpul lui Lucinschi, pe timpul lui Voronin, pe timpul lui Timofti și chiar iată acum și pe timpul lui Dodon. Când gustul vieții a fost mai dulce în acești ani?

Mihai Druță: „A fost mai dulce atunci când am trezit emoțiile deșteptării noastre, a proclamării suveranității, independenței. Parcă nici nu-mi vine a crede că am trăit așa ceva în viața mea de om pe pământ, dar după 1994 am mers din rău în mai rău, fiindcă în 1994 a venit la guvernare Partidul Agrarian, dar ca atare a venit o alianță de centru-stânga – agrarienii împreună cu foștii interfrontiști, redenumiți între timp socialiști, care includeau și un nucleu de vreo cinci-șase deputați comuniști. Iată ei au guvernat până în 1998. A fost o guvernare dezastruoasă, ei au încercat să puncteze pe eliminarea conștiinței naționale românești dintre Prut și Nistru, dar s-a terminat cu un dezastru guvernarea lor și vorbesc de rezultatul alegerilor din 1998, când agrarienii au dispărut în neantul politic. A urmat Alianța aceea pentru Democrație și Reforme (ADR). În cadrul acelei alianțe, eu aș sublinia importanța Guvernului Sturza, acel Guvern care avea o imagine foarte bună în Occident. Eu am vorbit cu anumite persoane din statele baltice, dar și din țările occidentale și toți menționau imaginea bună a prim-ministrului Ion Sturza, care a reușit să restabilească controlul statului asupra pachetului majoritar de la Banca de Economii, pentru că deja în acea vreme se pregăteau furturile care au avut loc ceva mai târziu. Guvernul Sturza a fost demis prin votul comuniștilor lui Voronin, care aveau 40 de mandate și al frontiștilor lui Roșca și mai erau acolo și niște deputați independenți și prin aceasta a fost amânată pentru mai târziu semnarea Acordului de Asociere. Dacă Guvernul Sturza nu ar fi fost demis la sfârșitul secolului trecut, astăzi Republica Moldova ar fi un stat cu drepturi depline în cadrul Uniunii Europene, dar debandada, instabilitatea aceea politică și constituțională de pe timpul ADR-ului, care a inclus schimbarea Constituției, nu putea decât să se încheie și ea cu un dezastru, care i-a readus pe comuniști la putere și iată în 1998-2001 începe exodul populației Republicii Moldova. Epoca comuniștilor din primul deceniu al secolului nostru a fost o epocă de stabilitate, dar mocnea în interiorul regimului comunist, fiindcă regimul acesta a continuat politica antiromânească a guvernării agraro-socialiste. Din punct de vedere economic a avut unele realizări, îndeosebi în construcția de locuințe pe seama remitențelor care veneau anual de peste hotare și care deja se ridicaseră la sute de milioane. În 2008, remitențele de peste hotare au ajuns la un miliard 700 de milioane de dolari americani într-un singur an. Din punct de vedere geopolitic, guvernarea comunistă a lui Voronin s-a manifestat prin oscilări între Vest și Est. A venit la putere cu sloganul de aderare la alianța statală Rusi-Belarusi...”

Europa Liberă: Uniunea Interstatală...

Mihai Druță: „Da, vă mulțumesc. Uniunea Interstatală Rusia-Bielorusia, apoi, în 2003, a pus piciorul în prag „planului Kozak” de federalizare a Republicii Moldova, legalizarea trupelor rusești de pe teritoriul național, practic de transnistrizare a întregului teritoriu al Republicii Moldova. Nu în zadar îndată după refuzul din toamna lui 2003 al lui Voronin, dânsul a fost invitat într-o vizită oficială în Statele Unite ale Americii. Ce s-a întâmplat în acești ani? Moscova nu crede lacrimilor și Kremlinul nu iartă niciodată. Și din acel moment, din 2003, Kremlinul și stăpânul Kremlinului au pus problema debarcării de la putere a președintelui Voronin. În 2005, dacă vă amintiți, dna Valentina, a sosit în Moldova un desant de polittehnologi, așa-numiți „tehnologi electorali” din Federația Rusă, care au împânzit toate raioanele, aveau centre în fiecare raion cu sute de mii în valută străină, cu tehnică specială pentru a pregăti așa-numita opoziție falsă împotriva lui Voronin, chipurile, anticomunistă era opoziția care trebuia să-l dea jos pe Voronin, dar nu s-a reușit.”

Europa Liberă: Da, atunci a venit de la București Traian Băsescu, de la Tbilisi Mihail Saakașvili și i-au acordat sprijin.

Mihai Druță: „Au venit sub influența occidentală, fiindcă imaginea lui Voronin în 2005 în Occident era bună. Din inerție, după refuzul „memorandumului Kozak”, Vladimir Voronin avea o imagine bună și se conta pe varianta estoniană, că Estonia s-a integrat în structurile europene în mod perfect. Frontul Popular din Estonia nu s-a avântat să ocupe toate posturile din stat, dar a conlucrat cu liderul Partidului Comunist estonian, Arnold Rüütel, i-au acordat postul de președinte al republicii, șef de stat și au făcut o alianță formidabilă pentru eliberarea Estoniei de sub ocupația sovietică și integrarea ei în structurile occidentale. Eu bănuiesc că s-a dorit același lucru, cu întârziere de ani de zile, și în Republica Moldova. Ar fi fost extraordinar dacă Voronin împreună cu Partidul Comunist acceptau mesajele din Occident și aveau să pășească pe calea integrării europene deschis, sprijiniți de opoziția europeană și în asemenea condiții nu avea de unde să existe o opoziție antieuropeană. Sondajele din acea vreme dădeau pentru integrarea europeană mai mult de 70%, un scor extraordinar. De atâta a fost și sprijinul din partea lui Băsescu și din partea lui Saakașvili, dar între timp lui Vladimir Voronin bănuiesc că la nivel psihologic i-a intrat frica în oase, fiindcă un an mai devreme, în 2004, s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat cu candidatul la alegerile din Ucraina, care, vă amintiți, a fost otrăvit și nu era greu de înțeles cine a făcut lucrul acesta și de ce. Și este lesne de înțeles că și Voronin se gândea că ar putea să-l pască și pe dânsul acest pericol. Iată prin ce se lămurește faptul că el a pedalat, a apăsat până la refuz pedala antiromânească și se lăuda că el va ajunge la Bruxelles fără București, dar, pe de altă parte, făcea declarații că îi pare rău că nu a semnat „memorandumul Kozak”, chiar a semnat un acord sau o declarație – nu-mi amintesc exact – cu Medvedev la Moscova, prin care el se angaja să facă ceea ce nu a făcut în 2003. Aceasta este realitatea care s-a întâmplat cu Voronin și cu Republica Moldova în primul deceniu al secolului nostru.”

Europa Liberă: Dl Voronin a venit pe cale democratică, dar a plecat vărsându-se sânge. Ne amintim de protestele din aprilie 2009.

Mihai Druță
Mihai Druță

Mihai Druță: „Sigur că pentru a-și păstra puterea. Puterea politică este un lucru strașnic și cel care gustă din puterea politică nu vrea s-o lase de bunăvoie din mâini și recurge la falsificarea rezultatelor alegerilor, recurge la fraudarea alegerilor încă în ajun de campanie electorală. Pe durata campaniei electorale recurge la dictat politic pentru a menține cu orice preț puterea. Iată ce s-a întâmplat cu Voronin și ce s-a întâmplat cu Plahotniuc și cu PD-ul mai târziu, într-un mod cu mult mai fățiș și mult mai evident.”

Europa Liberă: Cei 10 ani de după regimul Voronin cum i-ați caracteriza?

Mihai Druță: „Au început tot așa cum am început noi în 1989-1991 cu speranțe foarte și foarte mari, cu toate că existau unele semnale că oamenii crescuți în partidul lui Voronin, în preajma lui Voronin, care au beneficiat de monopoluri la importul de carne ș.a.m.d., care s-au ocupat cu contrabanda s-au strecurat la putere prin intermediul Partidului Democrat, Partidul Democrat care în aprilie 2009 nu trece pragul electoral. Face o vizită la Moscova fostul speaker Marian Lupu, „intră într-o zonă de meditație”, cum se exprima dânsul, ca să părăsească Partidul Comunist, să preia Partidul Democrat la remorcă, să îl aducă la 12% la noile alegeri din 29 iulie. În 2009, în spate stau banii lui Plahotniuc, au recunoscut dânșii că au fost banii lui Plahotniuc la mijloc și eu nu știu dacă s-a vândut partidul sau pur și simplu numai a finanțat campania electorală. Și în 2009, în iulie, Plahotniuc a stat în umbră, dar au venit alegerile din 2010, alegerile anticipate și atunci, în ajun de alegeri, Plahotniuc apare sub nr. 2 pe lista Partidului Democrat și peste ceva timp chiar este ales și vicepreședinte al Parlamentului. Mamă dragă, Plahotniuc, căruia îi este încredințată reforma justiției! Și iată aici au apărut multe semne de întrebare, de nedumerire și chiar de preocupare și îngrijorare și am mers din rău în mai rău. Acest păcat biblic – lăcomia de bani – a atins nu numai partidul lui Plahotniuc sau liderii, să nu vorbesc într-adevăr de tot partidul, care numără zeci de mii de oameni, cel puțin formal, dar liderii, camarila ceea din preajma lui Plahotniuc, dar a atins și liderii din alte partide. Au fost atrași, au fost mințiți din cauză că un asemenea lider ca Vlad Filat a dat dovadă de lipsă de discernământ, ca să nu zic pe de-a dreptul – de prostie politică. S-a lăsat atras în niște scheme. Dacă în 2011, când s-a făcut prima tentativă de jaf al sistemului bancar din Moldova, dânsul a dat dovadă de tărie de caracter, a dat dovadă de patriotism și a apărat sistemul bancar, și a apărat Republica Moldova, în câțiva ani de zile s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat cu dânsul. Au fost atrase mai întâi unele persoane din anturajul său precum Godea, Tănase, care au trecut - cum s-a văzut mai târziu - în tabăra lui Plahotniuc, apoi l-au pus în genunchi și pe Filat și mergea ca o capră la eșafod. A încercat, chipurile, să facă o alianță tainică cu Plahotniuc, dar până la urmă a rămas și fără alianță și a rămas dezonorat. Tare mult sper că organele justiției vor dezlega nodul acesta tainic, vor dezvălui până la capăt ceea ce s-a întâmplat cu sistemul bancar, ceea ce s-a întâmplat cu Aeroportul, ceea ce s-a întâmplat cu jefuirea întregii economii a Republicii Moldova, fiindcă s-a furat și pe timpul comuniștilor, s-au înstrăinat hoteluri și pe malul Mării Negre, și la noi, aici, s-au înstrăinat obiective economice și pe timpul comuniștilor, dar băieții ăștia din Alianța pentru Integrare Europeană au pierdut orișice simț al măsurii. Și când a mai apărut și Șor în dansul jafului, atunci lucrurile au luat o întorsătură monstruoasă.”

Europa Liberă: A picat și regimul Plahotniuc. Din exterior acum cum se vede calitatea actului guvernării pe care și l-au asumat cei din PSRM și Blocul ACUM?

Mihai Druță: „Dna Valentina, este evident că ar fi fost normal și natural de alcătuit o alianță de centru-dreapta. Așa este în tot Occidentul – vine la putere sau dreapta sau stânga, centru-dreapta sau centru-stânga. Toată lumea știe – nu se mai putea de mers mai departe cu Plahotniuc și partidul său de buzunar. Era categoric inacceptabil, era categoric inadmisibil. Și atunci s-a mers pe alianța cu PSRM, care cât de cât oferă niște șanse. Eu știu destul de bine cine este președintele Dodon ca persoană și ca politician; eu îmi dau seama destul de bine care sunt țelurile programatice ale Partidului Socialiștilor; eu cunosc foarte bine declarațiile pe care le-au făcut dânșii, toate declarațiile lor antieuropene și antiromânești. Le cunosc, dar în situația respectivă formațiunea politică ACUM a fost impusă de realitatea dură să facă alianță cu PSRM. Am zis: alianța cu PD era imposibilă, alternativa rămânea alegerile anticipate. Era clar că, în cazul unor alegeri anticipate, Plahotniuc și politicienii săi, și „boevicii” săi s-ar fi dezlănțuit și era pericolul că ei vor forța o majoritate parlamentară și o guvernare împreună cu partidul lui Șor. Și iată de ce și socialiștii au fost impuși de situație să meargă la alianță cu adversarii lor politici, cu ACUM. Bate la ochi campania de discreditare a formațiunii ACUM, a guvernării Sandu din ultimele câteva săptămâni.”

Europa Liberă: Care este atitudinea Dvs. față de actuala guvernare, actualul Cabinet de miniștri condus de Maia Sandu?

Mihai Druță: „Mă reprezintă, dna Valentina! Blocul ACUM și Guvernul Sandu mă reprezintă. Și cum oare să nu mă reprezinte, dacă a reușit în scurt timp să facă să cadă o guvernare oligarhică sau o teroare oligarhică în Republica Moldova, să instaleze un Guvern proeuropean, să restabilească relațiile cu comunitatea internațională și la urma urmei să deschidă o fereastră spre un viitor mai drept și mai bun pentru Republica Moldova? S-au reușit foarte multe având în vedere căderea doar a vârfului aisbergului Plahotniuc, căci aisbergul fără vârf este încă prezent în Republica Moldova prin Procuratură, prin justiție, prin agenți economici, prin monopolurile din economie care încă nu s-a ajuns la anularea lor, prin multe scheme care încă continuă să lucreze și până unde încă nu au ajuns mâinile guvernării ACUM. Dacă această guvernare va dura în timp, va ajunge peste tot și situația se va îmbunătăți. Eu nu zic că se va îmbunătăți radical, pentru că, din păcate, reformele economice nu dau rezultate rapide, ele dau rezultate peste o perioadă de timp. În agricultură este clar că o vie ai sădit-o și ea abia peste vreo 5 ani va da roadă și va aduce venituri la bugetul republicii. Așa se face și în industrie, așa se procedează și în comerțul extern. Și dacă va cădea această guvernare sau nu va reuși această guvernare, Dumnezeu să ne ferească de așa ceva în viitorul apropiat și mediu, nu va fi vina Blocului ACUM, n-a trădat ACUM-ul și nu va trăda Guvernul Sandu acest popor chinuit, poporul Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Maia Sandu a depus mandatul de deputat, ajungând în fotoliul de șefă a Executivului. Ea avea mandatul pe care l-a obținut în diasporă, în circumscripția din Europa. Se vor face alegeri repetate parlamentare inclusiv în această circumscripție. Dvs. ați avut un mandat de deputat, ați mai dori să reveniți în Parlament, să fiți alesul poporului?

Mihai Druță: „Las’ să analizeze bine, să se uite bine peste hotare și pe cine îl vor alege de la Blocul ACUM...”

Europa Liberă: Dacă lui Mihai Druță i se propune să candideze în această circumscripție, acceptă?

Mihai Druță: „Iată că nu vă răspund la unica întrebare. Am spus că mai întâi să se facă propunerea de la Blocul ACUM și atunci vor fi și răspunsuri exacte. Bine, dna Valentina?”

Europa Liberă: Și în încheiere. În acești ani de independență, Republica Moldova a rămas fără aproape un milion de cetățeni care își câștigă bucata de pâine peste hotare. Și Dvs. faceți parte din acest mare desant al migranților. De ce ați ales străinătatea și cum vedeți acest exod al moldovenilor care deocamdată nu încetinește?

Mihai Druță: „Dna Valentina, moldovenii au început să plece peste hotare după căderea rublei rusești din 1998 și prăbușirea și a leului nostru după câteva săptămâni, care ne-a tras la fund. Iată ce înseamnă să existe relații economice externe unilaterale. Și mai ales după venirea comuniștilor la putere. Cu alte cuvinte, cauzele plecării masive a moldovenilor peste hotare au fost sărăcia economică și mizeria politică de acasă. Moldovenii au plecat să agonisească bani pentru a-și cumpăra un apartament și să câștige bani pentru a-și ajuta copiii să facă studii universitare, și pentru a face bani pentru hrană, pentru medicamente, pentru părinții bătrâni de acasă și pentru toate cele necesare pentru viață. Și toți sperau că într-un an, doi, trei se vor întoarce acasă. Eu am plecat în 2006, pentru că nu eram în stare cu soția să achităm taxa de studii pentru fetele noastre. Și eu n-am spus niciodată și cu atât mai mult public, dar mi-am mușcat buzele și am venit să lucrez într-o fabrică, să adun bani ca să-mi ajut copiii. Și poate trebuia să mă întorc demult acasă. De ce am mai rămas peste hotare? Eu am ținut în taină faptul că în țară am fost ofițer superior în cadrul Armatei noastre Naționale, cu atât mai mult am ținut în taină că am fost deputat în Parlament și nu de atâta că îmi era rușine pentru umila mea persoană, dar mă simțeam incomod pentru imaginea țării mele peste hotare. Așa cum este ea, dar eu țin foarte mult la imaginea țării și mai este ceva: m-am angajat în bătăliile politice aici, în bătăliile electorale. Și am simțit că lumea avea nevoie de sprijin și eu eram în stare să-i acord sprijinul atât politic, cât și psihologic, să-i îmbărbătez și să-i încurajez. Eu nu am stat permanent aici, am fost și patru luni acasă, am fost și o lună acasă, am fost și de 3-4 ori pe an acasă, de câte ori trebuia; am fost să-l ajut pe Dorin Chirtoacă în 2011 pe ultima sută de metri ai campaniei electorale; am fost pentru Năstase; m-am întors acasă când a trebuit să restabilim textul Declarației de Independență ș.a.m.d. Eu am trăit, practic, între Moldova și Italia, nu am trăit numai în Italia, aici eu sunt provizoriu, dar eu mai mult am fost acasă cu mintea și cu cugetul, și cu sufletul decât am fost aici, peste hotare. Și când am simțit că este nevoie de mine și aici, peste hotare, eu am mai rămas, dar suntem pe cale să ne întoarcem și noi.”

Europa Liberă: Dar de ce continuă și astăzi acest exod al moldovenilor?

Mihai Druță: „Guvernarea este fragilă, lipsește stabilitatea de acasă, încrederea în ziua de mâine și oamenii din inerție continuă să plece. Situația acum este proastă, acum este proastă și oamenii acum pleacă. Și mai este încă ceva la mijloc: foarte mulți din compatrioții noștri de peste hotare, între timp, un procent mare au reușit să-și reunească familiile prin cheltuieli mari, eforturi mari, mii de euro cheltuiți pentru ca să și-i aducă pe cei dragi, rudele să și le aducă, fiii, alții și părinții să și-i aducă aici, peste hotare. Și acum trebuie să lase totul și să se întoarcă acasă. Brusc să se întoarcă acasă. Și probabil că demult s-ar întoarce, dar parcă stau în expectativă și mai așteaptă ceva timp să vadă. Iată, dacă va fi o continuare a acestei guvernări proeuropene, atunci se va trece punctul critic și lumea va începe să se întoarcă acasă, cu toate că mulți vor rămânea în continuare. Cei care au lucrat 15, 16, 17 ani, ei vor dori să lucreze alți ani mai departe până vor ajunge la îndeplinirea condițiilor care să le asigure o pensie decentă din Europa Occidentală. Da, da, da, ei nu vor să piardă mulți ani lucrați, să piardă impozitele pe care le-au plătit și să nu primească nimic în loc. Este un lucru de înțeles, dar se vor întoarce. Dacă durează această guvernare, dacă apar primele semne de schimbare bună în justiție și în economie, fiindcă în politică deja s-a produs schimbarea, lumea o să înceapă să se întoarcă acasă și vom supraviețui, și ne vom integra în Europa cu mult mai repede, și nu cum se fac prognozele în ziua de azi că peste zeci și zeci de ani de zile. E de ajuns să dăm un semn bun, un semn credibil Bruxelles-ului și Bruxelles-ul în câțiva ani își va schimba atitudinea față de noi. De atâta și nu am fost acceptați ani și ani la rând, fiindcă au lipsit semnele, ba din contra, semnele au fost de ignorare totală a valorilor, democrației liberale, occidentale. Or, în asemenea condiții, nu puteam fi acceptați. Să ne schimbăm înspre bine și își vor schimba și cei de la Bruxelles atitudinea lor față de noi și ne vom apropia și noi, cele două țări ale aceluiași neam de pe ambele maluri ale Prutului, cu autostrăzi, cu programe comune, cu integrarea în domeniul învățământului și domeniul economic și în toate domeniile vieții noastre sociale. Principalul e să aibă viitor fărâma noastră de neam!”

XS
SM
MD
LG