Linkuri accesibilitate

„Să fii diplomat e un prestigiu în orice țară, să fii diplomat al unei țări mici e o adevărată provocare”


Alexandr Roitman

Jurnal săptămânal la Europa Liberă cu Alexandr Roitman.

Alexandr Roitman: Născut la 26 ianuarie 1988 în orașul Soroca. Absolvent al Universității de Stat din Moldova, studii de licență la Facultatea de Istorie și Filozofie, studii de licență la Facultatea de Relații Internaționale și Științe Politice, studii de masterat la Facultatea de Istorie și Filozofie. Este angajat al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău din anul 2013, a activat în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă, acreditată prin cumul în Republica Kazahstan, Tadjikistan și Republică Kârgâză (2014-2017). Actualmente este purtătorul de cuvânt al MAEIE.

Luni

Mă trezesc relativ târziu, pe la 8.30. Azi nu mă grăbesc nicăieri. De obicei luni, la această oră, sunt complet funcțional. Cu presa moldovenească citită, cu poşta electronică verificată, cu răspunsurile la mail-urile care au intrat. Primul reflex este oricum să iau telefonul de pe noptieră să văd dacă nu am pierdut vreun mesaj urgent sau important. Aşa se face că telefonul a devenit primul lucru pe care îl văd dimineața, înaintea periuței de dinți, e diferit de ceea ce aveam în copilărie când nu aveam asemenea apucături. Atunci dimineața mea începea cu un alt obicei, porneam radioul pe care îl scoteam din priză când era deja trecut de ora 24. Tot de atunci mi se trage pasiunea pentru muzica retro, jazz şi hiturile internaționale care au intrat în colecția de aur a muzicii şi artei mondiale.

Răspund rapid la câteva mesaje venite pe Facebook Messenger, mă uit prin ştiri dacă nu am scăpat ceva important. Corespondez cu colegii mei de la birou care au rămas să țină piept jurnaliştilor cât eu sunt plecat în concediu. După o îndelungată perioadă de lucru fără odihnă, fără program 8-17 (în cel mai fericit și liniștit caz), oricine lucrează în serviciul de presă ştie că lucrul nostru continuă non-stop. Mi-am luat câteva zile libere ca să-mi încarc bateriile. Dincolo de faptul că lucrul în serviciul de presă al MAEIE lasă anumite amprente în viața personală, activitatea diplomatică, care nu este nici pe departe o sinecură se transformă în stil de viață.

Mi-amintesc că în literatură şi filmele pe care le-am privit imaginea diplomatului şi a activității sale este deseori denaturată. Fie de la una extrem de uşuratică, permanente recepții, costume şi maşini scumpe, fie în cealaltă extremă, ca nişte personaje rigide care şi la cumpărături merg în smoking. Adevărul e undeva la mijloc, să fii diplomat e un prestigiu în orice țară, să fii diplomat al unei țări mici e o adevărată provocare.

Colegii îmi transmit câteva link-uri din presa moldovenească, aflu că procuratura a pornit dosar penal privind uzurparea puterii pe guvernul precedent. Mai aflu că o judecată din or. Moscova a emis mandat de arest pe numele fostului lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, în lipsa acestuia. În altă ordine de idei, Partidul Democrat a lansat un apel la adresa partenerilor externi și organizațiilor internaționale cu solicitarea de a „interveni ferm pentru a stopa abuzurile și presiunile guvernării”. Citesc şi răspunsul deputatului Dumitru Alaiba la acest subiect scris pe Facebook.

Mă opresc din citit, totuşi sunt în concediu şi nu undeva, dar în Atena, oraşul polis unde au procreat cei al căror nume, la facultatea de istorie, noi fiind tineri şi uşor de impresionat, le rosteam în loc de bună ziua, aşa într-o suflare „PlatonAristotelSocrate”. Mă forțez să iau metroul şi ies în oraş, cobor la stația Syntagma, merg pe jos 7 minute şi ajung agale la cartierul care va rămâne cât mă voi ține minte preferatul meu în Atena-Monastiraki. Aici e Agora, rămăşițele enormei biblioteci a lui Hadrian, o piață enormă, restaurante, terase din care se vede regiunea ca în palmă iar turiştii din toată lumea arată identic, ca nişte furnici. Corpulent deasupra acestui peisaj citadin se înalță mărețele ruine ale Acropolei, pe care turiştii, făcând abstracție de căldura de aproape de 40 de grade, înălțimea la care trebuie să se ridice şi suma simbolică de monedă unică europeană pe care trebuie să o achite la intrare, se rup spre acest simbol al democrației ca hoardele de tătari în Europa de pe vremuri.

Mă instalez pe o terasă de unde văd toate cele descrise, îmi comand un frappé de 1,60 €, cu gândul să citesc cele 80 de pagini rămase din cartea "Potsdam" de Michael Neiberg tradusă în română pe care am început să o citesc în aeroportul din Chişinău acum câteva zile. Planurile îmi sunt zădărnicite de corespondența cu colegii, unde discutăm despre Grecia, politică, concediu, dar şi câteva subiecte importante pentru care avem termenul limită azi. Dar şi această ocupație a mea este curmată prin alte corespondențe paralele pe care le am pe Messenger şi Whatsapp. Aici dau de o ştire pe un portal electronic care se referă la activitatea MAEIE. Acolo scrie că angajații serviciului de presă au plecat în concediu. Amuzat de acest interesant detaliu din articol, contactez autorul prin Facebook cu rugămintea ca acest pasaj să fie modificat în concordanță cu realitatea, colegii mei sunt la birou de dimineață şi nici măcar nu au reuşit să iasă la masă. Promit să revin cu un comentariu al MAEIE cu privire la subiectul invocat în articol. Caut telefoanele de contact ale colegilor din minister pentru a putea formula cu informația primită de la ei un răspuns pentru jurnalistul cu care corespondez. Redactez un text pe care intenționez să-l expediez solicitantului după ce mă asigur că am înțeles şi formulat corect cele explicate de subdiviziunea MAEIE cu pricina.

Primesc un mesaj de la jurnaliştii de la Newsmaker care îmi comunică despre faptul că astăzi va fi publicat articolul meu despre fenomenul ştirilor false unde dau și câteva exemple când știrile neconforme în Republica Moldova şi în lume au căpătat o răspândire rapidă. După câteva mici rectificări convenim că articolul va fi publicat în jurul orei 16.00. Am lucrat la el ceva timp şi iată că azi va vedea lumina zilei. Când apare îl distribui pe Facebook să-l poată vedea și prietenii mei, reali sau virtuali.

Expediez comentariul MAEIE către solicitant, poziţia ministerului este publicată pe portal. Subiectul e închis. Corespondez cu câțiva prieteni care au reacționat la publicația mea despre știri false, mulți dintre ei sunt peste hotare. Facem schimb de impresii, ne transmitem câteva poze din locațiile unde ne aflăm, ne urăm de bine şi seara continuă. Mai corespondez un pic pe subiecte de serviciu. Îmi scrie doamna Valentina Ursu pe Facebook Messenger, cu propunerea de a scrie jurnalul săptămânal. Eu zic că sunt gata să o fac doar că sunt peste hotare, dar din corespondență înțeleg că argumentul nu trece. Finalizez conversația prin a începe descrierea zilei de luni, afară deja e întuneric, îmi dau seama că aproape toată ziua am petrecut-o în acelaşi loc, legat de telefonul care e pus în priză. E aproape ora 21.00, pe Acropole s-au aprins luminile galbene care-l fac şi mai atractiv, terasa e plină de oameni, cântă muzica, iar eu iau drumul spre metrou.

Dar ziua nu e finalizată, îmi scrie un ambasador cu rugămintea de a-i transmite nişte video promoționale despre Republica Moldova pe care eu desigur nu le am la îndemână. Scriu rapid unei colege de la Agenția de Investiții care, operativ, îmi transmite un link cu tot setul. Îl dau mai departe. Întrebarea e închisă.

Primesc încă un mesaj, de astă dată de la Ambasada noastră în SUA, sunt încă în metrou, internetul nu merge prea bine. În America au avut loc câteva odioase crime în trei state americane diferite, s-a tras în grupuri de oameni, sunt răniți şi morți. Deja din păcate tradițional criminalii sunt cu dereglări psihice. Subiectul controlului de arme în SUA a fost totdeauna sensibil şi e neomogen din punct de vedere legislativ în diferite state americane. Convenim cu colegii să facem mesaje de condoleanțe pentru poporul american pe care să le dăm pe Twitter şi Facebook. Zis şi făcut. Publicăm. Subiectul e închis. E ora 22.00, eu sunt în concediu în Grecia, la Atena.

Mă culc, privesc un desen animat recomandat de un prieten. Simt că adorm, dar mă împotrivesc din răsputeri, aşa m-am obişnuit să mă țin până târziu. Mă prind la ideea că regret că nu am reuşit să citesc cartea şi aş vrea s-o fac aici, în Atena. Acasă la Chișinău mă așteaptă alte cărți cadou de la prieteni pe care mă simt obligat să le citesc până mă revăd cu ei, un fel de datorie socială. Adorm cu acest din urmă gând.

Marți

Mă trezesc pe la 10.30. Cam târziu, dar ziua mea nu s-a terminat când am încheiat de descris prima zi de jurnal. Ieri după ce credeam că adorm am găsit puteri şi am privit interviul deputatului O.Țicu, privind mai multe subiecte importante de pe agenda Legislativului şi Executivului de la Chişinău. În acest context, mi-aduc aminte foarte bine de cartea lui Johnatan Powell "Noul Machiaveli" lansată şi la Chişinău de fostul şef de cabinet al premierului britanic Tony Blair. O amintire foarte clară e că autorul utilizează combinația de cuvinte "a fost o greşeală" şi "făceam greşeli" de câteva sute de ori în relatările sale despre politica internă şi externă a guvernului britanic de atunci. Am memorizat foarte bine un fragment din aceste relatări, vorbind despre procesele de luare a deciziilor din Guvern, relația cu Parlamentul, precum şi relațiile interpersonale dintre diferiți actori politici, care făceau deseori probleme grave în procesul de analiză şi decizie, acesta totuşi menționa un lucru, reproduc din memorie: "Cât de aprige nu ar fi fost discuțiile interne privind o decizie sau alta, o numire în funcție, proiectul unei legi, sau alt subiect spinos al politicii britanice, după ce era luată o decizie intrinsecă, în public niciodată nu se critica aceasta, pentru că a fost un proces decizional colectiv, asumat şi prin urmare care deja nu era atacat în public, cât de sângeroase nu ar fi fost disputele la şedințele interminabile." Cred că avem ce învăța din aceste experiențe care, sunt sigur, nu țin doar de britanici.

Poşta electronică citită, presa văzută, corespondență de vreo 2 ore pe diverse subiecte de serviciu. Sunete. Abia la 12.30 mă pornesc spre metrou pentru a lua trenul în locația tradițională, stația Syntagma, de unde o iau pe jos spre Monastaraki, mă urc la aceeași terasă, îmi dau seama că mă trage aici cu preponderență pentru locul umbrit de un copăcel micuț de măslin care e sădit cumva în mijloc. E foarte plăcut să aflu că chelnerul care ieri îmi turna apă cu gheață toată ziua cât am stat acolo mă ține minte, vine cu un pahar de apă şi zâmbind mă întreabă: "Frappé"? Eu răspund afirmativ, iar în sinea mea glumesc că probabil dacă omul e 90% compus din apă atunci eu în aceste zile trebuie să fiu compus din 90% frappé.

Nu am pomenit de mâncarea tradițională grecească, trebuie, căci îmi amintesc că la lecțiile de istorie orientală învățam că unul dintre călătorii străini nu a pomenit în memoriile sale despre vizita în China despre ceremonia ceaiului, aşadar noi puneam la îndoială veridicitatea călătoriei lui în China, de asta scriu că a fost și gyros, şi salată grecească, şi feta și suvlaki şi alte minunății pe care din respect pentru cei care încă nu au plecat în concediu nu am să le mai descriu aici.

Vizavi de mine stă o fiică demnă a poporului grec care povesteşte prietenelor ei ceva foarte animat cu ajutorul ambelor mâini, nu înțeleg ce spune dar luând în calcul bronzul ei uniform, trăsăturile feței, sunt foarte tentat să cred tot ce spune, aici, vorba clasicului rus înțeleg că tot ce-i omenesc nu mi-e străin.

Coordonez câteva aspecte pentru interviul ministrului pentru revista Foreign Policy. Am câteva discuții telefonice cu colegii. Mai rezolvăm câte ceva. Sunt în aşteptarea unor informații de la alți colegi ca să pot răspunde unor solicitări de presă. Corespondez cu jurnaliştii de la TV8 privind participarea ministrului Popescu la o emisiune.

Anunțăm astăzi consultări publice cu experții pe capitolul politică externă din planul de acțiuni a Guvernului pentru perioada 2019-2020 pentru joi, 8 august 2019, ora 09.00. Plasăm comunicatul de presă, lansăm invitația pe Facebook. Sunt nerăbdător să văd cine dintre experți va da curs invitației noastre. Îmi dau seama că nu pot să ratez acest eveniment şi mă angajez să vin la el chiar dacă sunt în concediu. La acea dată şi oră voi fi deja la Chişinău. În aceeaşi zi e programată şi o şedință la guvern la care trebuie să particip la ora 10. Vedem cum ajung şi acolo.

Ştiu că va fi o dezbatere fierbinte şi cel mai probabil îndelungată cu puține opinii convergente, dar de asta şi există acest proces al consultărilor publice şi sper să se vină cu propuneri concrete de îmbunătățire. În cu totul altă ordine de idei, pe parcursul activității mele la MAEIE, am înțeles că toți la noi cred că pricep nu doar în fotbal, cum se spune în popor, mai ales în politică externă şi mai cu seamă în de-ale comunicării dar şi în alte subiecte conexe. Ce să zic, practica arată că la critică foarte mulți sunt buni, când vine însă vorba de propuneri sau acțiuni concrete numărul opinenților drastic scade.

Mă folosesc de răgaz că nu-mi scrie nimeni şi încerc să revin la lectură, un nou sunet şi iarăşi las cartea deoparte.

Şi aici surpriză, telefonul meu, nu degeaba e smartphone, îmi propune să-l restartez. Eu, ca om disciplinat, aşa şi fac, tot bine şi frumos doar că cartela mea a rămas la hotel şi nu țin minte pinul, era 5198, atât de simplu de memorizat, 5 zile de lucru la oameni normali, 1 e cifra cea mai mica în 98 a fost criză economică, simplu nu? Dar n-a fost să fie. Telefonul e blocat şi nu am acces. Eu îmi strâng lucrurile, las banii pentru frappé, chelnerul vrea din nou să-mi toarne apă, zic mulțumesc, eu plec dar poate voi reveni. El îmi zâmbeşte larg, ținând capul pe o parte, zicând că dacă o să am nevoie de el, îl găsesc la etajul superior al terasei.

Nu mai ies în centru, dacă tot am aterizat forțat la hotel înainte de termen. Merg la magazinul din apropiere ca să-mi iau ceva de-ale gurii. Vânzătorul mă recunoaşte deja, eu vin aici în fiecare dimineață şi cumpăr două sticle de 0,5 l de apă, a câte 16 cenți una, pe banii noştri în jur de 3 lei. În centru o sticlă de apă pentru turiştii neexperimentați va costa 50 de eurocenți în stradă, iar pentru cunoscători 30 de eurocenți la magazin. Scriu atât de mult la acest subiect, în primul rând pentru că e vreme toridă aici, zilnic în jur de 40 de grade Celsius, în aceste condiții apa rămâne un accesoriu fără care nu te porneşti nicăieri. Plus la asta Grecia totdeauna a avut insuficiență de apă potabilă, fapt reflectat şi în mitologia grecească.

Pe la 10 seara mă răzgândesc să stau acasă, totuşi penultima mea zi la Atena şi plec cu metroul în regiunea Plaka, mă aşez într-un local drăguț tradițional grecesc unde doi chitarişti cântă muzică autentică. E deja trecut de miez de noapte când iau un taxi până la hotel, la un moment dat îmi dau seama că taximetristul a luat-o pe o cale de ocolire a oraşului şi îl întreb dacă mergem în direcția corectă. El e foarte glumeț, zâmbeşte mult, mă întreabă cum mă cheamă, ce fac la Atena, mă asigură că mergem conform itinerarului corect. Eu pornesc GPS-ul de pe telefon, el vede asta. Pe scurt, ajungem la destinație în vreo jumătate de oră în loc de 15 minute. Şi el vrea o sumă dublă, ştiind prețurile îi spun cât costă real călătoria, plătesc. Ne despărțim cu bine. Intru în cameră, redactez un comunicat şi câteva luări de poziții ale MAEIE. Mă culc, e jumătate la 4 dimineața, dar nu e o problemă, doar sunt în concediu. Mâine e ultima zi la Atena şi mă trezesc devreme pentru a ajunge la mare.

Miercuri

E aproape 6 dimineața, m-am trezit şi nu mai pot adormi înapoi. Pe la 6.30 corespondez cu un coleg care îmi răspunde la mesajul meu de la 3 dimineața, vorbim pe lucru dar şi despre cotidiene. Începe o lungă zi de muncă, eu sunt în concediu, ultima mea zi la Atena.

Încep dis-de-dimineață să corespondez cu mai muĺți jurnalişti care mă întreabă dacă e adevărat că există o partajare între PSRM şi Blocul ACUM în proporție de 50 la 50 a posturilor ambasadoriale. Le ofer următorul răspuns pregătit noaptea trecută de mine: “Vreau să vă asigur că informațiile apărute în spațiul public privind partajarea funcțiilor diplomatice pe criterii politice, și anume a pozițiilor ambasadoriale, nu corespund sub nici o formă adevărului. Proporțiile de 50 la 50, 70 la 30, 25 la 75 sau orice altfel de calcule matematice nu își au locul în contextul nominalizării ambasadorilor noștri. Vreau să vă liniştesc, nu există și nu vor exista nici un fel de cote, înțelegeri sau trocuri legate de nominalizarea ambasadorilor Republicii Moldova peste hotare, nici sub formă de procente, nici sub orice altfel de formă. În contextul nominalizării noilor ambasadori şi obținerii de la țările gazdă a agrementului ar fi de dorit să ne abținem cu toții de la declarații care ar putea prejudicia acest proces şi dezinforma atât societatea cât și pe partenerii noştri străini. Criteriile de bază de care se conduce MAEIE pentru nominalizarea ambasadorilor sunt profesionalismul şi capacitatea persoanelor respective de a contribui la maxim la dezvoltarea şi aprofundarea relațiilor bilaterale cu statele partenere ale țării noastre.”

La ora 9 mă pornesc la marea Egee cu metroul şi tramvaiul, tot drumul corespondez cu jurnaliştii şi colegii de la birou. Ajung la mare. Îmi iau telefonul, căştile, bateria externă şi până la ora 11 vorbesc cu colegii despre detaliile comunicatul MAEIE, la fel, redactat ieri noaptea, care precizează situația paşapoartelor diplomatice moldoveneşti.

Aşa stau 2 ore cu picioarele în apă, citesc în telefon comunicatul şi redactăm versiunea finală ca să reuşim să-l dăm până la ora 11. Devine insuportabil de cald, sunt mai mult de 40 de grade, am ars la soare, simt că umerii îmi sunt roşii, apa e foarte caldă şi neconfortabilă. Îmi strâng lucrurile ca să revin în oraş.

Mă sună doamna Valentina Ursu exact la 11.00 aşa cum ne-am înțeles, pentru ca să ofer un interviu la Europa Liberă despre cele 2 subiecte invocate, paşapoarte diplomatice şi nominalizarea ambasadorilor. Reușesc să răspund la a 4-a încercare, am alte sunete și conversații paralele. Mi se pare că a fost o conversaţie interesantă. Îi mulțumesc doamnei Valentina şi iau tramvaiul spre centrul Atenei. Fac un ultim tur prin centrul oraşului, soarele este nemilos, simt că sunt sleit de puteri, am dormit o oră şi jumătate noaptea asta. Mă uit cu jind la Acropole, privesc străduțele înguste, mănânc un ultim souvlaki grecesc şi plec. Metroul mă înghite rapid şi ajung la hotel.

Între timp sunetele nu se opresc, corespondența la fel. Un jurnalist mă întreabă dacă mai sunt în concediu? Zic că da, dar lucrez şi în concediu, el mă povățuieşte că pe vremea lui, când lucra la stat, aşa mai lucra dar noi iaca ne-am dus în concediu. Din nou corespondez pe diferite subiecte cu alți jurnalişti. Nu înțeleg de ce unii oameni cred că dacă stai la birou lucrezi, iar dacă nu eşti la birou gata, "nu se socoate".

Pentru prima dată am învățat să lucrez la distanță în "două ture" când am fost plecat pentru o lună în Olanda la un curs de instruire. Mă trezeam la 5-6 dimineața, scriam, redactam, plasam comunicatele venite de la New York de la colegii de la Misiunea noastră pe lângă ONU. Plecam la cursuri de la 8 până la 5, mai făceam ce venea pe mail, pentru asta mă dojeneau lectorii. Mergeam la fostul azil pentru diplomații în etate unde eram cazați, mă odihneam o oră, două şi reluam activitatea până se făcea a doua zi. Am repetat această experiență de două ture încă de multe ori, mai ales în august 2018, când am fost în SUA, glumeam atunci cu colegii că mă simt de parcă am două vieți datorită fusului orar diferit dintre Moldova şi SUA. Apropos, în aşa condiții, după cum relatează în romanul "În cercul al 9-lea" de Alexandr Soljenițîn, lucrau diplomații sovietici în regim permanent după 1945.

La 18.00 mă pornesc la aeroportul din Atena, încă odată constat că transportul în capitala elenă e bine pus la punct. Am jumătate de oră să mai stau pe Facebook. Plasez interviul care l-am dat azi pentru RELM. Ajung la timp, trec foarte facil toate procedurile de securitate şi verificare. Deja aud graiul natal prin holurile aeroportului, îmi dau seama că merg în direcția corectă. Urc la bordul aeronavei care mă va duce în oraşul alb de piatră. În avion finalizez cartea Potsdam, cele 80 de pagini rămase. Descopăr pentru mine personalitatea preşedintelui american Truman, redescopăr rolul personalității în istorie despre care am vorbit deseori la orele de istorie.

E descris Berlinul postbelic distrus în proporție de 70% şi Potsdam-ul care nu a avut de suferit din cauza bombardamentului. Însoțitoarea de bord, tânăra stewardesă pe nume Ana, cu greu reuşeşte să aşeze toți pasagerii la locurile lor. Decolăm cu întârziere, la ora 22.00. Aflu că la conferința de la Yalta se discuta divizarea Germaniei în trei state de ambasadorul sovietic la Londra Maiski, Roosevelt propunea să fie formate 5 state, Stalin pentru 7 iar Churchill 2. Ora 00.00, aplauze, suntem la Chişinău, am aterizat.

Joi

Ies din aeroport, e 00.30. Prima ce mi se întâmplă, mă înconjoară taximetriştii ilegali - cum am aflat mai târziu de la cei legali ei îs numiți "bordiurşcici"- băietu, taxi?. Întreabă un tip înalt și antipatic învârtind cheile de la o Dacia pe degetul arătător. Zic desigur, mergem cu bon? Răspuns genial: Da' tu când bei şindzeşi de grame la bar tot şeri cec? Sunt absolut năucit de această situație. Aştept de la reprezentantul "taxiului oficial al aeroportului" să-mi spună dacă va fi vreo maşină pentru mine. În fine, după aşteptarea de 10 minute vine domnul Ion şi mergem. Mergem "după contor", îl întreb pe domnul Ion cât costă să ajungi cu taxiul ilegal în centru noaptea, presupun că vreo 170 de lei, domnul Ion râde în hohote-250! Călătoria conform bonului e 130. Deci taximetriştii ilegali lucrează la aeroport bine mersi, cer prețuri duble şi mai şi fac concurență neloială celor legali. Apropos, un alt exemplu relevant la subiect este cine a mers vreodată la Nordul țării cunoaşte foarte bine expresia "бельцы, на бельцы" de pe strada Columna. Taximetriștii ilegali cu maşini reutilate, 6 locuri 3 roți... Cred că ar fi fost bine să le facă cineva vreo vizită inopinată și la unii și la alții.

Ajung acasă, desfac bagajul, îmi calc cămașa pentru mâine, nu știu de ce îmi aleg cravata neagră, pregătesc toate cele necesare. Mă bărbieresc după 8 zile, descopăr că m-am bronzat un pic neuniform. Redactez textele scrise în zilele precedente, căci scriam de pe telefon, pun deșteptătorul să sune la 6.10, 6.15, 6.30 și mă culc, e în jurul orei 2. Mă trezesc pe la 5.00 dimineața, adorm înapoi că să mă trezesc definitiv la ora 7. Îmbrac costumul, beau o cafea la un local din centru și merg spre sediul ministerului ca să fiu acolo la ora 9.00 pentru consultările publice privind programul guvernului pentru anii 2019-2020. Încep discuțiile într-o atmosferă destul de bună, experții opinează asupra documentului pas cu pas, rând cu rând, propunerile se notează și, fiind sintetizate, vor fi transpuse în versiunea finală a documentului. La 9.55 plec la sediul guvernului pentru o ședință pe subiecte de comunicare, îmi revăd colegii din alte ministere. La 11.00 mă întorc la sediul MAEIE și vin în biroul meu, discutăm cu colegii despre cele realizate săptămâna asta și despre planurile pentru următoarele zile. Transmit câteva emailuri, am mai multe conversații telefonice. Mergem împreună cu colegii, pe care nu i-am văzut de câteva zile, repede să mâncăm împreună, le povestesc despre Atena. Am câteva scurte întâlniri și apoi mă pornesc spre casă. Vin, scriu câteva rânduri despre cele întâmplate azi, ochii mi se închid, încerc să recuperez puțin din somn. Nu iese prea bine, stau cu telefonul în mână, citesc știri, răspund la mesaje, văd reacțiile contradictorii din presă despre propunerea semnării unui acord politic de lungă durată dintre Blocul ACUM și PSRM.

Seara mă întâlnesc cu un vechi prieten de-al meu, prieten de copilărie, care e medic-anesteziolog, ca de obicei stăm cu el la discuții interesante de câteva ore în șir și vorbim de toate, inclusiv și despre politică, cum fără asta. Un mic detaliu despre el, anume din relatările lui știu toate filmele hollywoodiene, cu detalii, scene și replici, care au apărut în perioada când nu aveam televizor și nici laptop. Afară plouă torențial, în sfârșit e răcoare. La 23.00 ajung acasă, mi-e somn dar nu vreau să dorm încă. E anunțat un briefing de presă pentru ora 23.45, mă gândesc să-l văd, între timp găsesc on-line filmul american “Cernobîl”, apărut anul acesta și recomandat de toți spre vizionare, încerc să privesc prima parte. Simt că nu mai rezist somnului și mă culc.

Vineri

Credeam că mă voi trezi foarte târziu la 11.00, insuficiența de somn de câteva zile își spune cuvântul, dar deschid la 08.00. Deja am o serie de mesaje la care trebuie să răspund, îmi pregătesc repede micul dejun și încep să corespondez cu colegii de la birou. Lucrez în paralel la câteva documente, care trebuie să fie deja pregătite pentru săptămâna viitoare. Discutăm cu colegii despre ultimele noutăți politice din țară și peste hotare. Dau de reportajul privind fostul președinte kârgâz, Almazbek Atambaev, care s-a predat forțelor de ordine după mai multe zile în care casa sa era asediată. În video se vede că în casă sunt arme și teancuri cu saci cu nisip ca în filmele cu operațiunile militare. Am fost la Bișkek la 26 octombrie 2016, când Atambaev, în calitate de președinte, primea scrisorile de acreditare ale ambasadorului moldovean acreditat în Republica Kârgâză, vorbea o rusă foarte bună, povestind ambasadorilor aranjați protocolar în sala festivă cu parchet scump despre faptul că el a fondat prima afacere privată din URSS, cât de dificil este actul de guvernare și ce relații vrea să vadă cu statele ai căror reprezentați diplomatici erau prezenți în sală. Mi s-a memorat metafora care a utilizat-o în raport cu relațiile dintre Austria și Republica Kârgâză, el le-a comparat cu învățarea unei limbi străine. “Dle Ambsador”, s-a adresat el diplomatului austriac, „trebuie să avansăm în relațiile noastre bilaterale, totul parcă este bine între țările noastre, dar nimic nu avansează, e ca și cum la învățarea unei limbi străine, cuvintele și gramatica sunt cunoscute dar tot nu începem conversația", a spus Atambaev.

Se spune că politica este arta posibilului, despre diplomație la fel se spune, că e o artă și măiestrie. Eu zic că politica externă este o artă a imposibilului.

Plouă necontenit la Chișinău, parcă văd că vor începe să apară știri despre părțile inundate ale orașului, ascult muzică și mai fac ultimele retușări la documentele în lucru. Finalizez acest text, închid calculatorul și mă pornesc la studioul Europei Libere pentru a da citire jurnalului meu săptămânal, a fost o săptămână hectică dar memorabilă.

Prea repede și în ritm alert a trecut săptămâna în care din nou ne-am pus cu toți speranțe, am creat, am călătorit, am iubit… Sic transit gloria mundi...

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG