Linkuri accesibilitate

Noul acord politic PSRM-Blocul ACUM văzut de oficialități și de comentatorii de la Chișinău


Imagine din Parlamentul de la Chișinău
Imagine din Parlamentul de la Chișinău

„În proporție de 90-95 la sută am găsit limbă comună pe toate elementele” (Igor Dodon).

Președintele Igor Dodon și-a exprimat din nou speranță că săptămâna viitoare, socialiștii și Blocul ACUM ar putea semnat un acord mai cuprinzător de colaborare, care să stabilizeze majoritatea parlamentară. Șeful statului, care este și liderul informat al socialiștilor, a spus că acest acord trebuie să acopere politica internă, inclusiv reformele din justiție, politica externă, activitatea parlamentară care să excludă traseismul și un pact de neagresiune între partidele coaliției pentru alegerile locale din luna octombrie. Marți, Comitetul Executiv Politic al PSRM a recomandat fracțiunii parlamentare a partidului să semneze un astfel de acord, dar vicepreședintele PAS, Mihai Popșoi, a atras atenția că înainte de semnarea unui astfel de acord de cooperare, trebuie îndeplinite mai multe acțiuni. Pentru mulți analiști și comentatori, dar și pentru unii politicieni, întrebarea de bază este: un acord politic de principiu sau un acord prin care se vor împărți și funcții și instituții, ceea ce ar aminti de modul cum au funcționat coalițiile din trecut.

Oficialități și comentatori de la Chișinău despre noul acord politic în dezbatere
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:08 0:00
Link direct

Niciun fel de partajări de funcţii sau instituţii, a dat asigurări președinta parlamentului socialista Zinaida Greceanîi la scurt timp după ce şeful statului Igor Dodon a prezentat în premieră mai multe detalii despre noul acord politic pe care PSRM vrea să-l încheie cu Blocul ACUM. Lidera socialiştilor a explicat că precedentul acord, care a făcut posibilă coaliția de guvernare, şi prevedea împărțirea principalelor funcții politice și angajamentul celor două formațiuni de a adopta legi pentru „dezoligarhizarea” instituțiilor statului a fost îndeplinit. Iată de ce e nevoie de un nou acord, a spus Greceanîi:

„Acum sigur că apar alte priorităţi. Această foaie de parcurs, aceste priorităţi şi aceste bune înţelegeri trebuie să

Nu este vorba despre partajări sau altceva, ci despre ce vom face noi în interesul societăţii ...

le avem în această majoritate parlamentară sau coaliţie de guvernare. Trebuie să le punem pe hârtie şi să o facem transparent şi să cunoaşteţi şi voi aceasta. Nu este vorba despre partajări sau altceva, ci despre ce vom face noi în interesul societăţii.”

Mai devreme președintele Igor Dodon a precizat că acordul are mai multe componente legate de politica internă, inclusiv reformele din justiție şi Procuratură. Chiar dacă guvernul şi președinția au propriile concepte de reformare a justiţiei există loc de consens, a declarat şeful statului:

„Chiar dacă în societate se discută că sunt opinii diferite între guvern şi președinție, vreau să vă spun că luni în proporție de 90-95 la sută am găsit limbă comună pe toate elementele. Cred că suntem la ultima etapă de semnare a acestui acord între două componente ale guvernării. Cel mai probabil acest acord va fi contrasemnat şi de președintele ca suport pentru implementarea acestor reforme.”

Părțile ar urma să se angajeze prin noul acord să nu coalizeze cu alte fracţiuni parlamentare, să nu se atace reciproc la alegerile locale din 20 octombrie.

Cât privește politica externă, acordul prevede implementarea Acordului de Asociere şi restabilirea relaţiilor bune cu partenerii strategici ai R. Moldova.

Anterior, premierul Maia Sandu, lidera PAS, a spus că sunt şanse ca blocul ACUM şi PSRM să semneze un „acord de neagresiune” pentru alegerile locale din 20 octombrie. Vicepreședintele Parlamentului, deputatul PAS, Mihai Popșoi. a scris pe Facebook că un acord ACUM-PSRM ar putea fi semnat doar după un amplu proces de reformare a justiției, demonopolizare, de reformare economică şi efectuarea unor măsuri de protecție socială.

Analistul politic Ion Tăbîrţă de la Institutul Viitorul crede că PSRM și șeful statului insistă asupra unui acord mai amplu, după ce câțiva deputați ai Blocului ACUM au făcut opinie separată pe unele subiecte, inclusiv au contestat numirea unor noi demnitari în justiție, votând altfel decât majoritatea.

„Acest acord vine mai degrabă să instituționalizeze componentele alianţei. Recent chiar şi unii deputaţi din blocul ACUM au spus că din punct de vedere al disciplinei PSRM este mai angajat în a îndeplini anumite promisiuni, desigur aici este teren de discuţii. Iar cei din Blocul ACUM, în special câţiva deputaţi îşi rezervă un comportament politic pe cont propriu. Probabil vom avea această componentă în ce priveşte instituționalizarea relaţiilor, comportamentului.”

Ion Tăbîrţă e de părere că noul acord ar urma să stabilească mai clar priorităţile coaliţiei de guvernare şi responsabilitățile politice:

„Şi în plus să diminueze incertitudinea privind temporalitatea acestei alianţe fiindcă oponenţii spun că aceasta va fi doar până la toamnă, până la alegerile locale sau până la cele prezidențiale li nicidecum nu poate fi una de durată. Probabil că acest acord va veni cumva să înlăture acele lacune ale actualului acord între PSRM şi blocul ACUM.”

Activistul civic Valeriu Pașa, expert în cadrul comunității WatchDog și-a exprimat speranța că actuala coaliție de guvernare nu va repeta greșelile precedentelor guvernări din 2009 încoace care s-au arătat ahtiate după controlul instituţiilor, inclusiv a celor de drept, ca să-și asigure longevitatea politică, miza dovedindu-se falsă.

Previous Next

XS
SM
MD
LG