„Anii cât Vladimir Putin va mai sta la putere vor fi un pericol pentru proprietățile, sănătatea și viețile a milioane de oameni care trăiesc în Rusia și în țările învecinate,”, spune un fost apropiat al lui Vladimir Putin, economistul Andrei Ilarionov într-o discuție cu Iuri Jigalkin pentru Radio Svoboda/Libertatea.
Cine este acest personaj, Vladimir Putin? O figură insignifiantă în fruntea unei țări mari? A fost oare inevitabilă venirea lui Putin la Kremlin? Cum va evalua istoria moștenirea lăsată de Putin? În ce direcție a mers Rusia în epoca lui Putin? Despre cei 20 de ani de aflare la putere în Rusia a lui Vladimir Putin, corespondentul Radio Svoboda în SUA, Iuri Jigalkin, a stat de vorbă cu Andrei Ilarionov, fost consilier economic al lui Vladimir Putin în primii cinci ani de aflare a acestuia la putere, în prezent cercetător științific la Institutul Cato din Washington.
Vestea venirii lui Vladimir Putin la Kremlin acum 20 de ani a fost primită cu o uimire cvasi-generală în Statele Unite ale Americii. Ani de zile presa s-a tot întrebat: „Cine este el, Mr. Putin, de unde a venit, ce se poate aștepta de la el?”. Aniversarea a 20 de ani de aflare la putere a lui Putin practic nu a fost observată de presa americană. Nu mai există iluzii cu privire la un parteneriat cu Rusia lui Putin, a rămas o singură întrebare: „Cum poate fi ținut Vladimir Putin în parametrii rezonabilului?”.
Radio Svoboda: Andrei Ilarionov, cum ați caracteriza Dvs. cei 20 de ani de aflare la putere în Rusia a lui Vladimir Putin?
Andrei Ilarionov: „Trebuie să spun că această perioadă de 20 de ani se poate împărți în două segmente. Prima parte a acestei perioade era cea în care Putin își propunea să facă reforme economice, să dezvolte țara, să implice Rusia în organizații internaționale, să ridice nivelul relațiilor cu alte
Rusia trăiește o stagnare economică profundă, de lungă durată… un nivel atât de scăzut nu a existat nici măcar în URS ...
state și în care el încerca să facă în așa fel încât Rusia să devină parte a societății occidentale. Putin a spus asta de nenumărate ori, atât în discuții private, cât și în declarații publice, ne amintim chiar când spunea că el vede Rusia ca parte a NATO.
A doua perioadă este exact opusul primei, când interesele țării nu mai sunt de niciun interes pentru el, scopul principal este izolarea țării de lumea exterioară, atunci când dușmanul principal este Occidentul și împotriva Occidentului se duce nu doar o campanie de dezinformare, ci un de facto război hibrid.
Creșterea economică rapidă caracteristică primei perioade a fost înlocuită de o stagnare economică de lungă durată, la care asistăm, iată, deja de 11 ani. Este o stagnare de un nivel, o durată și o profunzime fără precedent, care nu au existat nici măcar în Uniunea Sovietică în perioada cea mai dificilă, care a primit denumirea de „zastoi” în limba rusă și care din engleză se poate traduce ca „stagnare”. Adică stagnarea economică din perioada lui Putin este acum mult mai profundă, mult mai gravă, decât stagnarea brejnevistă.”
Radio Svoboda: Dar cum vă explicați aceste schimbări în atitudinea lui Putin? Ce s-a întâmplat?
Andrei Ilarionov: „Din punctul meu de vedere, momentul de cotitură a fost încă în perioada în care eu lucram în
Schimbările în viziunile lui Putin s-au produs, în opinia mea, în jurul anului 2003, iar una din cauzele principale, a fost reacția lui la acțiunile Statelor Unite ...
cadrul administrației, cred că s-a desfășurat sub ochii mei. Schimbările în viziunile lui Putin s-au produs, în opinia mea, în jurul anului 2003, iar una din cauzele principale, deși nu singura, a fost reacția lui Putin la acțiunile Statelor Unite ale Americii, mai exact ale președintelui SUA, George Bush Jr., în raport cu Irakul.
Știm că după 11 septembrie, după ce a fost indicată sursa atacurilor asupra SUA în persoana lui Osama bin Laden, SUA a început operațiunea împotriva talibanilor în Afganistan, operațiune care a avut și susținerea lui Putin. Însă în momentul în care ținta acțiunilor militare americane a devenit Irakul, Putin s-a opus categoric. Iar după ce armata irakiană a fost distrusă și Saddam Hussein luat prizonier, judecat și apoi executat, s-a dovedit că Irakul nu a participat la atacurile împotriva SUA din 11 septembrie și că nu avea armament de distrugere în masă.
Această istorie l-a marcat psihologic profund pe Putin. Acesta a dedus că SUA, cel puțin președintele Bush, nu este limitat în acțiunile sale de niciun drept internațional. Și în consecință, a raționat Vladimir Putin, dacă SUA și președintele american nu sunt limitați în acțiunile lor pe arena internațională, atunci și el, Putin, trebuie să fie, la fel, nelimitat în acțiuni. Și dacă SUA are sfera lor de interese și de responsabilități, atunci și Putin trebuie să aibă sfera lui. Și cel mai important lucru este ca aceste sfere de influență să fie delimitate corect. El, Putin, nu se va implica în sfara americană de interese, iar SUA, Occidentul nu trebuie să se implice în sfera influență rusească.
Aceasta a și fost esența mesajului pe care Vladimir Putin l-a transmis conducătorilor americani de multe ori în perioada 2003-2015. Era cunoscută următoarea teză: „Avem nevoie de un acord Ialta-2. Obama, hai să ne înțelegem, hai să împărțim Europa și lumea din nou așa cum acestea au fost împărțite în 1945”.”
Radio Svoboda: Aici ne vine în minte remarca istoricului american Richard Pipes, care spunea că Putin este o figură prea insignifiantă pentru a fi conducătorul Rusiei. Este o idee absurdă din punctul de vedere al unui profesionist lucid. Putem spune că Rusia a avut ghinion cu Putin?
Andrei Ilarionov: „Chiar dacă a existat acea perioadă de la început, care a fost strălucită, atunci când și eu eram membru al administrației, cea de a doua perioadă este în
Din punct de vedere politic și civic țara a ajuns să fie aruncată foarte mult înapoi, a fost aruncată încă înainte de perioada lui Gorbaciov ...
mod evident o nenorocire pentru țară, este o tragedie. Pentru că din punct de vedere politic și civic țara a ajuns să fie aruncată foarte mult înapoi, a fost aruncată încă înainte de perioada lui Gorbaciov. Chiar și instituțiile care existau în Uniunea Sovietică, atunci, în perioada comunistă, da, erau foarte specifice, dar am văzut că Gorbaciov într-o perioadă destul de scurtă a reușit să reformeze o parte din ele și țara a început să se dezvolte, chiar dacă încet și nu foarte sigur, dar pe cale democratică.
Toate aceste lucruri sunt acum distruse și la capitolul instituții politice și civice Rusia se află în prezent în cel mai bun caz la nivelul începutului anilor 1980, a perioadei lui Andropov și Cernenko. Și chiar mai jos decât atunci, în anumite privințe.”
Radio Svoboda: Ați lucrat cu Putin, l-ai văzut de aproape. Ce se poate spune despre personalitatea lui? Cum gândește el?
Andrei Ilarionov:„De fiecare dată când aud comentarii și declarații de genul: „Putin a înnebunit. Putin s-a rupt de realitate. Putin nu înțelege ce se întâmplă. Putin trăiește în secolul XIX”, înțeleg că sunt prostii și că oamenii care spun asta în cel mai bun caz se autoamăgesc.
Putin este unul dintre oamenii cei mai raționali pe care i-am
Mintea lui Putin lucrează ca un calculator. Din păcate, acest calculator lucrează împotriva țării, împotriva Rusiei…
cunoscut, cu foarte puține emoții, dar cu o minte ca un calculator. Din păcate, acest calculator lucrează împotriva țării, împotriva Rusiei, împotriva societății civile rusești, împotriva succesului strategic al țării și al poporului nostru. Dar este, în mod sigur, o minte strălucită, dar care lucrează împotriva țării.”
Radio Svoboda: Da, calculatorul poate fi bun, dar sistemul de operare sau softul par să fie compromise, din moment ce acestea îi sugerează soluții de genul Ialta-2…
Andrei Ilarionov: „La început acest calculator lucra după un anumit program, apoi, în perioada 2003-2008 s-a produs o reformatare a acestor programe și o reorientare. Evident însă că lucrurile nu erau din start chiar omogene – pentru că de exemplu aruncarea în aer a blocurilor de locuit a avut loc în 1999 în Moscova, Buinaksk și Volgodonsk. Multe asasinate politice, cum ar fi cel al Anei Politkovskaia sau Alexand Litvinenko, s-au produs în 2006. Așa că nu se poate spune că astfel de lucruri nu au existat de la bun început – au fost destule. Dar în linii mari se poate spune că după 2003, dar mai ales după 2008, nu vom mai găsi niciun punct în care direcția de mișcare a țării să poată fi calificată drept una pozitivă”.
Radio Svoboda: Dacă spuneți că Vladimir Putin este, să spunem așa, ușor de reprogramat, reiese că se poate aștepta orice de la el?
Andrei Ilarionov: „Îl cunoaștem pe Putin destul de bine în acești 20 de ani. Concepția lui despre lume constă în
Concepția lui despre lume constă în crearea, recrearea așa-numitei Rusii istorice...
crearea, recrearea așa-numitei Rusii istorice. În acest concept nu există astfel de popoare precum ucraineni, belaruși și ruși, există un singur popor rus și acest popor trebuie să fie reunit sub un singur paravan statal, sub conducerea unui singur „kniaz”, rege – este practic un citat din Vladimir Putin. Pentru noi acest lucru pare sălbatic și incredibil, însă pentru el și pentru oamenii de la care el a primit această ideologie și împreună cu care o dezvoltă este absolut firesc.
Analizând evenimentele din ultimii 20 de ani, vedem că acum 10 ani, în 2008, părea aberantă ideea că Rusia ar putea ataca Georgia. Tot Occidentul îl convingea pe Mihail Saakașvili că așa ceva este absolut imposibil. Dar Putin a
Vor fi ani periculoși, ani care vor amenința proprietățile, sănătatea și viețile a milioane de oameni care trăiesc în Rusia și în țările învecinate ...
atacat. Apoi chiar Saakașvili, dar deja și mulți alții au avertizat – următoarea țintă va fi Crimeea. Și nimeni nu credea că este posibil. Dar s-a întâmplat.”
Radio Svoboda: Adică sunteți sigur că anii în care Putin va mai sta la putere vor fi, să spunem așa, interesanți?
Andrei Ilarionov: „Eu nu cred că putem numi acești ani interesanți. Vor fi ani periculoși, ani care vor amenința proprietățile, sănătatea și viețile a milioane de oameni care trăiesc în Rusia și în țările învecinate.”