Linkuri accesibilitate

Sofia: un caz de spionaj în favoarea Rusiei sau mișcare electorală?


Fostul deputat Iuri Borisov Bulgaria, MIșcarea „Rusofilii”
Fostul deputat Iuri Borisov Bulgaria, MIșcarea „Rusofilii”

Procuratura specializată și Agenția pentru securitate națională din Bulgaria anchetează un caz prezumptiv de spionaj în favoarea Rusiei. În centrul atenției, Mișcarea „Rosifilii” și fostul deputat Iuri Borisov. A urmat Nikolai Malinov, președintel Mișcării.

Actualizare, 15.30:

Procuratura bulgară l-a acuzat marți, 10 septembrie, de spionaj și pe președintele organizației „Rusofilii”, Nikolai Malinov și a emis o interdicție pentru intrarea în Bulgaria pentru generalul rus Reșetnikov.

Nikolai Malinov
Nikolai Malinov


Malinov este autorul unui studiu intitulat „Cum poate fi realizată reorintarea geopolitică a Bulgariei spre Federația rusă”.

Informația a fost anunțată de Procurorul General, Sotir Țațarov.

Malinov a fost pus în libertate în schimbul unei cauțiuni de 50 000 de leva (echivalentul a 25 600 de euro).

Țațarov a anunțat ca este anchetată o prezumptivă spălare de bani și un transfer de fonduri din două ONG-uri ruse (societatea „Vulturul rusesc” și „Institutul rus pentru studii strategice”), care au influențat viața politică și socială din Bulgaria.

Cel anchetat nu ar fi transmis rușilor informații secrete dar ar fi executat, contra plată, sarcini puse de liderii celor două ONG-uri. Ar fi fost finanțate și activități în interesul Rusiei.

În vederea reorientării geopolitice a Bulgariei spre Rusia, Nikolai Malinov trasa o strategie în cinci puncte:

  • Influențarea sectorului nonguvernamental;
  • Crearea unor site-uri internet;
  • Crearea unui canal de televiziune;
  • Crearea unui influent centru de analize;
  • Crearea unui partid care va deveni treptat o forță electorală.

În decurs de trei ani, Malinov a efectuat 30 de călătorii în Rusia.

Au fost documentate întălnirile sale cu bancherul rus Konstantin Malofeev și cu proprietarul fostei bănci bulgare KTB, Țvetan Vasilev, acum fugit în Serbia.

--------------------------------------------

Luni, 9 septembrie, au fost efectuate percheziții și au fost interogați mai mulți membri ai Mișcării „Rusofili”. A fost încatușat și dus la sediul procuraturii ex-deputatul Iurii Borisov, fost redactor-șef al oficiosului socialist „Duma”, secretar al mișcării „Rusofili”. Mai târziu el a fost eliberat.

La rândul său, soția lui Borisov, ziarista Dora Cickova, a declarat pentru „Europa Liberă” că percheziția a durat patru ore, iar procurorii au confiscat documente, computerul și telefonul mobil al lui Borisov.

Cel arestat a fost interogat pentru relațiile sale cu ex-generalul rus Reșetnikov și pentru rolul acestuia în campania pentru ultimele alegeri prezidențiale.

Mai multe, aici.

Previous Next

XS
SM
MD
LG