O femeie vîrstnică, fără adăpost, trăieşte de la o vreme pe scările Oficiului Central al Poştei, vizavi de Primărie. Şi-a adus acolo calabalîcul, mănîncă, doarme înfofolită în haine murdare, îşi face nevoile lîngă copacii alăturaţi. Iarna trecută a dormit mereu pe scările Poştei şi e incredibil că a supravieţuit frigului. Acum se apropie din nou iarna şi mă întreb dacă va dormi din nou acolo.
Chestia asta se întîmplă chiar vizavi de Primărie, în centrul capitalei noastre europene, şi mă miră că zecile de mii de oameni care trec zilnic pe acolo rămîn indiferenţi. Şi nici candidaţii la funcţia de primar, care ne bombardează acum cu fluturaşi electorali şi promisiuni, nu remarcă această problemă. Veţi spune că mai avem o sumedenie de oameni fără adăpost şi mă veţi întreba de ce mă cramponez anume de această femeie care doarme pe scările Poştei Centrale. Păi, cînd o vezi dormind iarna în centrul oraşului, problema devine mai vizibilă şi mai jenantă.
E greu de presupus că cineva dintre chişinăuieni o va lua acasă. Dar statul ar trebui să aibă o soluţie pentru aceşti oameni. Este anormal şi inuman să dormi iernile afară, pe asfalt, în centrul urbei. Ar trebui să existe un azil, un loc în care această femeie să fie adăpostită pe timp de iarnă şi unde să poată mînca ceva. Ce fel de stat e acesta care îi lasă iernile pe oameni să doarmă pe trotuare?
