„Mă numesc Anwar, sunt pe jumătate persană, dar asta nu-i decât o informaţie, mama a fost înfiată de bunicii mei, ei sunt maghiari, la fel şi tata, eu ce-aş putea fi? M-am născut în zodia Peştilor într-o ţară numită România, care-i precum un covor cu modele minunate, dar stângaci însăilat, acum trăiesc în Africa, am trecut de treizeci, dar nu cred că voi deveni vreodată cu-adevărat adultă, serioasă, nici nu-mi doresc”, aşa grăit-a (în traducerea magistrală a lui Kocsis Francisko) naratoarea din Nopţile Salamandrelor, de Marton Evelin, Curtea Veche, 2017. Încă un caz de double je[u], din care se naşte un roman de mare forţă, redactat – pe mai multe voci! – la persoana întâi singular, pornind de la motivaţia însăşi: „Dacă cineva începe să creadă în mine, devin incapabilă de acţiune. Dacă-mi primesc însă declaraţiile cu scepticism, (…) îndeplinesc ameninţarea. Aşa am început să scriu”, dacă nu cumva totul porneşte de la genetică: „pentru că ne tragem din familii mixte” – de unde şi ideea „ca totemul nostru să fie salamandra”.
Din multele „cărări ce se bifurcă”, cea a „triunghiului” Kaigal, „poetul, tătarul iubirii noastre” – Milen, „amicul copilăriei”, din tată bulgar, dar „crescut în spirit maghiar de o bunică bătăioasă” – Anwar, iubita când unuia, când altuia, duce cel mai departe; nu voi cita decât două mici secvenţe, de-o virtuozitate stilistică desăvârşită: „Aş vrea să scriu despre Kaigal şi Milen. Despre faptul că ei doi s-au căutat tot timpul unul pe celălalt. Şi toate femeile cu care au avut de-a face în viaţa lor, printre ele şi eu, n-au fost decât un fel de linie moartă”, şi, puţin mai departe: „Rezemată în tocul uşii, mă uitam la Milen iubindu-se cu Kaigal, sau la Kaigal iubindu-se cu Milen, e absolut totuna, nu contează cum spun, pentru că simţeam şi prin semiîntuneric că nu există nici un fel de ierarhie, ci numai o profundă descoperire reciprocă, prin intermediul trupului, până în străfundurile sufletului”.
Şi dacă tot am ajuns aici, iată secvenţa care m-a atins cel mai mult, din motive lesne de înţeles: „…tot restul nu-i decât o garnitură, trupul tău nu-i decât o cale (…) dacă suntem de acord că iubirea nu are nimic în comun cu argumentele spiritului, cu convenţiile sociale şi de tot felul, şi până la urmă nici nu contează dacă această iubire se va concretiza vreodată. Iubirea e un ţesut viu, aidoma acestor texte.” Q.E.D.
11 noiembrie ’19
