Linkuri accesibilitate

Pavel Filip revine în forţă!


Pavel Filip în Parlament, 12 noiembrie 2019
Pavel Filip în Parlament, 12 noiembrie 2019

Și mai rău e că nu am auzit nici un regret legat de felul în care a fost condusă ţara pe vremea marelui oligarh.

Am ascultat nu nedisimulată mirare discursul fostului premier Pavel Filip înaintea căderii Guvernului Sandu. Văzînd că lucrurile se îndreaptă spre căderea Guvernului, fostul premier a prins curaj şi a criticat-o ritos pe Maia Sandu, spunînd că nu face faţă problemelor, că dă bir cu fugiţii, că îl are pe Plahotniuc în cap şi că nimic nu-i mai iese de cînd Plahotniuc a dispărut. Pavel Filip s-a erijat totodată într-un mare apărător al proiectelor sociale, amintindu-ne de cei 600 de lei pe care guvernul său îi dăduse pensionarilor. Aşadar, Pavel Filip a revenit în forţă!

E curios să-l auzi pe un coechipier al lui Plahotniuc reproşîndu-i Maiei Sandu că îl are pe Plahotniuc în cap. Dacă admitem că Sandu îl are, e limpede că nu într-o măsură mai mare decît Filip. Păi, nu Pavel Filip conducea ţara împreună cu Plahotniuc? Nu era Filip prietenul bun al marelui oligarh? Sau Filip consideră că nu mai are nici în clin, nici în mînecă cu Plahotniuc? Pavel Filip îşi mai aminteşte cum Curtea Constituţională îl făcuse pentru cîteva zile mare conducător ca apoi să-şi revizuiască propria decizie? Sau domnul Filip nu mai ţine minte nimic?

Discursul lui Filip mi s-a părut al unui om care jinduieşte să revină la putere. Iar şi mai rău e că nu am auzit nici un regret legat de felul în care a fost condusă ţara pe vremea marelui oligarh. Dacă am trăi nu în Republica Moldova, ci într-o ţară din UE, coechipierii lui Plahotniuc ar fi fost de multă vreme luaţi la întrebări de procurori. La noi însă aceştia se simt ca peştele în apă. Şi e foarte posibil să revină la putere. Orice e posibil aici. O ştim din 1991.

XS
SM
MD
LG