Linkuri accesibilitate

„Ce norocoasă sunt eu. Mă rog să fiți cu toții sănătoși”


Valentina Ghilas

Jurnalul săptămânal cu Valentina Ghilaș.

Născută în 8 februarie 1968 la Satul Nou, Cimișlia. A absolvit Universitatea pedagogică din Tiraspol, facultatea filologie, după 10 ani a preferat învățământul primar. Lucrează de 32 de ani la școala natală din Satul Nou, Cimișlia.

Luni

De dimineață timpul e posomorât, dar mă bucur că a plouat măcar cât de puțin.

E zi de luni, e greu, dar pe la lecția a doua copiii se înviorează și activitatea decurge normal. O fetiță lipsește, nu se simțea bine și a mers cu bunica la medic. Ceilalți sunt prezenți, frumușei și cu ochii sclipitori, îmbrăcați în uniforme școlare. Mie îmi place uniforma școlară și părinții au acceptat fără multe discuții. Așa, ne simțim permanent mai importanți, mai responsabili, mai ordonați și chiar frumușei. Deacum rămâne și faptele tot așa să ne caracterizeze.

Azi începem să completăm Calendarul de lectură și atitudine. O nouă strategie care sper să mă ajute să-i motivez pe copii să citească mai mult. Se citește puțin, chiar puțin de tot.Un om cu o carte în mână e întălnit foarte rar. Da, copilul învață din faptele părinților, nu din vorbe și dacă el nu vede acasă cărți, nu-i vede pe părinți citind, nu discută împreună o carte, sau, și mai rău, nu i-a citit nimeni în copilărie seara o poveste...Dar avem telefoane care mai de care mai performant și ca să scăpăm de copil îi dăm telefonul în mână chiar de la un anișor și ne minunăm că se pricepe la multe. Apoi auzim discuții că copilul a devenit dependent, că nu lasă telefonul din mână nici ziua nici noaptea, că este capricios, nervos și plânge.

Când mă întorc acasă câinele mă așteaptă pe prag, iar deasupra pragului- fâlfâie tricolorul. Fără ei singurătatea ar fi mai rece.

Marți

O zi obișnuită.

La lecția de limba română, când elevii au trebuit să enumere o listă de acțiuni întreprinse de reprezentanții diferitor profesii, un băiat a zis că învățătorul ghidează și inspiră. Mi-a făcut plăcere să aud așa cuvinte de la un elev de clasa a IV-a.

M-am gândit că nu voi scrie nimic despre politică, dar azi a fost demis guvernul Sandu. Azi au fost trădate speranțele oamenilor că se va trăi mai bine. În mahalaua pustie urlă jalnic un câine...

Seara am vorbit cu copiii. Totuși, ce minune mai sunt și mediile...Ne-am întâlnit într-un punct un sat din Moldova, o localitate din Franța și o suburbie a lui Chicago. Și de copii mi-i dor, nu-i vorbă, dar de nepot...E mare de-acum, merge la școală, gândește matur, învață să se descurce când rămâne singur acasă și astea toate fără a se mai sfătui cu bunica, pe bunei nu a reușit să-i cunoască. Mă îndeamnă să învăț limba franceză ca să fiu în pas cu el. Da, dragul meu, cu tine voi învăța franceza, cu ceilalți engleza, dar pe voi vă rog să nu uitați româna.

Miercuri

Câtă bucurie să plec dimineața la serviciu, acolo unde mă așteaptă aproape douăzeci de perechi de ochișori. Știu că mă așteaptă și eu le duc dorul. Avem noi o relație aparte, sigur de prietenie.

Azi am mers la Chișinău cu patru copii, am asistat la desemnarea câștigătorilor concursului de materiale video, desfășurat în cadrul Săptămânii Educației Media în Clasa Viitorului din UPS Ion Creangă. Noi nu am fost printre premiați, dar oricum am câștigat și sunt mândră de copii, iar părinții au bucurie. Am ieșit din sat împreună, am văzut Clasa Viitorului, nici eu nu fusesem acolo, am văzut multă lume interesantă, jurnaliști cu care puteai discuta...Cred că vor ține minte această zi.

Are Moldova noastră copii, copii buni, educați, instruiți.

Recent m-am întors dintr-o călătorie din Elveția. Am participat într-un proiect de schimb intercultural împreună cu patruzeci de adolescenți și cinci tineri din diferite regiuni ale Moldovei. Am văzut multe locuri frumoase și am admirat...am admirat oamenii, copiii. Toți erau bravo, dar ai noștri...Nu că sunt ai noștri, nu. Cei din Elveția mi-au părut mai timizi și au stat puțin timp că nu le-au permis de la școală, cei din Germania nu erau baștinași, erau copii din familii de refugiați, nu știau limba engleză și nu comunicau deși aveau activități în comun. Iar ai noștri...parcă erau la ei acasă (noi am venit cu trei zile înaintea tuturor) vorbeau extraordinar engleza, unii și germana și alte limbi. Au cântat, au dansat, au pregătit bucate au fost niște ambasadori de minune. Au părinții cu ce se mândri, dar când mă gândesc că ei toți, sau aproape toți școliți, educați vor pleca din Moldova... Să plecați băieți și fete. Să faceți carte, să acumulați experiență...dar să vă întoarceți acasă, muncind, veți reuși și aici poate și mai mult.

Joi

Când mă întorceam acasă două consătence stăteau de vorbă, cred că despre mine vorbeau, căci când am ajuns în dreptul lor una zice Da nu te mai uita lung la dânsa c-ai s-o deochii și baba Sofia nu mai este și n-are cine s-o descânte. Mi-am amintit de mătușa mea care într-adevăr știa să descânte de deochi, să stingă frigarea. Am zâmbit și am mers mai departe. Nu știu dacă cineva se mai ocupă acum cu descântatul, dar...

Într-o seară, pe când eram în Elveția, copiii m-au anunțat că o fată se simte rău. Am mers în odaie la ea cu colega mea, acolo erau și alți copii, iar V. chiar se simțea rău amețea, o durea capul, parcă o încerca o vomă. Am început să discutăm ce, de ce, de când și eram îngrijorați, căci ea luase deacum mai multe pastile de tot felul care și ce i-a propus. Mă gândeam și la o intoxicație, dar iată că vine prietena ei I. și zice că o cheamă pe altă prietenă să o descânte. V. zice că nu crede în descântece și nu s-a gândit că vre-o dată va apela la așa ajutor de genul descântecelor. I. zice taci că ajută și să bagi de seamă cum începe să caște înseamnă că ți-a luat deochiul și- ți va trece. A venit N. Toți ședeam numai ochi și urechi ca la un sesiune de spiritism, care se mai chifnea, iar eu așteptam să văd ce o să facă N. A pus mâna pe creștetul bolnavei și a început să spună descântecul, apoi a scuipat de trei ori și s-a ridicat. Eu eram alături pe patul fetei și am deslușit niște cuvinte, exact cum spunea mătușa Sofia, căci în copilărie am fost de mai multe ori la ea după leac. În câteva clipe s-a făcut minunea, N. s-a ridicat, s-a rezemat de ușă și a început să caște de-i curgeau lacrimile. Noi râdeam, iar N. povestea de la cine a furat descântecul, căci trebuie să-l furi altfel nu va fi de leac. A durat vre-o 20 de minute, sau o jumătate de oră și bolnava noastră zice că se simte mai bine, voma i-a trecut, doar un pic o mai doare capul. Toți râdeau bucuroși, iar ea zice păi da nu pot crede,mă, înțelegi! cum se întâmplă asta?

Ne- am liniștit și am mers la culcare, a fost o noapte magică. Și acum aud vocea zglobie a fetelor, vorba lor românească deosebit de dulce și răsunătoare căci fetele sunt din Giurgiulești.

Mi-i dor de voi.

Vineri

De dimineață am emoții căci elevii mei au probă de evaluare de la direcția gimnaziului. Ieri am primit o invitație de la un elev din Cimițlia, care a fost în schimbul intercultural, să asist la activitatea sa de follow up, dar nu am reușit. Sper că s-a descurcat.

Azi e vineri, sfârșit de săptămână. Până nu demult era cea mai așteptată zi din săptămână, căci veneau copiii acasă. Eu pregăteam mâncare, stăteam la sfat, împreună lucram prin grădină, seara toți eram liberi, era ca o sărbătoare.

Azi am adunat frunzele uscate de-acum și le-am dus în grădină că trebuie să arăm și dacă vom avea noroc de precipitații până în primăvară vor putrezi. Mirosul de frunze arse îmi amintește de copilărie, dar acum mă supără tare că lumea le dă foc de parcă nu se poate găsi un loc unde să le lași să putrezească.

A trecut mătușa pe la mine și mi-a adus o coptură - plăcintă cu vișine, o gătește ea gustos și pe mine mă alintă. Apoi m-a sunat sora și m-a invitat la cină, mama pregătește mămăligă.

Ce norocoasă sunt eu. Mă rog să fiți cu toții sănătoși.

Vezi comentarii (1)

XS
SM
MD
LG