În mod neobișnuit, editorialul ediției de weekend a cotidianului francez Le Monde e dedicat noului film al lui Martin Scorsese «The Irishman» și pericolului pe care dominația Netflix îl constituie pentru cinematografia tradițională.
Le Monde începe prin a deplânge faptul că «The Irishman» nu va putea fi văzut pe ecrane în Franța. Cel mai bun film al anului, cu cei mai mari actori în viață și cu un buget de 150 milioane dolari, poate fi văzut doar de abonații Netflix.
Demersul lui Scorsese, dincolo de dimensiunea sa financiară, poate fi considerat ciudat, după ce recent el se ridicase împotriva dominației imperiului comercial al vizualului care este cel al super-eroilor Marvel, urmat de Disney, DC, Harry Potter și altele.
Spusese recent Martin Scorsese că filmele Marvel cu super-eroi “nu sunt cinema”! Scorsese a și spus de altfel că el nu se uită la ele, că tot ce vede acolo e doar un parc de atracții.
De asemenea, cineastul britanic Ken Loach se alăturase lui Scorsese în cruciada împotriva filmelor cu super-eroi, pe care le consideră o manevră super-cinică a marilor corporații pentru a face bani.
Ken Loach a zis chiar că industria americană a super-eroilor a devenit un fast food precum ‘precum hamburgerii’. Promovându-și filmul pe Sky TV, Ken Loach a spus: ‘Filmele astea sunt plicticoase. Un exercițiu al pieței care nu are nimic de-a face cu arta.’
Faptul că acum ultimul film al lui Scorsese, «The Irishman», nu iese pe ecrane în săli publice, ci doar acasă, pentru abonații Netflix, reprezintă, pentru Le Monde, un simptom grav al crizei pe care o traversează cinematografia, cea mai gravă criză de trei sferturi de secol încoace, de la momentul în care televiziunea a adus filmele în sufrageria sau dormitorul fiecăruia.
Problema astăzi este diferită de cea pe care o punea televiziunea: platformele precum Netflix au ajuns să atragă, neutralizându-i, producătorii independenți, oferindu-le streaming în locul proiecțiilor în săli.
Așa încât s-a ajuns la situația în care circuitele comerciale, sălile mari și mall-urile, proiectează doar Avengers sau Toy Story, în vreme ce filmele de artă sau films d’auteur au fost gonite prin obscure cinemateci cu programare nocturnă. Gloata care nu locuiește în capitală se va mulțumi cu Game of Thrones sau copii de proastă calitate pe YouTube.
Dimensiunea socială, colectivă, a cinematografiei, care a fost o artă majoră vreme de un secol, e pe cale de dispariție. Paradoxal, asta se întâmplă în momentul în care sălile de cinema aduc mai mulți bani ca niciodată. Dar totul a devenit industrial.
Oamenii consumă ceea ce le dai. Situația în acest moment e brutală și ostilă față de artă...Martin Scorsese
Desigur, fără bani de la stat și instituții publice, cinematografia europeană nu ar supraviețui. Multe filme europene premiate nu s-ar putea face fără fonduri de la guverne, prin diferitele comisii culturale si Centre ale Cinematografiei din fiecare țară… Fără investiții de la mașinării puternice, la rândul lor fondate public, precum Arte în Franța-Germania, fără facilități fiscale, cum sunt acele “tax shelter” pentru investitori introduse in mai multe țări europene.
In România, am citit si auzit obsedați ai mantrei pieței care afirmă ca dacă ar fi nevoie de asemenea filme de artă si daca publicul le-ar vrea, ele s-ar face singure in virtutea cererii si ofertei. Ca subvențiile sunt o dovada de “socialism” care trebuie lepădată.
Aici revenim la eternul conflict cultural transatlantic, pentru că termenul însuși de „cinema” e deja înșelător, deoarece nu acoperă aceeași realitate de o parte si de alta a Oceanului. Pentru europeni, cinematografia este o artă. Pentru americani, filmul e „entertainment”, adică divertisment, iar divertismentul nu poate fi decât o industrie. Iar pentru moment părem a fi intrat definitiv în era industrială.
Ce mai spusese Martin Scorsese despre filmele cu super-eroi
Mai spusese Scorsese că multe filme din asemenea francize cu super-eroi sunt făcute, desigur, de oameni cu un foarte mare talent. Și că dacă ar fi fost mai tânăr, și el ar fi dorit să facă parte din universul acela. Dar, explică el, aparține unei generații care considera filmele o operă de artă: -- Pentru noi, cinematografia trebuia „să aducă o revelație – estetică, emoțională și spirituală. Era despre personaje – complexitatea oamenilor și natura lor contradictorie și paradoxală, felul în care se pot răni și iubi unul pe altul, ca apoi să se regăsească față în față cu ei înșiși.”
Și mai zice Scorsese, spre tristețea nostalgicilor adevăratului cinema: «Dar, au să spună unii, ce te oprește să mergi acasă și să vezi ce vrei pe Netflix sau pe iTunes? Exact — bravo, adică, cum ar veni, oriunde dar nu într-o sală cu ecran mare, așa cum își dorise regizorul ca filmul să fie văzut.»
Așa încât, insistă el, pentru generația lui cinematografia a fost artă, la egalitate cu literatura. Noua generație și valul de francize proiectate în mall-uri sunt însă pe cale de a sufoca cinematografia independentă, de artă. Și nu este adevărat, spune el, că oamenii doresc asta. Oamenii consumă ceea ce le dai. „Situația în acest moment e brutală și ostilă față de artă. Simplul fapt de a scrie aceste cuvinte mă umple de o tristețe cumplită.”
