Sentința în procesul Ceaușescu; se discută acuzațiile, mai ales cea de genocid și presupusa ucidere a 60 de mii de persoane; interviu cu poetul Dan Deșliu; noi știri despre Adrian Păunescu, fost poet „de curte”, după ce a fost atacat de mulțime, în București; mesaje de la acultătorii din străinătate; oad and from Romania.
Muzica Sofia Vicoveanca
Europa Liberă (Neculai Constantin Munteanu): Bună dimineața, români! Bună dimineața, Românie Liberă!
La microfon: Nicolae Stînișoară, Radu Vrancea, Tomi Bărbulescu, Radu Pârvan și Neculai Constantin Munteanu, evident, al dumneavoastră. Aseară, cu toții am auzit comunicatul pe care vi-l mai citesc o dată.
„În ziua de 25 decembrie 1989 a avut loc procesul lui Nicolae Ceaușescu și al Elenei Ceaușescu, în fața Tribunalului Militar Extraordinar. Capete de acuzare au fost:
1. Genocid - peste 60.000 de victime;
2. Subminarea puterii de stat prin organizare de acțiuni armate împotriva poporului și a puterii de stat;
3. Infracțiunea de distrugere a bunurilor obștești prin distrugerea și avarierea unor clădiri, explozii ni oraș etc.;
4. Subminarea economiei naționale;
5. Încercarea de a fugi din tara pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari, depuse în bănci străine.
Pentru aceste crime grave săvârșite împotriva poporului român și a României, inculpații Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu au fost condamnați la moarte și confiscarea averii. Sentința a rămas definitivă și a fost executată”, prin împușcare. Și astfel s-a pus capăt unei epoci, unei ere, care niciodată n-a fost „de aur”. A fost „de aramă” și chiar mai rău decât de aramă.
Vă vorbește în continuare directorul nostru, Nicolae Stroescu-Stînișoară.
TC 02:45
Europa Liberă (Nicolae Stroescu-Stînișoară): Sunt convins că Frontul Salvării Naționale ar fi dorit să se țină un proces public, în cadru căruia ar fi putut fi arătate și examinate în profunzime toate crimele lui Ceaușescu. Procesul acesta ar fi avut și rolul important de a înregistra pentru generațiile viitoare geneza dezastrului României în perioada Ceaușescu, într-un mod care să însemne un avertisment împotriva oricăror alunecări viitoare spre totalitarism. După cum se vede, valul atrocităților comise de teroriștii pro-ceaușiști, precum și împrejurări care urmează a fi dezvăluite - au precipitat cursul evenimentelor, culminând în executarea celor doi.
Au fost mulți cei care, în țară, ca și în străinătate, îl avertizaseră pe Nicolae Ceaușescu că prelungirea sistemului opresiv și refuzul oricăror reforme vor duce la o explozie incalculabilă și sângeroasă. Explozia a izbucnit. Ei i-au căzut victimă mii de români cinstiți și, acum, Ceaușescu însuși.
După tragedia care a costat atâtea vieți este sigur că atât România, cât și lumea din afară își doresc instaurarea cât mai grabnică a unor normalități în așa fel încât procedura procesului sumar aplicată lui Ceaușescu să fie ultima de acest gen într-o țară care a pornit pe drumul renașterii ei românești și europene.
TC 04:27
Europa Liberă (Neculai Constantin Munteanu): Și cu asta „epoca de aur” a lui Nicolae Ceaușescu s-a terminat. Începe o nouă epocă, epoca pâinii noastre cea de toate zilele, epoca libertății noastre cea de toate zilele. Vă reamintesc că ascultați Radio Europa Liberă, emisiunea noastră specială, care poate fi auzită la această oră în benzile de: 16, 19, 25, 31 și 41 de metri.
Este ora 9.21. Cam în urmă cu o jumătate de oră, am avut o convorbire cu Dan Deșliu direct de la București. Ne-a chemat el pe noi, pentru că pentru noi este imposibil să pătrundem în legăturile telefonice cu Bucureștiul. Ne-a chemat, am înregistrat convorbirea într-un birou, la unul din magnetofoanele pe care le-am găsit la îndemână. De obidei, benzile le curățăm de tăceri, de mici greșeli, nu a fost timp pentru așa ceva. Iată banda pe care v-o difuzăm exact așa cum am primit-o.
TC 05:25
Dan Deșliu: Vreau să vă spun că am fost absolut sigur că ziua asta nu e departe. Chiar dacă nu mă gândeam că e atât de aproape. Eram sigur că nu e departe și am fost sigur de asta din capul locului. De pe la sfârșitul lunii iunie, eu am reușit să-mi dezleg oarecum mâinile și picioarele cu scopul de a ajuta - căci era mai simplu așa - pe cei mai în suferință decât mine. Dumneavoastră știți, probabil, ce-am făcut atunci. Știam cu cine am de a face. Au jucat un joc cu mine. Nu m-au obligat să fac nimic - căci dacă era vorba așa - nu făceam - nimic compromițător. I-am asigurat că o să stau liniștit. Asta i-a interesat. Am fost totuși sub supraveghere și chemat aproape săptămânal la întrevederi cu înalți reprezentanți ai Securității, care mă sfătuiau de fiecare dată să stau cuminte și cărora le-am spus, la un moment dat, cred că acum vreo trei săptămâni: „Auzi, da dumneata, care ești un om inteligent, dumneata chiar nu vezi că nu se mai poate și lucrurile nu mai țin?!” Ei, bine. Era atât de sigur de sine, atât de sigur de ei, încât mi-a spus că aici nu se poate întâmpla cu siguranță nimic, nicio clipă. Chiar îmi aduc foarte bine cuvintele lui: „Dumneata nu vezi că la noi e liniște? La noi nu se mișcă nimic”. Eu i-am spus că asta este liniștea dinaintea furtunii, ceea ce mi-a atras niște replici destul de drastice.
Am avut dreptate. Începând din ziua de 21, deci de când am avut imprudența să țin acea cuvântare la televizor, și eu și alți prieteni ne-am dat seama că e pe ducă. Despre scena din dimineața de 22 nu vă mai spun. Am fost acolo foarte aproape. Am văzut tot ce s-a întâmplat în Piața Palatului, inclusiv, decolarea elicopterului. Atunci, mi-am zis că, într-adevăr, nu numai c-au pierdut partida, dar, într-un fel, am fost recunoscător pentru această nebunie - care i-a caracterizat întotdeauna, de altminteri - dar care, de data aceasta, dăduse peste margini. La asta a contribuit neîndoielnic și tot ce s-a întâmplat împrejurul nostru. Adică eu cred că noi trebuie să fim, într-un fel, foarte recunoscători: și ungurilor, și cehilor, și mai, mai ales, polonezilor, care au început această istorie mai demult, și bulgarilor.
Atmosfera în București este de nedescris. În ciuda pierderilor îngrozitoare. În ciuda sângelui. În ciuda atmosferei terorizante, care a durat, aș zice, până astăzi dimineață. E drept că, în noaptea precedentă, mai ales, după difuzarea imaginilor convingătoare, foștii „băieți” s-au mai liniștit. Acum, se poate circula prin București aproape normal. Distrugerile sunt enorme. Au fost mari dificultăți - și există încă - de aprovizionare. Dar toate astea, aș zice, nu mai contează. Și nu mai contează nu pentru mine, ci pentru stradă. Îi văd pe oameni în sfârșit... Și acum, dimineața, am circulat prin oraș. Vezi oameni zâmbind, râzând, făcându-și semne. Demult n-am mai văzut atâția oameni zâmbind pe străzile Bucureștiului, aproape că nu existau în trecut.
În fine. Un lucru care mi se pare important pentru noi, pentru scriitori, pentru Uniunea Scriitorilor - așa cum am auzit (căci adineauri am auzit pe postul dumneavoastră un mesaj al cuiva din Câmpia Turzii) că elemente, care au făcut parte cu vârf și îndesat din vechea structură și care nu numai că au făcut parte, dar au și acționat puternic pentru susținerea crimei împotriva poporului român în acești 20 și ceva de ani, încearcă acum, ba chiar reușesc, să se strecoare în noile organisme. Același lucru s-a întâmplat și la Uniunea Scriitorilor.
Ieri, de dimineață, de pildă, revista Luceafărul, care are încă în componență indivizi pe care ii putem numi pe bună dreptate „colaboraționiști”. Revista Luceafărul lansase un mesaj, în numărul său de sâmbătă - care, din buimăceală, căci lumea nu este încă bine dezmeticită, a ajuns să fie difuzat și la radio, și la televiziune, și în România liberă - au convocat, nitam-nisam, o adunare la Uniunea Scriitorilor pentru constituirea unei noi Societăți a Scriitorilor Români, adunare la care au fost invitați să vină și scriitori, și ne-scriitori, și membri ai Uniunii, și ne-membri.
Nucleul actual de conducere al Uniunii, interimar - din care fac parte și eu - hotărâse ca, în primul rând, ziua de Crăciun, de 25 decembrie, primul Crăciun liber, să fie sărbătorită oficial. Și, în al doilea rând, nu puteam fi de acord cu o reuniune la Casa Scriitorilor, la Uniunea Scriitorilor, mai ales, de asemenea proporții. Între altele, clădirea aflându-se într-o zonă destul de periclitată și existând posibilitatea să fim chiar atacați în timpul nopții. S-a făcut gardă acolo și se face încă în continuare. N-am reușit să contracarăm la timp acest anunț eronat și ne-am trezit cu oameni la Uniunea Scriitorilor, cărora le-am explicat cu binișorul că nu e nimic și nu poate avea loc nicio reuniune. Ca, până la urmă, să ne pomenim cu niște huligani, „scriitori”- între altele, cu totul insignifianți, ca atare - care au forțat lucrurile. Au pătruns în clădire și au dat naștere unor incidente, care, până la urmă, s-au rezolvat. Eram informați, - și eram convins de asta - că această manifestare nu era îndreptată atât împotriva celor aflați acum la - hai să zicem, celor aflați acum la conducere provizorie a Uniunii - ci împotriva Consiliului Salvării Naționale și a lui Ion Iliescu direct. De altfel, s-au și vânturat niște fraze semnificative.
Deocamdată, din câte informații dețin, nu s-a ajuns la schimbarea - deși s-a propus și chiar s-au luat niște decizii - la schimbarea vechilor conducători ai revistelor literare. Desigur că nu toți sunt în situați de a fi schimbați, adică nu se pune problema unei reviste cum ar fi Secolul XX, să spunem, dar în ce ne privește, mai ales, Luceafărul, care a fost, după cum bine se știe, o filială a Săptămânii - nici nu știu dacă Barbu mai este la Săptămâna sau nu - o filială a Săptămânii și un instrument fidel și penetrant al atitudinii pro-Ceaușescu. La Luceafărul această schimbare nu s-a produs. Trebuie să înțelegeți că deocamdată coordonarea noastră este insuficientă, din motive obiective și că e foarte greu de dat curs unor decizii. Adică, chiar dacă se iau niște decizii și se spune că nu mai conduce Nicolae-Dan Fruntelată Luceafărul și nu mai au ce să caute acolo indivizi ca Iulian Neacșu și alții ca ăștia, această decizie nu poate fi adusă deocamdată la îndeplinire, pentru că ei nu se supun. Deci am spus asta ca să înțelegeți complexitatea situației de moment, fără îndoială, trecătoare. Dar care creează destule probleme.
Ieri, a avut loc o ședință în legătură cu editurile și acolo - apropo, de ceea ce spuneam inițial despre încercarea de „a te strecura”, de „a te menține” - și acolo destui inși, cu sufletul negru de păcate, au încercat aceeași manevră. Un Valeriu Râpeanu, de pildă, și alții ca el. Numai că nu le-a mers și bineînțeles că nici n-o să le meargă.
Cred că vom avea o muncă foarte dificilă de făcut de acum înainte. Din păcate, nu m-am putut coordona nici cu Mircea Dinescu, pe care l-am văzut doar la televiziune timp de câteva ore, dar, în curând, lucrurile se vor pune pe picioare și voiam să vă asigur, să-i asigur pe ascultătorii noștri din țară și din străinătate că scriitorii își vor face datoria de acum înainte, așa cum și-au făcut-o și în trecut, mai ales, în cadrul ultimelor trei conferințe - acea din 1972, acea din 1977 și acea din 1981- despre care s-au aflat foarte puține lucruri și nu întâmplător.
TC 15:51
Europa Liberă (Neculai Constantin Munteanu): Domnule Dan Deșliu, mulțumesc pentru toate. În zece minute trebuie să intru în studio si, din nenorocire, sunt silit să pun capăt convorbirii.
Dan Deșliu: Eu cred că este, de altminteri, suficient.
Europa Liberă (Neculai Constantin Munteanu): Cam după ora opt, opt jumate, o să fiu în măsură să difuzez mesajul. Vă îmbrățișez strâns.
Dan Deșliu: Cu dragoste, și eu pe dumneavoastră pe toți. N-o să uităm niciodată ce ați făcut pentru noi.
Europa Liberă (Neculai Constantin Munteanu): Sănătate, numai bine. Mulțumesc. Pe curând la București.
TC 16:15
Europa Liberă (Neculai Constantin Munteanu) studio: Dan Deșliu, de la București. Un poet, un cetățean alături de semenii lui. Un alt poet, un alt cetățean a for ieri hăituit pe străzile Bucureștiului.
Europa Liberă (Victor Eskenasy Moroșan): De data asta, un poet de curte, așa cum a mai avut ocazia să vă mai spun. Am văzut imaginile impresionante la televiziunea franceză, care a filmat un întreg reporta, printr-unul din corespondenții săi aflai la București. S-ar spune că zona de lângă Intercontinental, din apropierea Sălii Dalles, este predestinată unor întâmplări întâi tragice, apoi tragicomice, grotești, cum a fost a fost cea de ieri. Acum câteva zile, cum ne transmiteau ziariștii de la Libertatea, cum a spus-o Ana Blandiana, în acea zonă, la ora 17.30, blindate în mare viteză intrau în mulțime zdrobind mii de oameni în fața Sălii Dalles. „Masacrul de la Salla Dales”, cum am auzit de la Ana Blandiana o zi mai târziu.
In aceeași zona aseară, și tot la cinci și jumătate, Adrian Păunescu, fostul poet al fostei curți, încerca să dea sfaturi unei mulțimi, care-l privea uimită, și, anume, să stea liniștită, să lase armata să-și facă treaba, ca și cum Cruciada Copiilor, despre care vorbise Ana Blandiana nu a existat, nu tineretul a fost acel minunat care a apărat zi și noapte și care au fost fermentul revoluției. A le înlătura această victorie mi se pare de un tupeu, de o obrăznicie și de un „nou” oportunism al lui Păunescu incredibil. De altfel, Păunescu a fost imediat recunoscut, a fost huiduit, s-a strigat: „Jos Păunescu!” El este cel care ne-a cretinizat, efectiv, se auzea la televiziunea franceză. Mulțimea l-a urmărit până în prejma localului ambasadei americane...
TC 18:50
Europa Liberă (Neculai Constantin Munteanu: Voia să ceară azil politic?
Europa Liberă (Victor Eskenasy Moroșan): Așa transmiteau corespondenții de presă francezi, care au înregistrat reportajul, unde era păzit de trei persoane suspecte, aș spune, după înfățișarea lor, și, odată ajuns în huiduielile mulțimii, care aproape că voia să-l linșeze, a fost salvat, aș spune, de soldații, militarii care păzeau localul ambasadei și care au trebuit să tragă focuri în aer pentru a îndepărta mulțimea.
TC 19:32
Europa Liberă (Neculai Constantin Munteanu): Acum, că tiranii, principalii tirani nu mai sunt, e bine că ceilalți care au contribuit la cultul personalității, ca cei care au știut și au tăcut, ca cei care au știut și au vorbit, spunând cât de bine ne este, cât de fericiți sunt, ce mândri trebui să fim de bravii noștri conducători, care au fost doar niște dictatori, e bine s-avem puțină răbdare, să nu ne facem dreptate siguri, pentru că există o justiție - o justiție pentru toți - și să le arătăm noi lor ceea ce ei ne-au refuzat nouă. Așadar, să așteptăm puțin, să-i lăsăm să se explice și, după aceea, tribunalul să pronunțe sentințele care se cuvin pentru asemenea mârșăvii. Avem pe magnetofon un prim mesaj. Este vorba de un cetățean, în vârstă de 73 de ani, bolnav, ce se află acum în pat, într-un spital din Frankfurt, dar el nu poate să-și uite locurile în care a trăit multă vreme, și locurile, și oamenii, care cândva, în vreme de restriște, i-au salvat viața. Ascultați și dumneavoastră.
TC 20:43
Radioascultător: Mă numesc (...) Paul. Locuiesc în Ierusalim, Israel, și sunt în Germania pentru tratament medical. Din toată inima, cu bucurie salut acest popor român, care, deși nu fac parte, dar care mi-a salvat viața acum 45 de ani, când m-am refugiat din Germania hitleristă. Acest popor minunat m-a primit cu brațele deschise, mi-a dat ajutor, am putut trăi acolo până a venit o altă dictatură și încă o dictatură, dar poporul a fost bun cu mine. N-am să uit niciodată. Mă simt încă român, deși trăiesc în Israel, iubesc România, am stat patru zile - și mulțumesc Europei Libere - am înregistrat șase benzi cu toate evenimente, ca să audă și (...) copii să învețe.
Mă doare inima nu pentru 60.000 de morți, pentru fiecare mort dintre voi mă doare și sufăr pentru voi. Am 74 de ani. Aș vrea să vin să vă ajut, dar n-am putere, stau la pat și sunt bolnav. Ați dat dovadă că sunteți un popor de care puteți fi mândru. Și eu sunt mândru. Mă mulțumesc din suflet. Vă rog. Am pe fratele meu încă acolo. Dacă aude, să mă sune la Ierusalim, săptămâna viitoare sunt iarăși la Ierusalim. (...)
Să trăiți! Să trăiască România democrată! Să fiți exemplu pentru ceilalți! Să nu vă răzbunați! Să dați justiției acest criminal! Și criminali mici, nu numai criminali mari, să-i dați justiției și numai justiției! Să trăiască România adevărată, democratică! Să trăiască prietenia între Israel și România !
TC 23:01
Europa Liberă (Neculai Constantin Munteanu): Justiție, numai justiție! Un cetățean israelian în vârstă de 73 de ani, dintr-un spital din Frankfurt. În ciuda politicii stupide, naționaliste și, pe alocuri, în mod hotărât, șoviniste, prietenii României au rămas
prietenii României, au rămas pietrenii românilor. Indiferent că e vorba de maghiari, de germani, de evrei, de greci, de armeni - toți, câți am trăit cândva în această țară minunată, cu oameni buni, în această țară bogată, îndestulată și care a avut de toate pentru toți.
Să nu uităm că tot un cetățean israelian ne-a adus de la București primele două numere din ziarul Libertatea. Este vorba de domnul Pesach Tetelman, care este conducătorul firmei Motorcars Limited din Piața Romană, 2. Domnul Tetelman lansează pe această cale chemarea ca cele 200 de firme care au reprezentanțe la București să se pună la dispoziția noilor autorități și a populației cu material de care dispun, cu mijloacele financiare, dar, mai ales, să pună la dispoziția populației care vrea să comunice cu restul lumii, cu Occidentul, inclusiv, cu Radio Europa Liberă – telefaxurile. Este o modalitate rapidă de a transmite texte, chiar mai repede decât cu telefonul, însă vă rugăm ca aceste texte să fie scurte, concise și, mai ales, sincere, adevărate, întemeiate pe fapte, nu cu înjurături, nu cu încriminări. Telexul la care pot fi trimise aceste mesaje este faxul Radio Europa Liberă, vă rog să-l notați: 2285188.
Și acum îl întreb pe Mircea Dan dacă un nou mesaj pregătit? Îl avem.
TC 25:02
Radioascultător: Către toți românii din exil care doresc să distribuie ajutor familiilor greu încercate din București, că părintele Galeriu, parohul bisericii Sf. Silvestru din București, vă stă la dispoziție și poate fi găsit seara la telefonul: 103588. Și cu această ocazie vreau să adresez tuturor românilor, precum și muncitorilor din fabrica de frigidere Găiești și celor de la oțelăria Târgoviște: multă sănătate, un an nou fericit, precum și tradiționala urare „La mulți ani!” Vă transmite preotul Gheorghe Cizmaru din Köln, Republica Federală a Germanei, originar al comunei Vișina, județul Dâmbovița.
TC 25:48
Europa Liberă (Neculai Constantin Munteanu): Citesc în monitoringul nostru - este un caiet gros, pe care colegii de la serviciul de ascultare îl scriu cu tot ce se spune la Radio București. După comunicatul în legătură cu condamnarea și executarea ceaușeștilor, a tiranilor Ceaușescu, care și-au primit pedeapsa cuvenită, Radio București a afirmat o sentință care întrunește consensul general. Este, de fapt, verdictul dat de tribunalul poporului nostru atât de supus împilărilor și represiunilor, care s-a eliberat astfel pentru totdeauna din noaptea cea mai lungă din istoria sa. „Se așterne liniștea. Trebuie să se aștearnă calmul peste țară, după zile și nopți de tensiune, de luptă pe viață și pe moarte. Tiranul nu mai există!” Un comentariu, un comentariu mai mult decât scurt al unei ascultătoare a potului de Radio București din Călineștii Maramureșului. Ea a spus doar atât: „Să nu-l primească pământul românesc”. (...)
TC 27:00
Europa Liberă (Victor Eskenasy Moroșan): Al bravilor maramureșeni, aș adăuga eu, al minerilor care au ieșit, nu o dată pentru a protesta, a celor de la Sighetul Marmației și de pe toate văile Maramureșului, care, sperăm, petrec un Crăciun fericit. Acolo se cântau colinde, aș vrea să spun, și pe vremea lui Ceaușescu, în ciuda interdicției.
Europa Liberă (Neculai Constantin Munteanu): Victor Moroșan, cum îl arată numele, este originar cu părinții de prin părțile Maramureșului și el nu poate uita.
Și Emil Hurezeanu a avut azi dimineață o convorbire telefonică mai mult decât interesantă direct cu România și nici aceasta nu a fost, cum spunem noi în limbaj profesional, „editată” sau la București spuneam „fonotecată”. Este cu toate micile impedimente ale unei convorbiri care se face în direct. Emil Hurezeanu a stat de vorbă cu domnul Romeo Catarin din Câmpia Turzii. Să-l mai ascultăm o dată.
TC 27:58
Radioascultător: Alo. Sunt doctorul Catarin Romeo, medic veterinar din Câmpia Turzii. Vorbesc de la numărul de telefon cu prefix 95367401. Fost deținut politic și coleg de suferință în închisorile comuniste alături de Ștefan Cristian Pisoțchi timp de ani de zile. Vă fac niște comunicări, mesaje pe care le consider necesare și imperioase totodată:
Unu. Programul platforma Frontului Salvării Naționale a României Libere pune clar și fără echivoc, citez: „Dizolvarea tuturor structurilor politice a fostului regim”. Dar suntem stupefiați, intrigați, consternați și îngrijorați deoarece în multe localități ale României libere, în nou constituitele Consilii a Salvării Naționale s-au infiltrat elemente pe care, până în data de 22 decembrie, ziua eliberării noastre, erau slugi supuse și fidele odiosului asasin și a întregului său clan. Desigur, unii dintre ei își fac și o sumară autocritică. Ați vorbit despre un „vid de putere”. S-a adeverit întocmai, chiar și mai devreme decât ne așteptam. Avem nevoie stringentă de ajutorul exilului românesc - acum, aici și nu mâine. Scriitorul William Totok vă poate confirma afirmația mea din discuțiile telefonice avute cu cetățenii din Timișoara.
Doi. Bravul, admirabilul și eroicul nostru tineret a smuls cu furie îndreptățită stemele comuniste de pe steagurile tricolore cu care au luptat. Mircea Dinescu a fost primul care, după ocuparea televiziunii române, a strigat car și răspicat, citez: „Nu! Comunism - nu!” O tânără fată din Târgu Jiu a declara clar, citez: „Ne-am săturat de comunism. Nu vrem nici comunism „cu față umană” și cu niciun fel de față” (…) În rest, tăcere și aluzii vagi, dar nu, dimpotrivă, apar persoane și declarații ce îmi greață și dezgust, știind și cunoscând că până ieri au fost anticriștii poporului român și acum vor și insistă fără pic de rușine să devină „îngeri”, asigurându-ne de tot devotamentul și afecțiunea lor, vrând, zic ei, să ne fie de folos. Mulțumim, n-avem nevoie. Primit să-și schimbe felul de a gândi și nu vor să recepționeze cadoul făcut așa de evident de Victor Rebenciuc, clar și fără echivoc, un sul de hârtie igienică, pentru a nu ne mai murdări și acuma auzul cu cuvintele lor.
Glasul Doinei Cornea - nu l-am auzit până acuma la televiziunea română. Îl așteptăm cu mare și sfioasă nerăbdare îndreptățită. Despre Dan Petrescu niciun cuvânt și nu știm de ce. Mircea Dinescu - nu ne-a vorbit. Îl așteptăm. Poate, încercați dumneavoastră, slujbași ai adevărului și ai valorilor morale, să clarificați și să analizați, să trageți concluziile ce se impun.
Enumer câteva păreri personale. Programul Frontului Salvării Naționale trebuie să mai cuprindă un punct, și anume:
1. Libertatea totală a religiei și introducerea ei în programul de învățământ.
2. Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa să revină pe pământul natal, purificând biserica de cei ce nu au fost „păstorii oilor”.
3. Securiștii teroriști (punct de vedere personal) nu vor putea fi ușor învinși decât de luptători cu aceeași pregătire și tehnică de luptă. Frontul Salvării Naționale ar putea accepta propuneri generoase făcute de Franța. În lupta lor disperată sunt încă ajutați de vechea clică a odiosului criminal.
4. Guvernele democratice a țărilor unde avem ambasade ar putea și trebuie să ia măsuri pentru a nu scăpa personalul acestora, ei sunt exponenți ai unui fost regim terorist și în lupta contra terorismului trebuie să întreprindă măsuri severe. Toate organizațiile democratice din exil trebuie să vină în țară și nu numai ele. Timpul de patru luni până la alegeri este extrem de scurt după 43 de ani de teroare comunistă.
Țin în mod deosebit să vă mulțumesc dumneavoastră, tutor colaboratorilor postului de radio Europa Liberă, în numele tuturor oamenilor de bine, pentru prestigioasa dumneavoastră activitate, pusă slujba adevărului, libertății și păcii pe pământ. Vă doresc sărbători fericite!
Felicit pe Ștefan Cristian Pisoțchi cu ocazia zilei de ieri, eu de ieri am dat această comandă, cu ocazia Sfântului Ștefan. Al doilea lucru. Vă rog foarte mult, rețineți adresa și numărul meu și cer să mi se trimită, prin ajutor, în limita posibilului, mașini de scris și multiplicat, microfoane care să se poată vorbi mulțimii. Știu că dumneavoastră ați făcut niște apeluri în care cereați niște adrese pentru mașini de multiplicat. Alo.
- Bine, am înțeles.
- Mulțumesc mult!
- Și eu vă mulțumesc. Vă salut!
- Și mă puteți suna la acest număr. Tot respectul.
- La revedere.
TC 34:15
Europa Liberă (Neculai Constantin Munteanu): Numărul de telefon al domnului Romeo Catarin din Câmpia Turzii, pe care îl îmbrățișăm încă o dată, este: 95367401.
Revin puțin la primele reacții de la Radio București, după anunțarea și executarea sentinței. O ascultătoare din Călineștii Maramureșului a avut doar atât: „Să nu-l primească pământul românesc”. După care Radio București a spus: „Blestemul ascultătoarei de a nu-l primi pământul românesc este un gând al strămoșilor noștri, care au ținut și țin la acest pământ ca la lumina ochilor. Nu o dată ne-a fost dat să auzim în Transilvania, în Maramureș, în alte părți ale scumpei noastre Românii, cu adevărat libere din ziua de 22 decembrie, că pământul este cartea dintâi a neamului și nu poate să primească o asemenea creatură, care nu a vrut decât rău acestui popor, pe care l-a înfometat, pe care l-a umilit. Priveai în ochii copiilor flămânzi, în ochii copiilor bolnavi de inaniție și te întrebai pentru ce toate acestea? La această întrebare a răspuns poporul român - într-o clipă, dictatura ceaușistă a fost înlăturată. Am învins. Am învins. Am învins. Sunt clipe pe care niciun român nu le va uita.”
Nicolae Stroescu-Stînișoară, când și cum vom putea uita coșmarul pe care 23 de milioane de români l-au trăit vreme de aproape un sfert de secol?
TC 36:20
Europa Liberă (Nicolae Stroescu-Stînișoară): Cred că e foarte greu să putem uita și să poată uita... În această privință există o comunitate de destin între românii care se află pe teritoriul țării și cei care se află în afara lui, numai că viața își cere drepturile ei și toate eforturile vor trebui depuse pentru ca acel coșmar care ne va urmări în timpul nopții să fie înlăturat pas cu pas în timpul zilei. Eforturile au început - nu vorbesc acum de lupta dusă cu arma în mână - pentru înlăturarea trecutului apăsător, care, în ultimul moment, și-a arătat fața criminală la cea mai mare intensitate. Uitarea nici n-ar fi bine să vină prea repede și în privința aceasta aș zice că, dimpotrivă, ar trebui aduse la suprafață amintirile întregi ale epocii comunismului, nu numai ale epocii lui Nicolae Ceaușescu.
Să nu uităm de toți martirii neamului, de victimele nenumărate din toate categoriile sociale, de la instaurarea comunismului încoace, există în sertarele scriitorilor, dar și ale unora care nu erau scriitori - învățători, preoți de țară - există tot felul de amintiri, în afară de cele nescrise, care, probabil, dacă s-ar mai fi prelungit mult regimul lui Ceaușescu, ar fi putut să se piardă. Lăsând la o parte arhivele Securității, care sunt cronica cea mai realistă și cea mai importantă a urgiei care domnit peste poporul nostru. Toate acestea reprezintă memoria neamului și fără memorie nu există nici pe plan individual posibilitatea de a avea o personalitate și nici pe plan social posibilitatea de a se acționa în mod consecvent, posibilitatea de a se coordona acțiunea de reconstrucție intre generațiile care au fost și generațiile care acum împing țara spre viitor. Deci, între uitare și acțiune, între amintire și acțiune - trebuie găsită cumpăna cea bună. Nu trebuie să ne lăsam copleșiți de amintirile trecutului, dar să nu uităm în niciun caz trecutul în momentul în care ne încărcăm și din această amintire dureroasă, ne încărcam de energie pentru a face ca România s reintre pe un făgaș pe care l-a dorit tot timpul.
Nu se pune problema că sub regimul Ceaușescu românii s-ar fi despărți de Europa. S-a despărțit de Europa clica de la conducere și instrumentele ei criminale. Românii n-au încetat niciodată de a simți la unison cu Europa, cu lumea civilizată, cu lumea creștină, cu valorile pe are de atâtea ori au știu să le apere sub formă mai modestă, câteodată cu înfrângeri... Nu vrem să ascundem nici marile abdicări, nici marile pasivități, pentru că nu totul i se datorează numai lui Ceaușescu. E vorba de cercuri mai largi care, prin tăcerea lor, prin incapacitatea de a spune „nu”, prin lipsa de demnitate, au făcut ca acest fenomen monstruos să se poată perpetua așa de mult timp la noi în țară.
TC 40:33
Europa Liberă (Neculai Constantin Munteanu): E vorba de un sistem care trebuie condamnat mai mult chiar decât instrumentele acestui sistem. E vorba de un sistem care a creat sau a propulsat în fruntea unui popor, în fruntea unei țări, cu forța, astfel de specimene, care țin, mai degrabă, de criminalitate decât de umanitate. Cred însă că avem nevoie de o bună memorie, pentru că o bună memorie este garanția vigilenței, a faptului că astfel de lucruri nu trebuie și să nu se poată repeta. Cred în această cauză. Am citit și am auzit știri, printre care, se propune tipărirea de cărți pentru copii și de manuale școlare, prin folosirea hârtiei cărților lui Ceaușescu care să fie date la retopit și folosite ca atare. E bine. Fără doar și poate Ceaușescu e bine. Și sunt multe de „retopit” în România și de refăcut în România.
Cred însă că trebuie să fim atenți la ce va veni de acum încolo ca să nu se mai repete ce s-a întâmplat. Și pentru asta ar trebui să avem un muzeu uriaș în care s adunăm toate mârșăviile acestei epoci, să le conservăm bine în spirt dezinfectant, după vitrine bine pecetluite, dar să nu le aruncăm, pentru că astfel, în puțină vreme, vom uita! Poate că acea oribilă clădire care este Casa Republicii și care spuzește fruntea capitalei României - și nu știm cum se va termina acest lucru - poate că acea oribilă clădire trebuie transformată într-un muzeu al ororilor ceaușismului. Nimic să nu se piardă din ce-am văzut, din ce-am trăit, din ce ne-a fost dat să citim și să vedem! Să fie totul acolo, bine inventariat, bine repertoriat, pentru ca și generațiile care vor veni după noi să rămână vigilente și să curme orice tentativă ca un singur personaj, ca un singur om, să poată pune mâna pe putere într-o asemenea măsură încât să-și permită să batjocorească la nesfârșit 23 de milioane de români - o țară întreagă, în mijlocul unui continent care a fost leagănul civilizației planetei noastre.
TC 43:04
Europa Liberă (Nicolae Stroescu-Stînișoară): După câte văd, te gândești la un fel de „mausoleu al rușinii” și al abjecției.
Europa Liberă (Neculai Constantin Munteanu): Exact.
Europa Liberă (Nicolae Stroescu-Stînișoară): El voise să-l ridice ca un fel de Palat al Marelui Mogul al României. Să fie Mare Palat, dar să fie Palatul Rușinii al Abjecției și a Ceea Ce Nu Trebuie Să Se Repete.
Pe de altă parte, există pericolul unei anumite continuări, sub forme mai benigne, a conformismului de gândire, a uniformității exprimării și formulării lor. Nu vrem să ne facem critici și judecători, când nici n-a început bine „renașterea”, însă sunt singur că în această chestiune suntem de acord cu alții din țară, care și ei sunt îngrijorați că sunt alte forme - nu sub forma dură, nu sub forma sângeroasă, nu sub forma dictatorială - sunt anumite șabloane, anumită obișnuință de a recurge cu toții la aceleași formulări, pot fi tot atât de nocive pentru o adevărată renaștere ca și formele celelalte, care, cel puțin, aveau avantajul că nimeni nu le-a accepta. Pe cânt cestelalte o anumită uniformitate de gândire sub semnul libertății - care încă nu s-a consolidat, care încă nu s-a structurat, nu s-a organizat, n-au fost alegeri liberi, nu s-au creat partide, pluralismul este în stare născândă - ar putea ca o anumită monotonie a gândirii, o anumită lipsă de independență în a acționa, în a gândi, în a te exprima, o anumită tendință de a reacționa la ce a fost cu aceeași monotonie - acest este un pericol care cred că trebuie să ne gândim la el.
Europa Liberă (Neculai Constantin Munteanu): Sunt clișee care cu timpul vor fi epurate din gândirea noastră, din viața noastră, din mintea noastră. E, desigur, foarte greu, dar a ți văzut cât de multe lucruri s-au întâmplat într-o săptămână și cât de multe lucruri și-au amintit românii brusc, dacă nu altceva, măcar de cum vorbesc crainicii de la radio București, care vorbesc ca și noi, liber.
(Transcriere: Diana Benea)