Linkuri accesibilitate

Miniștrii europeni de externe, indeciși față de Iran


Secretarul general NATO Jens Stoltenberg la reuniunea miniștrilor de externe din țările UE

Miniștrii de externe ai UE s-au reunit ieri seară în Bruxelles pentru a discuta evoluțiile din Orientul Apropiat, dar reuniunea lor s-a încheiat cu un comunicat împăciuitor, care este cu totul depășit de anunțul că Iranul recunoaște că a doborât avionul ucrainean din greșeală.

Vineri seara, miniștrii și-au reexprimat sprijinul pentru acordul nuclear cu Iranul, în condițiile în care Europa se arată tot mai marginalizată pe fundalul tensiunilor dintre SUA și Iran.

Noul șef al diplomației europene, spaniolul Josep Borrell, ceruse reuniunea de urgență a celor 27 de miniștri de externe ai țărilor membre în UE (mai puțin Marea Britanie).

Reuniunea miniștrilor de externe s-a ținut cu participarea secretarului general NATO Jens Stoltenberg. Stoltenberg a ținut de altfel să reamintească că dincolo de tensiunile cu Iranul „lupta împotriva Statului Islamic încă nu s-a încheiat”.

„Am făcut progrese uriașe, dar Statul Islamic se poate întoarce oricând”, a spus Stoltenberg.

Europenii sunt prinși între două tendințe : pe de o parte doresc să păstreze activ acordul nuclear cu Iranul, părăsit de SUA; pe de altă parte doresc ca SUA să rămână active în Orientul mijlociu, pentru a preveni o eventuală întoarcere a Statului Islamic.

Ministrul de externe al Germaniei, Heiko Maas, a insitat asupra acestui din urmă punct : „Nu aș exclude posibilitatea ca Statul Islamic (sau ISIS, sau Daesh) să lanseze iarăși atacuri în Europa”, a spus Heiko Maas.

Ministrul de externe al Danemarcei, Jeppe Kofod, a exprimat temeri similare.

În ciuda insistențelor lui Donald Trump ca europenii să abandoneze la rândul lor acordul nuclear cu Iranul, UE rămâne deocamdată hotărâtă să-l sprijine. Acordul a fost încheiat în 2015, între Iran, Statele Unite, Franța, Germania, Marea Britanie, Rusia și China. Donald Trump l-a abandonat unilateral în 2018.

Vineri seara la Bruxelles ministrul de externe al Franței Jean-Yves Le Drian și-a exprimat la rândul lui convingerea că acordul nu e mort. Ba chiar, premierul britanic Boris Johnson l-a sunat pe președintele iranului Hassan Rouhani pentru a-i spune același lucru.

Șeful diplomației UE Josep Borrel l-a invitat la Bruxelles pe ministrul de externe iranian Javad Zarif pentru discuții, dar o dată trebuie încă găsită.

Apelul miniștrilor UE a devenit însă caduc în momentul în care Iranul a recunoscut că a doborât avionul ucrainean din greșeală.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Recommended

XS
SM
MD
LG