În contextul politicii agrare comune a Uniunii Europene, Bulgaria se desprinde prin înaltul grad de concentrare de pământ agricol, constată autorii unui studiu elaborat în cadrul Academiei bulgare de științe.
În Bulgaria se află unii dintre cei mai mari proprietari de pământ agricol în cadrul Uniunii Europene, din care unul (compania „Caracatița”) prelucrează mai mult de 100.000 de hectare. Din 28 de țări membre (studiul include și Marea Britanie, care între timp a părăsit UE), numai în Bulgaria 5% din fermieri - numiți agro-oligarhi - prelucrează 90% din suprafețele agricole. 60% din pământul agricol al țării este controlat sub diferite forme de numai 22 de companii. 80% din subvențiile europene se duc la mai puțin de 6% din agricultori.
După criteriul dimensiunea holdelor, agricultura bulgară a revenit practic la perioada marilor complexe agroindustriale – așa zisele APC-uri din anii 1980. Cu o deosebire – proprietatea nu mai aparține statului, ci unor companii private care se ocupă în primul rând de producția de cereale. Proprietarii individuali, de obicei, dau pământul în arendă unui producător. Suprafețele mari asigură aplicarea celor mai moderne, puternice și scumpe tractoare și combine. Este folosită pe scară largă aviația agricolă.
În Bulgaria, numai 2-3% din subvențiile europene ajung la producatorii de fructe și legume – de peste două ori sub media Uniunii Europene. Suprafețele cu plante care necesită forța de muncă au fost reduse de peste 10 ori, față de anii 1980. În acest mod, au fost lichidate 500.000 de locuri de muncă. Bulgaria importă acum 70% din carne, 50% din lapte, 80% din legume și fructe pentru consumul intern.
Numai câțiva din marii producători se ocupă de creșterea animalelor și lucrează suprafețe cu legume sau de fructe. Atenția este îndreptată spre subvențiile europene care vin în primul rând pentru grâu, porumb, orz și plante tehnice.
94% din gospodăriile individuale la țară produc numai pentru nevoile familiei și se află, practic, în afară pieței. Jumătate din muncitorii agricoli însă lucrează în aceste gospodării.
Pentru marii producători scopul numărul unu sunt subvențiile europene. Autorii studiului semnalează cazuri în care producția de pe suprafețe mari este lăsată pe câmp pentru că numai subvențiile asigură un grad înalt al profitului.
Subvențiile de 1200 de euro pe hectar au făcut ca suprafețe mari să fie semănate cu dovleci la care cheltuielile de producție sunt sub 250 de euro.
În cadrul Uniunii Europene se caută un nou model care va duce la repartizarea mai echitabilă a subvențiilor agricole (o treime din bugetul Uniunii) astfel încât banii să ajungă la realii producatori.
