Capul de afiş al politicii moldoveneşti e acum găselniţa preşedintelui Igor Dodon. Acesta a anunțat că o parte din profitul Băncii Naționale va fi direcționat în bugetul de stat pentru a compensa mijloacele pe care trebuie să le plătească cetățenii Republicii Moldova în urma așa-numitei „legi a miliarului”. Potrivit președintelui ţării, măsura se regăsește într-un proiect de lege care prevede „micșorarea poverii asupra cetățenilor”.
Fireşte, sunt departe de ideea unui expert care vede în iniţiativa lui Dodon „o nouă schemă de furt”. Cum să fure un ditamai preşedinte? Parcă e posibil aşa ceva? Nu cred. Un preşedinte nu se ocupă cu scheme de furt, aşa e normal să fie.
Ceea ce mi se pare evident e faptul că această iniţiativă îl pune pe Dodon într-o lumină favorabilă. Preşedintele apare în faţa oamenilor ca un politician preocupat de furtul sumelor uriaşe, ca un om care vrea cu toată fiinţa să ne uşureze chinurile. O imagine care face bine în ajunul alegerilor prezidenţiale. Chiar şi un cunoscut de-al meu, de obicei sceptic, mi-a spus că „iaca, Dodon vrea să recupereze banii!”
Dar în ce măsură redirecţionarea unei părţi din Profitul BNM ne ajută să recuperăm banii? Habar n-am şi mi se pare foarte încurcată povestea. Că va mai exista o sursă de finanţare a bugetului de stat e limpede, dar nu ştiu dacă asta va însemna reducerea poverii cetăţenilor. Vreau să-mi explice un specialist cum se va întîmpla exact minunea asta.
Igor Dodon ar avea o imagine şi mai faină şi poate chiar ar cîştiga fără probleme alegerile prezidenţiale, dacă ar găsi vinovaţii care au ciordit miliardul şi i-ar obliga pe aceştia să returneze banii furaţi. Chiar de ce cetăţenii trebuie să întoarcă aceşti bani? De ce ne-am resemnat în faţa acestei poveri de parcă noi suntem cei vinovaţi? Nu e absurdă situaţia asta?
