„Printr-o cumplită ironie a sorții, a-i ajuta pe ceilalți înseamnă astăzi și în săptămânile care vor veni a sta departe de ei”a declarant astăzi președintele român Klaus Iohannis, într-un discurs sobru, structurat în funcție de temerile oamenilor și urgențele în fața cărora trebuie să răspundă.
Președintele a vorbit mai întâi despre primele victime ale epidemiei de coronavirus constatate în România: cinci la număr până acum. Apoi, despre perioada care va urma, spunând că vor fi „săptămâni critice, care vor pune la la grea încercare toate capacitățile statului”, dar și „rezistența morală și emoțională” a oamenilor. Klaus Iohannis a vorbit și despre fragilitatea persoanelor în vârsta, despre distanța benefică și despre nevoia de solidaritate.
Peste 5000 de persoane se află în carantină și în jur de 73.000 sunt în izolare la domiciliu, potrivit Institutului de Sănătate Publică, din datele cărora se mai poate afla că în ultimele 24 de oră au fost înregistrate încă 143 de persoane infectate: in total 576.
Decretarea stării de urgență și anunțarea măsurile coercitive, pe fondul avansului pandemiei în România îi mulțumește pe cetățenii țării. Astfel peste 98% dintre cei întrebațiîntr-un sondaj făcut de INSCOP și cotidianul Adevărul susțin că vor să respecte măsurile anunțate. E posibil, ca nu toți să fi spus adevărul, dar această pondere sugerează că românii iau în serios pericolul. Deasemenea peste 90% sunt de acord cu sancțiunile penale prevăzute pentru cei care nu respectă izolarea și carantina și care prevăd pedepse care pot ajunge în cazurile cele mai grave până la 15 ani de închisoare.
Biserica nu a fost introdusă în acest sondaj, pe fondul disensiunilor care au loc în această perioadă, atât printre teologii cei mai renumiți ai României, cât și printre înalții prelați. Unii dintre ei continuă să susțină că Împărtășania poate fi făcută în continuare, iar credincioșilor li se poate da cu aceeași linguriță, fiindcă aceștia sunt apărați de propria lor credință. Slujbele au fost premise duminică doar afară, dar unii preoți ortodocși au încălcat această decizie și sub pretextul frigului i-au poftit pe oameni înăuntru.
Lucrurile se complică, fiindcă într-adevăr Biserica se consideră desprinsă de Stat, iar statul i-a lăsat până acum o serie de privilegii. Pandemia de coronavirus ar putea obliga, în cele din urmă Biserica Ortodoxă să se supună ordinelor autorităților, în ciuda nemulțumirilor, cu atât mai mult cu cât celelalte biserici au îndemnat la izolare și au acceptat de la început toate restricțiile.