Natalia Portaresco (Șelaru): Născută la 20 iulie 1977 în Cărpineni, Hâncești. În 1994 a terminat școala medie din sat. În 1999 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, facultatea de biologie și pedologie, licențiată în biologie. După absolvire a activat 16 ani ca laborant superior la USMF ”N.Testemițanu”. De mai mulți ani s-a stabilit cu familia la Londra.
Luni
A început a 9-a săptămână de când suntem izolați, în lupta cu coronavirusul. Am coborât la etajul întâi să-mi prepar cafeaua. Cât fierbe apa, am ieșit la terasa casei ca să-mi dezmorțesc corpul și am făcut gimnastică. Ca să vă închipuiți, în spatele casei este o terasă cu ieșirea în grădină, unde în fiecare dimineață poți să respiri aer curat și să asculți ciripitul păsărilor. La bucătărie cât mi-am pregătit cafeaua cu lapte, toți ai casei dormeau, m-am trezit doar eu și cei doi papagali, care aud pași și fierberea apei, încep convorbirea lor cu mine. Eu le zic că în așa mod ei se salută. Cu cafeaua în mână m-am așezat la terasă și o savurez cu plăcere. Dacă să fim sinceri, nu eram amatoare de cafea, mai mult preferam ceaiul, de când sunt în Londra am îndrăgit-o. Cât savurez cafeaua cu un croasant cu ciocolată, îmi adun gândurile și mă pregătesc de o nouă zi. Am înțeles că va fi o zi frumoasă și mult soare, am verificat și telefonul, să mă informez ce temperatură va fi – se anunțau 220C. O zi potrivită pentru bronz. Mi-am întins șezlongul, mi-am pus căștile și start pentru bronzare. Între timp s-a trezit și soțul, amator la nebunie de cafea - era prezent pe terasă. Dimineața petrecem mult timp împreună la cafea, discutăm, analizăm planuri de viitor și pentru prezent. Între timp ne-am amintit că ne-a rămas o oră ca să vedem cum se termină un film, pe care am început să-l privim aseară. Așa că ne-am ridicat în cameră și am privit filmul cu suflarea la gură, te ține captiv pe toată durata sa. Satisfăcuți că am aflat deznodământul, eu am plecat să-i pregătesc soțului tartinele pentru a și le lua cu sine, azi începe munca mai târziu. Îl petrec în fiecare dimineață la muncă, urându-i o zi ușoară spor în toate. Asta o fac cu mare plăcere, așa petreceam și copii la școală. De perioada ceia îmi este foarte, foarte dor. Copii mei – doi băieți, Cristi de 18 ani și Ionuț de 15 ani au rămas în Moldova, în grija buneilor și a celei mai de încredere prietenă Victoria. O să mă întrebați cum am putut să-i las și să plec? Să știți că nu a fost o decizie ușoară, dar viața ne dictează alte reguli... De fiecare dată când este vorba de viața copiilor mei, ce fac, cum se simt, am un nod în gât și plâng. Scriind aceste rânduri, ochii îmi sunt plini de lacrimi. Dar tot ce nu ne omoară ne face mai puternici. Așa că, în concluzie, găsiți mereu timp pentru a vă cuprinde copiii și arătați-le cât de mult îi iubiți ți cât de mult înseamnă pentru voi persoanele dragi. Mă liniștește mereu soțul, care e o fire optimistă și plină de energie, zice că noi am crescut bărbați care știu să se descurce de sine stătător. După ce a plecat soțul la muncă mi-am telefonat copii și părinții. Mă strădui să le acord atenție la toți, poate câte odată prea puțin, dar calitativ. Sora mai mică Valentina împreună cu fiul mai mic au venit la Chișinău după o minivacanță la țară. Ca mamă sunt liniștită când știu că băieții mei nu sunt singuri. Mi-am udat florile de pe fereastră, le ador. În acest moment m-a telefonat sora Irina de la Paris, mi-a făcut un compliment: nici în Londra nu te lași de flori. După prânz m-a telefonat o colegă de serviciu, cu care suntem mai mult prietene, e din Ucraina. Mereu vorbim multișor, așa că și azi am vorbit o oră. Se preconizează că pe 1 iunie să începem munca. După cină privim un film.
Marți
O dimineață liniștită cu mult soare. M-am trezit la 7.30, am butonat un pic telefonul, am navigat pe Facebook și am verificat Viberul, dacă nu am noutăți de acasă din Moldova. M-am coborât la bucătărie, mi-am pregătit cafeaua și am savurat-o pe terasa casei. Între timp, am primit mesaj pe Messenger, mi-au scris surorile Valentina din Moldova și Irina din Franța, am discutat cu ambele. Valentina era cu nepoțica la plimbare, pe când copiii mei dormeau. Aproape de ora zece am pregătit pachetul cu mâncare pentru soț și l-am petrecut la serviciu. Eu, înarmată cu bună dispoziție, mi-am luat șezlongul și la bronzat. Afară am discutat cu vecinul și vecina, ea rusoaică, el lituanian. Mereu avem teme de discuție: situația din Marea Britanie și din țările noastre, un pic despre religie și multe altele. În concluzie mi-am zis că trebuie să mă fac psiholog, oamenilor tare le place să discute și să-mi împărtășească din problemele lor. Pe lângă hrana spirituală omul are nevoie și de mâncare, mi-am încălzit prânzul și l-am mâncat tot cu mare poftă. În bucătărie m-a găsit o altă vecină, o fată din Moldova, i-am ascultat povestea de viață. Astăzi a fost Ziua Confesiunilor, mă bucur că pot să le fiu oamenilor de folos și într-un fel să-i ajut în așa mod, cu toate că te epuizezi, pierzi multă energie. M-am ridicat în cameră și citind cartea am adormit, organismul avea nevoie de un restart. O oră i-a fost suficient, mi-am telefonat părinții și am discutat cu ei, mi-au povestit că au avut treabă prin grădină, curte – oameni gospodari. Mi-a venit o poftă de ceva gustoșel și am luat puțină înghețată cu dulceață de zmeură și m-am alinat. Afară e tare cald, înăbușeală. Vecina a cumpărat un bazin pentru fiică și am ajutat-o să-l instaleze în grădină. Urmează să se încălzească apa. Fetița vecinii Olivia e plecată în ospeție la o verișoară și va avea o surpriză frumoasă. După cină privim știrile la tv și emisiunile preferate.
Mercuri
O zi specială în familia noastră, azi facem 19 ani din ziua nunții. M-am trezit mai târziu, pe la 8.30, soțul astăzi are zi liberă. Am fost telefonată de mămica, care m-a felicitat și mi-a dorit și în continuare o căsnicie fericită. M-au telefonat și copiii, bucuroși să mă anunțe că au primit coletul nostru și mi-au mulțumit de cadouri. Pe la 9 am vorbit cu sora mai mică Valentina, ne-am felicitat reciproc cu ziua nunții, la ambele nunta a fost jucată pe 20 mai, ea face doi ani, e la început de cale, dar e frumoasă. Apoi împreună cu soțul am pregătit dejunul, ne-am mulțumit pentru viața și dragostea pe care ne-o purtăm unul față de altul. Suntem mulțumiți de rezultatul muncii noastre și vom continua în același ritm. Afară e foarte cald- 270C, plec la bronzat. Pe la 11 am fost telefonată de o prietenă de familie și fosta colegă de serviciu a soțului. Am discutat cam vreo oră, nu ne puteam sătura de vorbă. Ea a trecut printr-un divorț recent, dar în pofidă la toate este o femeie puternică și deșteaptă. Ne susținem în toate, m-a rugat să o ajut cu o recomandare în cea ce privește medicii de la Institutul Oncologic, e nevoie pentru o cumnată. O voi ajuta, deoarece am prieteni care activează în domeniu. Un cuvânt de la un specialist înseamnă mult. Am fost rugată de un vecin să-l frezez, eu fiind și oleacă de frizeriță. Am făcut cursuri în Moldova, mă ajută și îmi place. Niciodată nu strică să înveți toate câte puțin. Cine știe unde ajungi și va fi nevoie. Azi am primit multe felicitări din partea rudelor și prietenilor, dar și am transmis felicitări cu ocazia zilei de naștere a unui prieten de familie, Vadim – doctorul. O zi încărcată emoțional. Am vorbit mult pe Messenger cu sora Valentina, am transmis cadouri pentru nepoțica Mia și a măsurat din hăinuțe, e micuță dar pricepe și ea ce e frumos și a fi cochetă. E o zăpușeală că nici nu vreai să mănânci, doar apă bem. În Londra nu prea ai parte de așa timp în luna mai și toți ne bucurăm de soare și căldură. A zburat așa repede ziua că de-acum e seară. După o gustare ne-am pornit la plimbare prin pădurea de alături. În zona unde locuim e foarte liniștit, avem pădure, vecinul din casa de
alături are în grădină un bazin cu pești decorativi și mereu murmură apa, care te ajută să meditezi, condiții ca la un hotel cu totul inclus (glumesc)... Pădurea era aglomerată, familii cu copii, bătrânei care își plimbă câinii. Englezii știu să petreacă timpul, mereu îți zâmbesc și asta îți transmite o parte din emoții pozitive. Ne-am întors de la plimbare și pe terasă am depănat amintiri. Ne simțim odihniți, bine dispuși, dar dorul de casă merge mereu pas în pas cu noi. Ne gândim în toamnă să aducem copiii cu noi. Ne facem planuri care în scurt timp trebuie realizate. Motivați spre un viitor mai bun pentru familia noastră mergem la culcare.
Joi
Timpul e frumos, păsările cântă, eu cu soțul stăm la o ceașcă de cafea și o vorbă bună. Am servit dejunul, i-am pregătit soțului pachetul cu mâncare și l-am petrecut la serviciu. Mi-am luat șezlongul și la bronzat. Soarele își face meseria, iar eu citesc o carte. Între timp m-a telefonat sora Valentina, are nevoie de un pediatru pentru nepoțică, a fost înțepată de ceva. I-am recomandat-o pe cumătra Lilia, care activează ca pediatru la un spital din Chișinău. Sora bucuroasă și eu la fel că am soluționat problema. Ce bine când ai cunoscuți și prieteni adevărați. Pe la 12, obosită de căldură am mai făcut puțină treabă prin casă, am spălat niște haine, pe care le-am înșirat frumos și liniștit afară. Mi-am pregătit prânzul, după care am vorbit cu feciorul mai mare Cristi, care trece printr-o perioadă importantă a vieții, e la început de cale, ne-am sfătuit în privința studiilor de mai departe, ce Universitate să-și aleagă, astfel încât să poată îmbina și pasiunea sa față de fotbal, de 9 ani practică fotbal profesional la FC Zimbru Chișinău. Deloc ușoară alegere, dar împreună vom reuși. După amiază am vorbit prin Messenger cu părinții, erau într-o dispoziție foarte bună, ce noroc e să fim încă copii, atâta timp cât avem părinți. Repede a zburat ziua, seara mi-am întâlnit soțul bucuroasă și cu cina pregătită. Am servit din bucate și am petrecut timpul pe terasă. Soțul mi-a povestit cum a fost ziua, lucrează șofer ce livrează colete „Amazon”, o muncă deloc ușoară, mai ales acum pe timp de pandemie când trebuie respectate atâtea condiții. E greu, dar îi place munca de aici, din Londra, cum se zice: muncești, dar știi pentru ce, ai o siguranță în ziua de mâne. Nici nu am observat cum s-a făcut ora 21. Ne pregătim de culcare, le-am urat copiilor noapte bună și cu speranțe noi pentru o nouă zi, am adormit.
Vineri
Azi e o zi cu semnificație pentru familia noastră – e hramul casei, sf. Nicolae și e hram în satul de baștină a soțului, Oxentea. Am aprins o lumânare și mi-am adus aminte că în fiecare an de dimineață plecam în ospeție la socri. Dimineața a început cu o cafea la terasă, timpul e posomorât, soarele unde și unde face din ochi, dar e bine, mă bucur că soțul va lucra ușor pe așa timp. După mi-am schițat în gând un plan pentru azi. Am primit în dar de la vecină niște hăinuțe pentru nepoțica Mia, tare se va bucura. După ce am luat dejunul, plec o fugă după cumpărături la magazinul din apropiere. Am hotărât să merg pe jos, îmi place să-mi număr pașii făcuți, îi număr cu ajutorul aplicației de pe telefon. Mi-am cumpărat tot de ce avem nevoie, noi femeile, tot timpul ne încărcăm ambele mâini, așa că înapoi am fost nevoită să iau autobusul. Plimbarea sau mai bine zis ieșirea din casă m-a motivat pentru întreaga zi. După prânz mi-am decorat gentuța din pânză, am cusut niște nasturi colorați în formă de inimă, mi-a reușit unicul meu proiect. Așa că toate sarcinile pentru această săptămână au fost îndeplinite, mă simt mulțumită. Timpul posomorât de afară m-a ajutat să adorm un pic, rar mi se întâmplă să dorm la amiază. Mi-am făcut ordine în dulapul cu haine, tot ce nu mai îmbrac le-am așezat frumos într-o pungă și le-am dus la o boxă special amenajată la stradă, unde poți să lași lucrurile, nimic nu se aruncă. Aici totul își are locul său. Apreciez mult această idee. După ce boxa e plină vine serviciul specializat și ridică lucrurile. Toate acestea te fac să fii mai responsabil cu tine și tot ce te înconjoară, și mai ajuți persoane care trăiesc mai greu ca tine. Seara mi-am întâlnit soțul de la serviciu, am luat cina împreună. O zi reușită am avut, la fel ca și întreaga săptămână. Închei micul meu jurnal, o experiență de neuitat. Vor trece anii și recitind din el îmi voi aduce aminte cu drag de această perioadă a vieții.
Aveți grijă de voi și de cei dragi!!!