Tot vedem câte un politician care insistă mândru că el este un om "cu frică de Dumnezeu".
Ce este însă acea "frică de Dumnezeu", despre care ni se spune că ar fi o virtute esențială a creștinului ortodox, și de unde vine ea în limba română?
Ei bine, în Epistola lui Pavel către romani, în a șasea carte a pravilei noi care este Noul Testament, sfântul Apostol Pavel le atrage atenția păgânilor din cetatea eternă a Romei că el a primit împuternicire de la Hristos pentru a predica tuturor națiilor. Mai scrie acolo Pavel că din Machedonia si Ahaia el a strâns ajutoare pentru săracii dintre sfinții de la Ierusalim (15, 26) și că nădăjduiește sa-si întindă aria misionară pana in Spania.
El arată vinovăția păgânilor si a iudeilor in fata lui Dumnezeu si neputința lor de a dobândi prin forte proprii împăcarea cu Părintele ceresc. Din aceasta cauza, spune Pavel, Dumnezeu a oferit lumii mântuirea (împăcarea cu El) prin jertfa Fiului Său, Isus Hristos, pe care noi ne-o putem însuși prin credință in învățătura si Jertfa Sa.
De aceea, în secțiunea 3:18, Pavel folosește expresia, care a sunat probabil de la început ciudat în greacă: phobos theou, frica de Dumnezeu (phobos, φόβος de unde phobie, fobia, spaima).
Phobos theou era însă doar traducerea literală, în greacă, a expresie ebraice yir'at Yahweh, yir'at YHWH, frica de Iehova: יראת יהוה
În greacă, așadar, spune Pavel despre păgâni:
ouk estin phobos theou apenanti tôn ophthalmôn autôn
Frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.
Adică, evident:
“There is no fear of God before their eyes.”
“La crainte de Dieu n'est pas devant leurs yeux.”
“Нет страха Божия перед глазами их.”
Acest страх Божий slavon a fost tradus în română ca "frică de Dumnezeu", însă în general expresia e interpretată ca desemnând un respect absolut pentru un Dumnezeu iubitor, iar nu spaima nepotrivită într-o relație afectivă, cu atât mai mult cu cât greaca avea un alt termen pentru a desemna frica fizică: τρόμος.
Româna, împreună cu engleza protestanților fundamentaliști, este una din puținele limbi în care se folosește această expresie. "Om cu frică de Dumnezeu" e ceea ce în anumite comunități din Bible Belt, în sudul SUA, este un „God-fearing man”.
Dacă avem asta în cap, o să pricepem că expresia nu are nimic inocent, prin fundamentalismul religios fără nuanțe pe care îl inspiră. A insista pe mesajul de spaimă și de pedeapsa iminentă și imanentă este ceva nepotrivit cu mesajul inițial de amor și respect. De aceea am putea spune că recunoaștem un politician ipocrit, gata să folosească religia pentru scopurile lui, atunci când insistă pe nuanța de spaimă și pe caracterul constrângător și punitiv al religiei.
Acel politician nu face decât să se proiecteze pe sine într-un Dumnezeu pe care îl vede ca pe un jandarm cosmic.
