A scris și a editat mai multe cărti – “Lupii”, „Dragoste de porumbei”, „Siberia de acasă”, „Fiarele”. Una dintre cărti „Lupii”, în care apar marturii despre deportarea familiei sale și chinurile îndurate în Siberia, a fost tradusă în limba engleză, cu titlul „The Red Dragon”. În baza amintirilor sale, precum și ale altor deportați, la Teatrul Național “Mihai Eminescu” din Chișinău a fost montat spectacolul „Dosarele Siberiei”.
Europa Liberă: Margareta Cemîrtan este una din cele câteva zeci de mii de basarabeni care de nevoie au cunoscut calea pribegiei. Ce vă mai amintiți astăzi despre acele timpuri, despre acea pagină neagră din istorie?
Margareta Spînu-Cemîrtan: „Am niște amintiri foarte triste. Nu aș vrea să mi le amintesc, dar o fac pentru tineretul de acum care nu știe ce dezastru a fost și ce am suferit noi, poporul nevinovat absolut, dar chinuit și necăjit.”
Europa Liberă: De ce un popor nevinovat a trebuit să fie atât de aspru pedepsit?
Margareta Spînu-Cemîrtan: „Așa a fost regimul stalinist, diabolic, regimul stalinist și-a bătut joc de 60 de milioane de oameni, de propriul popor – și ruși, și ucraineni, și toate națiunile. Ei au vrut să răstoarne, să facă socialismul. I-aș întreba pe mulți comuniști, că ei sunt camuflați și acum: unde-i comunismul lor? La prima adiere de vânt s-a ruinat. De ce? De atâta că, construind pe oase, pe sânge și pe minciună, nimic trainic nu vei obține și de aceea s-a ruinat totul.”
Europa Liberă: Dvs. ați scos de sub tipar câteva cărți care cuprind amintirile acelor ani de tristă pomină, ați cunoscut dosarul familiei. A fost atât de bogată, atât de înstărită că trebuia să nimerească pe lista dușmanilor poporului?
Margareta Spînu-Cemîrtan: „Când am scris prima carte, la arhivă încă nu umblasem, numai din cuvintele rudelor, ale fratelui, ale tatălui. Dar tata nu mi-a povestit că a avut o mică magazie cu manufactură și după ce istoricul Viorica Olaru a mers la arhivă și a adus copia dosarului, iată de acolo am aflat adevărul. Că adică tata a fost mare comerciant și primea câte 180 de mii de lei pe lună.”
Europa Liberă: Lei românești?
Margareta Spînu-Cemîrtan: „Da, lei românești, pe care tata nici măcar în ochi nu i-a văzut, fiindcă nu a reușit să vândă. Numai s-au dus rușii în ‘42 și a deschis împreună cu un vecin o mică magazie. Până a împrumutat bani, până a adunat marfă, au venit rușii înapoi și i-au confiscat totul. Astfel a rămas și dator, și încă a fost și deportat. Iată acesta-i unicul adevăr, dar, cu părere de rău, totul s-a făcut cu minciună. Au vrut pe popor atâta să-l înfricoșeze, ca să se împlinească visul satanistului, să facă colectivizare, să ia totul de la om și să muncească pe gratis toată viața. Dacă nu fura, nu mânca.”
Europa Liberă: Arhivele despre deportări ce adevăr au scos?
Margareta Spînu-Cemîrtan: „Adevărul crud, că au făcut nedreptate, că n-au dobândit nimic decât că au omorât și au judecat, și au îngropat de vii oamenii.”
Europa Liberă: Cum s-au intersectat sentimentele celor care au fost deportați și ale celor care au întocmit listele?
Margareta Spînu-Cemîrtan: „Foarte bine s-au intersectat. Ei n-au simțit nicio vină că au făcut listele, fiindcă ei au spus așa: „Nouă ni s-a poruncit și noi am îndeplinit”. Dacă cineva reușea să fugă, luau pe altcineva, numai ca să îndeplinească lista, că așa a fost porunca. Mulți oameni spun că rușii nu sunt de vină, sunt de vină cei de pe loc care au făcut listele. Dar cine a poruncit? Cine a poruncit să se îndeplinească totul, că dacă nu îndeplineai – te ucidea pe tine ori te deporta. Și nu aveai încotro, fiindcă erau soldați peste tot și-ți puneau arma la tâmplă.”
Europa Liberă: Și s-au făcut neamuri?
Margareta Spînu-Cemîrtan: „Au fost și așa cazuri că s-au făcut și neamuri. Pot să spun chiar despre mine...”
Europa Liberă: Ian povestiți.
Margareta Spînu-Cemîrtan: „Când m-am întors din Siberia, eram încă un copil sălbatic, am fost la orfelinat. Și m-au primit la dânșii moșii, că nu aveau copii și cât au construit casa le trebuia ajutor, dar, după ce au terminat casa, m-au căsătorit. Cu cine credeți? Cu un comunist, ca să fiu apărată; un activist foarte bun în sat, stimat de toți comuniștii și de primărie, și de cârmuire. Și când i-am întrebat de ce – pe urmă, atunci nu am putut nimic să-i întreb, că eram un copil –, mi-au spus că „pentru binele tău am făcut-o, ca să nu te violeze, să nu facă râs din tine, să te apere și să-ți fie bine, că ceilalți suferă, dar tu să ai o bucată de pâine”. Iată așa se înnemureau mai mulți și n-ai ce face. O situație stupidă...”
Europa Liberă: Tot cu vremea, deportații au putut să-și spună poveștile, da, cu lacrimi fierbinți și-au povestit drama prin care au trecut, ce au trăit acolo, în Siberii de gheață...
Margareta Spînu-Cemîrtan: „Nu toți...”
Europa Liberă: De ce nu toți?
Margareta Spînu-Cemîrtan: „Pentru că au frică. Eu comunic cu mulți care încă mai sunt în viață și când le spun: „Scrieți, las’ să știe cum ați suferit”, ei nu vor, îmi spun: „Ce ești nebună? Cu Armata a 14-a în coastă și vrei să răscolești asta?”. Iar alții îmi spun: „Eu nu știu cum să uit, dar nu să trec iarăși din nou pe drumurile celea, prin infernul acela. Ce vrei să-mi crape inima?” Și eu când am scris cartea, mi-i martor Dumnezeu și soțul meu: trei luni am scris-o lângă sobă și trei luni am plâns. Să-ți aduci aminte toate acestea, e foarte greu. Asta înseamnă să treci iar prin chinurile celea.”
Europa Liberă: În suflețelul Dvs. s-a cuibărit frica?
Margareta Spînu-Cemîrtan: „Nu! Cred că vârsta nu-mi mai dă voie să am frică de nimic, dar pentru copii și nepoți desigur că mi-i frică să nu fie rău.”
Europa Liberă: S-au ridicat monumente, troițe. Iată și Dvs. ați venit cu o idee – să ridicați o răstignire în curtea unei biserici de la Durlești.
Margareta Spînu-Cemîrtan: „Da.”
Europa Liberă: De ce acest vis al Dvs.?
Margareta Spînu-Cemîrtan: „Se zice că omul îi dat să nască copii, să construiască o casă, să facă o fântână, să sădească pomi. Deci, pe toate le-am făcut, dar o fântână n-am săpat și în locul fântânii, din care ar fi băut apă foarte mulți oameni și ar fi zis „mulțumesc!”, am ridicat o troiță pentru toate jertfele comunismului, nu numai pentru deportați, și pentru acei uciși și îngropați în gropile de var, și aici răposați în foametea organizată special de bolșevici, și în multe închisori chinuiți și omorâți, pentru toți am ridicat o troiță foarte frumoasă. Am zis că așa cum din fântână ar bea apă multă lume, așa aș vrea eu ca fiecare creștin, când vine la Biserica „Sf. Andrei” de la Durlești, să treacă pe lângă acea troiță, să citească ceea ce-i scris, să-și aducă aminte și să facă tot posibilul să nu se mai repete calvarul care a fost. Este scris: În memoria celor deportați, chinuiți prin închisori, îngropați prin gropile cu var, prin spitale psihiatrice.”
Europa Liberă: Ce vă doriți cel mai mult acum?
Margareta Spînu-Cemîrtan: „Ca să nu se mai întâmple ceea ce a fost. Tare nu vreau, nu vreau război, vreau pace, cea mai scumpă e pacea. Cu pace totul se face. Și desigur că un lider care să ne ducă să ne unim cu Țara-mamă, că noi de-atâta suferim și umblăm din mână în mână, pentru că nu vrem să ne unim cu Țara-mamă.”
