Din sumarul ediţiei:
Protest spontan la Râbnița, după ce administrația de la Tiraspol a anulat permisele cu care locuitorii din oraș mergeau la muncă sau la tratament pe malul drept. Unul din activiștii din oraș, Ghenadie Ciorba, a fost arestat „pentru organizarea unui miting nesancționat”. Și mărturii despre deportările din perioada stalinistă și de ce episoadele dureroase din trecut nu trebuie uitate.
***
Pentru început, buletinul de știri, cu principalele evenimente ale săptămânii trecute.
Tiraspolul a decis să includă Republica Moldova în lista „zonelor roșii” afectate de COVID-19 și a cerut partenerilor internaționali „să ofere ajutor urgent metodologic și practic” Chişinăului. Liderul administrației transnistrene, Vadim Krasnoselski, a declarat vineri, 3 iulie, că libera circulație a cetățenilor între cele două maluri ale Nistrului este complicată nu de poziția Tiraspolului, așa cum susține Chişinăul, ci de „situația catastrofală privind răspândirea coronavirusului în Moldova”. „Ei nu fac față situației. Sunt toxici și pun în pericol vecinii săi, inclusiv Transnistria”, a spus Krasnoselski.
La Râbnița, în regiunea transnistreană, a avut loc joi, 2 iulie, un protest spontan împotriva anulării de către administrația de la Tiraspol a permiselor de trecere a liniei administrative, care permiteau oamenilor să meargă la locurile de muncă, la tratament sau să-și rezolve alte urgențe pe malul drept al Nistrului. Cele aproximativ 70 de persoane au blocat circulația pe podul către orașul Rezina. Un activist local, Ghenadie Ciorba, a fost arestat, mai multe persoane au primit amenzi.
Vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a criticat ceea ce a numit limitarea de către administrația de la Tiraspol a drepturilor la libera circulație și a cerut ca persoanele implicate în proteste să nu fie persecutate. „Cerem Tiraspolului să se abțină de la represiuni împotriva celor care și-au exprimat nemulțumirea față de acțiunile Tiraspolului în Zona de securitate”, a spus Cristina Lesnic.
Misiunea OSCE în Moldova și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la anularea inopinată de către partea transnistreana a permiselor pentru locuitorii de pe malul stâng de a călători pe malul drept. „Acest pas are un impact grav asupra oamenilor și afectează negativ consolidarea încrederii în procesul de reglementare. Avem nevoie de mai multă libertate de mișcare, nu de mai puțină”, a declarat șeful Misiunii OSCE, Claus Neukirch.
„Soldatul rus a fost, este și va fi apărătorul locuitorilor Transnistriei”, a declarat șeful administrației de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, vineri, la ceremoniile consacrate aniversării a 25 de ani de la crearea în regiunea separatistă a Republicii Moldova a Grupului operativ de trupe ruse, în baza fostei Armate a 14-a a URSS. Cu această ocazie a fost inaugurat și un monument al militarilor GOTR. Șeful GOTR, Dmitri Zelenkov, a declarat că sarcina principală a militarilor ruși în Transnistria este „educația militar-patriotică a tinerilor și păstrarea moștenirii istorice”.
Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan, a donat pachete cu mâncare lucrătorilor medicali din Chișinău cu ocazia Zilei Independenței Statelor Unite. „De obicei, americanii sărbătoresc această zi prin împărtășirea unei mese. Întrucât condițiile de sănătate publică ne împiedică să-i invităm pe locuitorii Republicii Moldova să ni se alăture la masă în această Zi a Independenței, am adus sute de pachete cu mâncare lucrătorilor medicali”, se arată într-o postare pe Facebook a ambasadei. Declarația de independență a Statelor Unite ale Americii a fost semnată la data de 4 iulie 1776.
Președintele rus Vladimir Putin a semnat decretul care schimbă Constituția Federației Ruse, după aprobarea printr-un vot popular a unui pachet de amendamente constituționale care, printre altele, îi deschid liderului de la Kremlin calea pentru a rămâne la putere până în 2036. Modificările au intrat în vigoare sâmbătă, 4 iulie. Aproape 78 la sută dintre ruși au aprobat pachetul de peste 200 de modificări ale Constituției. Au fost relatate nereguli masive la unele secții de votare și intimidarea activiștilor și jurnaliștilor care au dorit să monitorizeze votul. Critici ai politicii Kremlinului – atât din Rusia, cât și din Occident – au cerut investigarea fraudelor și și-au exprimat îngrijorările legate de posibilitatea ca fostul ofițer KGB, Vladimir Putin, să rămână la putere pe viață.
Ministrul de externe ucrainean, Dmitri Kuleba, a declarat, într-un interviu cu Europa Liberă, că retrocedarea peninsulei Crimeea, anexată abuziv de Rusia în 2014, este „inevitabilă”, un proces care nu poate fi oprit cu noile amendamente la constituția rusească. Pachetul de amendamente interzice, între altele, „cedarea” oricărei părți din Federația Rusă. „Anexarea încalcă legislația internațională, așa că Ucraina trebuie să introducă acest subiect pe agenda internațională”, a spus Dmitri Kuleba.
De la 1 iulie, Germania a preluat președinția UE. Prioritatea Germaniei condusă de cancelara Angela Merkel va fi adoptarea bugetului pe următorii cinci ani, dar, mai ales, a pachetului de 750 de miliare de euro, gândit să sprijine economiile europene cele mai afectate de pandemia de coronavirus.
***
Europa Liberă: La Râbnița, în regiunea transnistreană, a avut loc joi, 2 iulie, un protest spontan împotriva anulării de către administrația de la Tiraspol a permiselor de trecere a liniei administrative, care permiteau oamenilor să meargă la locurile de muncă, la tratament sau să-și rezolve alte urgențe pe malul drept al Nistrului. Cele aproximativ 70 de persoane au blocat circulația pe podul către orașul Rezina.
Nemulțumirea a fost generată de faptul că oamenii nu au putut ajunge la locurile lor de muncă, pe malul drept al Nistrului. Administrația de la Tiraspol afirmă că mergând pe malul drept, „oamenii aduc din Moldova coronavirus în Transnistria” și le propune celor care lucrează pe malul drept al Nistrului să plece din regiunea transnistreană și să locuiască acolo unde muncesc.
După câteva ore de protest și de blocare a circulației, oamenilor nemulțumiți li s-a promis că administrația va trimite reprezentanți ca să negocieze cu ei. Protestatarii au deblocat circulația și în jurul orei 14.30 la pod a venit șeful Centrului de comandă pentru gestionarea epidemiei de coronavirus, pretinsul ministru de interne Ruslan Mova. Însă în loc să propună soluții pentru a asigura libera circulație a oamenilor, Mova i-a invitat pe protestatari să facă o excursie la spitalul din Râbnița unde sunt internați bolnavii de COVID-19.
Trebuie să precizăm aici că, în pofida măsurilor de carantină și a interdicțiilor impuse pentru traversarea liniei administrative, în localitățile din stânga Nistrului funcționează cafenelele și restaurantele, bazinele de înot și terenurile de sport. Până recent pe malul drept veneau taxiuri de la Tiraspol, iar oamenii de afaceri transnistreni primeau permise de circulație liberă fără obligativitatea de a sta apoi în carantină, pentru că erau trecuți în categoria „participanților la activitatea economică externă a Transnistriei”.
Ruslan Mova le-a spus oamenilor adunați lângă podul de la Râbnița că „interesele lor personale” nu trebuie să împiedice administrația să lupte cu coronavirusul. El a spus că angajatorii moldoveni sunt obligați să aibă grijă de angajații lor, asigurându-le transport, iar în caz de necesitate - și cazare. În replică, protestatarii le-au propus responsabililor de la Tiraspol să le închirieze ei locuințe pe malul drept al Nistrului. Ruslan Mova a spus că în cazul în care conducerea întreprinderilor moldovenești va prezenta Centrului de comandă transnistrean datele tuturor angajaților care vin la muncă de pe malul stâng al Nistrului și informația despre transportul care îi va duce la muncă și înapoi, atunci vor fi acordate permise de trecere. Însă folosirea transportului personal pentru a ajunge din Transnistria la locul de muncă pe malul drept este interzisă, a spus Ruslan Mova.
Subiectul a fost discutat și la o ședință a Comisiei Unificate de Control (CUC), organism responsabil de situația în Zona de securitate, unde se află și Râbnița. Delegația moldovenească a semnalat încălcări grave ale dreptului la libera circulație și a calificat acțiunile structurilor transnistrene drept încălcări ale principiilor de bază ale operațiunii de menținere a păcii și ignorare a deciziilor CUC.
Reprezentanții Tiraspolului nu au avut un răspuns la întrebarea cu privire la cauzele limitării accesului a sute de oameni la locurile lor de muncă, la servicii medicale și instituții publice și au spus că au nevoie de mai mult timp pentru a pregăti un răspuns.
La rândul său, vicepremierul pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a declarat în cadrul unui briefing că Chişinăul oficial condamnă acțiunile unilaterale ale Tiraspolului în direcția limitării libertății de circulație a cetățenilor, precum și acțiunile care încalcă drepturile omului și contravin înțelegerilor de bază din reglementarea transnistreană.
Lesnic a reamintit că din 17 martie Tiraspolul a instalat în Zona de securitate 37 de noi posturi de control considerate ilegale de Chişinău și a făcut acest lucru fără a anunța Comisia Unificată de Control.
„Această dinamică negativă în Zona de Securitate denotă strategia Tiraspolului de a-și consolida în continuare forțele pe linia administrativă, ceea ce reprezintă o acțiune extrem de periculoasă și care atentează șa suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova. Situația cu interzicerea intrării și ieșirii în regiunea transnistreană a tensionat și mai mult populația din regiune – atât pe malul drept, cât și pe malul stâng al Nistrului – care are nevoie de asistență pentru a se deplasa și a munci, pentru a-și întreține familiile, pentru a avea grijă de sănătate sau alte aspecte care trebuie clarificate de urgență”, spune Cristina Lesnic.
Cristina Lesnic a cerut Tiraspolului să se abțină de la sancționarea participanților la protestul de la Râbnița, să lichideze posturile instalate ilegal și să restabilească libera circulația pe ambele maluri ale Nistrului.
Și Misiunea OSCE în Republica Moldova și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu anularea bruscă de către Tiraspol a permiselor pentru traversarea liniei administrative cu Republica Moldova. „Acest pas are un impact grav asupra oamenilor și afectează negativ consolidarea încrederii în procesul de reglementare. Avem nevoie de mai multă libertate de mișcare, nu de mai puțină”, a declarat șeful Misiunii, Claus Neukirch. „Toate punctele de control create în legătură cu măsurile de carantină în Transnistria trebuie desființate, odată ce situația legată de Covid-19 va fi sub control”, a adăugat șeful Misiunii.
***
Între timp, Tiraspolul a adoptat o decizie care a fost tratată cu ironie pe malul drept: a decis să includă Republica Moldova în lista „zonelor roșii” afectate de COVID-19 și a cerut partenerilor internaționali „să ofere ajutor urgent metodologic și practic” Chişinăului. Liderul administrației transnistrene, Vadim Krasnoselski, a declarat vineri că libera circulație a cetățenilor între cele două maluri ale Nistrului este de fapt complicată de „situația catastrofală privind răspândirea coronavirusului în Moldova”, și nu de interdicțiile impuse de Tiraspol.
„Ei nu fac față situației. Sunt toxici și pun în pericol vecinii săi, inclusiv Transnistria”, a spus Krasnoselski.
Revenind la protestele spontane de la Râbnița, ar mai fi de spus că unul dintre activiștii din oraș, Ghenadie Ciorba, a transmis în direct pe pagina sa de Facebook întâlnirea protestatarilor cu șeful departamentului de interne Ruslan Mova.
Ghenadie Ciorba a fost funcționar în executivul de la Tiraspol condus de fostul lider transnistrean, Evgheni Șevciuk, care a fugit din regiune după ce a pierdut puterea.
Transmisiunea live nu a fost pe placul administrației de la Tiraspol și a doua zi Ciorba a fost arestat. Mai târziu s-a aflat că el a fost acuzat de organizarea unui miting nesancționat, penalizat administrativ și pus în arest pe 10 zile. Încă cinci participanți activi la protestul de la Râbnița au fost amendați.
În comentariile la această știre de pe rețelele de socializare utilizatorii sunt de părere că administrația a luat în felul acesta o pauză pentru a avea timp, în 10 zile, să reformuleze acuzațiile și să-i intenteze lui Ciorba un dosar penal.
Pe pagina de Facebook a activistului Ghenadie Ciorba în ultima postare apare numărul de telefon al soției și textul „Mă retrag. Deocamdată nu voi fi pe Facebook.”
Ghenadie Giorba este un activist civic foarte vocal în a critica acțiunile actualei administrații de la Tiraspol, inclusiv în grupuri pe rețelele de socializare pe care le administrează. El era considerat unul dintre candidații care ar fi putut concura pentru un mandat de legislator în Sovietul suprem la alegerile din această toamnă, alegeri care se așteaptă să fie câștigate majoritar de reprezentanții actualei puteri, afiliate holdingului Sheriff.
Nu ar fi prima dată în regiunea transnistreană când administrația de la Tiraspol își neutralizează criticii și oponenții. Liderul comuniștilor transnistreni, Oleg Horjan, este condamnat la șase ani și jumătate de închisoare pentru organizarea unui miting pașnic. Mai mulți adepți ai comuniștilor și ai fostului șef al administrației, Evgheni Șevciuk, fie sunt în închisori, fie au fugit din regiune.
***
Revenind la evenimentele săptămânii trecute, să menționăm și faptul că regiunea transnistreană a participat la referendumul constituțional din Rusia, iar votarea a fost organizată ca o sărbătoare. Locuitorii regiunii cu pașapoarte rusești au votat timp de trei zile, iar secțiile de votare au fost amplasate pe teritoriul Grupului Operativ de Trupe Ruse. Prezența la votare a fost de 12 mii de persoane, ceea ce constituie 6 la sută cei care dețin pașapoarte rusești în regiunea transnistreană. 94 la sută dintre cei care au votat au aprobat modificările constituționale, care printre altele conferă puteri sporite lui Putin.
Săptămâna trecută la Tiraspol a fost mai fost creat un Centru de comandă – de data aceasta pentru recoltarea roadei. Cu o săptămână mai devreme fusese creat unul pentru combaterea efectelor inundațiilor, iar în martie – cel care gestionează criza epidemiologică. Nu este foarte clar care este utilitatea acestor centre de comandă, care dublează practic activitatea executivului.
Iar nivelul apei în Nistru a scăzut aproape de normal, după inundațiile de acum două săptămâni. Canicula însă s-a făcut simțită din plin, câteva zile la rând temperaturile au depășit 40 de grade. Cum fac față temperaturilor ridicate locuitorii regiunii și ce mijloace au la îndemână pentru a se răcori? O întrebare pe care corespondenții noștri la Tiraspol și Bender au adresat-o oamenilor întâlniți întâmplător pe stradă.
Vox:
- Aerul condiționat și ventilatorul. Și apa din robinet.
- Stăm toată ziua cu aer condiționat. Acum am ieșit un pic și merg repede din nou acasă să-l pornesc. Doar așa.
- Stăm acasă toată ziua, se salvăm de la caniculă, ieșim doar seara, când apune soarele și e ceva mai răcoare, o temperatură mai acceptabilă pentru copil. Altfel e imposibil. Acasă încercăm să ținem deschise geamurile toată noaptea, să intre aerul răcoros, iar în timpul zilei stăm cu genurile închise. Asta ne salvează cât-decât.
- Eu încerc să ies mai puțin afară, să stau mai mult în casă. Sunt pensionar. Ies seara la magazin, la piață, iar ziua stau în casă. Am și un ventilator și asta e bine.
- Acum mă ajută chefirul și apa. Plus că lucrez într-un subsol, acolo e răcoare.
- Pur și simplu ieșim mai puțin din casă și avem și ventilator. Ca, așa. Copilul de un pic nervos din cauza căldurii, dar încercăm să depășim situația.
- Stau întins sub ventilator, și cam atât. Acum am ieșit doar pentru că trebuie să cumpăr lapte și pâine. Duș, ventilator și multă apă.
- Berea și aerul condiționat – asta mă salvează desigur!
- Nu prea avem cum să ne salvăm – facem ce avem de făcut, dormim pe căldură, dimineața ne trezim și mergem la serviciu. Copilul are un pic de alergia de la căldură. Dormim cu geamurile deschise, nu avem aer condiționat. Așa e în fiecare vară, ne-am obișnuit cu aceste călduri.
- Beau cvas rece. Duș. Acasă nu am aer condiționat, în schimb la serviciu este și asta e foarte bine.
***
Zilele acestea sunt comemorate victimele celui de al doilea, cel mai mare, val de deportări, când în noaptea dintre 5 și 6 iulie 1949, aproape 36 de mii de oameni, inclusiv 12 mii de copii, cu fost deportați în Siberia și Kazahstan.
Am discutat despre lecțiile și impactul acestui episod din trecutul nostru cu istoricul Ion Varta, de la Chişinău, și lectorul universitar Viorica Olaru-Cemîrtan, care în acest moment predă la Universitatea Uppsala din Suedia, în cardul unei dezbateri organizate vineri din seria proiectului Europei Libere Antinostalgia – privind spre viitor. Dezbaterea integrală o puteți găsi pe site-ul nostru.
Deportărilor au fost supuși și locuitorii regiunii transnistrene. Dar acesta este un aspect despre care se vorbește tot mai puțin în stânga Nistrului, după cum relatează Sergiu Culeac:
În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, zeci de mii de țărani au fost duși în Siberia în lagăre de muncă forţată, iar averile lor au fost confiscate. Nu se cunoaște nici până azi cu exactitate numărul total al deportaților. Istoricii vorbesc despre o cifră totală de până la 120.000 de oameni. Între anii 1941 şi 1951, perioadă marcată de trei valuri de deportări din Moldova, din gările Chișinău și Tighina au plecat cele mai multe vagoane marfare încărcate cu oameni. La gara Tighina, în ultimii ani, ceremoniile de comemorare sunt tot mai puțin numeroase și parcă date uitării, inclusiv de administrația separatistă.
„Din cauza acestei boli, au venit doar patru persoane. Am depus flori și nu am invitat preotul. Înainte se acorda mai multă atenție acestei date, dar acum totul este dat uitării. Se schimbă generațiile”, spune Anna Iaroșevskaia, președinta Asociației Obștești a Victimelor represiunilor politice din Tighina.
Femeia are 83 de ani și oferă sprijin oamenilor care au avut de suferit în urma a ceea ce peste ani va deveni cunoscut și demonstrat drept tactici ale lui Stalin pentru consolidarea propriei puteri.
„Totul făcea parte dintr-un plan gândit pentru a întări puterea statului. Ei erau trimiși, desigur, să muncească în mine și lucrau gratis. Nu au fost inamici ai poporului. Ei au fost muncitori și din Moldova, și din Ucraina”, mai spune Anna Iaroșevskaia.
Iar Ucraina ocupă un loc aparte în viața Annei Iaroșevskaia, deoarece acolo s-a născut, în regiunea Harkov, la doi ani după ce familia sa a fost strămutată din regiunea Jitomir. Ea a venit pe lume în toamna anului în care a început Marea Teroare declanșată de Stalin – în 1937, când represiunile sângeroase au culminat cu uciderea a sute de mii de oameni.
„M-am născut acolo la 3 septembrie 1937, dar la 11 septembrie, după ce tatăl meu a venit de la muncă – lucra tractorist în colhoz -, noaptea au bătut la ușa casei și au spus că el trebuie arestat. Mama a mers la procuratură să afle pentru ce anume a fost arestat, deoarece el lucra în colhoz. Acolo ei i-au dat hainele lui, pentru a le spăla. Mama spunea că toate erau pline de sânge, deoarece era torturat pentru a recunoaște că s-a pronunțat împotriva colhozurilor, deși lucra în colhoz, și că s-ar fi pronunțat împotriva autorităților sovietice. În acea noapte au fost arestați 42 de oameni și toți din rândul persoanelor strămutate [în Harkov], originari din partea de vest a Ucrainei, din regiunea Jitomir.”
Pentru că nu și-a văzut niciodată tatăl, femeia a căutat să afle de ce și pentru ce a fost nevoită să crească doar cu mama.
„Când toți au fost reabilitați, la ședință era prezent în calitate de martor și cel care în 1937 era președinte al Consiliului sătesc, cel care a depus mărturie împotriva tatălui meu și a altor oameni. Și el a recunoscut că a fost sunat în timpul zilei și că i s-a cerut până în seară să identifice 42 de oameni drept inamici ai poporului. El a spus: „Nu sunt din aceștia. Toți lucrează, nimeni nu se ocupă cu așa ceva. Din rândul celor strămutați, așa mi s-a spus, din rândul lor identifică 42 de oameni!”.
Anna Iaroșevskaia spune că, după 1990 încoace, a primit drept compensație doar câțiva saci cu grâu și o sumă modestă de bani, dar nimic pentru casa părinților din Harkov. În orașul Tighina femeia trăiește de 60 de ani, după ce s-a măritat cu un localnic.
„Tatăl meu, conform unor informații, a murit în 1944, adică a mai trăit încă șapte ani. Dar, totodată, există un decret potrivit căruia a fost condamnat fără drept la corespondență pentru 10 ani și a fost împușcat în noiembrie 1937. Prin urmare, nu este clar dacă a fost împușcat sau nu…”
Din Asociația Victimelor represiunilor politice din Tighina fac parte în prezent 156 de persoane.
***
În același context, al deportărilor, Ivan Sveatcenco a stat de vorbă cu legendarul lider informal al tătarilor din Crimeea, Mustafa Djemilev, care ne-a vorbit despre deportarea tătarilor din Crimeea din anii 1940, dar și despre noul val de persecuții după anexarea Crimeii de către Rusia în 2014, precum și despre politica actuală a Rusiei lui Putin.
Europa Liberă: Vreau să încep cu chestiuni care țin de ziua de azi. În iunie dosarul penal deschis pe numele Dvs. a fost transmis în instanțele de judecată din Federaţia Rusă. Cum apreciați acest proces?
Mustafa Djemilev: „De fapt este a doua oară când mi se intentează dosar penal în baza acelorași acuzații, prima dată a fost în 2016, atunci m-au dat în căutare internațională și au impus și interdicție la intrarea mea din țară. E cel puțin ciudat asta – interdicție de intrare și în același timp sunt dat în căutare internațională.
Acuzațiile țin de mai multe articole. Primul și cel mai important este încercarea de trecere ilegală a frontierei de stat dintre Ucraina și Rusia. Era atunci când am încercat să merg în patria mea, acasă. Ei nu m-au lăsat, a fost o ciocnire, au venit să mă întâlnească vreo cinci mii de oameni care au rupt cordonul. Și în baza acestor evenimente a fost intentat dosar penal cu acuzația că aș fi trecut ilegal frontiera de stat.
Dar, în primul rând, frontiera dintre Ucraina și Rusia trece nu prin Crimeea. Crimeea este teritoriul Ucrainei, în conformitate cu dreptul internațional. Și având în vedere acest lucru ei nu pot să-mi înainteze acuzații.
A doua acuzație ține de deținerea ilegală de arme. Atunci când mi-au interzis intrarea în Crimeea au făcut și o percheziția acasă la mine și au găsit cartușe și o carabină. Pentru carabină aveam permis, iar pentru cartușe – nu. Le-am cumpărat încă în 1996, iar legislația ucraineană nu cere permis separat pentru cartușe. Adică dacă ai permis de port-armă, asta presupune și cartușele. Legislația rusească e diferită, acolo trebuie să obții și un permis separat pentru cartușe. Așa că în conformitate cu logica lor reiese că în 1996, un sfert de secol înainte de ocupație, eu ar fi trebuit să rog Moscova să-mi permită să cumpăr cartușe în Ucraina. Adică sunt lucruri absurde care sfidează logica.”
Europa Liberă: În 2014 ați fost întâlnit de aproximativ cinci mii de oameni și spuneți că practic împotriva fiecăruia dintre ei există câte un dosar, că serviciile speciale ale Rusiei i-au luat la evidență pe toți și se poate vorbi despre începutul unor noi represiuni…
Mustafa Djemilev: „Da, avocatul a făcut copii la dosare, sunt peste 20 de volume. În legătură cu episodul din 3 mai 2014 ei au inclusiv înregistrările video unde identifică fiecare persoană și apoi oamenii sunt dați în căutare și chemați la interogatoriu. Avocatul a fost pus în gardă de faptul că acolo se spune că în privința persoanelor care au venit să mă întâlnească vor fi făcute investigații separate. Adică reiese, conform acestei logici, că acești oameni, câteva mii, pot fi acuzați și ei de traversare ilegală a frontierei Federaţiei Ruse.”
Europa Liberă: În plus, potrivit datelor Dvs. din peninsulă după anexare au mai plecat în jur de 30 de mii de oameni.
Mustafa Djemilev: „Date exacte nu există, dar noi judecăm după numărul de oameni care au cerut asistența noastră după ce au plecat din Crimeea. Noi am calculat o cifră aproximativă de 25-30 de mii doar de tătari din Crimeea plecați de acolo. Dar și cetățeni de alte naționalități – ucraineni, chiar și ruși, - au plecat din peninsula ocupată. Așa că cifrele reale sunt mult mai mari. În plus, mulți studenți, în jur de două mii parcă, s-au transferat la universitățile din Kiev, din Ucraina.”
Europa Liberă: Și are loc și persecutarea tătarilor din Crimeea de structurile de securitate ale Rusiei?
Mustafa Djemilev: „Pe an în Crimeea au loc aproximativ 500-700 de percheziții. În 90-95 la sută dintre cazuri sunt vizați tătarii din Crimeea. Pretextul este că ei caută armament și literatură interzisă. De armament, să presupunem că e de înțeles. Însă când vine vorba despre noțiunea de „literatură interzisă”, pentru noi e ceva nou – în 25 de ani reușisem să uităm ce însemnă „literatură interzisă”. Dar rușii au o listă mare de astfel de literatură sunt în jur de 10 mii de titluri. Sunt cărți pe care cetățenii nu au voie să le citească, iar păstrarea lor constituie infracțiune. Este vorba în principal de literatură religioasă, dar și cu caracter politic.
A fost dată o lună pentru predarea voluntară a „literaturii extremiste”, așa cum au numit-o ei. Evident că nimeni nu le-a adus nimic, dar atunci când fac percheziții ei caută literatură care nu le place. Și nu le place cea care nu este scrisă în rusă, cea pe care nu o înțeleg. Ei confiscă des cărțile scrise cu litere arabe, pentru orice eventualitate. Și aproape de fiecare dată în timpul perchezițiilor sunt confiscate hardurile de la calculatoare, cu toată informația, și telefoanele.
În acest moment avem informații despre 120 de deținuți politici, arestați pe teritoriul Crimeii, dintre care 89 sunt tătari din Crimeea. Aceasta este proporția, chiar dacă tătarii constituie doar 13 la sută din populația Crimeii.
De ce există o asemenea „pasiune” pentru tătarii din Crimeea, este explicabil, pentru că restul populației, chiar dacă nu a salutat ocupația, nu a manifestat totuși o reacție fermă, în timp ce tătarii, prin Adunarea tătarilor din Crimeea, Medjlis, au anunțat clar lumii întregi că nu recunosc ocupația, că Crimeea este teritoriul Ucrainei.
Ei au încercat mai întâi să negocieze cu noi o înțelegere, în acest scop m-a invitat și Putin și am discutat cu el vreo 45 de minute la acest subiect.”
Europa Liberă: Și ce v-a spus președintele Rusiei?
Mustafa Djemilev: „El mi-a povestit cât de fericiți vom fi în componența Federaţiei Ruse. Că Federaţia Rusă este puternică și bogată, că în câteva luni va soluționa toate problemele sociale și politice ale tătarilor din Crimeea pe care Ucraina nu l-e rezolvat în 23 de ani de independență.
I-am spus din start: „Dle președinte, eu am venit aici nu ca să vă dau sfaturi, aveți destui sfătuitori. Eu am venit, la invitația Dvs., pentru a vă prezenta punctul de vedere al populației băștinașe, al tătarilor din Crimeea. Comiteți o mare greșeală – trebuie să vă retrageți imediat trupele de pe teritoriile noastre.”
Și i-am mai spus că evident că Rusia este responsabilă pentru situația în care am ajuns, pentru că noi am fost supuși genocidului și deportărilor atunci când Crimeea a fost în componența Rusiei. „Și dacă vreți să ne ajutați, trebuie să stați la o masă de negocieri nu cu mine, ci cu conducerea Ucrainei. Iar pentru ca astfel de negocieri să aibă loc și să fie productive, din nou, trebuie să vă retrageți trupele.”, i-am spus.”
Europa Liberă: Nu a încercat să vă mituiască?
Mustafa Djemilev: „El nu e atât de naiv și îmi cunoaște biografia. Dar a încercat, iată, să mă mituiască cu promisiuni de bunăstare pentru tătarii din Crimeea.”
Europa Liberă: Haideți să mai facem un pas în trecut. Familia Dvs. a fost deportată în 1944. Ați trăit și ați învățat în Uzbekistan. Și apoi ați devenit disident sovietic. De unde v-au venit aceste idei, dacă de la începutul vieții ați trăit în afara Crimeii?
Mustafa Djemilev : „Eu m-am născut în Crimeea, la deportare aveam câteva luni, sunt din noiembrie 1943. Tătarii din Crimeea, în fiecare casă, discutau mereu despre Crimeea. În anii cât am stat în regim închis, în regim de supraveghere specială, ne era interzis să plecăm din locațiile în care am fost cazați. Și în condițiile acestei discriminări dure principala plăcere a tătarilor era să meargă în vizite serile. Și iată că în acele seri se discuta în principal despre Crimeea, despre ceea ce s-a întâmplat în 1944, înainte de asta, cine a murit, cine a rămas, cine a fost omorât… Eu practic am crescut cu aceste discuții, așa s-a format viziunea noastră asupra lumii.
Este și motivul pentru care propaganda sovietică nu prea influența tătarii din Crimeea – ei își luau de acasă toate informațiile necesare.
Țin minte foarte bine luna martie a anului 1953, când a murit Stalin, primul lucru pe care l-a spus tatăl meu a fost: „A zdohnit, în sfârșit, câinele!”. Iar când am mers la școala – acolo era plânsul de pe lume: și învățătorii, și copiii plângeau în hohote, de parcă venise sfârșitul lunii. Cu excepția tătarilor din Crimeea, care stăteau în cercul lor și mai și aruncau glume. Unul din colegi a venit lângă noi și ne-a spus: „Băieți trebuie să plângeți, altfel ne vor aresta, că el este conducătorul nostru. Am adus o ceapă, haideți să ne frecăm ochii.” Am avut și careu, au fost anunțate trei zile de doliu, adică trei zile să nu mergem la școală. Atunci chiar era cât pe ce să strig „Ura!”.
Așa că oamenii noștri, indiferent dacă au fost sau nu în Crimeea, știau exact că Ucraina este patria noastră, că noi am ajuns aici în urma deportărilor, în urma crimelor comise împotriva noastră.
Am fost arestat prima dată în 1965. Am fost dat afară de la universitate, ca element antisovietic care organizează întâlniri nesancționate și tratează eronat politica înțeleaptă a conducerii URSS în raport cu tătarii din Crimeea. Atunci m-au dat afară din institut și au vrut să mă trimită în armata sovietică. Eu le-am spus că eu nu voi merge în armata sovietică, pentru că eu nu am patrie și nu am ce apăra. Acesta a fost primul meu termen de detenție, de un an și jumătate. Din acel moment, după eliberare, am stabilit legătura cu disidenții de la Moscova, cu apărătorii drepturilor omului și au pornit procesele judiciare.
Pauze între perioadele de detenție erau de jumătate de an – un an, până reușeau să acumuleze material suficient pentru următorul dosar penal.
Ultima dată am fost judecat în anul 1986, deja în anii Perestroikăi. Eram în lagăr și mi-au făcut dosar pentru nesupunerea administrației lagărului. Dar în sala de judecată m-au eliberat și nu puteam înțelege cum de s-a întâmplat așa ceva. Apoi am aflat că acesta a fost ultimatumul lui Andrei Saharov. Când Gorbaciov l-a sunat și i-a spus că există decizia Biroului politic al partidului că poate să revină la Moscova, Saharov a spus că de unul singur nu va reveni și a cerut eliberarea mai multor disidenți, erau cam 23 de persoane. Eram cam al treilea sau al patrulea pe lista respectivă.
Și aceeași listă i-a fost înmânată lui Gorbaciov de către Reagan, la întâlnirea lor de la Reykjavik, ca o condiție a restabilirii relațiilor constructive cu URSS.
Și așa, pe 26 octombrie 1986, am fost eliberat ultima dată dintr-o închisoare sovietică. Eram la Kolîma atunci, în Magadan.”
Europa Liberă: Dar în Crimeea ați ajuns doar peste trei ani, în 1989.
Mustafa Djemilev: „Da, pentru că marea parte a poporului nostru a continuat să rămână în locurile deportărilor, în Uzbekistan. Dar în acei ani ai Perestroikăi a fost o ridicare puternică a mișcării de eliberare națională. Au fost și evenimentele de la Moscova, când tătarii din Crimeea, pentru prima dată în istoria Pieței roșii, au ieșit la o demonstrație cu lozincile „Nu avem patrie aici!”, „Comuniștilor, dați-ne înapoi Patria!”.
Apoi a fost creată o comisie de stat pentru problemele tătarilor din Crimeea, în frunte cu Gromîko, un vechi stalinist de peșteră, care a ajuns la concluzia că tătarii din Crimeea nu trebuie readuși înapoi pentru că ei deja au dat rădăcini în locurile de deportare și în general Crimeea este suprapopulată, că trebuie create ziare, ansambluri populare în locurile de deportare…
Și atunci poporul a înțeles că statul nu are de gând să ne rezolve problemele și au plecat singuri către Crimeea. Și deja acolo, începând cu 1987, se poate spune că s-a deschis cel de al doilea front al mișcării naționale. Tătarii nu mai puteau fi aruncați, ca în vremurile vechi, era totuși democrație, Perestroika, dar oricum se puneau piedici pentru revenirea lor – nu era înregistrat domiciliul, nu li se ofereau locuri de muncă. Și în Crimeea erau în permanență mitinguri, pichete, demonstrații ale tătarilor din Crimeea. În acel moment, către anul 1989, eram deja ales președinte al Mișcării naționale a tătarilor din Crimeea și s-a decis că liderul mișcării trebuie să fie totuși în Crimeea, pentru că acolo au loc evenimentele cele mai importante. Așa că din 1989 sunt în Crimeea. Am fost…”
Europa Liberă: Uzbekistanul așa și nu v-a devenit patrie?
Mustafa Djemilev: „Acolo am fost deportați. El nu putea deveni patrie. Chiar dacă acolo trăiesc oameni buni, totuși fiecare are patria lui.”
Europa Liberă: Cum vă explicați acest fenomen – există această experiență a deportărilor, arhivele sunt deschise, totuși o bună parte a societății - și în Moldova, și în Ucraina, cu atât mai mult în Rusia – continuă să aibă nostalgii în legătură cu perioada sovietică. Aveți 76 de ani și mulți oameni de vârsta dumneavoastră nu v-ar împărtăși convingerea că perioada sovietică nu era un paradis. De unde vine acest lucru?
Mustafa Djemilev: „Printre tătarii din Crimeea nu cred că are cineva nostalgici după perioada sovietică. Dar cei pe care noi îi numim „vatnici”, cei care nu au fost atinși de represiuni, își amintesc doar că aveau un salariu garantat, că nu era inflație, aveau o pensie, chiar dacă mizeră…
Știți, în perioada sovietică noi, chiar cu risc pentru viața și libertatea noastră, căutam mereu ceva, încercam prin bruiaje să ascultăm vocile din străinătate, încercam să găsim adevărul, pentru că știam că propaganda sovietică minte. Iar acum, s-ar părea, posibilități sunt mai multe, acele cărți pe care le copiam nopțile la mașina de scris acum pot fi cumpărate sau citite pe internet, dar oamenii preferă să se uite la televizor și asta le convine. E greu să explici asta.”
Europa Liberă: În Rusia tocmai s-a încheiat votarea pentru modificarea Constituției. Cum apreciați aceste modificări și „reluarea de la zero” a mandatelor prezidențiale pentru Vladimir Putin?
Mustafa Djemilev: „Pentru noi această „reluare de la zero” nu are nicio importanță, este treaba lor. Dar ei oricum vor fi nevoiți să elibereze Crimeea, pentru că acolo este vorba despre niște principii ale dreptului internațional. Ei au introdus printre aceste modificări ale Constituției un punct în care se spune că nimeni nu are dreptul să discute integritatea teritorială, reieșind din faptul că ei consideră Crimeea teritoriu rusesc. Au făcut asta pentru consumatorul intern, dar restul lumii nu va recunoaște această ocupație, indiferent dacă rușii au inclus acest punct în Constituție.
Nimeni nu-și poate permite luxul de a neglija opinia lumii întregi. Și cred că, cu cât mai multe lucruri din astea va face Rusia, cu atât mai repede se va apropia de sfârșit, am în vedere de sfârșitul regimului de acum al lui Putin.”
Europa Liberă: Și o ultimă întrebare: când planificați să ajungeți în Crimeea? Și dacă credeți în faptul că vă veți putea întoarce în patrie?
Mustafa Djemilev: „Am spus la postul nostru de televiziune care emite în Crimeea că nimeni nu are dreptul să moară înainte de eliberarea Crimeii. Cel care va decide să moară este un dezertor. Și iată că acum mă gândesc să nu ajung chiar eu să fiu numit dezertor, am totuși 76 de ani. Dar eu totuși sper foarte mult să trăiesc până la eliberarea Crimeii. Dar când se va întâmpla asta – nimeni nu poate spune.
Dar și puterea sovietică până în ultimele momente s-a comportat de parcă ar fi avut de gând să existe încă sute de ani. Și peste noapte Uniunea Sovietică nu a mai fost și din lagărul sovietic au fugit toți. Mulți dintre cei care au fost în acel lagăr acum sunt de partea cealaltă – și în NATO, și în UE. Și eu cred că la fel pe neașteptate va avea loc și demontarea regimului lui Putin. Dar nu putem spune clar când se va întâmpla asta – poate azi seara, poate peste o săptămână sau poate Dumnezeu știe când. Regimurile totalitare sunt imprevizibile.”
Aici e Radio Europa Liberă
