Valentina Borodache: Născută pe 14 iulie 2002, în orașul Hâncești. Este elevă în clasa a XII (profil real) la liceul „Spirul Haret” din capitală. Anterior, până în clasa a IX, a învățat la o altă instituție de învățământ – „Mircea Eliade”. Timp de un an a activat în calitate de moderatoare la „Ora copiilor” de la Radio Moldova. A avut colabărări cu Centrul media pentru tineri. Este pasionată deopotrivă de jurnalism și limbi străine, iar de curând i-a descoperit pasiunea pentru pictură.
Luni
După o duminică plină și extenuantă, ziua de luni e un adevărat examen de forță. Febra musculară și arsura solară de pe umerii mei sunt indicatori ai unei zile cu adevărat formidabile. Eu împreună cu fratele meu Bogdan ne-am plimbat cu mașinuțele în jurul lacului (capturând, desigur, vitamina D în exces) în timp ce mama împreună cu două prietene au stat drăguț la umbră și au vorbit.
Ne-am plimbat cu toții și în pădure, unde aerul curat ne-a umplut de energie și pământul ne-a intrat în pantofi. A fost bine și revigorant, până astăzi dimineața, când mi s-a ridicat puțin febra, din cauza arsurii. Decid să stau în pat, iar mama îmi zice că nu e nimic grav. Dorm puțin iar apoi mă trezesc, îndeplinindu-mi rutina zilnică de îngrijire facială. Până de curând nu mă interesau deloc produsele cosmetice, pot spune asta cu certitudine. Însă cum în carantină am avut un sac de timp la dispoziție, vlogurile captivante de pe YouTube m-au motivat să mă preocup mai mult de felul în care arăt. La unele ritualuri de frumusețe zâmbesc amintindu-mi de reclamele care mă îndeamnă să mă simt plăpândă și îngrijită datorită uleiului cu extract de trandafiri și cremei hidratante care îmi împrospătează fața. O doză de ironie e întotdeauna bună.
Dar dacă vorbim serios, e perfect atunci când frumusețea fizică merge mână-n mână cu cea intelectuală. Cu aceste gânduri mă duc la lecția online de germană.
Marți
Cu multă impertinență, decid prompt că și azi va fi o zi leneșă. Așa că stau toată dimineața tolănită pe pat, acoperită cu cuvertura. Din când în când, Bogdan intră și ne jucăm cu mingea. La micul dejun, îi vine o întrebare de nicăieri: ,,Mama, da' cum plâng astronauții în spațiu?” Interesantă întrebare, nu? La fel a zis și mama, după care l-a sfătuit să caute răspunsul în enciclopedie și m-a întrebat cum mă simt. Îi spun că mă doare puțin spatele de la arsură. Mama mă îndeamnă să îmi umplu timpul cu ceva util. Asta și fac, conectez calculatorul, și până la amiază, privesc lecții de limbă spaniolă. Am început să învăț această limbă în martie, când a început carantina legată de COVID. La început, mi-am instalat două aplicații de învățare pe telefonul mobil, apoi am început să privesc lecții pe YouTube. Îmi place mult spaniola, seamănă cu româna. E ca un fel de verișoară elegantă și romantică căreia îi place să cânte. De asemenea, împărtășesc și unele cuvinte identice (ex: carne, verde, parte etc.).
Părinții mă încurajează pe deplin să învăț spaniola, zic că oamenii care știu multe limbi sunt cei care au parte de cel mai mult succes. Până a ajunge însă să am succes și toate cele, mai trag un pui de somn, nu încurcă nimănui. :)
Miercuri
Astăzi mă simt mai bine, iar durerea a dispărut. Găsesc forțe pentru a mă scula din pat și a pregăti micul dejun. Mama și Bogdan rămân plăcut surprinși când revin acasă, de la plimbare. La masă, Bogdan mai vine cu o ipoteză năstrușnică: dacă dinții i-ar crește în două rânduri, atunci și-ar putea mușca inamicii exact ca un rechin. Eu râd copios, iar mama sorbește din ceaiul matinal cu un surâs pe față.
Azi e cald, iar eu decid să mă refugiez în camera mea, unde e răcoare. Decid să îmi fac un machiaj strident și colorat. Fardul de ochi auriu, genele albastre și buzele roz. Surprinzător, culorile se asortează bine iar eu rămân mulțumită de rezultat. După două zile în care am stat mai mult în pat, camera mea e dezordonată și arată ca un câmp de război. Împrospătez puțin, ștergând praful și aranjând lucrurile în dulap. După puțin timp, sună curierul de la magazinul online de cosmetice. Cobor rapid și preiau comanda. Câteva creme și rujuri au fost suficiente să mă țină lipită de oglindă pentru o oră.
Timpul zboară repede până prânz. După masă, încep să mă pregătesc pentru lecția de germană. Din iunie, am început a învăța germana de la zero, frecventez un curs intensiv, și chiar dacă uneori cele 90 de minute petrecute în fiecare zi în fața calculatorului par o veșnicie, mă simt bine cu colegii și profesorul meu-Gerhard. Originar din Germania și băștinaș în Moldova, Gerhard știe peste 20 de limbi, având și studii în psihologie. Când avem lecții, vorbește cu noi în română, o română atât de fluentă și curată, încât uneori uit că asta nu e limba lui maternă. Gerhard e un om răbdător, iar lecțiile cu el sunt foarte consistente. Mereu ne încurajează să învățăm ceva nou în fiecare zi. Germana e o limbă grea, iar gramatica are un rol extrem de important în vorbirea corectă. Un cod al scriitorilor și al gânditorilor, germana este limba oficială a cinci state: Germania, Austria, Belgia, Luxemburg și Liechtenstein. Prin urmare, dacă o voi însuși bine, voi avea acces la comunicare cu peste 180 de milioane de vorbitori nativi. Însă cum spune Gerhard, trebuie să mergem spre succes făcând pași mici în fiecare zi, așadar îmi pun visurile într-o valiză și merg la lecția zilnică de germană.
Joi
Dimineața, pe la ora 4, mă trezesc din somn din cauza unui coșmar. Se făcea că bunica s-a transformat într-un monstru și fugea după mine și Bogdan, dornică să ne mănânce. Tresar și revin la realitate, unde am cea mai bună și blândă bunica din lume, care nu mănâncă copii. J Speriată totuși și transpirată rău, mă îndrept spre bucătărie, unde beau o cană de apă. Mama se trezește și mă întreabă dacă sunt bine. Îi spun despre visul neplăcut și ea îmi sugerează să dorm împreună cu ea.
Bogdan pleacă la Holercani, la bunei, iar probabil din această cauză, în imaginația mea nocturnă, bunica e un monstruleț care îmi răpește fratele. Serios vorbind, o să îmi fie dor de el și de comentariile lui amuzante.
După micul dejun și până după-amiază, învăț „pasivul” la germană. După-amiază, merg cu Bogdan la cumpărături, iar în jumătate de oră, el pleacă cu un unchi la Holercani. În casă e liniște, „Clopoțelul”, așa cum îi zice mama, și-a luat avânt la țară, unde savurează din plin aerul curat și fotbalul cu verișorii.
În casă e cald așa că eu și mama decidem să ieșim la o plimbare. O prietenă de-a noastră, Steluța, ne-a sugerat recent să ne plimbăm într-un cartier de peste drum de blocul în care trăim. Toată viața mea am trăit la Telecentru, însă niciodată nu am pus piciorul în cartierul ăla luxos, atât de aproape de casa noastră. Nu contează cât de multe lucruri ai văzut și ai cercetat, întotdeauna e loc pentru mai multe descoperiri, cum ar fi mica străduță din apropiere, unde atmosfera e calmă, iar aerul curat. Casele mari, înalte ca niște castele bogate, fac umbră căsuțelor mai mici și mai modeste. Eu și mama începem să vorbim, despre cum ar fi să trăim aici, în acest cartier. Concluzionăm că ar fi plăcut, dar destul de costisitor traiul într-o astfel de casă. Vorbim și despre altele, feminism, caniculă și politică. În timp ce discutăm, afară începe să bureze. Ne îndreptăm spre casă, alertate de o alarmă falsă. Nu a mai plouat, iar căldura și-a continuat acțiunea.
Vineri
Un alt hobby pe care îl am începând din martie este pictura. Anume asta voi face astăzi. Decid să fac pe un peisaj de vară. Amestec 3 nuanțe de verde, iar în mijloc aștern o pată deslușită de alb. Îmi place extrem de mult să combin nuanțe și culori atunci când pictez, asta le conferă creațiilor un aer de naturalețe. Îmi place să dau viață lucrurilor, să le umplu de culoare. Cel mai mult pictez copaci în floare. Îmi aduce aminte de primăvară asta, pe care din păcate, nu am putut-o admira decât prin sticla geamului de la balcon.
De când am început să pictez, mă interesează mult și creația diferitor artiști plastici. Deja am învățat chiar și să îi recunosc, după felul în care arată lucrările lor. Dacă de exemplu, în cadru se află balerine, cel mai probabil autorul este Edgar Degas. Dacă bărbații au părul cârlionțat și chipuri feminine, atunci e Caravaggio. Dacă oamenii dezgoliți au trupurile voluptoase, atunci e Rubens. Dacă în centrul fiecărei picturi e o femeie cu sprâncenele unite, atunci e Frida Kahlo.
Sper și eu să ajung să am un stil propriu și bine-definit, ca acești pictori. Nu aspir la înălțimi mari sau la o carieră în artă. Vreau doar ca peretele din camera mea să se umple cu picturi de-ale mele. Mă bucur că am timp pentru lucrurile care îmi aduc plăcere.