Linkuri accesibilitate

Prin ce trec tinerii din Moldova când le eșuează afacerile?! Aliona Rotaru: „E o lecție scumpă”


Deși tinerii din Moldova sunt tot mai puțin motivați să deschidă afaceri acasă, există încă entuziaști care cred în succesul unei idei cu potențial. Aliona Rotaru este una dintre persoanele care a reușit să treacă prin procesul deschiderii, iar mai apoi al închiderii unei afaceri în Chișinău.

Tânăra activistă, directoare executivă la Dreamups, a administrat până nu demult un spațiu de co-working care avea și bar dar și bucătărie, destinat celor care au nevoie de un „birou” pe care l-ar putea împărți cu alți oameni. Totuși, afacerea ei nu a mers așa cum a fost gândită de la început.

„Eu știu de ce nu a mers business-ul meu. De obicei strategia poate fi greșită, comunicare greșită, uneori nu sunt suficiente resurse financiare pentru anumite investiții, ca să faci lucrurile bune din prima și timpul contează foarte mult. E foarte scump timpul, iar uneori durează foarte mult până ajungi la linia zero, dar mai ales să ai și profit. Asta este ceea ce am învățat pentru mine, a fost o lecție scumpă. Dacă până acum era complicat în domeniul HoReCa, acum, chiar dacă aș putea să continui să dezvolt ceea ce am început, în condiții de pandemie este mult mai riscantă o astfel de afacere”, a povestit Aliona experiența sa de administrare a unei afaceri în Moldova, în cea mai nouă ediție a podcastului „Mai Departe” cu Artur Gurău.

Prin ce trec tinerii din Moldova când le eșuează afacerile?! Aliona Rotaru: „E o lecție scumpă”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:30:42 0:00

Activista a povestit și ce lecții a învățat în urma acestui proces. „Am acționat amatoricește, pe închipuite, pe mai mult entuziasm și mai puține cunoștințe. E foarte interesant procesul deschiderii unei companii, iar apoi să treci prin procesul birocratic de administrare a unei afaceri. Acum mi-ar fi să relansez o afacere, nu să mă întorc acolo unde am fost”, a mai povestit directoarea executivă Dreamups.

  • 16x9 Image

    Artur Gurău

    Artur Gurău - antreprenor și consultant, activist social care în paralel cu dezvoltarea unor campanii și startup-uri a fondat și a lucrat la dezvoltarea mai multor organizații: ATAC, ThinkMoldova, MediaPoint, EvenTED, Acaemia Rockit și Digital Communication Network.

XS
SM
MD
LG