Termenul pentru punerea în funcțiune a gazoductului de tranzit BalkanStream (Turcia-Serbia) a expirat în urmă cu o săptămână, însă până acum nu a fost anunțată data ceremoniei de inaugurare. Președintele sârb Alaxandar Vucic a declarat că gazele rusești vor ajunge în țară sa pe 29 sau 30 decembrie.
Încheierea lucrărilor, inclusiv la conexiunea cu sistemul sârb de gazoducte, a fost anunțată la Sofia pe data de 8 noiembrie. Inaugurarea însă este amânată din cauza epidemiei, au anunțat agenția bulgară BGNES și TASS.
Primul ministru Boiko Borisov a spus că prin acest proiect Bulgaria va deveni un centru strategic de distribuire a gazelor și va garanta diversificarea livrărilor în zonă. Continuă lucrările la gazoductul Komotini-Stara Zagora, prin care vor fi aduse gaze azere și gaze lichefiate americane de la viitorul terminal Alexandroupolis, la care Bulgaria participă cu 20% din capital.
Declarațiile lui Borisov cu privire la diversificare sunt contrazise de faptul că 90% din capacitatea de 16 mlrd. m.c. a BalkanStream-ului sunt rezervate de Gazprom și de o filială a sa elvețiană.
BalkanStream este de fapt continuarea gazoductului subacvatic TurkStream, pe care rușii l-au construit după ce Sofia a renunțat la proiectul SouthStream. Borisov îl prezintă drept o extindere a rețelei naționale de gazoducte. Opoziția de dreapta însă atrage atenția că pe lungimea celor peste 480 de km ai săi nu sunt prevăzute conexiuni pentru consumatori bulgari.
TurkStream a fost inaugurat pe data de 8 ianuarie, în prezenta președinților Putin, Erdogan, Vucic și a lui Borisov. Cu o lună mai devreme, Putin a acuzat Bulgaria că sub presiuni externe întârzie realizarea tronsonului până la frontiera cu Serbia.
BalkanStream este în întregime o investiție bulgară evaluată la peste 1,2 miliarde euro, cu principal constructor - compania saudită Arkad și subcontractori din Rusia și Belarus.
Situația cu inaugurarea proiectului este delicată, având în vedere sancțiunile americane impuse Turciei pentru achiziționarea sistemelor S-300 și amenințarea Washingtonului care plutește asupra proiectelor TurkStream și NordStream 2.
În ultima lună, atât premierul Borisov, cât și președintele Radev au discutat diversificarea energetică cu ambasadoarea americană la Sofia Herro Mustafa.