Linkuri accesibilitate

Astăzi, în Moldova și în lume


Maximele zilei vor fi cuprinse astăzi între +8 grade în extremitatea nordică a R. Moldova, de pildă la Briceni sau Soroca, și 13 grade în sud, la Cahul sau Ceadâr-Lunga. La Chișinău se anunță o maximă de 10 grade. Cerul va fi în toată țara variabil, și nu se anunță precipitații semnificative.

Din agenda zilei, prezentată de Privesc.eu:

Are loc Ședința Consiliului Superior al Procurorilor;

Masa rotundă virtuală organizată de Institutul Republican Internațional cu tematica „Organizarea procesului electoral în diasporă: Alegerile prezidențiale 2020 - Lecții învățate și oportunități pentru viitor”;

Sunt de asemenea programate ședințe ale Curții de Conturi de examinare a raportului auditului asupra rapoartelor financiare de la Ungheni și Nisporeni.

Din agenda internațională, prezentată de AFP:

La Geneva, Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului Michelle Bachelet se adresează celei de-a 46-a sesiuni a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului;

Liderii din UE țin un summit pentru coordonarea combaterii pandemiei de COVID-19, având de asemenea pe agendă securitatea și apărarea; la Beiing, președintele chinez Xi Jinping ține un discurs pe tema realizărilor în programul de eradicare a sărăciei;

La Moscova, un tribunal va audia apelul făcut împotriva arestului la domiciliu de aliați ai lui Alexei Navalnîi;

La Washington se dă publicității al doilea raport guvernamental despre mersul economiei în ultimul trimestru al anului trecut.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG