Linkuri accesibilitate

Moldovenii – campioni la facerea partidelor!


CEC ne-a spus deunăzi că la alegerile parlamentare anticipate din iulie pot participa 53 partide politice. Repet această cifră – 53! -, deoarece mi se pare halucinantă.

Moldovenii – campioni la facerea partidelor!
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:47 0:00

Avem aici o grămadă de partide, suntem campioni la facerea partidelor, doar că numărul acesta mare de formaţiuni politice nu ne ajută prea tare. RM e cea mai săracă ţară din Europa, iar crearea pe mică de ceas a partidelor mi se pare ridicolă, infantilă, contraproductivă.

Am aruncat o privire pe lista celor 53 de partide care mi-a provocat o mare nedumerire şi m-a făcut să cred că făcătorilor de partide le cam lipseşte inspiraţia. Sunt în această listă multe partide cvasi-anonime, despre a căror activitate nu se ştie mai nimic. Deseori denumirile partidelor se aseamănă şi îl pot descumpăni pe un om care vrea să se lămurească. Există, de pildă, Partidul Voinţa Poporului şi Partidul Puterea Oamenilor. Care o fi deosebirea dintre acestea? Habar nu am. Denumirile lor mi se par sinonime.

Mi-e greu să înţeleg ce e Partidul Politic „Pentru Oameni, Natură şi Animale”. Dacă te preocupă natura şi animalele, de ce nu te uneşti cu Partidul Verde Ecologist? Mă nedumereşte şi Partidul Noua Opţiune Istorică. Aş vrea să înţeleg ce fel de opţiune insolită ni se propune, dar nu ştiu dacă multă lume are timpul necesar pentru aşa ceva. Şi ce o fi oare Partidul Schimbării? Ce vrea să schimbe el în viaţa noastră? Eu unul nu ştiu. Oarecum confuză mi se pare şi denumirea NOI. E vorba de membrii acelui partid sau de toată societatea moldovenească? La rigoare, orice partid ar putea să pronunţe răspicat cuvântul NOI. Dar cum vi se pare Partidul Patrioţii Moldovei? Şi nu cumva patrioţi ai Moldovei pot fi găsiţi şi în PSRM, PCRM sau Moldova Mare? Şi de ce Partidul Socialist din Moldova nu se poate uni cu Partidul Socialiştilor din Republica Moldova? Ştie cineva?

Multe, foarte multe nedumeriri provoacă această listă cu 53 de partide. Fireşte, e dreptul oamenilor să-şi facă partide, dar un lucru mi se pare de domeniul evidenţei: numărul uriaş de partide moldoveneşti nu ne-a ajutat prea mult.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis

AntiNostalgia 2 – privind spre viitor

Radio Europa Liberă organizează al doilea sezon: din nou filme documentare, dezbateri și mulți invitați din țară și din străinătate pentru a discuta despre lecțiile trecutului ca șansă de a modela un viitor diferit. Un dialog între generații, la care toată lumea este binevenită

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG