Linkuri accesibilitate

Alegătorul electrizat-agresiv


La un protest în fața Curții Constituționale, aprilie 2021
La un protest în fața Curții Constituționale, aprilie 2021
Alegătorul electrizat - agresiv
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:29 0:00
Link direct

Sunt mirat că după 30 de ani de brambureală politică avem aici atâţia alegători electrizaţi-agresivi, gata să-i distrugă pe cei care au alte opinii. Politicienii moldoveni au provocat atâtea decepţii şi suferinţe, încât te-ai fi aşteptat ca oamenii să fie cel puţin mai circumspecţi şi mai calmi. Ei bine, nu e aşa. Cohortele de alegători electrizaţi-agresivi sunt uriaşe şi hiperactive. Unii pot să-ţi dea cu ciomagul în cap dacă le spui că ai nişte dubii legate de idolul lor.

Vreau să le spun tuturor acestor concetăţeni, cu flamura adevărului gol-goluţ în mână, iată ce: Stimabililor, dacă nu v-au învăţat trei decenii de debandadă că lucrurile din zona politică trebuie privite cu prudenţă, dacă aveţi convingerea fermă că idolul vostru e cel care ne va duce pe piscurile fericirii, fiţi cel puţin mai liniştiţi, mai senini, şi nu mai împroşcaţi bălăcăreli şi ură. Convingerea fermă poate fi exprimată civilizat, fără ofense şi înjurături, fără să-ţi tremure mâinile de emoţie. Eu nu vă oblig se renunţaţi la ideile voastre, nici nu vă cer să nu vă urmaţi idolul. Vă rog doar să vă comportaţi ca nişte oameni educaţi, cumpătaţi. Veţi învinge, dacă va fi cazul, şi fără să vă faceţi cu ou şi cu oţet oponenţii. Şi-apoi, la urma urmei, toţi trăim în acest spaţiu bizar-miraculos. Haideţi să ne lansăm într-o luptă a ideilor, nu să ne măscărim unii pe alţii.

Am impresia că liderii partinici, în loc să-şi mai educe fanii electrizaţi-agresivi, să le mai tempereze comportamentul urât, îi lasă să zburde în voia lor, crezând pesemne că astfel le creşte ratingul şi racolează mai mulţi susţinători. Ei bine, nu e chiar aşa, stimaţi lideri partinici. Eu unul, când văd că un lider aparent ok are nişte fani grobieni, sunt încolţit de un soi de silă şi decepţie profundă. Şi liderul aparent ok nu mi se mai pare ok.

XS
SM
MD
LG