Zilele astea am discutat cu fanul unui partid micuţ de dreapta. Era abătut şi iată de ce. Vasăzică, omul îşi iubeşte partidul micuţ de dreapta, dar… nu poate să voteze pentru el din cauza şanselor şi mai micuţe ale formaţiunii preferate. Şi iese că trebuie să renunţe la partidul micuţ care-i place şi să voteze pentru un partid mai puţin plăcut de dreapta, care însă are şanse mari.
„Păi, de ce trebuie să suferi? Votează ceea ce îţi place, indiferent de ce şanse are!”, am încercat să-l îmbărbătez.
Ei bine, omul nu putea să facă asta deoarece, în opinia sa, partidul micuţ de dreapta ar pierde oricum, iar votul său i-ar avantaja pe cei de stânga. Aşadar, o mică dramă, un om care nu poate să aleagă partidul care îi place. Şi am avut dintr-odată o revelaţie, stimaţi ascultători. Păi, de-a lungul anilor am văzut o sumedenie de drame asemănătoare. Oameni care, cu strângere de inimă, renunţau la partidele lor iubite-micuţe, fără şanse, ca să voteze nişte partide mai mari, cu şanse. E normală situaţia asta? Şi da, şi nu.
Dacă stau să mă gândesc mai bine, aşa-zisele partide mari, cu şanse, sunt mari tocmai pentru că o puzderie de oameni îşi abandonează de dragul lor formaţiunile preferate. Dacă oamenii ar fi mai consecvenţi şi ar vota doar ceea ce le place cel mai mult, fără să socotească şansele, situaţia ar putea să fie alta. Şi, în definitiv, de ce nu ar trebui să voteze omul ceea ce preferă, nu ceea ce are şanse?
Şi dacă nu preferă nimic, de ce nu să nu poată vota împotriva tuturor, după 30 de ani de debandadă politică? Pun şi eu nişte întrebări. Voi faceţi cum credeţi că e mai bine.
