Linkuri accesibilitate

Ambrozie Țurcanu(România): Dacă PAS nu ia majoritatea, lucrurile nu se schimbă deloc


Ambrozie Țurcanu

În România a mers la studii și simte că mai are multe de învățat, așa că a rămas să învețe. A fost prin multe țări, orașe și doar la București a reușit să nu se simtă a fi în străinătate. Pe lângă asta, e vorba și de oportunități, iar în România trebuie să fii orb ca să nu le poți vedea, a declarat Europei Libere, reprezentantul Organizației Studenților Basarabeni, Ambrozie Țurcanu, expert fonduri europene.

Interviu cu Ambrozie Țurcanu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:09:46 0:00
Link direct

Ambrozie Țurcanu: „Am o singură și mare așteptare de la alegeri, una esențială, ca dreptul la vot și libera alegere, și democrația să fie respectate, ca cetățenii Republicii Moldova să aibă și ei dreptul la un scrutin electoral cinstit, fără fraudă, fără cumpărări de voturi, fără gunoaie electorale ș.a.m.d. Am o presimțire că lucrurile o să meargă bine ca în alte dăți, avem și experiența alegerilor trecute, în care, deși s-au întâmplat multe, voturile nu au fost cumpărate și procesul electoral nu a fost compromis într-atât de mult, și vedem și rezultatul alegerilor. Plus la toate vedem și prezența la vot, iar cu cât mai multă lume votează, cu atât mai greu este să le compromiți votul.”

Europa Liberă: Ați reușit să studiați oferta electorală, cu ce vin în fața electoratului cei 22 de concurenți înscriși în această cursă?

Consider că jocul politic principal se va da între partidele mari...

Ambrozie Țurcanu: „Nu, nu, dar consider că nu-i chiar atât de relevant tot ce vor să spună aceia care s-au înființat pe ultima sută de metri înainte de alegeri. Deci, dacă e să votăm, să votăm niște oameni, niște partide care nu au doar o ofertă, doar un document. Cu documente și oferte electorale, discursuri pot scrie mulți și un partid nu-i atât de greu să-l înființezi în Republica Moldova. Consider că jocul politic principal se va da între partidele mari, partidele care au șansa de a intra în parlament. Este alegerea fiecăruia, cine vrea să voteze cu partidul X care s-a înființat o săptămână în urmă are tot dreptul, dar votanții conștienți de valoarea votului lor nu ar vrea să și-l piardă în așa fel cu partide care nu ar atinge 2 la sută. Este o risipă de vot, este o bătaie de joc față de votul tău și eu cred că electoratul din Republica Moldova începe să înțeleagă din ce în ce mai mult cât de mult contează o dată la nu știu câți ani să-ți poți exercita puterea.”

Europa Liberă: Pentru că sunt atât de mulți doritori să obțină acest mandat de parlamentar, cine ar merita din politicieni să ajungă deputat? Cum ai face portretul-robot al alesului poporului pe care ai vrea să-l vezi în următorul legislativ?

Ambrozie Țurcanu: „Doamnă, e atât de greu de răspuns la întrebarea aceasta, e foarte greu de dat un răspuns la asemenea întrebare, sunt atât de mulți factori care decid. Deci, în primul rând, o persoană integră, care nu a apărut în spațiul public ca și politician, cel puțin, în ultimii doi ani, să poată fi evaluată coerența discursului său și experiența lui politică. Nu mă refer la ce a făcut, poate unul n-a avut șanse, dar mă refer la cei care au jucat dintr-o barcă în alta, care s-au mutat, care și-au schimbat discursul de 2-3 ori pe an și e nevoie de timp pentru ca să poți să-ți dai seama dacă o persoană face parte din categoria asta sau este o persoană care a avut un discurs acum 5 ani și care își menține principiile, care poate un pic, așa, s-au schimbat timpurile, s-au schimbat percepțiile, lucrurile bune au devenit rele și s-au înlocuit cu altele într-o marjă mică, dar oamenii au dreptul să-și mai schimbe și părerile, dar când și le schimbă în fiecare zi e greu. De aceea zic că o persoană care are, cel puțin, vreo 2-3 ani experiență în scena politică, minimum 2-3 ani, ca să putem vedea și noi ce a spus omul acela, dar măcar discursul său, dacă vorbim despre oferte și discurs, despre poziționare politică, să vedem dacă ceea ce spune el a spus-o și luna trecută sau o spune abia acum.”

Europa Liberă: Sondajele de opinie influențează opțiunea alegătorului? Iată, de exemplu, în ultimul timp se dau publicității rezultate ale cercetărilor sociologice care arată că doar 3 formațiuni politice ar putea accede în parlament, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri anticipate. Pe voi, alegătorii, vă influențează datele acestor sondaje?

Ambrozie Țurcanu: „Sigur că influențează datele acestor sondaje, îi influențează doar pe acei alegători conștienți care studiază, care își suprapun, practic, viziunile proprii cu agenda unui sau altui partid, care pot evalua acest lucru și aleg un anumit partid, în funcție de mai multe criterii, dintre care pe câteva le-am expus eu ceva mai devreme. Acei oameni care fac exercițiul acesta de analiză, pe acești oameni, da, îi interesează aceste studii sociologice.”

Europa Liberă: Dacă s-ar adeveri aceste rezultate, cine ar merita să creeze o coaliție, o majoritate parlamentară capabilă să învestească un următor cabinet de miniștri?

Ambrozie Țurcanu: „Cine ar merita?”

Europa Liberă: Da...

Ambrozie Țurcanu: „Haideți să privim 3 partide parlamentare. Avem PAS, avem Blocul comuniștilor și socialiștilor și avem Partidul „Șor”, de al patrulea partid nu știm exact. Eu cred că partidul pro-prezidențial PAS ar fi partidul care nu ar prea avea o șansă de coaliție în următorul parlament, deci, dacă partidul pro-prezidențial PAS nu ia majoritatea în viitorul parlament, lucrurile nu se schimbă absolut deloc. Ajung socialiștii cu Partidul „Șor” să creeze o majoritate, lucru posibil, să vedem ce scor au să ia unii și alții, ar putea face ei o majoritate și am trăi o experiență eșuată. Aici dau cumva preferințele mele politice, nu le ascund, dar, da, mi s-ar părea că efortul de alegeri anticipate ar merge pe apa sâmbetei în contextul acesta, fiindcă eu nu consider și nu cred că Partidul Acțiune și Solidaritate ar face coaliție cu socialiștii și comuniștii sau cu Partidul „Șor”, lucrul acesta este exclus. Cu background de politologie și având licență în domeniu, cred că ar fi cea mai mare greșeală din punct de vedere politic pentru PAS să facă o coaliție de felul dat. Și aici, iarăși, apel către electoratul conștient care analizează lucrurile acestea, aici e vorba nu despre cine și cu cine să voteze, aici e vorba despre cât de multă lume va ieși la vot.

Dacă lumea n-o să iasă la vot, ca să poată depăși cumva balanța dintre electoratul de dreapta și cel de stânga, acesta ar fi un scrutin eșuat...

Matematica este foarte simplă și e cumva proporțională. Electoratul lui Șor e foarte limitat, acele 5% poate să le ia sigur, dar mai mult n-are cum să ia; la fel și socialiștii cu comuniștii, în schimb, un partid puternic, deja nu mai putem vorbi despre alte blocuri electorale, unicul partid cu șanse reale de a face majoritatea în parlament este Partidul Acțiune și Solidaritate, haideți să spunem lucrurilor pe nume. Și dacă lumea n-o să iasă la vot, ca să poată depăși cumva balanța dintre electoratul de dreapta și cel de stânga, acesta ar fi un scrutin eșuat, am fi iarăși în fața unui partid proeuropean în opoziție.”

Europa Liberă: Și voi, cei care vă aflați peste Prut, în România, faceți parte din diaspora. Cine și cum înțelege din politicieni să obțină votul de peste hotare? Cine și cum vânează acest vot și cum țintește el acest segment de electorat?

Ambrozie Țurcanu: „Lucrul acesta poate fi văzut foarte simplu, se vede cine țintește acest vot. În primul rând, este PAS-ul, fiindcă diaspora deja a demonstrat că în proporție de 99 la sută este electoratul lor. Oamenii care votează partide de dreapta și oameni din categoria celor care analizează înainte să voteze, care, deși s-ar regăsi cumva mai mult în agenda unui partid de dreapta care nu intră în parlament, ar face compromisul să meargă să voteze un partid cu șanse reale, deci aceștia sunt oamenii din diasporă, din diaspora vestică cel mai mult, dar și diaspora din Federația Rusă și alte state din Est sunt oameni care totuși au avut curajul să plece, au avut un calcul în spate și au avut o logică în spate, oameni care gândesc un pic lucrurile. Și aici deja ca să răspund la întrebare ar fi că acei politicieni, acele partide care imediat după decizia Curții Supreme de Justiție de a impune CEC-ul să înființeze 190 de secții de votare, vedem cum în timpul imediat au ieșit o paletă de politicieni care și-au asumat meritul. Nici măcar Șor sau Blocul electoral al socialiștilor și comuniștilor nu au ieșit cu o conferință de presă, în care să spună acest lucru atât de mult și atât de emoționant să-și atribuie meritul respectiv. Deci, aceasta vorbește despre un singur lucru: ei nu-și doresc votul diasporei. Asta-i simplu.”

Europa Liberă: Voi credeți în promisiunile care se fac în campania electorală referitoare la crearea condițiilor pentru revenirea celor de peste hotare în Republica Moldova?

Ambrozie Țurcanu: „Dar nu-i un lucru greu de făcut, lucrul acesta e foarte simplu de făcut. Poate fi făcut un mecanism, poate fi dezvoltată o platformă electronică în care oamenii să se înregistreze, să-și declare averile, să fie dosarele lor procesate și aprobate. În funcție de dosarele pe care le pregătesc ei, își declară averea făcută peste hotare pot fi foarte ușor transferate în Republica Moldova. Mie mi se pare chestiunea asta un lucru foarte, foarte simplu de făcut. Și din punct de vedere fiscal, un guvern nu are nevoie de investiții mari ca să facă lucrul acesta. Da, e foarte bine să pună la punct o echipă care să gestioneze lucrul acesta, fiindcă, iarăși repet, eu nu cred că aceasta o să-i facă pe cei un milion și ceva de moldoveni...”

Europa Liberă: Așa se zice că, neoficial, ar fi peste un milion, oficial – vreo 700 de mii.

Ambrozie Țurcanu: „Da, peste un milion de cetățeni. Eu nu cred că un milion de cetățeni revin mâine în Republica Moldova, eu cred că 5 la sută din persoanele acestea ar putea beneficia de niște favoruri din partea statului, nu că niște favoruri, de metoda asta de repatriere. Eu nu cred că acesta-i un obiectiv greu de atins, deloc. E foarte simplu să implementezi o astfel de măsură, dar e o măsură care spune multe. Nu-i greu de făcut, însă spune multe. Un guvern care își dorește lucrul acesta, poate să-l facă, în câteva luni de zile să fie pregătită toată procedura.”

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis

Anticipate 2021: rezultate

Alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie au fost câștigate de Partidul „Acțiune și Solidaritate” (PAS) iar în noul Parlament vor intra trei partide/blocuri electorale.

Pentru a accede în Parlament, partidele politice trebuiau să întrunească 5% din voturile valabile ale alegătorilor, iar blocurile electorale – 7%. Candidații independenți numai 2%.

Rezultatele parțiale, prezentate de CEC, după numărarea a 100% din voturi.

Prezența la vot a fost de 48,41 la sută.

  • Pe teritoriul R. Moldova, prezența a fost de 44,56%.
  • Peste hotare au votat pese 212 mii de persoane, aproape jumătate fiind între 26 și 40 de ani, arată datele CEC. PAS a obținut peste 86% din voturi, în timp ce Blocul electoral al Comniștilor și Socialiștilor, numai 2,47%.
  • Cei mai mulți alegători din diaspora au fost în Italia, peste 66 de mii. Urmează Germaia cu aproape 26 de mii de votanți, Marea Britanie cu aproape 24 de mii și Franța cu aproape 23 de mii. În România au votat 15.123 de alegători iar în Rusia numa 6.153.
  • La secțiile de votare alocate locuitorilor regiunii transnistrene, 62,21 la sută dintre alegători au votat pentru Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, iar 13,59 la sută – cu Partidul Acțiune și Solidaritate. 6,25 la sută au votat pentru Partidul Șor.
  • În total, la cele 41 de secții arondate regiunii transnistrene s-au prezentat la votare 28.780 de alegători.

Previous Next

Radio Europa Liberă în alegeri

RADIO EUROPA LIBERA reamintește ca nu susține nici un partid politic înscris în cursa electorală pentru alegerile anticipate din 11 iulie 2021. Emisiunile noastre electorale, în română și rusă, oferă același condiții de exprimare tuturor candidaților, iar materialele analitice caută să prezinte cât mai exact informațiile publice despre trecutul partidelor aflate în competiție, astfel încât publicul (cititorii si ascultătorii) Europei Libere să facă o alegere informata și la scrutinul din 11 iulie 2021.

Previous Next

XS
SM
MD
LG