Să ascultăm acum încă un episod din seria dedicată de Radio Europa Liberă lui Cornel Chiriac în anul 1999 - un interviu pe care regretatul muzician de jazz Johnny Răducanu a avut amabilitatea să ni-l acorde în vara acelui an. Interviul e urmat de emisiunea Metronom din 15 ianuarie 1974, în care Cornel Chiriac prezintă albumul „Tales From Topographic Oceans” al grupului Yes.
Europa Liberă: În continuarea ciclului de emisiuni dedicate lui Cornel Chiriac, astăzi vă invităm să ascultați o convorbire cu un monstru sacru al jazzului românesc, muzician, compozitor, aranjor, om de jazz - omul de jazz Johnny Răducanu, pe care mă grăbesc să îl salut și să-i spun bun venit în studiourile Europei Libere de la București. Domnule Johnny Răducanu, ați fost prieten cu Cornel Chiriac. Aș vrea să vă rog la începutul acestei convorbiri să schițați un tablou al epocii în care l-ați cunoscut pe Cornel Chiriac, era acea epocă de la mijlocul anilor '60, începutul anilor '60, când în România, în București în special, jazzul înflorea. Erau foarte mulți muzicieni de jazz, foarte mulți compozitori, erau multe orchestre de jazz...Spuneți-ne ceva despre acea perioadă.
Johnny Răducanu: Da, perioada '60 era pe de-o parte sinistră, și pe de altă parte iar sinistră, și... în toate felurile era sinistră. Numai că, de exemplu, jazzul care toată lumea știe că s-a născut în Statele Unite ale Americii, relația româno-americană era... hârtiile de relații culturale, politice etc. erau albe, numai la cultură se umplea cu jazz.
Și atunci noi am profitat, bineînțeles că în cap cu mine și cu domnul Berindei și cu o mulțime de oameni care țineau la jazz, am tras - hai să îmi permit să zic că am tras niște sfori cu oamenii de la Ambasada Americii și atunci l-am obținut pe domnul Louis Armstrong, care era la Praga și dădea telefon că ar putea să vină și în București, și noi am tras sfori la Washington, am dat bani și l-am adus pe Armstrong la București. Și uite așa am profitat și l-am adus pe Ellington și cam toată crema muzicii de jazz universale... care erau americani, vedete, i-am adus la București.
Era un paradox, nu? Comuniștii s-au convins din spusele mele, ale altora, că muzica de jazz e o artă și că n-are nimic cu politica. Și comuniștii n-au înțeles bine asta, dar au înțeles un singur lucru: muzica de jazz nu are text, or la comuniști când e vorba de text, acolo au ei probleme. Când au văzut că muzica de jazz n-are text, ne-au lăsat în pace, iar noi am profitat. Toată generația, oamenii de cultură și toți ce-au fost atuncea, am profitat îndelung. Jazzul pentru noi a fost o.hrănire a spiritului și a libertății și a multora...
Europa Liberă: Cum l-ați cunoscut pe Cornel Chiriac?
Johnny Răducanu: Dânsul era la Pitești, și deși tatăl lui și mama lui erau activiști de partid, el scria două-trei reviste de mână despre jazz, îmi trimetea una mie, una lui Kőrössy și una lui Colan Cristian. Și m-a frapat foarte tare această ambiție și această preocupare extraordinară și nobilă la ora aia... Și m-am dus la Pitești să-i fac o vizită, și în camera lui erau pictat pe pereți Sonny Rollins, Louis Armstrong, foarte mari muzicieni de jazz. Mi-a plăcut grozav. Și atunci am tras și eu, la rândul meu, niște sfori și l-am angajat la radio.
Acela a fost primul succes pe care l-am avut eu și jazzul românesc, pentru că Cornel la radio a făcut foarte multă treabă și a propagat jazzul cam 4-500 de minute peste mână. Nu era în nicio țară din lume, în cap cu America, unde era condusă Jazz Hour de domnul Willis Conover. Cornel a făcut foarte mult pentru jazz. Și nu numai pentru jazz, ci și pentru muzică. Mă rog, vezi Beatles și vezi Rolling Stones, Blood, Sweat and Tears, formații de care amesteca foarte bine jazzul și cu o muzică pentru tineret destul de bine organizată.
Europa Liberă: Deci Cornel Chiriac avea la radio București o emisiune de jazz - numai de jazz - și după aceea a avut probabil Metronomul, pe care l-a dus în Germania, la Europa Liberă?
Johnny Răducanu: Da, a avut întâi Metronomul și după aceea Metronomul a început, la îndemnul meu și al altora, să mai bage și muzică din asta pentru tineret, pentru că aveam de gând să... să strângem tineretul așa, și în jurul jazzului, în jurul spectacolelor. Și sigur că a avut succes și în lumea cealaltă, nu numai a specialiștilor de jazz.
Lucian Ștefănescu: Da, la un moment dat Cornel Chiriac avea probleme la Radio București.
Johnny Răducanu: Da, el a avut mari probleme la radio. În special, radio era păzită de Securitate și Miliție și de tot felul de oameni... Dar aveam probleme cu el din cauză că el venea la 11 dimineața și tovarășii de acolo nu-l puneau prezent, și el lucra până la 11-12 noaptea, și eu făceam scandal prin redacție: „Domn'le, dar nu vedeți când pleacă, nu vedeți ce emisie face, nu vedeți toată activitatea lui?” „Nu! De ce nu vine la ora 8 să semneze condica!” Prostii de-astea, din care sigur că Cornel suferea la bani, dar a supraviețuit onorabil. Asta a fost situația lui la radio.
Și bineînțeles că a avut și multe conflicte, când a venit într-o zi la Radiodifuziunea Română și la securiști le-a spus: „Voi ce păziți aici? Mediocritatea?” Vă dați seama ce era asta în anii ăia… În sfârșit, au fost multe probleme. L-am ajutat foarte mult, l-am băgat în Spitalul Central, ca să scot hârtii, să spun că-i puțin țicnit, că altfel intra la pușcărie. Mda, săracul Cornel... A făcut tot ce trebuia, dar la un moment dat a trebuit să plece. Cum a aplecat?
Lucian Ștefănescu: Asta voiam să vă întreb...
Johnny Răducanu: Numai eu știu. Mda. Uite să-ți spun cum a plecat, pentru că cred că multă lume nu știe, decât cei care au fost de față. Eu locuiam pe strada Caragea Vodă și vis-a-vis de mine era un mare grafician, Sică Baroi. În atelierul lui erau cam crema care existau la ora aia în România, vezi Ciocârdel, vezi Taco, vezi domnu' Oroveanu, Oni, care-i la Paris și care intrase în suita lui Salvador Dali - foarte mari talente, care... unii sunt prin America... Peste tot au făcut mare carieră. Și situația a fost în felul următor:
Cornel trebuia să plece la Bratislava, la o întâlnire d-asta cu radiourile care erau în țările comuniste, care mai... fie că aducea benzi, ce s-a mai făcut nou, înregistrări etc. Și Cornel a primit o chemare acolo. Și era un formular-tip așa, în care la un moment dat scria că suntem e acord cu tovarășul Cornel Chiriac să plece în Republica Populară Cehoslovacă, Bratislava. Ei, asta era scris cu stilou. Și am luat acea hârtie în atelierul lui Sică Baroi, toți graficienii ăștia, o noapte întreagă au exersat scrisul, cerneala, etc. și n-au scris decât „și Austria”. Vă dați seama ce a riscat Cornel... Iar... Și a mers chestiunea.
S-a dus la Pașapoarte cu hârtia aceea de la radio și, mă rog, garanție și i-au dat pașaport pentru Bratislava - viză - și pentru Austria. El acolo a fost prezent o zi-două, cât a ținut... să arate ce a creat el în România și unde suntem noi ca radio-difuziune etc., iar după aceea a plecat în Austria și i-am rugat atunci să trimeată Uher-ul înapoi și benzile, ca să nu fie scandal. Le-a trimis și i-am zis: „Vezi, cum ajungi la Viena este o săgeată pe care scrie Free Europe. O urmărești până te duci într-o privință. Acolo depui pașaportul și o să vezi tu ce-o să ai...” Și chiar așa a fost. Da. Mi-aduc aminte cu plăcere că l-am putut ajuta și că el a avut noroc și noroc, da.
Iar după aceea, Mircea Crișan, care era plecat (eu eram la Köln, aveam concerte) mi-a spus că e un domn de la Europa Liberă, domnul Popper Iacob și că vrea să vorbească cu mine. Domnul Popper Iacob m-a întâlnit și m-a întrebat dacă știu pe Cornel Chiriac. Și i-am spus „Sigur că-l știu, dar de ce întrebați dumneavoastră de Cornel Chiriac”. „Dragă,” zice „e în lagăr în Viena”. Vai, eu am înnebunit de plăcere . Nu i-am spus lui Iacob Popper toată istoria. Și voia să se angajeze la Europa Liberă. Și i-am spus: „Dom-le, este uite...”. I-am făcut un portret cum este și, după aceea, l-au chemat la München, unde a făcut ce a făcut. Și vreau să spun că astăzi, chiar, la generația de 50 de ani parcă este, așa, o frică, când spui Cornel Chiriac, ajunsese un fel de spaimă pe timpul lui Ceaușescu, când vorbeai de Cornel Chiriac. Da.
Lucian Ștefănescu: Dar nu era o spaimă, era o bucurie să-l asculți la Europa Liberă, la Metronom...
Johnny Răducanu: Atunci era o mare bucurie (și țăranii pe câmp îl ascultau), numai că era foarte greu să comentezi în lumea noastră despre Cornel Chiriac. Erau turnători peste tot și nu, nu aveai, cum să spun?... o viață așa de dulce dacă vorbeai prea mult despre el.
Lucian Ștefănescu: Cum au reacționat cei de la radio după ce a rămas Cornel? Sau după ce a apărut Cornel la Europa Liberă, cu aceeași emisiune pe care o avea la radio București.
Johnny Răducanu: Cornel când a fugit, o parte din radio era cu el, și o parte (ăia care erau cadre, oameni politici) au înghițit în sec. Dar alții... eu îmi aduc aminte (așa... din priviri și din astea), era o bucurie că Cornel a scăpat, adică prin Cornel era așa o chestie de unitate a spiritului, a libertății, și toți erau fericiți că Cornel a reușit. Iar după aceea, cu emisiile, era jalnic. Era jalnic, pentru că se aștepta ca cineva să spună „L-ai auzit pe Cornel aseară” sau ceva. Era foarte grav în radio dacă se vorbea de Cornel. Dar vă pot spune că la restaurant, sus, sau prin alte părți, se vorbea zilnic de el, da. Și cu bucurie, chiar.
Lucian Ștefănescu: Domnule Johnny Răducanu, cred că vă pot mulțumi pentru că ați stat de vorbă cu noi...
Johnny Răducanu: Ceea ce mă... cum să spun? Mă întristează puțin este că... Bine, sigur că asta e firesc să ne uităm eroii. Eu îl consider pe Cornel Chiriac un erou pentru ce-a făcut, dar noi ne uităm eroii și, mă rog, multe uităm, și cutremurul, și tot, și Ceaușescu și tot.
Dumneavoastră dacă faceți o emisie despre Cornel Chiriac - și vă felicit și vă mulțumesc în numele celor care am fost în jurul lui - e minunat ce faceți. Și ar trebui din când în când să mai dați lucruri cu Cornel Chiriac, pentru că nu face decât să trezească spiritul. Și, încă o dată, vă mulțumesc pentru ce faceți pentru Cornel și pentru libertatea noastră.
