Putem spune că obsesia actuală cu dacii a început oficial odată cu republicarea, în 1986, după trei sferturi de scol de uitare, a elucubrațiilor ocultistului Nicolae Densusianu.
Comunismul naționalist al regimului lui Ceaușescu (contradicție in termeni, desigur, căci comunismul ar trebui sa excludă naționalismul) a creat aceasta absurditate care e „protocronismul”, a cărui formă extremă am numit-o dacopatie.
Că a fost vorba de un demers voit, calculat, o creație de laborator, se vede din prefața volumului publicat în 1986. Prezentat de comuniști ca un eseu de istoriografie alternativă, ciudatul text al lui Densușianu a primit atunci pecetea onorabilității, cu ravagiile prin minți pe care le vedem astăzi.
Densușianu, un notar ocultist de la finele secolului al XIX-lea, fără studii de istorie sau lingvistică, era un caz aproape clinic de autoiluzionare. Cărţoiul lui, o magmă ilizibilă de informaţii rău asimilate, nu e altceva decât un delir mistic ce demarează încă de pe prima pagină:
„Înapoia populaţiilor cunoscute în antichitate sub numele de Geţi şi Daci se întinde pe multe mii de ani istoria unei naţiuni geniale, puternice şi glorioase, care cu mult înainte de timpurile troiane [războiul din Troia, cântat în Iliada] fundase cel dintâi imperiu vast al lumii, întemeiase prima unitate de cultură în Europa şi pusese totodată bazele progresului moral şi material în Asia de apus şi în Africa de nord.“
De ce Africa de nord? Păi… civilizaţia egipteană, desigur!
Egiptenii, troienii, etruscii, miturile greceşti şi babiloniene, focul, calul, pâinea, ştiinţele morale, totul ne vine, potrivit lui Densușianu, de la daci, pitiţi în istoria antică sub nume felurite: „pelasgi“, „arimi“, „arieni“, „armeni“ şi altele. Delirul lui Densuşianu e animat în permanenţă de acea ideologie rasială preștiințifică ce avea să ducă direct la nazism: popoarele sunt clasificate după forma craniului (dolico- sau brachi-cefale etc.), Neanderthalii prezintă „trăsături semite“, svastica e un simbol al dacilor etc.
Nicolae Densușianu era extrem de ignorant într-ale etnografiei şi lingvisticii, atât de ignorant, încât nu cunoştea nici măcar principiile elementare ale comparatismului lingvistic, pe atunci în plină floare. Atât de nepriceput era Densuşianu într-ale lingvisticii, încât nu deținea nici măcar cunoştinţele elementare, accesibile oricui îşi dădea în vremea lui osteneala să citească lucrările lui Franz Bopp sau Max Müller, care puseseră bazele lingvisticii moderne încă de la jumătatea secolului al XIX-lea.
Densuşianu compară termeni sanscriţi cu termeni româneşti fără să ştie că cei din română sunt de fapt împrumuturi slave, ba chiar compară sanscritisme cu termeni… istroromâni, precum sanscr. jivâ (viu, în viaţă) cu istrorom. jivi, care e un împrumut direct din croată (am scris mai înainte despre cât de profund a influențat croata istroromâna)!
Şi, desigur, cum am tot spus, pentru el dacii vorbeau deja o limbă latină mai pură decât a romanilor atunci când au fost cuceriţi de aceştia (delirul lui Densuşianu nici măcar nu e logic, pentru că, dacă dacii vorbeau latina… atunci cum puteau să vorbească în acelaşi timp sanscrita și etrusca și egipteana?!).
Pe scurt, cartea lui ar putea fi o curiozitate barocă, scrisă în stilul amorf şi pompos al ocultiştilor de atunci, precum Peladan sau Edouard Schuré, şi ‒ interesul ei ştiinţific sau literar fiind egal cu zero barat ‒ ar merita, poate, o notiţă de subsol într-o istorie a derivelor pseudo-intelectuale dacă n-ar face atâtea ravagii astăzi, fiind foarte preţuită, cum am spus, până şi printre călugării protocronişti de la Muntele Athos şi, cine ştie, ajungând mâine în manualele şcolare (fie și în cele alternative).
Inventarea „Dacopatiei oficiale”
Dar iată că putem stabili acest jalon: „Dacopatia” oficială a început odată cu republicarea, în 1986, după trei sferturi de scol de uitare, a Daciei Preistorice a lui Nicolae Densușianu.
Prefața, semnată Manole Neagoe, spunea: „Publicarea Daciei Preistorice este un act de cultură menit sa ne îngăduie pătrunderea într-un univers interesant, dacă nu pasionant. Reticențele ni se par superflue. O cultură ajunsă de multă vreme la maturitate, așa cum este cultura românească, nu poate fi tulburată de unele excrescențe.”
Asta era pentru a preveni eventualele obiecții. Urma: "Este pentru prima data când se discută în literatura noastră de specialitate sensul mitologic al coloanei cerului și identificarea acestui simbol pe o arie geografică vastă, necesitând o imensă muncă de investigație.”
Citind prefața, îți dai seama că nici nu se mai poate vorbi acolo de minciună sau de o deformare a realității, căci era vorba de legitimarea unor elucubrații în care ni se spune dacii au inventat, sub felurite etnonime, totul pe planetă și că erau un fel de supraoameni:
„Îmbinarea celui mai riguros spirit științific cu o disponibilitate imaginativă ieșită din comun este explicabilă, într-o oarecare măsura, prin faptul ca Nicolae Densușianu este încă tributar epocii sale, când, în multe cazuri, legenda se împletea armonios cu faptul istoric autentic. "
Obiecțiile legitime sunt anticipate astfel: “Nicolae Densușianu și-a iubit neamul si i-a glorificat trecutul așa cum puțini au făcut-o. Se simte la el, chiar sub carcasa aspră a formei științifice pe care au îmbrăcat-o celelalte lucrări ale sale de istorie, mândria reținută, înaltă a celui ce, in ciuda tuturor vitregiilor si umilințelor îndurate de generațiile trecute, știe cât de ilustre sunt rădăcinile neamului său, cât de importantă a fost contribuția strămoșilor săi la realizarea spiritualității care a stat la temeliile civilizației europene."
Finalul este: „In cadrul strădaniilor marilor înaintași de a iscodi cât mai adânc în trecut, așa cum făcut-o Costin, Cantemir, Hasdeu sau Eminescu, și înrudit mai ales cu ultimul, amândoi operând in același timp mitologic, Nicolae Densușianu realizează un monument grandios pe care-l închină poporului sau, de unde se vede limpede ca acest popor este cel mai vechi pe aceste meleaguri si cel mai în măsură să aibă tainice și neștiute rădăcini pornind de la pragul începutului de lumi."
Așa încât, putem stabili acest jalon: „Dacopatia” oficială a început odată cu republicarea, în 1986, după trei sferturi de scol de uitare, a Daciei Preistorice a lui Nicolae Densușianu.
