„Svetlana Țihanovskaia ar fi putut fi primul președinte democratic al Bielorusiei post-sovietice, dar victoria sa a fost furată. Aceasta este opinia marii majorități a membrilor Parlament European, indiferent de culoarea politică, subiectul Bielorusia fiind un rar exemplu de unitate într-un legislativ european foarte divers și eterogen”, spune într-un interviu cu Europa Liberă raportorul Parlamentului European pentru Bielorusia, Petras Auštrevičius.
Statistica spune că anul care s-a scurs a fost unul plin: peste treizeci de mii de bieloruși au fost interogați, închiși, torturați, iar numărul prizonierilor politici crește în fiecare zi. Apoi ar mai fi: interceptarea și aterizarea forțată a avionului FR4978 cu bloggerul Roman Protasevich la bord, afluxul orchestrat de migranți ilegali din Orientul Mijlociu în Lituania prin Belarus, încercarea eșuată de a o forța pe atleta Krystina Timanovskaya să părăsească Jocurile Olimpice de la Tokio pentru criticile aduse regimului, moartea suspectă a lui Vitaly Șișov, șeful organizației „Casa Belarus din Ucraina”. „Zilele lui Lukașenka sunt numărate, iar acestui regim brutal, i se opune o Ioana d’Arc modernă: Svetlana Țihanovskaia”, spune Petras Auštrevičius.
Europa Liberă: Domnule Auštrevičius, ce bilanț avem la un an de la alegerile prezidențiale din Bielorusia?
Petras Auštrevičius: „Ar trebui să le denumim „așa-numitele alegeri”, pentru că nu au fost niciodată recunoscute de Occident sau de instituțiile internaționale care observă alegerile în Europa. Oricum, aceste alegeri au schimbat mult Bielorusia, dar și imaginea aceastei țări în Europa și în Vest. Lukașenka este un președinte ilegitim care rămâne la putere folosind structurile de putere, fără de care s-ar prăbuși imediat. Societatea s-a schimbat în mod fundamental în ultimul an în Bielorusia.
Cetățenii aceia pasivi pe care îi știam au devenit foarte activi din punct de vedere civic, deși sunt strict supravegheați de către regim. Știm că există în acest moment mai mult de 600 de prizonieri politici. Unora dintre aceștia li s-au dat sentințe cu închisoarea de către judecătorii regimului, multe ONG-uri sunt interzise, altele au fost dizolvate, media independentă nu există în Bielorusia, vedem așadar un regim foarte brutal în această țară.
Recent au aflat despre moartea activistului bielorus Vitaly Șișov, un activist care trăia la Kiev, asta după ce soțul atletei bieloruse Timanovskaya fugit în Ucraina.
Este posibil să fie și mai multe astfel de cazuri de care să nu știm. Ideea regimului este să bage frica în oameni, să îi intimideze astfel ca ei să nu se angajeze în activități civice. O atmosferă de incertitudine și teamă. Asta i-a reușit lui Lukașenka, dar prețul este foarte mare. La un an de la așa-numitele alegeri prezidențiale avem însă o realizare notabilă: nașterea unei noi opoziții în Belarus.”
Europa Liberă: Doamna Țihanovskaia s-a refugiat și trăiește în Lituania de anul trecut.
Petras Auštrevičius: „Să nu uităm că doamna Țihanovskaia nu era politician până la aceste evenimente. Și acum, iată, a devenit liderul opoziției din Belarus, un lider cu un stil foarte delicat, blând dar ferm. Construiește solid, temeinic, dar uman.
Lukașenka face o politică de tip sovietic. Ei vorbesc limbajul trecutului...
Elementul de bunătate, uman este nelipsit. Mulți lideri internaționali care au cunoscut-o pe Svetlana Țihanovskaia în acest răstimp de un an au descris-o așa. În acest moment coordonează foarte multe activități având la dispoziție resurse foarte limitate. Cred că are tot ce îi trebuie pentru a fi pe mai departe liderul opoziției din Bielorusia. Sunt convins că într-o bună zi va deveni liderul țării.”
Europa Liberă: Felul în care a răspuns societatea la apariția dnei Țihanovskaia pe scena politică spune foarte multe. Pare că era nevoie de acestă figura fragilă dar puternică, acest tip de politician tânăr, o femeie tânără care înfruntă neînfricată brutalitatea și agresiunile regimului…
Petras Auštrevičius: „Da, așa este. Lukașenka face o politică de tip sovietic. Ei vorbesc limbajul trecutului. Svetlana Țihanovskaia este o politiciană a prezentului și viitorului, cu o latura umana și emoții. Este minunat că opoziția din Bielorusia are șansa să aibă așa un lider și cred că asistăm la nașterea unei noi clase politice de lideri din Bielorusia.”
Europa Liberă: Est-europenii par să creadă mai mult în femeile politician. Iată, în Moldova, succesul doamnei Maia Sandu, nu departe de Bielorusia. Doamna Țihanovskaia pare că îi calcă pe urme doamnei Sandu…
Petras Auštrevičius: „Îmi place comparația Dvs. dintre Moldova și Bielorusia, și dintre Svletlana Țihanovskaia și Maia Sandu. Situația din Moldova încă este disperată.
Situația din Moldova încă este disperată...
Țara avea nevoie de un conducător nou, cu idei noi, cu o latură umană, pentru a se opune stilului cinic de politician tătuc de tip sovietic. Aș zice că modelul care s-ar potrivi Maiei Sandu și Svetlanei Țihanovskaia este cel al Ioanei d’Arc: o tânără curajoasă înarmată doar cu o sabie, care se luptă cu dragonul. Sistemul este atât de înrădăcinat încât este nevoie de ceva foarte puternic (din toate punctele de vedere) ca să zdruncine acest sistem.”
Europa Liberă: Ați spus acum un an că dl Lukașenka trebuie să plece și că, de fapt, altă variantă nu mai există. Dar care sunt șansele ca acest proces să se întâmple în mod pașnic, și nu ca în țara vecină, Ucraina?
Petras Auštrevičius: „Bielorușii sunt pașnici. Pe de altă parte, nu e vorba de dacă, ci când Lukașenka va cădea. Iar pentru mine rămâne doar o singură întrebare: cât timp îl va susține Putin pe Lukașenka. Atât mai contează. Altfel, zilele lui Lukașenka sunt numărate. Este clar că Rusia nu dorește să piardă acest partener loial. Este păcat pentru bieloruși, căci soarta lor depinde de interesele geostrategice ale Federației Ruse.”