Lupta pentru putere în PNL a intrat în faza serviciilor de informații. Masa de negocieri începe să semene cu bancul de lucru dintr-o măcelărie. Cumva, dintr-un cotlon de arhivă, a apărut în spațiul public informația că pe vremea când era doctorand în Statele Unite, Florin Cîțu a fost prins beat la volan și închis pentru două zile. Au apărut extrase cu sentința de pe ordinea de zi a judecătoriei, fotocopii ale unui obscur ziar provincial care consemnează pe patru rânduri incidentul, ba chiar și o poză a intersecției unde a fost oprit de poliție. Este o aventură pe care Florin Cîțu, în plină campanie de umanizare, nu a pomenit-o, chiar dacă își amintește cu oarecare tandrețe că a spălat vase în State, ca să se întrețină. La atâta sinceritate nu strica un dram în plus de memorie.
Dar ce s-ar face politicienii români care se lansează în campanii electorale și vor să le devină simpatici votanților dacă ar avea o bună și sinceră memorie a propriei biografii? Alta ar fi fost soarta lui Mircea Geoană dacă, în ajunul alegerilor prezidențiale din 2009, admitea că l-a vizitat pe unul dintre interlopii momentului, patron de trust de presă și autorul uneia dintre cele mai mari găuri financiare postrevoluționare. Cineva a fost de față și a filmat mașina candidatului PSD intrând în curtea „mogulului”. La confruntarea electorală cu Băsescu i s-a adus aminte cu forța de acest episod și, zice-se, este cireașa care i-a transformat tortul festiv în colivă.
Memoria este folosită însă ca armă de ucidere în masă doar în cazul adversarilor. Informația despre Cîțu a venit într-un moment bine regizat: prim-ministrul se făcuse de râs cu câteva afirmații festiviste despre nivelul de trai crescut al românilor și chiar a invocat salarii mai mari decât în Occident pentru a da greutate spuselor sale. „România nu mai este o țară cu salarii mici” spunea el stârnind cascade de aplauze printre cei care-l susțin necondiționat (sau, mă rog, cu mici condiții pe care el, ca prim-ministrul, nu va avea probleme să le îndeplinească). „Avem din ce în ce mai multe salarii mari, în euro, nete, ceea ce înseamnă că România devine o destinație pentru investiții cu valoare adăugată mare,”a adăugat el, comentând și criticând un raport prăpăstios al Băncii Naționale care creșterea nivelul prognozat al inflației pe acest an cu 1,5%, până la 5,6%. Prim-ministrul a stârnit, însă, râsul economiștilor și contestatarilor săi. Lupta din partid i-a întunecat spiritul critic, spun ei.
Nu e singurul pas împiedicat făcut de Florin Cîțu. Întrebat de un jurnalist cât e prețul la pâine a ieșit superior din impas spunând că el nu consumă pâine. Dacă avea umor, ar fi spus că mănâncă doar mămăligă că e trendy și eco. Pâinea are o lungă istorie în subconștientul colectiv românesc. E asociată cu casa, tihna și tradiția. Rupi o pâine pentru prieteni. O mănânci, cât o fi de neagră și amară. Se coace în vatra casei. Sunt unii care doar pâine mănâncă. Pâine cu muștar. Jurnalistul care a pus întrebarea a vrut să scuture stilistica trumfalistă de parfumul acesta care ne îmbată azi și ne dă dureri de cap mâine. E adevărat, o întrebare populistă într-o țară în care prețurile o iau razna, iar cel de la pâine este volatil și se schimbă la câteva zile o dată. Calculul coșului zilnic conform căruia Florin Cîțu a stabilit că românii o duc mai bine se face ținând cont de cheltuielile zilnice, inclusiv banii de pâine. Când a vorbit despre bunăstare ar fi trebuit să știe că și aceasta se împarte în câteva felii de pâine în plus. Așadar, una din două: fie mințea când spunea că nivelul de trai s-a îmbunătățit ( pentru că nu avea de unde ști, de vreme ce-i lipsea o informație importantă din ecuația bunăstării: prețul pâinii), fie era o afirmație demagogică, pentru urechile celor care urmează să-l voteze la congresul de luna viitoare. Dar răspunsul arogant al prim-ministrului se asociază în subliminalul colectiv cu o intervenție publică de acum câteva săptămâni a celei mai mari fane a lui Cîțu, Alina Gorghiu, care, la volanul unei mașini, poza un covrig spunând că atâta a apucat să mănânce în acea zi (era prinsă de turneul electoral prin țară pentru a monitoriza alegerile de șefi la județeana de partid, alegeri preliminare celei a președintelui pe țară). La rândul ei, Gorghiu imita o europarlamentară care-și poza bolul cu supă spunând că nu are vreme să mănânce mai mult de atâtea treburi pentru binele națiunii.
Eroismul vine la mai multe flacoane: aleșii vor să ne demonstreze că sunt chibzuiți, că nu fac excese, că li se răcesc covrigii de griji și preocupări în interesul public. Sunt cu toții niște mucenici, niște martiri ai interesului național. Se pozează cu supa, să vedem că nu chiftelele și fleicile îi țin pe picioare, ci doar credința, ca pe anahoreți. Pe de altă parte, jurnaliștii au publicat, nu odată, note de plată de la bufetul Parlamentului din care rezulta cu asupră-de-măsură că, în spatele ușilor închise ale restaurantului, se întâlnesc nu doar cele mai luminoase minți ale nației, ci și cele mai încăpătoare burdihane. Pot pune politicienii șiraguri de covrigi pe paginile de socializare, nu vor reuși decât să stârnească furia sau hohotele de râs ale alegătorilor care știu bine că lăcomia politicienilor nu se astâmpără cu supe de post, ci cu bani, putere, influență.
Afacerea condamnării lui Florin Cîțu s-a prăsit pe un pat gros de compost politic. A fost lansată cu succes în locul și la momentul potrivit: cu puțin înainte, susținătorul (unii zic manipulatorul) său cel mai important, președintele Iohannis, a fost întrebat de un jurnalist ce crede despre accidentele rutiere tot mai grave care se petrec pe șoselele României. Șeful statului, și el în campanie de imagine pentru că vrea să supraviețuiască politic după plecarea de la Cotroceni, a empatizat cu victimele, a dat vina pe spiritul veacului, a afirmat că nu are nimic împotrivă să se înăsprească legislația :„Nu putem continua așa,” a conchis el spunând că trebuie făcute drumuri, („guvernul își face treaba!”) însă nu uită să adauge cu o insistență neobișnuită pentru pensionarul de la Cotroceni: „legislația trebuie să devină mai puternică și șoferii mai disciplinați.” De când a ieșit la iveală condamnarea americană a lui Cîțu a reintrat în tăcerea și lipsa de reacție care i-au caracterizat mandatele. Dacă ar fi fost vorba despre vreun politician PSD, cu siguranță s-ar fi mobilizat mai mult.
Ludovic Orban, principalul beneficiar al acestei indiscreții oportuniste, dă de înțeles că nu știa nimic despre acest incident doctoral. Însă recunoaște că avusese o înțelegere cu Florin Cîțu, înainte ca acesta să devină prim-ministru, ca să nu intre în cursa pentru șefia partidului (cu alte cuvinte, făcuse o înțelegere de culise ca să manipuleze congresul: eu îți dau guvernul, tu îmi lași partidul). Astăzi, Orban este vădit nemulțumit și se consideră victima bunei sale credințe. „Dacă neagă existenţa acestei înţelegeri, înseamnă că nu e om serios. Înţelegere legată de faptul că nu va candida şi mă va sprijini pe mine la preşedintele Partidului Naţional Liberal”, spunea Orban într-un interviu televizat. Dacă el este cel care a instrumentat secretul penal al prim-ministrului, Ludovic Orban ar fi trebuit să uite multe amănunte autobiografice: el însuși a avut probleme rutiere când s-a răsturnat cu mașina, a bușit câteva mașini din parcarea Parlamentului sau a lovit o fată pe trecerea de pietoni și a plecat de la locul accidentului prezentându-se la poliție „pentru recoltarea de probe” la mai mult de 24 de ore după aceea. Cumva, a scăpat basma curată deși accidentele cu pricina par să fie făcute la nervi sau băutură.( „Lumea la noi este extraordinar de nervoasă, tot timpul. Este un factor care duce la tot felul de incidente” - Iohannis dixit)
Dacă președintele Iohannis tace iar Florin Cîțu, altminteri vocal și plin de impromptu-uri electorale (apare la concerte rock, îmbrăcat casual, cu haină de piele și blugi) intră la guvern pe poarta din spate să nu mai dea ochi cu presa, Alina Gorghiu se face avocata diavolului (a îngerului în acest caz) și ne spune că toți am fost tineri „Câți nu au făcut greșeala asta în tinerețe? Regretabilă, desigur! Florin Cîțu a explicat onest ce s-a întâmplat în urmă cu 20 de ani.” E înțelegătoare că și soțul ei a făcut acum câțiva ani un accident de mașină care, posibil, a costat-o pe ea președinția partidului. Ea arată cu degetul peste gard, către tabăra lui Orban. „Cineva e lipsit de fair-play” se lamentează ea spunând că se așteaptă și la alte atacuri „din interior, la premier și la membrii echipei care îl susține pe Florin Cîțu. ”
Spre deosebire de Marcel Ciolacu, care i-a transmis președintelui să-l demită pe Cîțu pentru că, „nu-i așa? nu vrem penali în funcții publice” (spune prietenul lui Omar Hayssam), Dan Voiculescu, un al penal politic, sare în apărarea lui Cîțu: atacurile împotriva prim-ministrului sunt „lipsite de demnitate.” Posturile sale de televiziune au mestecat până la sațietate accidentele lui Orban făcându-l să pară un criminal în serie în comparație cu delictul tineresc al lui Florin Cîțu. Intervenția lui Voiculescu i-a făcut pe partenerii din USR să sară la gâtul pretendentul la șefia principalului partid la guvernare. Au avut o ședință a Biroului Național unde s-au bătut cu umbrele propriei moralități din campania fără penali: ce facem, cerem demisia și stricăm alianța sau mergem mai departe? A câștigat instinctul de conservare: treacă de la ei și paharul acesta. Au multe pahare de înghițit: de la marginalizarea lui Vlad Voiculescu, la aprobarea etapei a treia a planului de dezvoltare locală (50 de miliarde de lei în următorii șase ani) plan pe care, se spune, prim-ministrul l-ar folosi să-și mituiască primarii, clienții și votanții din partid. Nu degeaba programul este gândit pe șase ani (iar PNL a anunțat deja că vrea să guverneze singur din 2024... dacă va câștiga sufletul și buzunarul alegătorului, firește) S-ar fi discutat la ședința USR chiar și despre o moțiune de cenzură, dar gândul că vor ajunge tovarăși de drum cu Ciolacu i-a mai liniștit. Cum ar veni: „Fără penali în funcții publice! excepție făcând cei care ne dau un minister sau ceva reprezentare prin companiile de stat.”
Toate aceste controverse nu au nicio finalitate. Nu influențează prețul la pâine care crește ca aluatul cu maia. Iar dacă e să ne uităm la creșterea amenințătoare a prețului la benzină și gaze, putem să ne așteptăm la un sezon toamnă/iarnă fierbinte. Vom afla, desigur, și de creșterea inflației, și de scăderea puterii de cumpărare, și de zecile de mii de locuri de muncă pierdute, dar după Congres, că nu trebuie să strice nimeni cu urlete și țipete corul de lăudători.
Politică la cel mai înalt grad. În România așa s-a făcut politica de multă vreme. La cel mai înalt grad. Că era grad militar, de securitate sau de alcool, gradații au fost la putere. Trebuie scrisă istoria culturală a alcoolului și a impactului lui în deciziile majore postcomuniste. La fel și istoria pâinii. Unii politicienii au căpătat un fel de spiritualitate gregară după ce s-a zvonit sau s-a dovedit că sunt mari luptători pe acest front și să se pricep să facă reforme „din cuțită și pahare.” Scena politică, excesiv masculină, este dominată de ethosul anduranței și luptei pentru putere. Încă mai sunt unii care cred că electoratul adoră mușchii și reziliența la alcool, machismul mersului pe motocicletă și haine de piele retro, argoul și comunicarea nonverbal prin gesturi golănești.
Informațiile despre Cîțu nu sunt inocente, „pentru informarea publicului” și au apărut într-un context în care nimic nu este întâmplător. Moralitate? Sinceritate? Nu fac nicio ceapă degerată în lupta pentru putere. Temerile ipocrite ale Alinei Gorghiu sunt totuși întemeiate și e posibil ca victoria în lupta pentru șefia PNL să fie obținută tocmai prin astfel de informații anecdotice, nu prin valoarea și relevanța competitorilor. De ce ar trebuie să ne pese? se întreabă unii. PNL pare să sufere de sindromul PNȚCD: odată ajuns la putere se sufocă în propriile responsabilități și prerogative. Unii spun că, indiferent cine va fi ales, partidul este pe marginea irelevanței și că, dacă asculți cu atenție, auzi cum îi fuge pământul de sub picioare și cum se rostogolesc procentele de votanți. Unde? Către nehotărâți, absenteiști sau către partidele din opoziție. Căci alegerile interne au un mare cusur: îi fac pe toți să se concentreze asupra dușmanilor interni uitând că spectacolul se desfășoară la scenă deschisă și că toate informațiile compromițătoare ajung din sala de congres, adică dintr-un mediu cumva intim, de tovarăși și camarazi, în piața publică sub formă de imprecații și înjurături.
*Opiniile autorului nu sunt în mod necesar și cele Europei Libere
